Înainte de filmul „Madagascar”, majoritatea dintre noi probabil că nu am realizat niciodată că îndrăgitul lemur avea un inamic,
the
fossa.
Acest carnivor există cu adevărat — și chiar îi place să se înfrupte din lemurii neatenți.
Cryptoprocta ferox, în imaginea de mai sus, este un tip de civetă care seamănă puțin cu o panteră mică. O coadă lungă, blană lucioasă și un corp asemănător pisicilor — până la ghearele semi-retractile — ascund faptul că fossa este mai strâns înrudită cu
mangusta
decât cu felinele. Este cel mai mare dintre carnivorele insulei și, de asemenea, unul dintre cele mai vechi care au sosit și au evoluat în Madagascar.
Dar fossa nu este singurul carnivor găsit în Madagascar. Cu aproximativ 18 sau 20 de milioane de ani în urmă, un strămoș asemănător mangustei a plutit până în Madagascar și s-a stabilit. Strămoșul comun s-a ramificat în cele din urmă în specii adaptate pentru anumite nișe ale ecosistemelor insulei.
Există 10 specii de carnivore. Acestea includ fossa, fanaloka, falanoucul, șase specii de manguste. De asemenea, se găsește în Madagascar civeta indiană mică, dar aceasta este o specie introdusă. Carnivorele din Madagascar formează clada Eupleridae, mai bine cunoscută sub numele de manguste malgașe.
Având în vedere că le-a luat milioane de ani să evolueze în speciile speciale de astăzi și având în vedere că fiecare dintre ele este considerată amenințată din cauza pierderii și fragmentării habitatului, este timpul să cunoaștem aceste carnivore stranii și frumoase care nu au primit un rol principal într-un film.
Mangusta cu coadă inelată (Galidia elegans)
Această creatură frumoasă cu blană roșie este una dintre numeroasele specii de manguste, numite și vontsira, găsite în Madagascar.
Euplerida
este cel mai mare membru al subfamiliei Galidiinae, dar este destul de mică, măsurând nu mai mult de aproximativ 38 de centimetri lungime și cântărind maximum aproximativ 900 de grame.
Carnivorele jucăușe sunt cățărători agili, cu tălpi mari și fără păr, care oferă o aderență excepțională. Își petrec zilele căutând gustări în habitatul lor forestier umed. Nu sunt nici mofturoase, mâncând orice, de la mamifere mici la pești, insecte, reptile, ouă și chiar fructe. Cei care locuiesc în apropierea oamenilor ar putea lua ocazional și câte o găină din curtea cuiva.
Deși aceasta este cea mai comună și răspândită dintre carnivorele din Madagascar, populația de manguste cu coadă inelată este în declin. Potrivit
evaluării IUCN
din 2015, „Este aproape de listare ca fiind Cvasimeningă pentru că, pe parcursul următoarelor trei generații (considerate a fi 20 de ani), este probabil ca populația să scadă cu mai mult de 15% (și posibil mult mai mult) în principal din cauza vânătorii răspândite, persecuției și efectelor carnivorelor introduse.”
Mangusta lui Grandidier (Galidictis grandidieri)
Un motiv pentru care carnivorele din Madagascar au avut atât de mult succes este că multe dintre specii locuiesc doar într-o mică secțiune a insulei. Acest lucru are mult sens atunci când considerăm vasta gamă de tipuri de habitat din Madagascar, de la pădurea tropicală de coastă la pădurea uscată de foioase. Această specie de mangustă pe cale de dispariție se găsește doar într-o mică zonă din sud-vestul Madagascarului, cu un habitat de pădure uscată spinoasă. Probabil că are cea mai mică zonă de răspândire dintre toate carnivorele din Madagascar.
Spre deosebire de ruda sa diurnă, mangusta cu coadă inelată, mangusta lui Grandidier — cunoscută și sub numele de mangusta cu dungi gigantice — face față căldurii casei sale de deșert stând în peșteri și vizuini ziua și ieșind seara la vânătoare. Potrivit
ARKive,
„Mangusta cu dungi gigantice se hrănește în principal cu nevertebrate, cum ar fi lăcustele și scorpionii, deși se știe că consumă păsări mici, reptile și ocazional mamifere.”
