Când a apărut știrea despre gigantul de asigurări Aviva făcând un angajament semnificativ de zero net, am remarcat că devine tot mai greu să se spună exact ce înseamnă cu adevărat zero net. Există o mare diferență, de exemplu, între ‘producția de petrol „zero net” care încă menține fluxul de petrol și agricultura „zero net” care chiar blochează (cel puțin o parte din) carbon în sol.
Lecția pare să fie nu că zero net este bun sau rău ca și concept – ci mai degrabă, că detaliile fiecărui angajament contează foarte, foarte mult.
Din fericire, avem acum un nou instrument cu care să evaluăm numărul tot mai mare de angajamente de zero net. Și asta pentru că cercetătorii de la Energy & Climate Intelligence Unit s-au alăturat celor de la Oxford Net Zero pentru a lansa un nou raport, Taking Stock: A Global Assessment of Net Zero Targets. Aceștia cred că acest raport este prima „analiză cantitativă a angajamentelor de zero net la nivel de țări, guverne subnaționale și companii majore”.
Ce este zero net?
Zero net este un scenariu în care emisiile de gaze cu efect de seră generate de om sunt reduse pe cât posibil, iar cele rămase sunt compensate prin eliminarea emisiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă.
Deși nu răspunde la toate întrebările pe care le avem despre zero net, oferă un punct de plecare extrem de util pentru modul în care ar trebui să ne gândim la acest concept. Înainte de a intra în câteva dintre lecțiile despre aspecte specifice, raportul servește și la evidențierea vitezei cu care s-a răspândit ideea de zero net. Mai exact, a constatat:
- 61% dintre țări sunt acum acoperite de o formă de angajament de zero net.
- 9% dintre statele și regiunile din țările cu cele mai mari emisii și 13% dintre orașele cu peste 500.000 de locuitori s-au angajat acum, de asemenea, să atingă zero net.
- Cel puțin 21% dintre cele mai mari companii din lume s-au angajat, de asemenea, să atingă zero net.
În Rezumatul Executiv, autorii raportului susțin că răspândirea rapidă a conceptului de zero net poate fi văzută ca un semn încurajator al unui avânt necesar. Cu toate acestea, ei avertizează și că obiectivele mărețe și îndepărtate vor fi utile doar dacă sunt însoțite de ținte pe termen mai scurt și de acțiune imediată:
„Menținerea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, obiectivul Acordului de la Paris, implică atingerea unor emisii globale de dioxid de carbon zero net până în 2050. Așadar, existența țintelor de zero net care acoperă aproximativ două treimi din economia globală reprezintă un progres remarcabil în ambiția climatică de la summitul de la Paris din 2015. Stabilirea unor obiective pe termen lung aliniate cu știința poate fi un motor important al acțiunii; dar fără acțiune imediată, obiectivele pe termen lung vor rămâne pentru totdeauna inaccesibile.”
Criterii de „robustețe” pentru angajamentele de zero net
Substanța reală (sau proteina pe bază de plante) a raportului nu constă neapărat în numărul de entități care s-au angajat să atingă zero net. În schimb, autorii explorează și un set de „criterii de robustețe” la care oamenii ar trebui să fie atenți pe măsură ce aceste angajamente devin tot mai obișnuite. Acestea includ:
Acoperire: Ce gaze sunt incluse? Doar dioxidul de carbon, sau și alte gaze importante cu efect de seră, cum ar fi metanul?
Termen: Pentru ce an este stabilit obiectivul de zero net, dar și dacă există sau nu ținte intermediare stabilite – de exemplu, reducerea cu 50% până în 2030.
Statut: Unele ținte naționale au fost pur și simplu anunțate de guvern, în timp ce altele au fost publicate într-un document oficial de politică. Altele pot fi în proiect de lege, deja în vigoare sau – pentru câteva – ar putea fi chiar deja atinse. Similar, pentru corporații, există o diferență uriașă între o simplă promisiune și o strategie elaborată care este integrată în documentele de guvernanță ale companiei.
Compensare (Offsetting): Aproape că nici nu mai trebuie menționat că compensările sunt un subiect controversat – cu întrebări variind de la adiționalitatea lor (dacă reduc realmente emisiile) la permanența lor (de ex. dacă emisiile pot fi eliberate din nou în caz de incendiu forestier, de exemplu). Autorii raportului reușesc să depășească discursul obișnuit compensări bune/compensări rele și, în schimb, sugerează că compensările ar putea ajunge să fie un element necesar al obiectivelor de zero net, cel puțin pe termen scurt, dar că trebuie gestionate cu atenție. Ca atare, angajamentele de zero net ar trebui să se concentreze mai întâi și mai ales pe reducerea la sursă, să fie transparente cu privire la cât de mult se bazează pe compensări și ce tipuri și ce calitate de compensări sunt stipulate. Această dependență ar trebui, de asemenea, să fie eliminată treptat în timp și să se îndrepte tot mai mult către compensări care elimină permanent emisiile din atmosferă.
Guvernanță: Evident, țintele înseamnă puțin dacă nu sunt atinse. Așadar, raportul analizează și guvernanța din perspectiva faptului dacă entitatea a publicat un plan pentru atingerea țintei, dacă are ținte intermediare clare pe perioadele ciclurilor de planificare pentru a asigura responsabilitatea, și, de asemenea, dacă s-a angajat să raporteze public progresul său.
În cele din urmă, mai este mult de lucru. Dar autorii raportului subliniază că faptul că atât de multe țări, regiuni și companii se angajează să atingă zero net este un punct de plecare util pentru a se asigura că această muncă se realizează efectiv. Provocarea acum constă în utilizarea acestor angajamente pentru a îndrepta pe toată lumea către strategii din ce în ce mai substanțiale, ambițioase și cuprinzătoare pentru implementarea efectivă.
