V-ați întrebat vreodată care este diferența dintre un parc național și o pădure națională? Dar între o rezervație și un refugiu? Și ce este un monument național? Există multe tipuri de denumiri, unele cu accent pe conservare și altele care prioritizează recreerea sau permit mineritul și producția de cherestea.
Lista noastră de denumiri federale și de stat vă va ajuta să înțelegeți diferențele.
Parc național
Parcurile naționale sunt spații naturale mari, publice, gestionate de National Park Service. Au fost păstrate sălbatice pentru a conserva habitatele naturale pentru plante și animale. Oamenii de știință pot studia flora și fauna pe teren, în timp ce publicul se poate bucura de camping, drumeții și explorarea lumii naturale.
Parcurile naționale sunt cea mai cunoscută categorie de terenuri întreținute de National Park Service. Dintre cele 63 de parcuri naționale în total, probabil că sunteți familiarizați cu destul de multe, de la Acadia și Grand Canyon la Yosemite și Zion.
Parcul Național Yellowstone, înființat de Congres în 1872, a fost primul parc național. A pus bazele National Park Service, care astăzi supraveghează peste 400 de parcuri, monumente, refugii și altele.
Parc de stat
Gândiți-vă la un parc de stat ca la un parc național, dar sub managementul unui stat individual. La fel ca un parc național, parcurile de stat conservă spațiile exterioare și oferă zone de recreere, precum și acces pentru camping și acces public la plajă.
Ele pot include și alte zone desemnate, precum rezervațiile naturale. Există peste 6.000 de parcuri de stat în Statele Unite.
Pădure națională
Pădurile naționale și parcurile naționale sunt adesea confundate. O modalitate simplă de a înțelege diferența dintre cele două este nivelul de conservare.
Parcurile naționale sunt adesea create cu scopul de a păstra zona. Pădurile naționale tind să permită o gamă largă de activități, de la tăierea copacilor pentru cherestea, pășunatul vitelor și mineritul, până la diverse forme de recreere cu și fără vehicule.
Rezervație națională
Rezervațiile naționale sunt gestionate similar parcurilor naționale și sunt deschise publicului. Cu toate acestea, în rezervații, activități precum vânătoarea, prinderea în capcane, mineritul și explorarea petrolului și gazelor sunt, în general, permise. Pentru a afla ce rezervații sunt autorizate pentru ce utilizări, trebuie să vizitați site-ul web al fiecărei locații.
Monumente naționale
Un monument național este o porțiune de teren sau un sit istoric căruia i-a fost acordată protecție fie de către Congres, fie de către președintele Statelor Unite.
Exemple notabile includ Statuia Libertății, Muntele St. Helens și Monumentul Național Giant Sequoia.
În cele mai multe cazuri, orice era permis anterior într-un sit monument național—precum extragerea petrolului și gazelor, mineritul, construirea de drumuri, precum și activități recreative precum vânătoarea, pescuitul, drumețiile, campingul și ciclismul—continuă să fie permis.
Zonă națională de recreere
Atunci când zonele naționale de recreere au fost înființate, s-a făcut un efort pentru a oferi publicului spații naturale unde să se poată bucura de diverse activități recreative.
Aceste spații diferă de parcurile și pădurile naționale prin faptul că sunt alese pentru capacitatea lor de a satisface cerințele pentru recreere, mai degrabă decât pentru a păstra zona naturală. Deși dispun de caracteristici naturale (precum cursuri de apă și păduri) pentru ca oamenii să se bucure de ele, aceste caracteristici sunt de „importanță mai mică” decât cele din parcurile naționale.
Pentru a servi cât mai bine publicul, aceste zone trebuie să fie situate pe o rază de aproximativ 400 de kilometri de marile aglomerări urbane.
Rezervație naturală de stat
În rezervațiile naturale de stat, conservarea mediului este o prioritate de top. Indiana își numește rezervațiile de stat „muzee vii”.
Aceste rezervații sunt create pe terenuri care au semnificație naturală și sunt protejate pentru a fi utilizate pentru cercetare științifică, precum și ca resursă educațională. Publicul are permisiunea să se bucure de ele, dar activitățile umane sunt reglementate pentru a ajuta la conservarea florei și faunei din fiecare zonă.
Refugiu național de faună sălbatică
Deși toate spațiile naturale oferă habitate vitale pentru fauna sălbatică, refugiile naționale de faună sălbatică au fost construite specific pentru a crea o rețea de habitate pentru animalele sălbatice. Există peste 560 de refugii naționale de faună sălbatică și 38 de districte de management al zonelor umede.