Populația acestei specii este estimată a fi de numai aproximativ 3.000 până la 5.000 de indivizi și sunt localizați în principal în jurul Lacului Tsimanampetsotsa, un lac salin care oferă habitat critic de zonă umedă în regiunea de deșert spinos.
Din păcate, habitatul acestei specii pe cale de dispariție este el însuși amenințat din cauza activității umane, inclusiv arderea și defrișarea pădurii delicate pentru uz agricol și industria cărbunelui, precum și răspândirea speciilor invazive de plante.
Mangusta cu coadă brună (Salanoia concolor)
Habitatul mangustei cu coadă brună, cunoscută și sub numele de salano și vontsira cu coadă brună, este în pădurile uscate subtropicale și tropicale din Madagascar. La fel ca mangusta cu dungi gigantice, această specie este listată ca vulnerabilă, în parte deoarece habitatul său este amenințat.
IUCN
notează că populația este probabil să scadă cu peste 30% în următorii 10 ani din cauza pierderii generalizate a habitatului, precum și a vânătorii și a carnivorelor introduse.
Deoarece se știe atât de puțin despre specie, aceasta ar putea scădea cu rate care justifică statutul de specie pe cale de dispariție, dar nu există suficiente informații pentru a fi siguri.
Nu este de mirare că știm atât de puțin despre această specie și despre verii săi.
Asia Murphy,
o cercetătoare care studiază fauna sălbatică din Madagascar, notează:
Dar odată cu apariția tehnologiei capcanelor foto, acest lucru începe să se schimbe. Poate că vom afla mai multe despre mangusta cu coadă brună la timp pentru a preveni alunecarea ei către extincție.
Mangusta malgașă cu dungi late (Galidictis fasciata)
Similară ca aspect cu mangusta cu dungi gigantice, mangusta malgașă cu dungi late este rezidentă în partea de est a Madagascarului, găsindu-și casa în pădurile de câmpie. În timp ce unii dintre verii săi sunt cățărători puternici și le place să stea în copaci, această specie se limitează la solul forestier.
Este activă doar noaptea și, de obicei, îi place compania. În studiile cu capcane foto, specia a fost înregistrată în principal stând în perechi. În afară de asta, mai sunt multe de învățat.
Murphy
notează despre munca ei de cercetare în complexul forestier Masoala-Makira: „În ciuda a 15 studii în șapte situri, încă știm puține despre această creatură drăguță cu blana inversă a unei scunse.”
Mangusta cu dungi înguste (Mungotictis decemlineata)
Am văzut pe cea cu dungi gigantice și pe cea cu dungi late, așa că acum este timpul pentru cea cu dungi înguste! Această specie este cunoscută și sub numele de bokiboky, ceea ce o ajută cu siguranță să se distingă mai mult de verii săi cu dungi.
„Opt până la 12 dungi înguste, roșiatice-maro până la maro închis, merg de-a lungul spatelui și părților laterale ale corpului, de la umeri la baza cozii, dând speciei numele comun”, notează
ARKive.
„Picioarele sunt destul de delicate, iar degetele de la picioare, care poartă gheare destul de lungi, sunt parțial palmate și au tălpi fără păr.”
Această specie pe cale de dispariție se găsește în pădurile uscate de foioase din vestul Madagascarului. Ziua, mangusta cu dungi înguste se găsește în grupuri familiale de șase până la opt indivizi, toți căutând hrană împreună pe solul forestier: insecte și larve de insecte, melci, viermi și, uneori, păsări și mamifere mici. Noaptea, se adăpostesc în vizuini sau găuri în copaci.
La fel ca în cazul celorlalte specii de carnivore din Madagascar, pierderea habitatului și prădarea de către câinii domestici sunt amenințări semnificative.
