Diavolii tasmanieni sunt larg cunoscuți, dar nu și larg înțeleși. Cel mai faimos reprezentant al lor este Taz, personajul Looney Tunes care se rotește și care seamănă doar vag cu diavolii tasmanieni reali.
Totuși, aceste animale reale merită mai multă atenție și apreciere, atât pentru că sunt fascinante, cât și pentru că se află în pericol. Există multe aspecte de iubit la aceste marsupiale unice și, așa cum v-ați aștepta, detaliile fac diferența. Așadar, iată câteva fapte mai puțin cunoscute despre această creatură neobișnuită.
1. Diavolii tasmanieni au trăit odinioară pe continentul australian
Diavolii tasmanieni au fost și diavoli australieni, dar fosilele sugerează că au dispărut de pe continentul australian cu mii de ani în urmă. Deși unele studii au susținut că încă mai locuiau în Australia în ultimii 500 de ani, data cea mai larg acceptată a extirpării lor este acum de aproximativ 3.000 de ani în urmă.
Dingo au ajuns în Australia acum aproximativ 3.500 de ani, conform datării cu radiocarbon a fosilelor, iar sosirea lor ar fi putut juca un rol în eliminarea diavolilor tasmanieni, posibil împreună cu presiunea din partea oamenilor și schimbările climatice legate de Oscilația Sudică El Niño. Dingo nu sunt prezenți în Tasmania, însă, și aceasta este acum ultimul refugiu al marsupialelor cunoscute sub numele de diavoli tasmanieni.
2. Își stochează grăsimea în cozi
La fel ca alte marsupiale, diavolii tasmanieni își stochează grăsimea în cozi. Acest lucru le oferă o sursă de hrană la care să apeleze atunci când mâncarea devine rară, conform Filialei de Management al Faunistic al guvernului tasmanian. Dacă vedeți un diavol tasmanian cu o coadă deosebit de umflată, este un semn bun că animalul se descurcă relativ bine.
3. Sunt cele mai mari marsupiale carnivore din lume
Diavolii tasmanieni au aproximativ mărimea unor câini mici. Au o înălțime de aproximativ 30 cm la umăr și cântăresc până la 14 kg, cu un corp robust și un cap mare. Au deținut mult timp titlul de al doilea cel mai mare marsupial carnivor din lume, dar în 1936 au urcat în clasament pe locul 1.
Asta pentru că 1936 a fost anul în care ultimul tigrul tasmanian, a murit. În ciuda zvonurilor despre observații ale tigrului tasmanian în ultimii ani, se crede pe scară largă că acest marsupial a dispărut pentru totdeauna atunci când ultimul exemplar din captivitate, numit Benjamin, a murit la Grădina Zoologică Beaumaris din Hobart pe 7 septembrie 1936. În absența tigrilor tasmanieni, diavolul tasmanian este acum cel mai mare marsupial carnivor rămas pe Pământ.
4. Au una dintre cele mai puternice mușcături dintre toate mamiferele vii
Diavolii tasmanieni sunt carnivori, ceea ce înseamnă că mănâncă doar carne, dar nu sunt deosebit de pretențioși cu privire la sursa cărnii. Adesea acționează în principal ca necrofagi și sunt cunoscuți pentru faptul că se hrănesc cu animale moarte și carne parțial putrezită, dar vânează și ei, de obicei prăzi mai mici, cum ar fi șopârle, broaște și insecte.
Tind să fie animale solitare, dar se adună adesea în grupuri pentru a mânca, participând uneori la o „tragere a funiei” care poate ajuta pe toată lumea, rupând hrana în bucăți mai mici. De asemenea, ajută faptul că au fălci foarte puternice — conform cel puțin unui studiu, diavolii tasmanieni au cea mai mare forță de mușcătură dintre toți carnivorii mamiferi vii. Acest lucru le permite să mănânce fiecare bucățică dintr-o masă, inclusiv oasele.
5. Pot mânca până la 40% din greutatea corporală într-o zi
Un diavol tasmanian adult care cântărește 10 kg va mânca de obicei aproximativ 1 kg pe zi, deși acest lucru poate varia foarte mult în funcție de circumstanțe. Când hrana este rară, un diavol tasmanian poate mânca, se pare, până la 40% din propria greutate corporală într-o singură sesiune, permițându-i să se protejeze împotriva incertitudinii legate de următoarea masă.
