Bucătăria viitorului a fost mult timp o preocupare a mea. Acum câțiva ani am scris că viitorul bucătăriei ar putea să nu însemne nicio bucătărie deloc, pe măsură ce mâncarea preparată sau comandată a preluat controlul și bucătăria a fost scoasă din uz prin servicii de tip Uber. Teoria era că bucătăria mergea pe urmele mașinii de cusut; gătitul va deveni o activitate recreativă pe care oamenii o fac în weekenduri în bucătăriile lor mari, deschise și elegante, cu plite Wolf, și o mică „bucătărie dezordonată” în spate, unde își prăjesc Eggos și își fac cafeaua la Keurig.
Pandemia a schimbat totul. Oamenii blocați acasă învață să gătească și mulți dintre ei se bucură de asta. Potrivit lui Kim Severson din New York Times:
Dacă oamenii vor găti mai mult, ar putea fi o idee bună să aibă bucătării pe care să le poți folosi eficient, în loc de genul de lucruri de care ne râdem pe Twitter.
Sarah Archer, autoarea cărții „The Midcentury Kitchen”, indică un film produs în 1949 de Biroul de Nutriție Umană și Economie Domestică al USDA (Departamentul American al Agriculturii) numit „A Step-Saving Kitchen” (O Bucătărie Care Economisește Pași), care conține câteva sugestii interesante ce ar fi potrivite astăzi. Bucătăria a fost proiectată de economistul domestic USDA Lenore Sater Thye, care și narează filmul, și de J. Robert Dodge, un arhitect care a scris o serie de cărți pentru diverse ramuri ale guvernului SUA despre orice, de la clădiri agricole la locuințe cooperative.
Bucătăria are o formă clasică de U, cu un „triunghi al bucătăriei” clasic care a fost rafinat de inginerul Lillian Moller Gilbreth (și despre care Alexandra Lange spune că nu știa să gătească, ceea ce mă face să mă simt mult mai bine scriind despre designul bucătăriei). Lange scrie că „chiar dacă nu o făcea ea însăși, Gilbreth considera totuși munca domestică o muncă neplătită și, ca atare, capabilă de eficiență.”
Iată planul cu triunghiul clasic între frigider, chiuvetă și aragaz. Lange notează, de asemenea, că Gilbreth dorea ca înălțimile blaturilor de bucătărie să fie ajustate corespunzător înălțimii bucătarului.
Lange ridică un punct interesant. Bucătăriile au toate înălțimi standard, dar când te gândești la birourile standing pe care toată lumea le cumpără acum, nimeni nu ar cumpăra unul cu înălțime fixă, toate sunt reglabile. Vrei ca antebrațele tale să fie paralele cu biroul pentru a tasta, la fel cum Lange descrie ce înălțime ar trebui să aibă suprafața ta pentru a toca, felia și amesteca. Poate că bucătăria viitorului ar trebui construită din birouri standing, separate de electrocasnice și depozitarea de dedesubt.
Lenore Sater Thye (care pare să fi fost designerul bucătăriei, cu Dodge făcând desenele) s-a gândit și ea la asta, încercând să găsească cea mai eficientă și ergonomică înălțime de lucru. De asemenea, a proiectat o suprafață de lucru retractabilă foarte inteligentă, la înălțimea de șezut, pentru sarcini lungi și repetitive.
Masa de mic dejun este, de asemenea, pe roți, astfel încât să poată fi o suprafață de lucru utilă. Se pare că aici are loc un fel de afacere la domiciliu, umplând cutii cu ceva și apoi sigilându-le cu fierul de călcat, totul aranjat într-un fel de dispozitiv. Aceasta este o bucătărie de lucru reală.
În „centrul de amestecare”, unde se fac copturile (făceau multe copturi!), blatul este generos, cu totul la îndemână. Dulapurile de jos sunt pentru lucrurile folosite rar (aplecatul este greu pentru spate).
Acest lucru a fost evident studiat cu atenție; Lenore Sater Thye notează că au început cu 91.44 cm dar au descoperit că nu era suficient, și că 106.68 cm era mult mai bine pentru fiecare zonă. Lipsa spațiului pe blat este încă o problemă în bucătării; Sarah Archer, întrebată să comenteze filmul, spune pentru PlanetaNoastra:
În multe privințe, este o bucătărie cu zero deșeuri, cu totul cumpărat în vrac și foarte puțin ambalaj la vedere. Există un loc pentru orice; făina și zahărul sunt chiar la îndemână pentru toate acele copturi.
