Luați puțină apă, adăugați sare de masă și fierbeți ușor timp de milioane de ani. Este aproape ca și cum o mână divină ar începe o supă gustoasă. Dar ‘zeama’ de pe Europa — a patra cea mai mare lună a lui Jupiter — ar putea găti ceva ce oamenii de știință au ignorat decenii întregi: Viața.
Conform unui studiu publicat săptămâna aceasta în Science Advances, saramura Europei este acoperită cu clorură de sodiu. Aceasta este sare de masă sau componenta principală a sării de mare.
Și sugerează că vastul ocean de sub stratul de gheață al Europei ar putea fi mult mai asemănător cu oceanele Pământului decât se credea anterior.
Pentru studiu, cercetătorii de la Caltech și Jet Propulsion Laboratory al NASA s-au concentrat asupra zonelor de culoare galbenă din regiunea Tara Regio capturate de sondele spațiale Voyager și Galileo ale NASA, precum și de Telescopul Spațial Hubble. O privire mai atentă asupra acelor pete, datorită datelor de la spectrometrul în infraroșu încorporat al lui Galileo, a revelat prezența clorurii de sodiu.
„Clorura de sodiu este puțin ca o cerneală invizibilă pe suprafața Europei”, a notat Kevin Hand de la NASA într-un comunicat de presă. „Înainte de iradiere, nu poți spune că este acolo, dar după iradiere, culoarea apare brusc.”
În mod surprinzător, această descoperire ne-a stat sub nas decenii întregi.
„Am avut capacitatea de a face această analiză cu Telescopul Spațial Hubble în ultimii 20 de ani”, a explicat în comunicat Mike Brown, coautor al lucrării. „Pur și simplu nimeni nu s-a gândit să caute.”
Poate ne considerăm o planetă în principal albastră, datorită oceanelor sărate care acoperă 71 la sută din suprafața Pământului și reprezintă 97 la sută din apa sa, dar Europa este mult mai bogată în apă.
Multă din ea ar putea fi similară cu gheața de mare din Antarctica.
„Indică faptul că gheața este geologic destul de tânără și ar putea fi dovada interacțiunii sale cu un rezervor de apă lichidă”, a declarat anul trecut François Poulet de la Institutul de Astrofizică Spațială de la Universitatea Paris-Sud pentru Chemistry World.”
Descoperirea de săptămâna aceasta că oceanul Europei este foarte asemănător cu al nostru ar putea, de asemenea, să ne lărgească orizonturile în căutarea vieții în cosmos. În mare parte, oamenii de știință presupun că viața este cel mai probabil să se formeze pe planete aflate într-un anumit interval față de steaua pe care o orbitează. O planetă prea aproape de soarele său va fi o coajă fumegândă; prea departe și este un cub de gheață. Locația perfectă pentru o planetă capabilă să susțină viața ar fi o regiune intermediară, numită „zona Goldilocks”.
Dar Europa nu își primește energia de la soarele nostru. Ca lună, depinde de planeta sa gazdă — în acest caz, Jupiter — pentru asta. Practic, gigantul gazos este soarele său, folosindu-și atracția gravitațională pentru a menține luna pe orbită. Efectul de întindere și flexare al gravitației asupra Europei îi oferă energia necesară pentru a fierbe ușor. Nu este necesară zona Goldilocks.
Dar ce anume fierbe pe Europa? Jupiter și câțiva dintre sateliții săi vor fi atât de aproape de Pământ luna aceasta încât avem nevoie doar de binocluri pentru a-i observa, dar Europa își păstrează secretele sub exteriorul său modest.
Misterul din interior este cel pe care oamenii de știință încearcă să îl deslușească. Dacă clorura de sodiu a Europei provine într-adevăr din nucleul planetei — mai degrabă decât să fi fost levigată în ocean din rocile de pe fundul mării — atunci acele oceane foarte asemănătoare cu cele terestre ar putea găzdui viață foarte asemănătoare cu cea terestră.
Cel puțin, Europa oferă o lecție vitală oamenilor de știință pe măsură ce își îndreaptă privirea tot mai departe în spațiu.
„Aceasta ar însemna că Europa este un corp planetar mai interesant din punct de vedere geologic decât se credea anterior”, a adăugat Brown.”
Încă un motiv să nu judeci niciodată o lume după aparențe.
