Aceste mici grămezi de pietre ar putea fi distractive de construit, dar proliferarea lor la nivel global devine o problemă reală.
O specie invazivă a apărut pe plaje îndepărtate, trasee de drumeție, vârfuri de dealuri și puncte de belvedere din întreaga lume. Inanimată, făcută din materiale locale și destul de ușor de demontat, s-ar putea să nu pară o problemă la prima vedere, dar în realitate este. Mă refer la o simplă grămadă de pietre, cunoscută și sub numele de ‘inukshuk’ atunci când are o formă umanoidă.
Stivuirea pietrelor și lăsarea lor pentru a fi văzute de alții nu este ceva nou. Aceste structuri există de milenii, folosite de popoarele antice pentru a marca trasee, locuri de pescuit preferate, terenuri de vânătoare și locuri de importanță spirituală. Ceea ce s-a schimbat, însă, este numărul mare de turiști care au acces la locații anterior inaccesibile și care doresc să-și lase amprenta cu grămezi similare de pietre din motive strict estetice. Lucrătorii parcului din Killarney, Ontario, Canada, au demontat până la 30 într-o singură zi. Patrick Barkham, în The Guardian, a făcut referire la „scala aproape industrială a acestei noi ere a stivuirii pietrelor”. El a scris:
Stivuirea pietrelor este echivalentul, în vacanță, al lăsării gunoiului în urmă: un memorial egoist pentru un moment efemer de plăcere pe care pur și simplu trebuia să-l imortalizezi pentru Instagram.
Și chiar o imortalizează, lăsând o amintire iritantă fiecărui vizitator ulterior că alții au fost acolo și s-au bucurat de priveliște, până când grămada este în cele din urmă dărâmată. Deși majoritatea dintre noi realizăm că pășim pe teritorii descoperite anterior, nu este ceva ce ne dorim să ne fie amintit constant. Aceasta este o parte din motivul pentru care evadăm în sălbăticie, iar grămezile de pietre subminează acel sentiment de evadare. Conform cuvintelor lui Barkham,
Această dorință de a lăsa o urmă are efectul opus asupra vizitatorilor ulteriori: o grămadă de pietre este un mesaj clar că nu ești primul și nu ești singur.
Sunt și alte motive pentru care stivuirea obsesivă a pietrelor nu este o idee bună. Poate distruge habitatele sălbatice de care s-ar putea nici să nu fiți conștienți. Dintr-un articol în Wide Open Spaces, distribuit de Blue Planet Society din Marea Britanie,
Mutarea pietrelor din locurile lor originale distruge microhabitatele a nenumărate creaturi mici, precum insecte, păianjeni, șopârle și alte animale, care se bazează pe pietre pentru adăpost sau hrană.
Stivuirea pietrelor distruge situri istorice, ceea ce a reprezentat o problemă reală la situl neolitic Stone’s Hill din Cornwall, până la punctul în care organizația responsabilă, Historic England, a declarat că cei care stivuiesc pietre ar putea risca închisoarea. Oficialii parcurilor provinciale canadiene subliniază că rearanjarea pietrelor poate dăuna siturilor de carieră semnificative din punct de vedere arheologic.
În cele din urmă, creează confuzie cu privire la care grămezi sunt marcaje autentice de traseu. Superintendentul Parcului Provincial Killarney din Ontario, Canada, a declarat pentru The Globe and Mail în urmă cu aproape un deceniu că „proliferarea inukshuk-urilor construite de oameni bine intenționați, dar neștiutori, amenință să-i ducă pe drumeți pe căi greșite”.
Concluzia este că este întotdeauna mai bine să lăsați un loc sălbatic neatins. Cu excepția cazului în care guvernele adoptă sugestia lui Barkham și desemnează locuri specifice pentru stivuirea pietrelor, cel mai bine este să vă înfrânați impulsul sau să alegeți un loc care va fi inundat la mareea înaltă, pentru a șterge urmele muncii voastre creative.
