Sus se desfășoară un spectacol spectaculos al naturii, tot ce trebuie să faci este să privești în sus.
Aseară, mergând spre casă după ce am luat cina în oraș în Brooklyn, m-am uitat la cer și am rămas cu gura căscată. Nu era unul dintre acele ceruri nebune de apus în culori fosforescente; dar norii de deasupra erau plini și în degradeuri de violet și gri, plutind în valuri de roz ca vata de zahăr. Era subtil, dar atât de uimitor – nu-mi venea să cred că nimeni altcineva nu se uita la cer, cu gura căscată.
Privind norii
M-am gândit în ultima vreme la „orbirea față de plante” – un termen inventat de o pereche de botaniști, care l-au definit ca fiind „incapacitatea de a vedea sau de a observa plantele din propriul mediu”. Și m-am întrebat dacă există un termen similar pentru nori.
Ramificațiile orbirii față de plante sunt mai îngrijorătoare, desigur, dar se pare că mulți oameni nu își fac timp să aprecieze lumea naturală în general – și asta nu poate fi un lucru bun.
Acum, desigur, eu locuiesc în New York City, unde avem lucruri mult mai importante de făcut decât să observăm natura – se pare că suntem imuni la flora și fauna de aici, cu atât mai puțin la nori. Îmi imaginez că oamenii din alte părți își fac mai mult timp să admire cerul.
Din fericire, NYC are mulți copaci urbani și spații verzi pentru ca noi, șoarecii de oraș, să ne luăm doza de natură – dar asta nu ajută prea mult când ești blocat în casă privind pe fereastră sau mergând printr-o vale de zgârie-nori din beton și oțel. Atunci este timpul pentru a privi norii.
Este un spectacol în continuă schimbare acolo sus. Desigur, unele zile vor fi fără nori – dar în zilele în care norii ne onorează cu prezența lor, ce spectacol! Ei vin în forme și dimensiuni schimbătoare, creând straturi care traversează cerul cu viteze diferite. Ei vin în texturi și modele nesfârșite, uneori singuri, alteori acoperind cerul ca o dantelă. Ei formează creaturi și spun povești, în timp ce dețin nuanțe de culoare care fac de rușine paleta unui pictor. Și toate acestea se întâmplă chiar deasupra capetelor noastre; de ce nu ne uităm în sus tot timpul? Adică, probabil că e bine că nu o facem, dar înțelegeți ce vreau să spun.
Au existat numeroase cercetări privind beneficiile pentru minte și corp ale petrecerii timpului în natură; chiar și simpla observare a naturii din jur s-a dovedit a fi salutară. Deși majoritatea cercetărilor privind legătura dintre natură și bunăstare se concentrează pe verdeață, cred că este imposibil ca observarea norilor să nu aibă un efect benefic asupra sănătății.
Dacă nu altceva, este un timp pentru contemplare, mindfulness și meditație. În această lume cu ritm alert, plină de un flux constant de știri, zgomot și alte haosuri asortate, a te pierde în nori, chiar și pentru câteva minute, este o pauză binevenită și ușoară.
Evident, nu sunt prima persoană care laudă norii. Ei au jucat un rol important în diverse tradiții culturale și religioase de-a lungul timpului. Și există chiar și o Societate de Apreciere a Norilor! Aș spune că manifestul lor rezumă lucrurile frumos:
Societate de Apreciere a Norilormanifestul
Manifestul societății de apreciere a norilor
- CREDEM că norii sunt pe nedrept defăimați și că viața ar fi incomensurabil mai săracă fără ei.
- Credem că ei sunt poezia Naturii și cea mai egalitară dintre manifestările ei, deoarece toată lumea poate avea o priveliște fantastică asupra lor.
- Ne angajăm să luptăm împotriva ‘gândirii de cer senin’ oriunde o găsim. Viața ar fi plictisitoare dacă ar trebui să privim în sus la o monotonie fără nori zi de zi.
- Căutăm să le reamintim oamenilor că norii sunt expresii ale stărilor de spirit ale atmosferei și pot fi citiți ca și chipul unei persoane.
- Credem că norii sunt pentru visători, iar contemplarea lor aduce beneficii sufletului. Într-adevăr, toți cei care se gândesc la formele pe care le văd în ei vor economisi bani pe facturile de la psihanaliză.
Și așa le spunem tuturor celor care vor să asculte: Priviți în sus, minunați-vă de frumusețea efemeră și amintiți-vă mereu să trăiți viața cu capul în nori!
