O căutare web despre Robert Bullard prezintă fotografii cu un bărbat mereu zâmbitor. Aspectul său este unchiular sau poate cel al unei rude îndepărtate pe care ți-o poți imagina împărțind dulciuri când părinții nu se uită. Totuși, în spatele zâmbetului său jovial se află autorul a 18 cărți și a peste 13 duzini de articole. Toate lucrările publicate acoperă un subiect pentru care a primit multiple premii și este considerat „tatăl”—adică, justiția de mediu.
Justiția în sine este standardul de a fi echitabil, imparțial și obiectiv bun din punct de vedere moral. Într-un context de mediu, aceasta este credința că fiecare ființă umană ar trebui să aibă protecție imparțială și aplicare egală a legilor, politicilor și reglementărilor de mediu. Justiția de mediu este mișcarea care speră să asigure aceste drepturi pentru comunitățile din întreaga lume.
Cronologia justiției de mediu în istoria SUA
Mișcarea pentru justiția de mediu a fost răspunsul la nedreptățile asociate cu rasismul de mediu. Deși persoanele de culoare au luptat împotriva acestor nedreptăți de secole, începutul bine definit a avut loc alături de Mișcarea Drepturilor Civile în anii 1960. Din acel moment, mișcarea a fost definită de obiective concrete pentru a ajuta comunitățile care au fost afectate disproporționat de poluare.
Anii 1960
Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) consideră Greva Sanitară din Memphis din 1968 ca fiind primul protest național mobilizat pentru justiția de mediu. Acest protest a vizat justiția economică și condiții de muncă sigure, dar dincolo de asta, a militat pentru drepturile și recunoașterea lucrătorilor sanitari, care au fost coloana vertebrală a unor comunități mai curate și a prevenirii bolilor. Lucrătorii sindicalizați au luptat din greu pentru recunoaștere din partea Consiliului Local și chiar au încercat o grevă în 1966, fără succes.
În 1968, nedreptățile au fost aduse la cunoștința lui Martin Luther King, Jr., care spera să integreze această mișcare în Campania pentru Oamenii Săraci și să atragă atenția națională asupra luptelor cu care se confruntau lucrătorii sanitari din Memphis. Din 11 februarie, când lucrătorii au votat în unanimitate să intre în grevă, până la ajungerea la un acord pe 16 aprilie, lucrătorii, împreună cu lideri comunitari și religioși, au condus marșuri și demonstrații zilnice. În acest timp, peste 100 de demonstranți au fost închiși, mulți alții bătuți și cel puțin doi au murit — un băiat de 16 ani și Martin Luther King, Jr. Până la sfârșit, peste 42.000 de oameni s-au alăturat marșurilor, o dovadă incredibilă de sprijin pentru cei 1.300 de lucrători aflați în grevă. Și chiar și atunci, nu a fost prima dată când lucrătorii de culoare au protestat.
La începutul anilor 1960, și lucrătorii agricoli latino au luptat pentru drepturile la locul de muncă. Conduși de Cesar Chavez, aceștia căutau protecție împotriva pesticidelor utilizate frecvent în valea San Joaquin din California. Cesar Chavez a declarat că problema pesticidelor este chiar mai importantă decât salariile. Lucrătorii aveau să-și unească forțele cu organizațiile de mediu pentru a restricționa și, în cele din urmă, a interzice utilizarea pesticidului DDT (dicloro-difenil-tricloroetan) în 1972.
Sfârșitul anilor 1970
Dacă Robert Bullard este tatăl justiției de mediu, atunci Linda McKeever Bullard este mama mișcării. În 1979, ea a fost consilierul principal pentru ceea ce este considerat a fi primul caz juridic de justiție de mediu. Locuitorii cartierului Northwood Manor din Houston s-au opus amplasării unei gropi de gunoi în comunitatea lor. Dând în judecată Orașul Houston și Browning Ferris Industries, au argumentat că sunt discriminați și că le sunt încălcate drepturile civile; Northwood Manor era un cartier predominant afro-american. Acesta a fost cazul care a început munca lui Robert Bullard și studiile sale privind disparitățile rasiale și socioeconomice legate de locul unde erau amplasate depozitele de gunoi în Statele Unite. Deși acest caz nu a fost câștigat, a fost folosit ca bază pentru cazuri judiciare ulterioare în cadrul mișcării pentru justiția de mediu.
Anii 1980
În anii 1980, mișcarea pentru justiția de mediu a atins cu adevărat maturitatea. Se spune că un catalizator a fost o demonstrație în comitatul Warren, Carolina de Nord. În septembrie 1982, peste 500 de persoane au fost arestate în timp ce protestau împotriva unei gropi de gunoi. Locuitorii erau preocupați de scurgerea de bifenili policlorurați (PCB) în sursele de apă. Aceasta a declanșat 6 săptămâni de proteste și a aprins o mișcare. În anii ’80, multiple studii au fost finalizate și lucrări publicate care au expus disparitățile dintre rasă și statutul socioeconomic în ceea ce privește preocupările de mediu.
