14 Fapte Incredibile Despre Lemuri

Lemurii sunt ușor de iubit. Sunt drăguți, carismatici și ciudat de asemănători cu oamenii. Lemurii sunt primate, la fel ca noi, și deși nu sunt la fel de strâns înrudiți cu oamenii precum cimpanzeii și alte maimuțe, sunt totuși familie.

Cu toate acestea, în ciuda popularității răspândite a lemurilor, aceștia reprezintă cel mai amenințat grup de mamifere de pe Pământ, conform Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN). Aproximativ 94% dintre toate speciile de lemuri au un statut amenințat pe Lista Roșie IUCN.

Lemurii se confruntă cu o serie de pericole în Madagascar, singurul loc unde există în sălbăticie. Unii oameni îi vânează sau chiar colectează pui pentru comerțul cu animale de companie. Însă cea mai mare amenințare pentru lemuri este pierderea habitatului, cauzată de tot felul de activități, de la exploatarea forestieră și agricultură la schimbările climatice.

Având în vedere viitorul precar al lemurilor, iată o privire mai atentă asupra acestor animale uimitoare – și asupra habitatelor de care depinde supraviețuirea lor.

1. Dimensiunile lemurilor moderne variază de la 6 cm la 0,75 metri înălțime

Cel mai mic lemur viu este lemurul-șoarece pigmeu, care are mai puțin de 6 centimetri de la cap la picioare – deși coada adaugă încă 12,5 centimetri. Cel mai mare lemur viu este indri, care poate ajunge la o înălțime de până la 0,75 metri la maturitate.

2. Un lemur care semăna cu Alf a dispărut acum 500 de ani

Ca o reamintire a ceea ce este în joc pentru lemurii moderni, unii dintre cei mai neobișnuiți membri ai grupului au dispărut deja în secolele recente. Cel puțin 17 specii de lemuri giganți au dispărut de când oamenii au ajuns în Madagascar, potrivit Duke Lemur Center, variind în greutate de la 10 la 160 de kilograme.

Un exemplu notabil este Megaladapis edwardsi, un lemur gigant care cântărea până la 90,7 kilograme „și avea dimensiunea unui adult uman de talie mică”, conform American Museum of Natural History. Una dintre cele mai distinctive trăsături ale sale era botul robust, care „evident susținea un nas mare, cărnos”. Asta ar fi putut crea o aparență asemănătoare cu Alf, cel puțin așa cum este interpretată în ilustrația de mai sus.

Dovezile fosile sugerează că lemurul Alf era încă prezent când europenii au ajuns în Madagascar în 1504 și seamănă cu legenda malgașă a lui tretretretre, care a fost descrisă în 1661 de exploratorul francez Etienne Flacourt:

3. Societatea lemurilor este condusă de femele

Dominanța femelelor asupra masculilor este rară printre mamifere, inclusiv primate. Dar este norma pentru lemuri, au notat cercetătorii într-un studiu din 2008, „apărând în toate familiile de lemuri, indiferent de sistemul de împerechere”. Și această dinamică este adesea amuzant de evidentă, așa cum a scris biologul Robin Ann Smith de la Universitatea Duke în 2015.

„Nu este neobișnuit ca femelele lemur să-și muște partenerii, să le smulgă o bucată de fruct din mână, să-i lovească în cap sau să-i împingă din locurile de dormit preferate”, a scris ea. „Femelele își marchează teritoriile cu mirosuri distincte la fel de des ca masculii. Masculii adesea nu-și iau partea de mâncare până când femelele nu s-au săturat.”

4. Cu cât un lemur este mai inteligent, cu atât este mai popular

Deși se știe de ani de zile că primatele pot învăța abilități noi mai repede prin studierea semenilor lor, un studiu din 2018 publicat în Current Biology dezvăluie că lemurii fac de fapt invers. Cu cât un lemur realizează mai mult o abilitate nouă, cu atât lemurul devine mai popular.

Studiul a implicat 20 de lemuri care au trebuit să încerce să recupereze un strugure dintr-o cutie de plexiglas deschizând un sertar. Dacă un lemur reușea să obțină strugurele, primea mai multă atenție de la alți lemuri. „Am constatat că lemurii care au fost frecvent observați de alții în timp ce rezolvau sarcina de a recupera hrana au primit mai multe comportamente afiliative decât înainte să învețe”, spune co-autorul studiului, Ipek Kulahci.

Comportamentul afiliativ este modul în care primatele își arată afecțiunea una față de alta, cum ar fi îngrijirea reciprocă, atingerea și așezarea în apropiere. „Am fost destul de impresionată că lemurii frecvent observați au primit mai multe comportamente afiliative, cum ar fi îngrijirea, fără a-și ajusta propriul comportament social”, spune Kulahci. „La majoritatea speciilor de primate, îngrijirea tinde să fie mutuală; se bazează pe reciprocitate între cel care îngrijește și individul îngrijit… Deci este un tipar destul de frapant că lemurii frecvent observați au primit multă îngrijire fără să ofere mai multă îngrijire altora.”

