Mama soțului meu, acum decedată, a locuit într-o casă frumoasă, pe două nivele, într-un fund de sac dintr-o suburbie a Toronto-ului, și a rămas acolo după ce fiica ei a plecat de acasă și chiar după ce soțul ei a murit acum 20 de ani. Avea o mașină și putea să meargă cu ea la băcănie și la bancă — până când nu a mai putut, și soția mea trebuia să conducă 45 de minute până acolo pentru a o duce la cumpărături, la bancă și la doctor. Fiind o casă pe două nivele, exista o toaletă mică la nivelul de intrare, o bucătărie la nivelul mijlociu, o baie la nivelul superior. Când a ajuns în punctul în care abia mai putea merge, a devenit dificil să decidă dacă să mănânce sau să meargă la baie. În cele din urmă, soția mea a convins-o să vândă casa, să dea mașina la fier vechi și să se mute într-un azil de bătrâni. Patru luni mai târziu, a murit.
Mulți „baby boomers” trec prin asta acum, având grijă de părinți foarte în vârstă. (Eu plec la petrecerea mamei mele de 97 de ani imediat ce termin de scris această postare). Mulți „baby boomers” se pregătesc și pentru aceeași problemă în viitorul nu prea îndepărtat. Jane Gould scrie despre asta în „Aging in Suburbia” (Îmbătrânirea în suburbie), o carte fascinantă și tulburătoare care acoperă atâtea dintre problemele cu care ne vom confrunta pe sinuosul drum al îmbătrânirii. Ea notează că „boomerii” și grupele de vârstă mai înaintată dețin 60 la sută din locuințele ocupate de proprietari în America.
Majoritatea „boomerilor” nu văd că li se întâmplă asta; sunt șoferi buni. Au un loc de muncă bun și își permit să repare acoperișul. Pot face plățile pentru refinanțarea pe care au făcut-o pentru a cumpăra blaturile de granit din bucătărie — sau nu.
Este diferit în comunitățile mai vechi, construite în jurul liniilor de tramai și tren, astfel încât oamenii să poată merge la cumpărături sau la muncă fără mașină. Strada principală locală susținea o gamă largă de servicii și comercianți, astfel încât să poți obține tot ce aveai nevoie, deși în cantități mai mici și la prețuri mai mari decât în magazinele mari din suburbii. Casele erau, de asemenea, proiectate diferit și puteau fi mai ușor divizate. (Asta am făcut și eu cu a mea.)
Modelele de dezvoltare promovate de Noii Urbaniști creează noi comunități în jurul acestor idei; urbaniștii conservatori promovează revitalizarea străzii principale din același motiv. Acestea sunt modele de dezvoltare care sprijină nu numai vârstnicii, ci și copiii prea mici pentru a conduce și millennials care nu doresc acest lucru.
Cei mai în vârstă „boomeri” au acum doar 68 de ani. Dar sunt 78 de milioane dintre ei, iar pe măsură ce îmbătrânesc, impactul asupra suburbiei va fi profund. Din ce în ce mai multe taxe municipale vor merge spre sprijinirea lor în loc de școli și parcuri — De ce? Pentru că votează mult — în timp ce valorile proprietăților și baza de impozitare vor scădea pe măsură ce cartiere întregi se vor transforma în zone pentru seniori, cu Saturn-uri vechi ruginind în fața casei, ca la casa soacrei mele. Costurile transportului public vor crește vertiginos pe măsură ce seniorii vor cere servicii în zone cu densitate mică care nu le pot susține. Realitatea este că ne confruntăm cu un dezastru major de planificare urbană, care ne va afecta serios pe toți, tineri și bătrâni, în aproximativ 10 ani, când cei mai în vârstă „boomeri” vor avea 78 de ani. Trebuie să ne pregătim pentru asta acum.
Există lucruri pe care atât tehnologia, cât și oamenii le pot face pentru a ameliora situația; mașina autonomă va fi un beneficiu. Așa ar putea fi și economia de partajare bazată pe Internet:
Există și alte abordări de cooperare. Acum câțiva ani, arhitecta Stephanie Smith a propus Comuna din Fund de Sac, unde un fund de sac tipic, ineficient, ar fi închis și transformat într-un centru pentru locuire comunală. Multe au terenuri mari în jur, rezultatul creării de parcele în formă de sector de cerc. Imaginați-vă densificarea lor cu case mici, transformarea curților din spate în ferme, iar a drumurilor în zone de recreere.
Există multe lucruri pe care indivizii, planificatorii și politicienii le pot face, dar cu adevărat toți trebuie să începem să ne gândim la asta acum. Începeți prin a citi cartea lui Gould.
