De-a lungul ultimului milion de ani, este adevărat că Pământul a trecut prin perioade de încălzire și răcire extremă și că, pe alocuri, de-a lungul istoriei sale evolutive, a fost aproape în întregime lipsit de viață—dar este, de asemenea, adevărat că oamenii pot cauza dezastre ecologice, de asemenea. Cu mult înainte de beneficiile industriei și tehnologiei moderne, homo sapiens erau capabili să provoace haos planetar, chiar și fără armamentul complex care există astăzi.
Iată opt dezastre ecologice despre care se crede sau s-a confirmat că au fost cauzate de oameni, incluzând extincții, colapsuri de civilizații, colapsuri ecologice și deșertificare.
Extincția megafaunei nord-americane
În timpul Epocii Pleistocenului, cele două Americi erau locuite de unii dintre cele mai mari mamifere care au pășit vreodată pe Pământ—leneși giganți de sol, mamuți lânoși, cai, castori giganți, urși masivi de peșteră și chiar lei și gheparzi americani. Deși experții au dezbătut mult timp cauza pieirii lor colective, nimeni nu neagă coincidența stranie că toate au dispărut simultan acum aproximativ 13.000 de ani, exact când vânătorii umani înarmați cu unelte de piatră au sosit pentru prima dată de peste podul terestru Bering. Teoria comună conform căreia oamenii au exterminat megafauna nord-americană este denumită pe scară largă „supra-ucidere”.
Colapsul ecologic al insulei paștelui
Deși este una dintre cele mai izolate insule din lume, Insula Paștelui a fost odată casa unei mari civilizații, faimoasă pentru construirea a 887 de statui gigantice de piatră (numite moai) pe întreaga insulă. Civilizația s-a prăbușit în anii 1860 din cauza unora dintre cele mai proaste practici de gestionare a mediului din istoria umanității. Aproape toți copacii au fost tăiați între momentul în care primii coloniști de pe Insula Paștelui au sosit în anul 900 d.Hr. și 1722. Probabil au fost folosiți ca unelte pentru ridicarea structurilor de piatră. Drept urmare, toate speciile native de copaci de pe insulă au fost aduse la extincție, distrugând solul și alterând pentru totdeauna ecosistemul insulei.
Ghilgameș și defrișarea sumeriană antică
Epopeea sumeriană a lui Ghilgameș, inscripționată pe tablete antice de lut, descrie vaste întinderi de păduri de cedru în ceea ce este acum sudul Irakului. În poveste, Ghilgameș sfidează zeii tăind pădurea, iar în schimb, zeii spun că vor blestema pământul cu foc și secetă. De fapt, sumerienii înșiși probabil au defrișat terenul, cauzând deșertificare pe scară largă. Eroziunea solului și acumularea de sare au devastat agricultura până în 2100 î.Hr., forțând locuitorii să se mute spre nord, în Babilonia și Asiria.
Dovezi suplimentare pentru această teorie? Unele dintre primele legi scrise vreodată pentru protejarea pădurilor au fost promulgate în așezarea sumeriană Ur.
Colapsul civilizației mayașe
Mayașii—una dintre cele mai puternice civilizații din cele două Americi, cunoscuți pentru sistemul lor de scriere extrem de sofisticat, arhitectură și iscusința astronomică, printre alte competențe progresive—s-ar putea să se fi prăbușit din cauza unui amalgam de probleme ecologice. Populația lor supradimensionată a fost susținută pentru o perioadă atât de scurtă din cauza unui sistem nesustenabil de agricultură prin tăiere și ardere (slash-and-burn), care a distrus în cele din urmă pădurile, cauzând o „megasecetă” prin eliminarea sistemului natural de captare a apei al coronamentului arborilor. În cele din urmă, biodiversitatea a scăzut, iar civilizația mayașă s-a prăbușit (în jurul anului 900 d.Hr.), probabil ca urmare a propriilor acțiuni.
Colapsul civilizației minoice
Dovezile arheologice din civilizația minoică din Creta (care a durat din 3000 până în 1100 î.Hr.) au arătat dovada defrișării în stadiile târzii de dezvoltare, determinând mulți savanți să sugereze că managementul deficitar al mediului ar fi putut fi o cauză principală a colapsului său. Deoarece minoicii erau o putere maritimă puternică, probabil că aveau nevoie de cantități mari de lemn pentru a-și construi navele. De asemenea, foloseau lemn pentru tranzacții economice, iar când rezerva s-a epuizat, Creta a fost lovită de o eroziune dăunătoare a solului și inundații rapide. Schimbarea vremii i-a determinat pe minoici să se relocheze sau să-și închidă unitățile de producție. Provocările sociale și naturale împreună ar fi putut fi motivul dispariției lor treptate.
Cultura nazca și deșertificarea
Faimoasă pentru construirea enigmaticele „Linii Nazca”, sau geoglife, antica cultură Nazca din Peru (care a înflorit din 100 până în 800 d.Hr.) a pierit probabil din cauza defrișării și deșertificării ulterioare a peisajului. Terenul, care a fost odată o vastă oază riverană cu soluri fertile capabile să susțină mii de oameni, era ținut împreună de sistemele radiculare antice ale unor copaci numiți huarangos, care au fost tăiați sistematic de poporul Nazca pentru combustibil și lemn. Pierderea acestor copaci i-a făcut pe oamenii Nazca și culturile lor agricole vitale mai susceptibile la inundațiile El Niño, eroziunea solului și secetă. Astăzi, regiunea pe care o locuiau odată este încă printre cele mai uscate, cele mai aride din America de Sud.
Extincțiile megafaunei australiene
La fel ca extincțiile megafaunei nord-americane, dezastrul din Australia de acum 45.000 până la 50.000 de ani a coincis cu sosirea oamenilor. Megafauna antică a Australiei era diferită de creaturile găsite oriunde altundeva în lume: includea lei marsupiali giganți, marsupiale de mărimea unui hipopotam numite diprotodonti (practic wombați giganți), șopârle care creșteau până la aproximativ 7 metri lungime și păsări zburătoare uriașe înrudite cu păsările de apă. Deși cauza extincțiilor lor de acum aproximativ 42.000 de ani rămâne nerezolvată, teoriile principale indică schimbările climatice, ecosistemele modificate cauzate de răspândirea oamenilor, supra-uciderea sau o combinație a tuturor trei.
Colapsul civilizației anasazi
La fel ca multe alte civilizații și culturi, anasazi au căzut victimă presiunilor de mediu. Suprapopularea a pus o presiune severă asupra resurselor de apă rare din sud-vestul american, unde trăiau anasazi. Problema a fost exacerbată de o perioadă de secetă extremă, pe care anasazi au devenit incapabili să o gestioneze din cauza tehnologiei de irigare agricolă suprasolicitate. Poporul anasazi a sfârșit prin a-și părăsi magnificile locuințe rupestre pentru râurile Rio Grande și Little Colorado spre sfârșitul secolului al XIII-lea.