5. Lemurii Indri cântă împreună în grupuri… în mare parte

Nu multe primate cântă, în afară de oameni, iar indri sunt singurii lemuri despre care se știe că fac acest lucru. Trăind în grupuri mici în pădurile tropicale din estul Madagascarului, ei interpretează cântece care joacă un rol cheie în formarea grupului, precum și în apărare. Atât masculii, cât și femelele cântă, iar cercetările au arătat că membrii grupului își coordonează cu grijă corul copiind ritmurile celorlalți și sincronizând notele.

Iată un videoclip cu un indri cântând în Parcul Național Andasibe-Mantadia:

Potrivit unui studiu din 2016, unii indri mai tineri și cu rang inferior arată o „preferință puternică” pentru a cânta în antifonie – sau nesincronizat – cu restul grupului lor. Acest lucru ar putea fi adaptativ, sugerează autorii studiului, permițând indrilor mai puțin prestigioși să atragă mai multă atenție asupra talentelor lor individuale.

„Cântatul sincronizat nu permite unui cântăreț să-și facă reclamă individualității sale, așa că este logic ca indri tineri, cu rang inferior, să cânte în antifonie”, a explicat co-autoarea Giovanna Bonadonn într-o declarație ulterioară. „Acest lucru le permite să-și facă reclamă capacității de luptă membrilor altor grupuri și să-și semnaleze individualitatea potențialilor parteneri sexuali.”

6. Lemurii cu coadă inelată își rezolvă disputele prin ‘lupte cu miros’

Lemurii cu coadă inelată trebuie să concureze între ei pentru resurse limitate precum hrana, teritoriul și partenerii, iar competiția devine deosebit de acerbă printre masculi în timpul sezonului de împerechere. Uneori duce la bătăi fizice, dar acestea sunt periculoase pentru animale cu gheare și dinți atât de ascuțiți. Și, din fericire pentru lemurii cu coadă inelată, au dezvoltat un mod mai sigur de a-și rezolva disputele: „lupte cu miros”.

Masculii de lemur cu coadă inelată au glande odorifere la încheieturi și umeri și, folosindu-și cozile lungi, emană mirosuri în aer pentru intimidare. Glandele de la încheieturi produc un miros volatil, de scurtă durată, conform Duke Lemur Center, în timp ce glandele de la umeri oferă o „substanță maro asemănătoare cu pasta de dinți” cu un miros de lungă durată. Când începe o luptă cu miros, doi masculi rivali își trag cozile prin aceste glande, astfel încât blana să absoarbă mirosul. (De asemenea, amestecă mirosuri pentru a crea arome mai bogate, mai persistente.) Apoi își agită cozile unul spre altul, aruncând duhoare în loc de pumni.

Luptele cu miros se rezolvă atunci când un lemur se retrage și, deși multe se termină rapid, se știe că pot dura o oră. Au loc în orice moment al anului, nu doar în sezonul de împerechere, și nu se limitează neapărat la lemuri. Simțul olfactiv al oamenilor nu este suficient de puternic pentru a detecta mirosurile, dar lemurii cu coadă inelată nu știu asta, așa că uneori încearcă să se lupte cu miros cu îngrijitorii de la zoo sau cu alte persoane care îi irită.

Limbajul corpului singur poate fi greu de detectat de noi fără miros. În videoclipul de mai jos, un mascul cu coadă inelată de la Duke Lemur Center se luptă subtil cu miros cu o cameră:

Nu surprinzător, mirosul joacă, de asemenea, un rol special în timpul sezonului de împerechere, când masculii practică „flirtul cu miros”. Mecanismul este același – coada – dar amestecul este specific. Scrierile din Current Biology, cercetătorii descriu un trio de substanțe chimice care emit un miros fructat și floral și sunt atrăgătoare pentru femele, dar numai în timpul sezonului de împerechere.

7. Cuvântul ‘lemur’ în latină înseamnă ‘spirit rău al morților’

„Lemur” a fost inventat în 1795 de Carl Linnaeus, fondatorul taxonomie moderne, care l-a preluat din latină. Lemures erau „spirite rele ale morților” în mitologia romană, conform Online Etymology Dictionary, și deși originea este neclară înainte de asta, s-ar putea să dateze dintr-un cuvânt antic, non-indo-european, pentru spirite malefice.

Referința nu este greu de înțeles: Lemurii au corpuri straniu de umanoide, se mișcă cu grație fantomatică și tind să fie activi noaptea. Totuși, partea „rea” este puțin nedreaptă. Linnaeus s-ar putea să nu fi înțeles-o literal, dar anumiți lemuri – și anume aye-aye-ul pe cale de dispariție – sunt încă bântuiți de oamenii care o fac.

