Acesta este un test: Ce contează mai mult, responsabilitatea personală sau acțiunea colectivă?

Este o întrebare pe care o dezbatem pe PlanetaNoastra de când lumea: contează responsabilitatea personală în lupta împotriva schimbărilor climatice? Sau este totul o șiretlic, un plan al Big Oil, pentru a ne distrage de la a-i indica pe ei?

Am fost nehotărât în privința acestei probleme; încerc să particip la acțiunea colectivă, dar există un buget de carbon pe care nu-l putem depăși dacă vrem să rămânem sub 1,5°C, iar majoritatea dintre noi, cei din nordul global, suntem risipitori, în timp ce oamenii care se confruntă cu sărăcia materială în sud au atât de puțin. Am chiar scris o carte pe acest subiect. Sunt un om care stă pe gard și care crede că ar trebui să le facem pe amândouă. Alții sunt indiferenți la acest aspect; expertul climatic Michael Mann susține în cartea sa recentă, „Noul Război Climatic,” că „accentul pus pe mici acțiuni personale poate submina de fapt sprijinul pentru politicile climatice substanțiale necesare.”

Astea sunt cuvinte de luptă, care spun că ceea ce scriu și ceea ce predau este contraproductiv. Așa că am adresat întrebarea studenților mei de la Școala de Design Interior Ryerson și de la Facultatea de Comunicare și Design într-o întrebare de examen și am primit câteva răspunsuri interesante. De asemenea, salut răspunsurile cititorilor în comentarii.

Întrebarea

Expertul climatic Michael Mann a scris că „o fixație asupra acțiunii voluntare de una singură elimină presiunea pentru politicile guvernamentale de a trage la răspundere poluatorii corporativi”, sugerând că acțiunile individuale sunt de fapt contraproductive. Unii susțin că „doar 100 de companii sunt responsabile pentru schimbările climatice” și că acțiunea colectivă este ceea ce este necesar. Alții spun că trebuie să nu mai cumpărăm ceea ce vând și că indivizii trebuie să ia măsuri, atât pentru a-și reduce propria amprentă de carbon, cât și pentru a da un exemplu altora. Care credeți că este mai importantă și de ce?

Răspunsurile

Studentul la comunicare Amy Nguyen este de acord cu Michael Mann.

„În ceea ce privește ce este mai important, aș fi de acord cu Michael Mann că politica guvernamentală deține puterea asupra poluatorilor corporativi care continuă să pompeze carbon în mediul nostru, indiferent de deciziile personale de stil de viață ale unui grup de indivizi. Deși sunt de acord că acțiunea individuală are puterea de a declanșa schimbarea, alegerea unor opțiuni prietenoase cu clima nu este o prioritate pentru mulți consumatori și nici nu este la fel de accesibilă. De exemplu, atunci când cumperi o mașină nouă, achiziționarea uneia electrice nu este accesibilă pentru o mare parte a populației noastre.”

Ea cere acțiune guvernamentală.

„Dacă un organism guvernamental ar declara că mașinile pe benzină nu mai trebuie produse după 2030, problema este forțată. Opționalitatea luării acestor decizii nu mai este o variabilă, iar timpul nu este irosit cu schimbarea obiceiurilor sau opiniilor individuale în legătură cu criza climatică. Mai degrabă, ar forța corporațiile statornice în metodele tradiționale de producție să își regândească procesul. Obiectivele noastre climatice necesită acțiune imediată, dar fără reglementare sau politică, atingerea țintelor noastre de 1,5 grade la scară globală pare un vis romanticizat.”

Studentul la design interior Diane Rodrigues ridică gambitul Gorka, argumentul „vor să vă ia hamburgerii și camioneta”.

