În după-amiezile de marți, iarna, predau design sustenabil la Ryerson School of Interior Design de la Ryerson University din Toronto. Am abordat multe dintre aceste teme pe PlanetaNoastra, dar Am transformat recent o prelegere într-un articol, care s-a dovedit a fi popular aici. A fost și o repetiție excelentă pentru mine, așa că voi face asta din nou cu următoarea mea prelegere despre plastice. Îmi cer scuze dacă ați mai citit o mare parte din acestea.
Când eram copil, îmi plăceau plasticele. Cred că am fost inspirat să fiu arhitect de Casa Viitorului Monsanto de la Disneyland. Era „o imagine a vieții futuriste lipsite de griji în interiorul unei structuri cruciforme plutitoare cu pereți din plastic, cu telefoane cu imagine, chiuvete reglabile pe înălțime, vase spălate cu unde ultrasonice și conservarea atomică a alimentelor.” Plasticele erau viitorul.
Vinil la Greenbuild/ Lloyd Alter/CC BY 2.0Touring Greenbuild în Boston acum aproape un deceniu, oamenii plasticului erau acolo, numind vinilul Materialul Pentru Viață. Aceasta a fost în timpul războaiele plasticelor, unde American Chemistry Council a declarat război Consiliului American pentru Construcții Verzi, deoarece LEED a avut îndrăzneala să sugereze că anumite plastice nu își au locul în construcțiile verzi. Și pe atunci, nimeni nu vorbea despre carbonul încorporat în materialele de construcție.
Ellen Macarthur Foundation/CC BY 2.0
Acum, avem o situație complet diferită, în care industria petrolieră investește miliarde în creșterea producției de plastic. Am scris:
Cum am ajuns în această situație?
Vaclav Smil/CC BY 2.0
După cum a scris Vaclav Smil în Energie și Civilizație, întreaga noastră economie se bazează pe combustibili fosili. Ei o propulsează. Guvernele și afacerile vor face tot ce pot pentru a o menține în funcțiune.
Ambalajele de unică folosință, cu plastice de unică folosință, au reprezentat o mare parte din acest boom economic.
Zorii produselor de unică folosință
© Coca Cola bottling/ Getty Images
Părinții sau bunicii voștri s-ar putea să își amintească cum era să cumperi o Cola înainte de apariția produselor de unică folosință; exista o companie de îmbuteliere Coca Cola în fiecare oraș care amesteca formula secretă cu apă carbogazoasă și o punea în sticle, care erau returnate și reumplute.
Wisconsin Historical society/Public Domain
Apoi Miss Blacktop și Miss Concrete au deschis Sistemul Național de Autostrăzi Interstatale și de Apărare și a devenit suficient de ieftin să se transporte Coca-Cola pe distanțe mai mari, dar nu funcționa dacă trebuiau să transporte toate sticlele înapoi. Companiile de bere au avut aceeași problemă. Așa că au lucrat cu companiile de sticle pentru a crea sticle de unică folosință.
Jamidwyner on Flickr/CC BY 2.0
Curând, Coca-Cola a reușit să își consolideze fabricile și să închidă toți îmbuteliatorii locali, iar Coors și alte mari fabrici de bere au reușit să construiască mega-fabrici uriașe, atât de eficiente din punct de vedere al costurilor, încât au scos din afaceri toți producătorii locali de bere.
© 1955: Ofițerul de poliție Harris din Nassau County, Long Island, bea o ceașcă de cafea în localul său. (Fotografie de Carsten/Three Lions/Getty Images)
Restaurantele foloseau, de asemenea, căni reutilizabile. După cum am menționat anterior,
Bruce Marlin on Flickr/CC BY 2.0
Ambalajele de unică folosință au deschis o lume întreagă de posibilități în marketingul alimentar pentru o Americă recent mobilă.
Nu arunca gunoiul!
Keep America Beautiful/Promo image
Problema cu toate acestea la acea vreme era că oamenii nu știau cu adevărat ce să facă cu ambalajele. Pur și simplu le aruncau pe geamul mașinii sau le lăsau să fie luate de vânt. Era o mizerie peste tot și oamenii începeau să fie supărați. Așa că îmbuteliatorii și producătorii de bere s-au adunat și au înființat Keep America Beautiful pentru a ne învăța cum să strângem după noi.
Susan Spotless a intrat în acțiune pentru a se asigura că tatăl a învățat să nu arunce lucrurile pe jos. După cum a scris Heather Rogers în Message in a Bottle, scopul tuturor acestora a fost să mute responsabilitatea asupra utilizatorului, cumpărătorului produsului, nu asupra producătorului care înainte era responsabil să ia înapoi sticla sau farfuria, să o curețe și să o refolosească.
United Nations Photo/CC BY 2.0
Problema cu aceasta a fost că povara a fost mutată acum asupra municipalităților, care au trebuit să plătească pentru coșurile de gunoi, să strângă deșeurile și să le ducă la gropile de gunoi, ceea ce era foarte scump și totul era plătit de contribuabil. Multe state și municipalități au început să discute despre legi privind sticlele, cu depozite obligatorii.
CalPIRG/Public Domain
Companiile au fost îngrozite și s-au adunat pentru a combate aceste legi și au început să promoveze ideea reciclării ca alternativă, spunând că plasticul, hârtia și aluminiul sunt toate valoroase. Au investit bani în lobby, marketing și publicitate a beneficiilor reciclării, despre care mă plâng de ani de zile, descriind-o ca fiind:
Playmobil recycling truck/Promo image
Au continuat să promoveze reciclarea, transformând-o aproape într-o religie. Încă din copilărie, oamenii au fost îndoctrinați că este una dintre cele mai mari virtuți. Mulți oameni cred că este cel mai ecologic lucru pe care îl pot face:
© The Standard Issue
Un studiu recent al USGBC a confirmat că oamenii consideră reciclarea mai importantă decât gestionarea schimbărilor climatice, a energiei sau a apei. Dar totul era o farsă; era mai ieftin să trimită totul în China, unde forța de muncă era suficient de ieftină pentru a separa tipurile de plastic unele de altele și exista o sursă inepuizabilă de fabrici care să producă lucruri pe care să ni le trimită înapoi.