Chiar și umplu compartimentul inferior pentru făină dintr-un compartiment superior ascuns în spatele ușii cu un buncăr care poate ține 18.14 kg de făină.
Coptul și servitul prăjiturilor pare să fi fost o preocupare a epocii; dacă vă uitați la oricare dintre videoclipurile „bucătăriei viitorului” din acea vreme (colectate aici pe PlanetaNoastra), toate se referă la prăjituri magice care apar instantaneu.
Credeam că coptul regulat este cam un lucru din trecut, dar în timpul acestei pandemii fiica mea livrează prăjituri și fursecuri (în imaginea de mai sus) și pâine de câteva ori pe săptămână, s-a transformat într-o mașină de copt, și nu este singură. Obișnuiam să cred că cuptoarele urbane erau pentru depozitarea pantofilor, dar se pare că nu mai este cazul.
Cea mai mare surpriză pentru mine a fost utilitatea dulapurilor de colț tip lazy Susan care erau deasupra blatului. Aceste spații de colț sunt adesea umplute cu aparate mici; în bucătăria mea, acolo sunt parcate mașina de espresso și prăjitorul de pâine. Dar privindu-l pe bucătar la lucru aici, ea scoate atât de multe din acel dulap, tot timpul, în timp ce abia se mișcă de la stația de copt. Celălalt, de pe partea cealaltă a chiuvetei, conține aproape toate vasele. Acest lucru pare mult mai practic și util decât un colț de depozitare.
În „centrul de preparare a legumelor” de lângă chiuvetă, sunt integrate compartimente care pot ține 9.07 kg de cartofi și 4.54 kg de ceapă. „Prin reducerea a 7.62 cm și prin utilizarea cât mai multă adâncime posibilă în peretele exterior, sunt construite patru compartimente sub ferestre.” Asta nu lasă mult loc pentru izolație. Similar, există o gaură în blat deasupra coșului de gunoi, care este depozitat într-un dulap cu o ușă izolată către exterior. Aceasta este evident o bucătărie de fermier, deoarece „nu este o problemă să economisești gunoiul pentru porci – o sarcină problematică în multe gospodării agricole.”
În centrul de gătit, există sertare pentru sare, fulgi de ovăz și alte ingrediente care sunt folosite la aragaz. Oalele, tigăile și vasele de servit sunt toate la îndemână.
Cina este servită. Delicios!
Colțul de luat masa este sub fereastră și are rafturi pentru aparate electrice mici, cum ar fi prăjitoare de pâine și aparate de făcut vafe, cu „loc pentru reviste și jucării pentru copii.”
Există și un birou de acasă cu o masă pe roți care poate fi folosită și pentru gătit atunci când nu este folosită pentru planificarea meselor, un telefon pentru a face comenzi la piață, un raft pentru cărți și o oglindă: „Gospodinele spun că atunci când cineva este la ușă sau când se alătură oaspeților, le place să vadă că arată prezentabil. O oglindă deasupra biroului satisface această nevoie.”
În afara oglinzii (pentru asta avem acum telefoanele noastre), aproape totul în această bucătărie din 1949 – o descendentă directă a lui Christine Frederick din 1912 și Lillian Moller Gilbreth din 1931 – are sens astăzi. Lenore Sater Thye ar trebui să se alăture lui Margarete Schütte-Lihotzky și celorlalți ca unul dintre designerii influenți de bucătării ai secolului al XX-lea.
Când am lucrat cu Workshop Architecture pentru a proiecta bucătăria pentru apartamentul de la etajul casei noastre, acum ocupat de fiica mea, am analizat tot felul de modele, dar mereu ajungeam la acel triunghi, cu o peninsulă pentru a menține zona de gătit separată. Încep chiar să accept bucătăriile deschise; este plăcut să poți vedea și vorbi cu bucătarul fără să-i stai în cale.
Poate că este timpul să recunoaștem că gătitul și coptul revin nu doar ca un hobby, ci ca o parte zilnică a vieții. O bucătărie modernă de Philipe Starck te-ar putea inspira să faci alte lucruri, dar nu te va ajuta să gătești. În loc să visăm la bucătăria viitorului, ar trebui să reînvățăm lecțiile din bucătăriile trecutului.
Citiți manualul pentru bucătărie în Arhivele Internet aici.