„Există un accent pe adoptarea unui stil de viață cu emisii reduse de carbon, cu multe acuzații cu degetul cu privire la cine se conformează cu adevărat în privința climei, sau mai degrabă, cine conduce. Este carnivorul care nu ia avionul? Este veganul care călătorește frecvent în străinătate? Aparența de a forța oamenii să renunțe la carne, călătorii sau alte lucruri centrale pentru stilul de viață pe care au ales să îl trăiască este periculoasă din punct de vedere politic și va oferi negaționiștilor schimbărilor climatice un motiv în plus să îi portretizeze pe susținătorii schimbărilor climatice ca pe niște dușmani ai libertății.”

Ea cere acțiune politică și o taxă pe carbon mare.

„Punerea unui preț pe carbon va duce la faptul că oamenii vor câștiga bani reducând emisiile. De asemenea, trebuie să fie concepută într-un mod care să nu marginalizeze comunitățile cel mai expuse riscului economic, motiv pentru care este nevoie de schimbare politică la fiecare nivel.”

Studentul la filozofie Daniel Troy spune că nu poți avea una fără cealaltă.

„Înțeleg punctul de vedere al lui Michael Mann, cu toate acestea, ideea că efortul individual este contraproductiv în sine pare contraintuitivă. În primul rând, efortul individual este ceea ce alcătuiește efortul colectiv; dacă fiecare individ decide să nu meargă la un protest, atunci efortul colectiv al protestului este inutil. Efortul individual este ceea ce face posibil efortul colectiv.”

El crede că indivizii pot da un exemplu: „Când îi inspiri pe alții să facă la fel și practici ceea ce predici, atunci poți inspira și crea cu adevărat eforturi colective, care pot face cea mai mare diferență.”

Studentul la actorie Madeline Dawson dă vina pe marile corporații și pe marketingul lor.

„Cred că utilizarea publicității și (într-o oarecare măsură) a propagandei a făcut ca schimbările climatice să pară vina consumatorului și a omului de rând. Deși, evident, acțiunea și consumul individual sunt ceea ce esențialmente conduce partea de producție, suntem cu toții într-un fel victime ale circumstanțelor. Suntem în mod continuu ținta marketingului și manipulați să îmbrățișăm cultura pe care o produce capitalismul. Nu numai atât, dar sistemul nostru este stricat și construit pe sisteme de opresiune și inechitate, așa că oamenii nu au opțiunea de a se sustrage acestui sistem, nici vocea de a se opune lui.”

Dar în cele din urmă, ea crede că alegerile individuale se pot aduna într-o acțiune colectivă eficientă.

„Am văzut revoluții uriașe întâmplându-se înainte pentru că majoritatea populației era denigrată pentru a servi câțiva aleși – gândiți-vă la Revoluția Franceză. De fapt, decalajul de bogăție astăzi este mult mai mare decât era în 1774 (cel puțin în Statele Unite). Dacă mentalitatea noastră ca societate s-ar schimba și suficient de mulți oameni ar boicota și ar face alegeri mai sustenabile, afacerile și guvernul nu ar avea de ales decât să răspundă. Trebuie să continuăm să motivăm oamenii să facă schimbările mici, mari și medii în viețile lor, astfel încât vocea noastră să fie suficient de puternică pentru ca banii să asculte.”

Studenții Mei Îl Placă Pe Mike

În cele din urmă, majoritatea studenților mei cred că acțiunea colectivă este abordarea cea mai importantă, unii cerând revoluție. Dar îmi spun și că renunță la carnea roșie și își iau biciclete. Puțini dintre ei au considerat că aceste acțiuni personale sunt contraproductive sau ipocrite; ele fac deja parte din multe dintre viețile lor din alte motive morale și etice.

Credeam înainte că am picioarele pe ambele părți ale acestui gard; după ce mi-am ascultat studenții, sunt convins că nu există gard, există doar un singur scop: reducerea emisiilor noastre de carbon, așa cum chiar Michael Mann spune, „fiecare pic de carbon suplimentar pe care îl ardem înrăutățește lucrurile.” Altfel, totul este doar academic.

Aștept cu nerăbdare alte comentarii și răspunsuri; sunt un profesor ușor de mulțumit.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top