Conform Serviciului American pentru Pește și Faună Sălbatică, aceste refugii oferă habitate pentru peste 700 de specii de păsări, 220 de specii de mamifere, 1.000 de specii de pești și 250 de specii de reptile și amfibieni. Aceasta include 238 de plante și animale amenințate sau pe cale de dispariție.
Spre deosebire de parcurile naționale și de stat, refugiile nu sunt disponibile (în cea mai mare parte) pentru camping. Ele sunt utilizate pentru observarea faunei sălbatice, fotografie, educație, vânătoare și pescuit. Refugiile, pe lângă conservarea și gestionarea spațiilor naturale, ajută și la restaurarea habitatelor în anumite circumstanțe.
Zone de producție a păsărilor de apă
Zonele de producție a păsărilor de apă sunt de fapt o parte a Sistemului Național de Refugii pentru Faună Sălbatică, create pentru a conserva zonele umede și pajiștile care sunt vitale pentru păsările de apă și alte specii de faună sălbatică.
Dacă n-ați auzit niciodată de o astfel de zonă, este pentru că 95% sunt situate în zonele cu gropi de prerie (prairie pothole areas) din Dakota de Nord și de Sud, Minnesota și Montana. Michigan, Nebraska, Wisconsin, Iowa, Idaho și Maine au, de asemenea, astfel de zone pe teritoriile lor.
„Zonele umede de prerie, sau ‘gropile de prerie’, sunt un colac de salvare pentru peștele și fauna sălbatică a întregului peisaj de prerie, de la Munții Stâncoși la Wisconsin”, scrie Serviciul American pentru Pește și Faună Sălbatică. „Dacă zonele umede din această vastă regiune de gropi de prerie n-ar fi fost salvate de la drenare, sute de specii de păsări migratoare ar fi dispărut literalmente.”
În general, fotografia, observarea faunei sălbatice, educația ecologică, vânătoarea, pescuitul și prinderea în capcane pot avea loc în aceste situri.
Pajiști naționale
Când oamenii au început să se îndrepte în număr mare spre pajiști în anii 1860, nimeni nu știa încă că, dacă îndepărtai iarba pentru a planta culturi, în timpul secetelor, tot acel strat superior de sol bogat în nutrienți era suflat de vânt. Acest fenomen a fost cunoscut sub numele de Dust Bowl.
Multe decenii mai târziu, guvernul a ajutat la mutarea fermierilor și la restaurarea terenurilor publice. La aproximativ 100 de ani după ce coloniștii au venit în masă, au fost înființate Pajiștile Naționale. Iarba este absolut critică pentru menținerea sănătății acestor habitate. Avem acum 20 de pajiști naționale care acoperă aproape 16.000 de kilometri pătrați.
Aceste zone oferă habitate pentru fauna sălbatică, inclusiv pentru specii amenințate și pe cale de dispariție. Cu toate acestea, aceste zone nu sunt refugii. Terenul poate fi, de asemenea, utilizat pentru minerale, petrol și gaze, precum și pentru recreere, cum ar fi drumețiile, ciclismul montan, vânătoarea, pescuitul, observarea faunei sălbatice și vizitarea obiectivelor turistice. Cele mai multe pajiști naționale se extind din Dakota de Nord până în Texas. Încă trei pot fi găsite spre vest în Oregon, California și Idaho.
Sanctuar marin național
Sanctuarele marine naționale protejează peste 440.000 de kilometri pătrați de ape marine și din Marile Lacuri. Sanctuarele sunt înființate pentru a ajuta la conservarea biodiversității, a siturilor istorice precum epavele navale și câmpurile de luptă navale, și a beneficiilor economice care provin din sistemele oceanice și lacustre prospere.
Un număr mare de comportamente distructive pentru mediu sunt fie interzise, fie strict reglementate în cadrul sistemului de sanctuare marine, inclusiv pescuitul cu traulul, detonarea explozibililor, forarea sau carotarea fundului mării și deversarea deșeurilor.
Sanctuarele sunt, de asemenea, interesate să protejeze balenele de coliziunile cu navele și să lupte împotriva schimbărilor climatice. Anumite tipuri de pescuit, scufundări și recreere sunt, de asemenea, posibile în cadrul sanctuarelor marine.
