Când am început să vorbesc despre ideea de a renunța la sistemul „cu conducte” șiintroducerii toaletelor cu compost în casele noastre,comentatorii au rânjit, spunând „Toaletele cu compost NU vor ajunge NICIODATĂ pe piața principală. Dezbaterea pe acest subiect este stupidă.” și „Nimeni nu va dori asta în casa sa. Știu asta, pentru că încă mai am câțiva dinți în gură și câțiva prieteni în oraș.”
Dar mulți oameni folosesc; anul trecut am stat în casa lui Laurence Grant, lângă St. Thomas, Ontario, care are o toaletă cu compost ca singura facilitate. L-am întrebat recent de cât timp o folosește și când mi-a spus „șaptesprezece ani”, i-am cerut să scrie despre această experiență.
Experiența lui Laurence Grant cu o toaletă cu compost
Instalația toaletei cu compost Sun-Mar, aprilie 2012. Cutia de lemn din spate este un rezervor decorativ căptușit cu cupru de la o veche toaletă cu spălare. Recipientul rotund de pe podea este pentru materialul de volum utilizat în toaletă.
De 17 ani încoace, această casă veche a gestionat funcțiile corporale semnificative prin intermediul unei toalete cu compost. La un moment dat am adăugat o oliță pentru comoditate, cel puțin pentru bărbați. Aceste mijloace de a gestiona ceea ce este de obicei considerat „deșeu” uman au funcționat bine și au ameliorat îngrijorarea legată de drenajul saturat al sistemelor septice, utilizarea inutilă a apei și sentimentul că „deșeul” mergea inutil la irosire.
Casa mea cu structură de lemn a fost construită în 1848 în stil Neoclasic. Până la sfârșitul anilor 1940, latrinele erau mutate în curtea din spate, umplând gropile săpate pentru ele. O revoluție a venit după al Doilea Război Mondial, când pompele și electricitatea au făcut posibilă apa curentă în interior, pompată din fântâna din curte. Un colț al bucătăriei a devenit noua baie, cu toaletă și chiuvetă. Băile erau făcute într-o cadă portabilă galvanizată în bucătărie. Apa era încălzită pe măsură ce trecea printr-un arzător pe gaz. Fosa septică consta dintr-un butoi de ulei conectat la o serie de inele de beton îngropate din care apa se scurgea în curtea din spate. Butoiul a fost înlocuit în anii 1970 cu o boltă de beton. Aceasta era configurația când am cumpărat casa în 1982.
Îngrijorări legate de drenaj
În timpul sezoanelor ploioase de la sfârșitul toamnei și primăvara, drenajul era o preocupare. Nivelul apei freatice în Iona este ridicat și „suspendat” (un strat gros de argilă albastră sub solul nisipos împiedică drenajul). Exista întotdeauna o îngrijorare dacă toaleta se va spăla, și, invers, în timpul sezonului uscat, dacă va fi apă pentru a o spăla. Când într-o primăvară am vidanjat fosa septică, s-a umplut peste noapte cu exces de apă din curtea din spate. Am început să iau în considerare alte soluții.
O renovare la mijlocul anilor 1990 a oferit o oportunitate. O rudă îndepărtată (mătușa nepotului vărului bunicului meu) deținuse casa din 1903 până în 1938, când s-a retras din funcția de secretară a unui doctor din Chicago, care era nepotul ei. Era ușor atunci să iei trenul Michigan Central de la Gara Iona, 3 km. spre nord, spre Chicago, Detroit sau New York. Belle Smith avea o mașină și avea nevoie de un loc pentru ea. Belle tăiase o gaură în spatele casei și transformase un dormitor în garaj. Planul meu era să-l transform înapoi într-un dormitor, plus o cameră pentru toaletă (sau fără apă) și o cameră pentru centrală. Vărul bunicului meu îmi sfătuise: „să ai un dormitor la parter pentru bătrânețe”.
Citiseim despre toaletele cu compost într-o revistă. Exista un model disponibil într-un magazin de feronerie din St. Thomas – Sun-Mar XL. Avea meritul de a fi fabricat în Canada și avea o capacitate mai mare datorită unui ventilator de ventilație. La acea vreme, costul era de 1.300$. Deși îngrijorat de reacția vizitatorilor la faptul că nu „spăla totul”, am cumpărat și instalat una. Instalatorul meu era convins că îmi voi schimba părerea și a instalat oricum o țeavă de scurgere pentru o toaletă standard. Tatăl său, pe care îl cunoșteam, instalase instalația sanitară în casă în anii 1940.
Puține probleme
În toți acești ani am avut puține probleme. A trebuit să înlocuiesc ventilatorul de două ori. Odată, sita de drenaj a fost blocată de turbă și s-a acumulat umiditate în exces în tambur (pentru informații despre cum funcționează aceste toalete, vizitați www.sun-mar.com). Am trecut și la „Compost Sure Green” de la Sun-Mar, un amestec de turbă și cânepă, ca înlocuitor pentru turbă, pe care am găsit-o prăfoasă și cu tendința de a se aglomera. Când tamburul are suficient compost acumulat, acesta este golit într-o tavă dedesubt, unde acțiunea de compostare continuă. Când este momentul, golesc tava în zona mea de compost din curtea din spate, unde accelerează compostarea materialelor din bucătărie și grădină. Primăvara, încep o nouă grămadă de compost prin mutarea materialului necompostat de deasupra pe o altă grămadă (care este ținută în loc de un cerc de plasă de sârmă) dezvăluind compostul care este gata să fie distribuit peste grădina de legume.
Mirosuri ocazionale
Există ocazional mirosuri, dar aprind o lumânare pentru a le disipa. Cred că au mai mult de-a face cu condițiile atmosferice și cu puterea tirajului. Dacă există ocazional un „miros”, acesta este unul pământiu. Doar o singură dată cineva a refuzat să o folosească, dar acesta a fost disconfortul lor. De asemenea, nu există niciodată stropire inversă.
Laurence Grant a locuit în Iona, Ontario, în ultimii 30 de ani. A crescut în Frome și St. Thomas, localități din apropiere, este un pasionat grădinar de legume, îi place să atragă păsări pe cele 0,2 hectare ale sale printr-un peisaj naturalizat și s-a pensionat anul trecut din funcția de salariat în domeniul cultural. Are patru pisici care au propria lor litieră.