Anii 1990
În anii 1990, mișcarea a obținut câteva victorii importante, începând cu publicarea cărții Dumping on Dixie. După decenii de cercetare, Robert Bullard a publicat această carte, prima despre justiția de mediu. Relația sa cu Al Gore a deschis, de asemenea, calea pentru o implicare federală mai mare în ceea ce devenise cunoscut drept o criză națională.
În 1992, Bullard și Gore au elaborat Legea Justiției de Mediu, care în cele din urmă nu a fost adoptată. Totuși, Bill Clinton a câștigat alegerile prezidențiale din 1992 cu Al Gore ca vicepreședinte. Mentalitatea ecologistă a lui Gore a devenit influentă la Casa Albă, determinându-l pe președintele de atunci Clinton să semneze un ordin executiv abordând preocupările de mediu în comunitățile minoritare în 1994. În particular, acesta a permis extinderea Titlului VI, direcționând agențiile federale să încorporeze justiția de mediu în misiunile lor.
Anii 1990 au fost, de asemenea, o perioadă de organizare comunitară. Multiple organizații au început să se formeze specific ca parte a mișcării pentru a asigura justiția de mediu pentru persoanele de culoare. În acestea au fost incluse grupuri precum Indigenous Environmental Network (IEN) și Southwest Network for Environmental and Economic Justice (SNEEJ). Anul 1991 a marcat și primul Summit al Liderilor de Mediu al Persoanelor de Culoare, desfășurat în Washington, D.C. La această întâlnire, sute de participanți amerindieni, afro-americani, latino și din Asia Pacific din întreaga lume au elaborat o listă de 17 principii care au servit drept fundație pentru organizatorii comunitari la nivel național și internațional.
Anii 2000
Deși mișcările de la bază existau încă din 1992, mișcarea internațională pentru justiția de mediu nu a început să prindă contur decât la începutul anilor 2000. Bullard își amintește că a participat la un Summit al Pământului la Rio de Janeiro, Brazilia, unde cele 17 principii elaborate la Summitul Liderilor de Mediu al Persoanelor de Culoare fuseseră traduse în portugheză și distribuite; totuși, sănătatea umană în ceea ce privește mediul nu a fost prea mult discutată. Summitul Mileniului al Națiunilor Unite din 2000 a fost cel care a recunoscut pentru prima dată nedreptățile de mediu la scară internațională.
Pe măsură ce mișcarea a devenit recunoscută la nivel global, au început să se formeze mai multe organizații specifice anumitor probleme. Rețeaua Braziliană pentru Justiția de Mediu a început să coordoneze eforturile organizațiilor comunitare care lucrau pentru îmbunătățirea condițiilor ce afectează populațiile vulnerabile din țara lor. Via Campesina a organizat lucrătorii agricoli din Indonezia. Alianța Globală pentru Alternative la Incinerare (GAIA) și-a concentrat eforturile pe reprezentarea comunităților defavorizate și pe reducerea deșeurilor și oprirea incinerării. Această organizare crescută și centralizată a creat un flux incredibil de informații. Cunoașterea luptelor comune a permis o vizibilitate mai mare și o presiune sporită asupra infractorilor corporativi.
Anii 2010
Acesta a fost perioada pentru eforturi sporite din partea guvernului Statelor Unite prin EPA. Au fost organizate simpozioane și forumuri. Au fost definite reguli și reglementări. În această perioadă, California a adoptat, de asemenea, al patrulea proiect de lege care impunea EPA să „identifice comunitățile defavorizate pentru oportunități de investiții, conform specificațiilor”. Acest proiect de lege a fost primul de acest gen.
Justiția de mediu astăzi
De-a lungul istoriei, mișcarea pentru justiția de mediu s-a aflat la intersecția altor mișcări, cum ar fi mișcarea ecologistă, mișcarea anti-toxine și mișcarea pentru justiție socială. Astăzi, au apărut și alte școli de gândire, cum ar fi Sunrise Movement și Intersectional Environmentalism, sperând să continue lupta și să atragă mai multă atenție asupra modului în care aceste mișcări sunt inextricabil legate.
Demonstrațiile recente privind preocupările de mediu legate de Criza Apei din Flint, Dakota Access și conducta Keystone au arătat că munca este departe de a fi terminată. Organizatorii comunitari încă luptă pentru schimbarea politicilor. Una dintre cele mai proeminente și cuprinzătoare rezoluții, Green New Deal propusă de Sunrise Movement, caută schimbarea la nivel federal.
În 2020, EPA a schițat un plan pe cinci ani pentru a-și intensifica munca în domeniul justiției de mediu și a reduce impactul asupra comunităților supraîncărcate, precum și pentru a juca un rol în lupta globală. Pentru că, deși această mișcare a început în Statele Unite, este clar că principiile justiției de mediu pot fi și au fost aplicate în întreaga lume. Pe măsură ce diferențele dintre națiunile dezvoltate și cele în curs de dezvoltare devin mai evidente, mișcarea pentru justiția de mediu continuă să crească ca o cauză globală și în desfășurare.