Vontsira lui Durrell (Salanoia durrelli)
Aceasta este cea mai nouă specie de carnivor din Madagascar descoperită de știință. Observată pentru prima dată de cercetătorii de la Durrell Wildlife Conservation Trust în 2004, specia a fost descrisă în 2010. S-a dovedit a fi strâns înrudită cu mangusta cu coadă brună, dar este suficient de distinctă morfologic încât a primit distincția de a fi o specie unică. Specia este bine adaptată la viața în mediul acvatic și se crede că mănâncă moluște și crustacee.
Când descoperirea a apărut la știri în 2010,
Science Daily
a raportat:
La fel de repede cum a fost descoperită, ar putea fi în pericol de a dispărea.
„Mlaștinile Lacului Alaotra sunt extrem de amenințate de expansiunea agricolă, ardere și plante și pești invazivi”, a notat Fidimalala Bruno Ralainasolo, un biolog specializat în conservare care lucrează pentru Durrell Wildlife Conservation Trust. „Este un sit extrem de important pentru fauna sălbatică și resursele pe care le oferă oamenilor, iar Durrell Wildlife Conservation Trust lucrează îndeaproape cu comunitățile locale pentru a asigura utilizarea sa durabilă și pentru a conserva vontsira lui Durrell și alte specii importante.”
Falanoucul estic (Eupleres goudotii) și falanoucul vestic (Eupleres major)
Falanoucii sunt un grup cu un aspect neobișnuit, cu un gât deosebit de lung, un cap lung și subțire și un nas ascuțit care par incongruent delicate în comparație cu corpul său îndesat și coada stufoasă. Caracteristicile confuze nu se opresc aici.
„Deși falanoucul este un carnivor și, ca aspect, seamănă cu o mangustă, dinții săi conici seamănă atât de puternic cu cei ai insectivorelor încât a fost clasificat odată ca atare”, scrie ARKive. Falanoucii se bucură să se ospăteze cu râme și alte nevertebrate, folosind botul lung și îngust pentru a răscoli litiera și labele anterioare puternice și ghearele pentru a-și săpa prada din pământ.
Există două subspecii de falanouc – falanoucul estic și falanoucul vestic. Falanoucul estic este cu 25-50% mai mic decât omologul său vestic și are partea inferioară maro deschis sau cafeniu, comparativ cu partea inferioară roșiatică sau gri a falanoucului vestic. Ei își împart insula, așa cum sugerează numele lor – vărul estic se limitează la pădurile tropicale umede din estul insulei, în timp ce falanoucul vestic se bucură de viața în pădurile uscate de foioase din vestul insulei.
Falanoucul estic este listat de IUCN ca fiind vulnerabil, în timp ce falanoucul vestic este într-o situație chiar mai proastă, fiind listat ca specie pe cale de dispariție. Dincolo de problema universală a pierderii habitatului, o amenințare semnificativă pentru falanouc este vânătoarea activă de către oameni pentru carne.
Civeta malgașă (Fossa fossana)
Nu în ultimul rând, avem civeta malgașă, cunoscută și sub numele de fanaloka pătată. Împreună cu fossa, aceasta este considerată una dintre cele mai vechi două eupleride.
Endemică în zonele de est și nord-vest ale Madagascarului, această specie are aproximativ dimensiunea unei pisici domestice și seamănă puțin cu una, dar cu un cap mai asemănător vulpii. Își ia numele de la marcajele care îi parcurg părțile laterale — pete întunecate care uneori se pot uni în dungi.
Activă noaptea, civeta malgașă este un vânător solitar, preferând să fie singură în timp ce vânează broaște, păsări, rozătoare mici și alte prăzi carnivore găsite pe solul pădurii. Când răsare zorii, se adăpostește în crăpături de roci, trunchiuri goale și alte ascunzișuri.
La fel ca verii săi carnivori, nu a scăpat de riscul extincției. Este listată ca vulnerabilă de către IUCN și din motive familiare: pierderea habitatului și invadarea de către oameni.
Eforturi de conservare în tot Madagascarul sunt necesare pentru a
proteja
aceste carnivore uimitor de adaptate care au evoluat pe insulă de milioane de ani. Dar
the
problema este una complexă,
bazată atât pe conservarea pădurilor, cât și pe economie și stabilitate politică pentru oamenii care numesc acest loc acasă.