Când China și-a închis porțile pentru gunoiul străin, totul s-a prăbușit. După cum am menționat anterior, „Întregul sistem mondial de reciclare se destramă pentru că China nu mai vrea să preia plasticul și fibra contaminate și murdare, o mare parte din acestea fiind produse de unică folosință. Dacă ei nu le mai cumpără, atunci municipalitățile nu le mai pot vinde.”
© Hefty Energy Bag
Oamenii de la Keep America Beautiful s-au pus pe treabă încercând să găsească alternative; chiar au încercat să repoziționeze deșeurile de plastic. După cum am scris în Nu este un sac de gunoi, este un sac de energie!
Cetățenilor din Boise, Idaho, li s-a spus că toți sacii lor portocalii vor fi transformați în combustibil diesel în Salt Lake City. În schimb, au fost „trimisi peste tot – în California, Louisiana, Texas, chiar și în Canada. Au fost arși mai ales în fabricile de ciment, în locul cărbunelui ca sursă de energie în procesul de producție.” Asta în ciuda faptului că arderea plasticului emite mai mult CO2 per kilowatt de energie sau căldură generată decât arderea cărbunelui.
Să devenim circulari.
Ellen MacArthur Foundation/CC BY 2.0 O modalitate de a ieși din această situație dificilă a fost să recunoaștem că procesul în care ne aflăm este liniar, cu doar 14% colectat pentru reciclare și un minuscul 2% care ajunge să fie cu adevărat reciclat într-o buclă circulară. În schimb, Fundația Ellen Macarthur a propus o economie circulară, în care totul este recuperat și reprocesat.
Ellen Macarthur Foundation/CC BY 2.0
Problema este că se confruntă în continuare cu toate problemele cu care se confruntă reciclarea acum; cineva trebuie să arunce plasticul în locul potrivit, cineva trebuie să îl ridice și să îl separe de alte plastice, și apoi cineva trebuie să reproceseze totul pentru a-l transforma înapoi în materii prime sau în orice altceva vor să-l transforme. De aceea sistemul liniar funcționează atât de bine. Am scris:
© Closed Loop Partners
În economia circulară, oamenii propun tot felul de noi tehnologii pentru a descompune acele plastice, dar acestea sunt toate noi, experimentale și scumpe. Între timp, amintiți-vă ce fac companiile petroliere: se reorientează către produse petrochimice.
Cu adevărat, economia circulară nici măcar nu poate să înceapă să concureze cu economia liniară atunci când gazul natural este aproape oferit gratuit. Nu are sens. Am scris că este de fapt doar o altă farsă, la fel ca reciclarea:
Schimbați cultura, nu paharul.
Norbert Eder/CC BY 2.0
În cele din urmă, este foarte greu să transformi o economie liniară într-una circulară, mai ales când răspunsul este chiar acolo, negru pe alb, după cum a remarcat Katherine Martinko în Interzicerea paielor nu va rezolva problema plasticului, dar altceva o poate face.
Ea a continuat într-un alt articol, sugerând că ar trebui să să bea cafea ca un italian, unde bei rapid o ceașcă mică și o returnezi la bar. Am remarcat că „nu există deșeuri din cauza diferenței culturale, a ceea ce servesc și a modului în care servesc. În America de Nord, unde trebuia să iei paharul cu tine, acesta a devenit din ce în ce mai mare. Mai mult consum, mai multe deșeuri.”
Aceasta este cheia. Aceasta este cu adevărat economia circulară când te așezi și te bucuri de cafeaua ta în loc să o iei cu tine. Uită de purificarea, descompunerea și convertirea paharului tău de plastic, pur și simplu spală-l. Nu este nevoie de această complexitate. Este însă nevoie de o schimbare culturală.
Viețile noastre au fost cooptate de Complexul Industrial al Convenienței.
President Dwight D. Eisenhower/Public Domain
În discursul său de adio, președintele Dwight D. Eisenhower i-a avertizat pe americani despre Complexul Militar-Industrial. Dar ne-a avertizat și despre pericolele convenienței, vorbind unei națiuni despre care a spus că era „amețită de prosperitate, fascinată de tinerețe și strălucire și țintind din ce în ce mai mult către o viață ușoară.”
Parafrazându-l, numesc obsesia noastră pentru această viață ușoară, liniară, ‘Complexul Industrial al Convenienței’. Unii, precum Katherine Martinko, cred că suntem pe drumul cel bun către a ne desprinde de acesta. Ea a scris:
Nu sunt atât de sigur. După cum a remarcat Vaclav Smil, acestea sunt unele dintre cele mai puternice forțe de pe Pământ, companiile care pompează combustibili și guvernele care depind de veniturile din exporturile lor. Priviți ce se întâmplă acum cu economiile lumii din cauza petrolului. Și din nou, obțineți șase kilograme de CO2 pentru fiecare kilogram de plastic, posibil mai mult dacă se ia în considerare scurgerea de metan și incinerarea inevitabilă. După cum am menționat,
Edward Hopper’s Nighthawks/ Art Institute of Chicago/Public Domain
Gândiți-vă la toate acestea data viitoare când comandați o cafea.
