Populațiile indigene Bhotia și Anwal din Uttarakhand, India, au o modalitate unică de a păstra plantele sălbatice pe care le recoltează dintr-o pădure din apropiere. Prin discuții comunitare, ei aleg o secțiune din pădure și o declară zonă interzisă timp de trei până la cinci ani în numele zeității locale a junglei, Bhumiya Dev, permițând plantelor să se regenereze.
Acesta este doar un exemplu dintr-un nou raport al Organizației Națiunilor Unite care detaliază sustenabilitatea remarcabilă a sistemelor alimentare indigene din Melanesia până în Arctica, și cum forțe precum globalizarea și criza climatică amenință în mod nou moduri de viață care au supraviețuit de mii de ani.
„Cercetarea noastră confirmă că sistemele alimentare ale popoarelor indigene sunt printre cele mai sustenabile și reziliente din lume, dar sustenabilitatea și reziliența lor sunt puse la încercare din cauza factorilor emergenți”, declară pentru PlanetaNoastra Anne Brunel de la Organizația ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO), care a ajutat la pregătirea raportului.
Caracteristici unice și comune
Noul raport a rezultat în urma unei întâlniri din 2015 între echipa FAO pentru popoare indigene și lideri indigeni din întreaga lume. În timpul acestei întâlniri, liderii au solicitat FAO să depună mai multe eforturi în ceea ce privește sistemele alimentare ale popoarelor indigene. Aceasta a dus la crearea unui grup de lucru al FAO pe această temă și, în cele din urmă, la cel mai recent raport.
Publicat în colaborare cu Alianța Bioversity International și CIAT, raportul se bazează pe o colaborare strânsă între autorii săi și o secțiune transversală internațională de comunități indigene. Acesta prezintă opt studii de caz care detaliază sistemele alimentare ale popoarelor Baka din Camerun, Inari Sámi din Finlanda, Khasi din India, melanezienilor din Insulele Solomon, Kel Tamasheq din Mali, Bhotia și Anwal din India, Tikuna, Cocama și Yagua din Columbia și Maya Ch’orti’ din Guatemala. Toate profilurile au fost scrise cu participarea activă a comunităților pe care le detaliau, respectând atât dreptul lor la Consimțământul liber, prealabil și în cunoștință de cauză, cât și drepturile lor de proprietate intelectuală.
„Obiectivul a fost să evidențiem caracteristicile unice și comune de sustenabilitate și reziliență climatică ale sistemelor alimentare ale popoarelor indigene”, explică Brunel.
Cele opt sisteme alimentare studiate în raport au diferit în funcție de locație și tip, de la poporul Baka din Camerun, care adună și vânează 81% din hrana lor din pădurea tropicală Congo, la Inari Sámi din Finlanda, un grup nomad de crescători de reni din îndepărtatul nord. Cu toate acestea, raportul a concluzionat că toate aceste sisteme alimentare împărtășesc patru caracteristici comune:
- Sunt capabile să conserve și chiar să îmbunătățească ecosistemele înconjurătoare. Nu degeaba 80% din biodiversitatea rămasă a lumii este conservată în teritoriile indigene.
- Sunt adaptive și reziliente. Kel Tamasheq din Mali, de exemplu, au reușit să se recupereze după secetă, deoarece sistemul lor nomad și pastoral le permite să se deplaseze prin peisaj fără a epuiza resursele, iar rasele pe care le cresc au evoluat pentru a rezista la penurie și temperaturi ridicate.
- Extind accesul comunităților lor la alimente nutritive. Cele opt comunități din studiu au reușit să își satisfacă 55 până la 81% din nevoile alimentare prin sistemele lor tradiționale.
- Sunt interdependente cu cultura, limba, guvernarea și cunoștințele tradiționale. Practica religioasă de conservare a pădurii a popoarelor Bhotia și Anwal este doar un exemplu al modului în care aceste sisteme alimentare sunt încorporate în organizația culturală și politică a grupurilor indigene.
În ciuda diversității și a istoriei îndelungate a acestor sisteme alimentare, ele se schimbă acum într-un „ritm fără precedent”, au notat autorii raportului. Acest lucru se datorează unei multitudini de factori, inclusiv crizei climatice, violenței din partea industriilor extractive, pierderii biodiversității, interacțiunii crescute cu piața globală, pierderii cunoștințelor tradiționale, migrației tinerilor către zonele urbane și schimbărilor de gust care însoțesc globalizarea.
