Căldura și seceta reprezintă o dublă lovitură pentru grădinari.
Din fericire, există ceva ce pot face în legătură cu plantele pe care le văd ofilindu-se din cauza căldurii.
Tot ce trebuie să facă este să aplice câteva schimbări simple în selecția plantelor, întreținere și designul grădinii, spune David Ellis, editor al revistei bilunare a American Horticultural Society, American Gardener.
Secretul designului grădinii
Un design inteligent al grădinii ia în considerare necesarul de apă al plantelor, spune Ellis.
De exemplu, el sugerează ca grădinarii să plaseze plantele cu cel mai mare necesar de apă cel mai aproape de casă. Acolo pot fi ușor observate și udate la primul semn de stres termic. Plantele care sunt mai autonome ar trebui plasate mai departe de casă.
Un design eficient pe care Ellis îl folosește în propria grădină este crearea unui efect de pajiște cu plante de prerie rezistente.
Preriile, subliniază Ellis, includ o varietate de plante cu flori și aveau odinioară o răspândire mult mai largă decât au acum. Trucul în crearea unei grădini tip pajiște, a spus el, este să se dea plantelor suficientă apă în primul an pentru a se stabili.
Unele dintre plantele care cresc în micul strat cu temă de pajiște al lui Ellis din Maryland includ:
- Sweet black-eyed Susan (Rudbeckia subtomentosa)
- Meadow blazing star ( Liatris ligulistylis)
- Obedient plant (Physostegia virginiana)
- Northern dropseed (Sporobolus heterolepis)
- Blue wild indigo ( Baptisia australis)
- Lance-leaf coreopsis (Coreopsis lanceolata)
- Pale purple coneflower (Echinacea pallida)
- Indian grass (Sorghastrum nutans)
- Switch grass (Panicum virgatum)
- Pink muhly grass (Muhlenbergia capillaris)
De ce contează selecția plantelor
Designul de pajiște, spune Ellis, încorporează o strategie importantă care poate fi folosită în întreaga grădină: alegerea plantelor care sunt relativ autonome. Plantele native din diferite regiuni ale țării, de exemplu, sunt deosebit de bine adaptate condițiilor locale, inclusiv extremelor.
Pentru plantele ne-native autonome, Ellis spune că este cel mai bine să se consulte cu pepinierele locale, mai degrabă decât să încerce să ofere idei generalizate. În regiunea sa Mid-Atlantic, câteva exemple de plante autonome includ lavanda (Lavandula spp.), iarba mâței (Nepeta racemosa ‘Walker’s Low’), plumbărica (Ceratostigma plumbaginoides), iris auriu pitic (Acorus gramineus ‘Ogon’), Epimedium (Epimedium species) și trandafirii Postului (Helleborus x hybridus). Primele două sunt pentru zonele din grădină care primesc soare plin. Ultimele patru plante preferă umbra sau semi-umbra.
Alte plante care ar fi candidați excelenți pentru a supraviețui condițiilor dificile de vară sunt ierburile mediteraneene, cum ar fi rozmarinul, și suculentele, cum ar fi Sedum spectabile („Autumn Joy”), sau Sedum-urile acoperitoare de sol, cum ar fi Sedum acre. Unele dintre plantele rezistente de gheață (Delosperma spp.) merită încercate în Est, spune Ellis, deși adaugă că acestea capătă o reputație de invazivitate în Vest.
Cea mai bună sursă locală pentru toleranța regională la secetă este o grădină botanică din apropiere, sfătuiește Ellis. Plantele din grădina lor de prezentare sunt un bun indicator al plantelor care vor prospera în acea regiune anume, spune el.
Dacă nu există o grădină botanică în apropiere sau dacă doriți să cercetați online, Ellis îi îndeamnă pe grădinarii amatori să consulte Harta Zonelor de Căldură a Plantelor de pe site-ul American Horticultural Society. Harta listează plantele în funcție de toleranța lor la căldură în același mod în care binecunoscuta Hartă a Zonelor de Rezistență a Plantelor a Departamentului Agriculturii din S.U.A. servește drept ghid pentru rezistența plantelor la frig.
Cea mai cuprinzătoare sursă pentru codurile de căldură și zonele de rezistență la frig, spune Ellis, este „A-Z Encyclopedia of Garden Plants” a American Horticultural Society, care include coduri de rezistență și căldură pentru peste 8.000 de plante. Aceasta va fi disponibilă în format digital în câțiva ani, a adăugat el. Unii alți editori au început, de asemenea, să listeze zonele de căldură în cărțile lor.