6. Nou-născuții sunt incredibil de mici
O mamă diavol tasmanian este gestantă aproximativ trei săptămâni, după care poate da naștere la până la 40 de pui minusculi. La fel ca la alte marsupiale, puii sunt cunoscuți sub numele de „joeys”, deși sunt uneori numiți și „imps”. Nou-născuții pot fi la fel de mici ca un bob de orez. Se nasc într-o lume dură – mama lor are doar patru mameloane în pungă, ceea ce înseamnă că doar primii patru care le găsesc vor supraviețui.
Mama poartă acești pui în pungă timp de patru luni. Trăiesc într-o vizuină mică după ce ies din pungă și sunt înțărcați la aproximativ 10 luni. Ajung la maturitate la vârsta de 2 ani și pot trăi câțiva ani în plus ca adulți.
7. Nu sunt periculoși pentru oameni
În ciuda numelui lor intimidant, a fălcilor puternice și a personalității lor agresive, diavolii tasmanieni nu reprezintă un pericol semnificativ pentru oameni. Nu atacă oamenii și, contrar unei concepții greșite istorice, nu se știe să atace nici animale mari de fermă, cum ar fi oile sau vitele. (Pot ataca totuși oile bolnave sau rănite, precum și animale de fermă mai mici, cum ar fi găinile sau rațele care stau pe pământ.)
8. Sunt „aspiratoare naturale”
De fapt, diavolii tasmanieni sunt membri benefici ai ecosistemului din habitatul lor natal. Datorită înclinației lor de a prăda animale bolnave și de a mânca stârvuri, sunt ca niște „aspiratoare naturale”, după cum afirmă Filiala de Management al Faunistic din Tasmania. Eliminarea animalelor bolnave poate ajuta la prevenirea infectării altor membri ai speciei lor, în timp ce hrănirea cu stârvuri ajută la reducerea prevalenței larvelor de muscă care pot duce la boli precum „fly strike” la oi.
Diavolii pot proteja și fauna nativă, prădând pisici sălbatice, care reprezintă o amenințare pentru multe păsări native din Tasmania, și controlând alte specii invazive, cum ar fi vulpile roșii. Pe lângă toate acestea, au și o valoare culturală, servind ca simboluri ale insulei căreia îi poartă numele și atrăgând turiști care susțin economia tasmaniană.
9. Sunt pe cale de dispariție
Diavolii tasmanieni sunt listați ca specie pe cale de dispariție de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. Principala amenințare cu care se confruntă specia este o formă rară de cancer numită Boala Tumorilor Faciale la Diavoli (DFTD), care se răspândește printre diavoli atunci când se mușcă între ei în timpul luptelor sau al împerecherii. Descoperită pentru prima dată la mijlocul anilor 1990, DFTD provoacă leziuni mari pe fața și gâtul diavolului, care în cele din urmă cresc suficient de mari pentru a-i împiedica capacitatea de a mânca. Un diavol infectat va slăbi și poate muri în câteva luni, adesea din cauza foametei.
Această boală s-a răspândit rapid în doar câteva decenii, determinând scăderea populațiilor de diavoli din Tasmania cu peste 80%. Amenințarea este agravată de alte presiuni din cauza vieții în preajma oamenilor, deoarece diavolii sunt uneori uciși de vehicule și câini.
Oamenii de știință și conservatorii lucrează pentru a proteja diavolii tasmanieni de DFTD. Aceasta include monitorizarea răspândirii bolii printre diavolii sălbatici, cercetarea posibilelor tratamente și vaccinuri, și dezvoltarea unor „populații de asigurare” sănătoase. Diavoli sănătoși sunt puși în carantină pentru a susține un program de reproducere în captivitate, și există acum peste 600 de diavoli în toată Australia ca parte a acestui efort, precum și o populație fără boală pe Insula Maria din Tasmania.
Salvați diavolul tasmanian
- Dacă locuiți în Tasmania sau călătoriți acolo, conduceți încet și cu grijă în zonele în care ați putea întâlni diavoli.
- Sprijiniți eforturile de conservare pentru a proteja diavolii tasmanieni de DFTD. De exemplu, Programul Salvați Diavolul Tasmanian finanțează cercetări privind posibile vaccinuri și alte eforturi de control al bolii.