„Există un risc ridicat ca acestea să dispară dacă nu se face nimic”, spune Brunel despre aceste sisteme alimentare.
Studiu de caz: Melanesia
Una dintre comunitățile prezentate în studiu este poporul melanezian care trăiește în satul Baniata din Insulele Solomon.
„Indigenii din Insulele Solomon s-au susținut mult timp pe ei înșiși și comunitățile lor trăind din agrobiodiversitatea vibrantă oferită de pământ și mare”, declară într-un e-mail pentru PlanetaNoastra co-autorul capitolului, Chris Vogliano de la Universitatea Massey. „Din punct de vedere istoric, locuitorii Insulelor Solomon au practicat pescuitul, vânătoarea, agrosilvicultura și cultivarea diverselor produse agroalimentare în armonie cu pământul.”
Sistemul lor alimentar este ancorat de culturi de tuberculi și banane cultivate în câmpuri și grădini de casă și suplimentat de păduri agroforestiere interioare, plantații de cocos de coastă, vânătoare și pescuit. Aceste activități satisfac 75% din nevoile alimentare ale comunităților și le oferă 132 de specii alimentare diferite, dintre care 51 acvatice.
Cu toate acestea, această existență în mare parte sustenabilă este amenințată. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, principalii factori de schimbare au fost exploatarea forestieră extensivă și dependența crescută de piață. Schimbarea mediului și introducerea alimentelor importate, puternic procesate, acționează într-o buclă de feedback, deoarece epuizarea resurselor și noii dăunători fac alimentele tradiționale mai rare. Pe lângă acestea, melanezienii trăiesc într-o parte a lumii extrem de vulnerabilă la criza climatică.
„Indigenii din Insulele Solomon, alături de alte țări insulare mici din Pacific, experimentează direct impactul îngrijorător al crizei climatice”, explică Vogliano. „Locuitorii Insulelor Solomon au trăit mult timp în armonie cu ciclurile naturale ale pământului, oceanului și tiparele meteorologice. Cu toate acestea, constatările din acest raport indică faptul că modurile tradiționale de viață sunt amenințate de criza climatică din cauza creșterii nivelului mării, a creșterii temperaturilor, a ploilor mai abundente și a tiparelor meteorologice mai puțin previzibile. Aceste schimbări au impacturi imediate asupra cantității și calității alimentelor care pot fi cultivate și colectate din sălbăticie.”
Dar experiențele comunității Baniata oferă, de asemenea, speranță pentru viitor: cercetarea sistemelor alimentare indigene în colaborare cu comunitățile care le practică poate contribui efectiv la conservarea lor.
Pe parcursul procesului de colaborare la capitolul raportului, „membrii comunității au realizat că au multe cunoștințe de împărtășit și că dacă nu fac nimic, aceste cunoștințe se vor pierde”, spune Brunel.
Viitorul alimentelor
În general, Brunel a recomandat trei acțiuni pentru protejarea sistemelor alimentare ale popoarelor indigene. Nu este surprinzător că aceste acțiuni pun accentul pe oferirea comunităților indigene a sprijinului și respectului de care au nevoie pentru a continua să își gestioneze teritoriile cu sustenabilitatea și reziliența pe care au demonstrat-o deja. Acestea sunt:
- Respectarea pământurilor, teritoriilor și resurselor naturale ale popoarelor indigene.
- Respectarea drepturilor la autodeterminare.
- Co-crearea de mai multe cunoștințe despre sistemele alimentare indigene împreună cu oamenii care le practică.
Învățarea despre cunoștințele indigene nu este importantă doar pentru supraviețuirea pe termen lung a acestor sisteme unice și sustenabile. Într-adevăr, poate oferi un ghid util pentru restul lumii, pe măsură ce încercăm să găsim soluții pentru a hrăni populația Pământului fără a-i epuiza resursele.
„Înțelepciunea, cunoștințele tradiționale și capacitatea de adaptare a popoarelor indigene oferă lecții din care alte societăți non-indigene pot învăța, în special atunci când proiectează sisteme alimentare mai sustenabile care atenuează schimbările climatice și degradarea mediului”, a scris în prefața raportului Președintele Forumului Permanent al ONU pentru Problemele Indigene, Anne Nuorgam, membră a unei comunități de pescari Sámi din Finlanda. „Cu toții suntem într-o cursă contra cronometru, viteza evenimentelor accelerând zi de zi.”
