Casele noastre au devenit bărci de salvare.
În Kansas City, Missouri, acest copil și-a construit un cort peste gura de ventilație cu aer cald pentru a se încălzi. El știe mai multe despre știința construcțiilor decât mulți ingineri;așa cum ne-a învățat Robert Bean, confortul nu este doar o chestiune de temperatură, ci și de îmbrăcăminte (și cea mai mare parte a pierderilor de căldură se face prin cap, așa că pălăriile au sens); sentimente personale (citirea unei cărți bune ajută mult); și Temperatura Medie Radiantă – peretele cortului este mult mai cald decât peretele camerei, ca să nu mai vorbim că este mai ușor să încălzești spații mai mici decât cele mari. Majoritatea caselor noastre nu sunt proiectate pentru așa ceva, așa că copiii trebuie să ia problema în propriile mâini. Chiar și casele mai noi construite conform normelor pot avea condens, curenți și puncte reci din cauza calității slabe a construcției, sau sunt construite conform standardelor care iau în calcul „gradele-zi” și temperaturile medii, într-o lume în care trăim acum extreme, nu medii.
Port lenjerie termică în timp ce scriu asta, pentru că cel care mi-a dimensionat centrala sofisticată nu a luat în considerare această vreme și nu pot încălzi casa peste 16°C. Mulți proprietari au dificultăți în a face față; în Vox, Umair Irgan notează că „frigul sever din această săptămână a arătat că multe clădiri nu sunt foarte bune la a ține aerul rece, și chiar gheața, afară.” În Michigan, Guvernatorul le spune oamenilor să își dea termostatele mai jos, pentru că nu este suficient gaz.
Dar unii oameni nu suferă deloc, oameni ca Andrew Michler în Colorado, care și-a proiectat casa la standardul Passivhaus. Nu este nimic sofisticat sau high tech, doar multă izolație și un design atent. Acesta este motivul pentru care cuvântul „pasiv” are sens în Casa Pasivă; ferestrele și izolația bune stau pur și simplu acolo pasiv și își fac treaba pentru totdeauna. Încep în sfârșit să îmi placă numele.
Luați de exemplu persoanele care locuiesc în această renovare Passivhaus realizată de Baukraft în Brooklyn, din care provine acest grafic, care au râs de vortex acum patru ani, nici măcar nepornind căldura până când acesta nu s-a instalat bine.
Trăim într-o perioadă în care inginerii nu pot ține pasul cu schimbările care se petrec în jurul nostru. În timp ce noi înghețăm în mare parte din America de Nord, oamenii se coc la temperaturi extrem de ridicate, ceea ce s-ar putea să simțim cu toții peste șase luni. Între timp, rețelele de alimentare cu energie electrică și gaz devin nesigure sub presiunea acestor schimbări. Acum câțiva ani, Alex Wilson a pledat pentru designul rezilient:
Se pare că multe dintre strategiile necesare pentru a atinge reziliența – cum ar fi casele foarte bine izolate care își vor păstra ocupanții în siguranță în caz de pană de curent sau întreruperi ale aprovizionării cu combustibil pentru încălzire – sunt exact aceleași strategii pe care le-am promovat de ani de zile în mișcarea construcțiilor ecologice. Soluțiile sunt în mare parte aceleași, dar motivația este cea a siguranței vieții, mai degrabă decât simpla acțiune corectă. Trebuie să practicăm construcția ecologică, pentru că ne va păstra în siguranță – o motivație puternică – și aceasta ar putea fi modalitatea de a obține în sfârșit o adoptare pe scară largă a unor astfel de măsuri.
Aceasta a fost în 2011 și nu pare că am învățat cu adevărat vreo lecție de atunci, chiar dacă în ultimii șapte ani am trăit o serie de incendii forestiere, uragane, inundații, valuri de căldură, vortexuri polare, furtuni de gheață și mai multe decât ne putem aminti vreodată că s-ar fi întâmplat. Dacă vreun cuvânt a fost premonitoriu, acestea au fost.
Este probabil ca toate standardele climatice pe care le folosim acum pentru a determina cantitatea de izolație necesară să fie probabil irelevante în fața unor condiții care se schimbă din ce în ce mai violent. De fapt, nu sunt sigur că există vreun standard care să poată face față a ceea ce se întâmplă. Cu siguranță, fiecare clădire ar trebui proiectată cu suficientă izolație pentru a face față celor mai reci ierni și celor mai fierbinți veri (izolația ține căldura afară la fel de bine ca și înăuntru). În Australia, chiar și proiectanții Passivhaus instalează acum aer condiționat.
Dar poate că avem nevoie de un standard Casă rezilientă chiar mai strict, care să fie realizat din materiale rezistente la mucegai și apă, placare rezistentă la foc, energie solară și stocare în baterii. Trebuie să ne adaptăm și să ne rafinăm standardele și clădirile la condițiile în schimbare. Charlie Wardell de la The Energy & Environmental Building Alliance (EEBA) a descris cum constructorii trebuie să meargă dincolo de simpla izolație:
În zonele supuse furtunilor severe, cum ar fi pe coasta Atlanticului, reziliența include și un nivel aproape obsesiv de hidroizolație – o casă udă și mucegăită nu este una în care oamenii vor dori să rămână. Un constructor care înțelege acest lucru este Jim Schneider, care construiește în Virginia Beach, unde ploaia orizontală, purtată de vânt, este frecventă. „Anvelopa trebuie să fie absolut etanșă”, spune el. Asta înseamnă să fii la curent cu cele mai recente detalii de etanșare, despre care spune că producătorii și oamenii de știință din domeniul construcțiilor le rafinează constant. „Știința construcțiilor a evoluat destul de mult în ultimii ani, așa că trebuie să te angajezi cu adevărat să ții pasul cu ea.”
Este greu de știut unde se termină.
Dar știu unde ar trebui să înceapă: cu Passivhaus. Fiecare clădire ar trebui să aibă un nivel dovedit de izolație, etanșeitate la aer și calitate a ferestrelor, astfel încât oamenii să fie confortabili în orice fel de vreme, chiar și atunci când se întrerupe curentul. Aceasta se datorează faptului că casele noastre au devenit bărci de salvare, iar scurgerile ar putea fi fatale.
