Întrebarea legată de critica zborului (‘flight shaming’) continuă să apară, și a existat o opoziție semnificativă.
După ce nu am mai fost într-un avion de ceva vreme, plec la Atlanta să văd Greenbuild și să particip la câteva întâlniri importante, iar apoi săptămâna viitoare mă întorc în Portugalia pentru a ține prelegeri la o conferință despre Case Pasive și la două universități. Anul trecut, la întoarcerea din Portugalia am întrebat: Ar trebui pur și simplu să încetăm să zburăm la conferințe? Am notat în acea postare că „era ridicol, să-mi încarc amprenta de carbon cu greutăți mari de ciment pentru a vorbi la o conferință despre reducerea amprentei noastre de carbon.”
La momentul respectiv am fost invitat să revin și plănuisem să o fac virtual, dar iată-mă, cu biletul rezervat. Recent vorbeam cu un arhitect, un lider în lumea construcțiilor din lemn masiv, care pare să trăiască în avion, mergând să țină prelegeri sau să predea. L-am întrebat cum justifică acest lucru și aproape că a explodat. „Vorbesc peste tot în lume, convingând oamenii să nu construiască din beton sau oțel, să schimbăm felul în care facem lucrurile. Trebuie să fiu acolo pentru a face asta!”
Acest avion m-a dus în Galapagos/ Lloyd Alter/CC BY 2.0
Asta m-a făcut să analizez ce spun alții în timp ce încercam să-mi justific propria călătorie. Pe Ensia, mai mulți oameni de știință climatică au analizat problema și au concluzionat că călătoriile cu avionul nu sunt semnificativ mai rele pe bază de distanță parcursă (per milă), că o mașină plină este mai bună decât un avion gol (cine mai vede locuri goale într-un avion în ziua de azi, iar mașinile nu merg nici pe departe la fel de departe ca avioanele, deci argumentul nu este convingător). Ei sugerează că ar trebui să fim „atenți și selectivi cu privire la toate călătoriile.”
Acesta este și argumentul folosit de un alt tip mereu pe cer, Mikael Colville-Andersen, care se plânge, „Oamenii care zboară să-și viziteze familia și prietenii, să experimenteze culturi străine sau oameni care pur și simplu își fac treaba — sunt aceștia cu adevărat sperietorile pe care trebuie să le țintim? Sunt ei lacheii răi din complexul industrial care trebuie numiți, făcuți de rușine și doborâți?” Colville-Andersen sugerează că ar trebui să ne concentrăm pe unde este de fapt problema și unde avem cu adevărat alternative, iar acela este automobilul. „Dacă casa noastră este în flăcări, așa cum este de fapt, unde ați îndrepta furtunurile?” Facem de rușine persoanele greșite.
Peter Kalmus nu acceptă nimic din toate acestea. Oamenii de știință climatică a fost unul dintre primii susținători ai criticii zborului (‘flight shamers’) și își menține poziția, scriind recent în Physics că este timpul să devenim serioși și să acționăm ca într-o urgență climatică.
El notează că mediul academic trebuie să schimbe modul în care organizează conferințe; „pentru a duce această mișcare mai departe, trebuie să dezvoltăm instrumente pentru colaborări în realitate virtuală și să pledăm pentru conferințe cu emisii reduse de carbon. De exemplu, întâlnirile ar putea fi concepute în jurul unor hub-uri regionale conectate sau chiar să fie în întregime virtuale.”
Acest avion m-a dus în Haida Gwaii/ Lloyd Alter/CC BY 2.0
Îmi place mult să văd locuri noi. Simt că lucrurile întâmplătoare și neașteptate care se petrec, unde întâlnești oameni noi și vezi lucruri noi, sunt cele care fac zborul la conferințe să merite. În viața mea de zi cu zi am opțiuni: să renunț la mașină și să merg cu bicicleta peste tot, să mănânc mai puțină carne roșie, să dau termostatul mai jos. Dacă vreau să țin trei prelegeri în Portugalia, singura opțiune pe care o am este să o fac online, și nu este același lucru, nici pentru ei, nici pentru mine.
Michael Mann a fost criticat aspru în ultima vreme pentru că a sugerat că critica zborului (‘flight shaming’) este de fapt o diversiune…
El sugerează că ar trebui să ne concentrăm pe „gorila din cameră: dependența civilizației de combustibili fosili pentru energie și transport în general, care reprezintă aproximativ două treimi din emisiile globale de carbon. Avem nevoie de schimbări sistemice care vor reduce amprenta de carbon a fiecăruia, indiferent dacă îi pasă sau nu.”
© Hugo Cunha via twitter
Zbor în Portugalia pentru a încerca să conving câteva sute de oameni că trebuie să ne decarbonizăm clădirile și transportul (ceea ce înseamnă mai puține zboruri) și că trebuie să folosim mai puțin din toate (inclusiv avioanele). Înțeleg contradicția și chiar ipocrizia, dar nu-mi este rușine; este slujba mea. Cred că sunt bun la asta și că fac o diferență prin ceea ce fac.