O altă sursă pentru zonele de căldură este pe etichetele plantelor însele. Pepinierele angro majore, cum ar fi Proven Winners, adaugă coduri de zonă de căldură pe etichetele plantelor pe care le expediază pepinierelor cu amănuntul, a spus Ellis.
Cum să gestionezi seceta
Plantele sunt compuse din 50% până la 90% apă. Atunci când suferă daune de la căldură, cauza este întotdeauna o cantitate insuficientă de apă disponibilă pentru ele, conform site-ului AHS. Frunzele turgescente sunt un semn că o plantă are suficientă apă și poate absorbi dioxid de carbon din aer prin pori mici, deschiși pe partea inferioară a frunzelor și să producă hrană.
„Planta folosește dioxidul de carbon pentru a fotosintetiza și a produce hrană – sau fructe sau semințe”, spune Mark Whitten, biolog senior la Florida Museum of Natural History. „Acești pori au mici valve asemănătoare buzelor care se pot deschide și închide”, a continuat el. „Dar când acești pori sunt deschiși pentru a absorbi CO2, plantele pierd și apă. Cu cât este mai cald, cu atât plantele pierd apă mai repede, la fel cum facem și noi când transpirăm. Dacă pierd prea multă apă, plantele se ofilesc și mor. Dacă închid porii pentru a conserva apa, atunci nu pot absorbi CO2 și nu pot produce hrană.”
„Gândește-te la umflarea unui cauciuc de bicicletă”, spune Ellis. „Apoi gândește-te la ce se întâmplă când aerul iese și cauciucul se desumflă.” Asta se întâmplă cu plantele prin transpirație, spune el.
Când plantele se ofilesc din cauza lipsei de apă suficientă, ele se opresc din creștere, se opresc din producție și vor muri dacă celulele lor nu sunt reumplute cu apă.
Cel mai bun mod de a oferi umiditate plantelor, spune Ellis, este să aplici apă la nivelul solului cu un furtun de udare prin picurare sau în profunzime. Ideea, a spus el, este să se ude plantele profund. Apa care se infiltrează adânc în sol va ajuta plantele să dezvolte o structură puternică a rădăcinilor, ceea ce le ajută să supraviețuiască perioadelor prelungite fără ploaie.
Cel mai bun moment pentru udare, a spus Ellis, este dimineața devreme. Acesta este cel mai răcoros moment al zilei și există mai puțină evaporare în timp ce temperaturile sunt relativ scăzute decât mai târziu în timpul zilei, când temperatura este la sau aproape de vârf. Al doilea cel mai bun moment este imediat după lăsarea întunericului.
El sfătuiește împotriva utilizării aspersoarelor, deoarece o cantitate semnificativă de apă se va pierde prin evaporarea de pe frunze în aer înainte ca frunzele să poată absorbi apa.
Pentru plantele din ghivece de pe terasă, Ellis sugerează adăugarea de geluri de apă în amestecul de ghiveci. Gelurile absorb apa și o eliberează lent către rădăcinile plantei, reducând numărul de ori în care plantele vor trebui udate.
O altă opțiune pentru ghivecele de pe terasă, a spus Ellis, este un ghiveci cu auto-udare. Aceste tipuri de containere au un rezervor de apă din care apa este absorbită în sus în ghiveci și către zona rădăcinilor. La fel ca gelurile, aceste recipiente specializate vor reduce necesitatea udării frecvente.
Un alt mod în care grădinarii își pot ajuta plantele să supraviețuiască căldurii excesive și secetei este mulcirea straturilor de grădină. Mulciul va ajuta la reducerea evaporării, va izola rădăcinile plantelor de temperaturile ridicate și va reduce sau elimina buruienile, care concurează cu plantele dorite pentru apă și nutrienți. „În jumătatea estică a țării, mulciurile organice sunt ideale”, spune Ellis. „În regiunile vestice, pietrișul sau piatra sunt adesea mai potrivite.”
Chiar și atunci când grădinarii fac totul corect, nu pot întotdeauna să învingă dubla lovitură (sau chiar tripla lovitură în combinație cu alți factori). Unele plante își vor reduce recoltele chiar și atunci când grădinarii le oferă suficientă apă.
„Roșiile”, de exemplu, „nu formează fructe când temperaturile sunt peste 32 de grade Celsius (90 de grade Fahrenheit)”, spune Ellis.
Dar există și un remediu pentru asta – temperaturile răcoroase și revitalizante ale toamnei.