8. Pentru unii oameni, lemurul Aye-Aye este un monstru

Aye-aye inspiră o superstiție profundă în anumite zone din Madagascar, în mare parte datorită aspectului lor înspăimântător – nu doar fața de gremlin, ci și degetele lor osoase. Aye-aye-ii au, în general, mâini lungi și subțiri, dar al treilea deget de la fiecare mână este chiar mai subțire decât celelalte, iar o articulație sferică îi permite să se rotească 360 de grade.

Acest deget a evoluat pentru „căutarea percutantă”, o tehnică de vânătoare prin care aye-aye-ul lovește scoarța copacilor, ascultând sunetul cavităților unde s-ar putea ascunde insecte. Când găsește una, rupe o gaură în lemn cu dinții săi ascuțiți, apoi folosește degetele sale lungi pentru a ajunge înăuntru.

Unele mituri din Madagascar portretizează aye-aye-ul ca pe un monstru. Unul sugerează că blestemă oamenii la moarte îndreptându-le degetul lung spre ei, parte a unui sistem de tabuuri în cultura malgașă cunoscut sub numele de fady. Un altul susține că aye-aye-ii se strecoară în case noaptea, folosind același deget pentru a înțepa inimile oamenilor.

Aye-aye-ii sunt uneori uciși de oameni care cred că sunt periculoși, deși frica îi poate și proteja, determinându-i pe oameni să stea departe. Oricum ar fi, superstiția nu este singura lor problemă: Aye-aye-ii sunt, de asemenea, amenințați de oamenii care îi vânează pentru carne (bushmeat) sau își modifică habitatele în alte scopuri, cum ar fi agricultura.

9. Lemurii sunt singurele primate non-umane cu ochi albaștri

Ochii albaștri sunt relativ rari printre mamifere, în special primate. Oamenii de știință au documentat până acum peste 600 de specii de primate, totuși doar două sunt cunoscute că au irisuri albastre: oamenii și lemurii negri cu ochi albaștri, cunoscuți și sub numele de lemuri Sclater.

Lemurul Sclater nu a fost identificat ca specie decât în 2008, dar conform unui studiu recent, ar putea dispărea în aproximativ un deceniu din cauza „distrugerii severe a habitatului”, cum ar fi agricultura prin incendiere și tăiere. Specia are o răspândire foarte limitată în Peninsula Sahamalaza, precum și într-o fâșie îngustă de pădure pe continentul adiacent, unde defrișarea a lăsat populația sa extrem de fragmentată. A pierdut aproximativ 80% din habitatul său în doar 24 de ani, conform IUCN, și este, de asemenea, vânată pentru hrană și animale de companie. Un studiu din 2004 a constatat până la 570 de capcane pe kilometru pătrat în anumite zone ale ariei sale de răspândire.

10. Lemurii sunt surprinzător de inteligenți

Lemurii s-au separat de alte primate în urmă cu aproximativ 60 de milioane de ani, iar până recent, mulți oameni de știință nu credeau că sunt măcar aproape de abilitățile cognitive bine studiate ale maimuțelor și cimpanzeilor. Cu toate acestea, cercetările au început să dezvăluie o inteligență surprinzătoare la lemuri, forțându-ne să reconsiderăm modul în care gândesc aceste rude îndepărtate.

Folosindu-și nasul pentru a atinge un ecran tactil, de exemplu, lemurii au demonstrat că pot memora liste de imagini, le pot scrie în secvența corectă, pot identifica care sunt mai mari și chiar pot înțelege matematica de bază. Unele specii au, de asemenea, modalități complexe de comunicare, de la mârâituri și mieunături subtile la urlete și lătrături puternice, ca să nu mai vorbim de semnale inaudibile precum expresiile faciale și mirosurile.

Lemurii din grupuri sociale mai mari au performanțe mai bune la testele de cogniție socială, conform unui studiu din 2013, care a constatat că mărimea grupului prezice scorurile lor mai mult decât dimensiunea creierului. Alte cercetări au arătat personalități distincte la lemurii-șoarece, care variază de la timizi la îndrăzneți și chiar la răi. Și având în vedere cât de multe cunoștințe trebuie să rețină lemurii sălbatici – cum ar fi unde și când să caute diverse tipuri de fructe, sau cum să navigheze nuanțele societății lemurilor – probabil că am zgâriat doar suprafața.

11. Lemurii se auto-medichează cu insecte

Lemurii cu fruntea roșie au găsit o modalitate inteligentă de a face față paraziților neplăcuți. Ei mestecă miriapode pentru a crea o substanță de culoare portocalie care este apoi răspândită pe zonele lor genitale. Oamenii de știință cred că miriapodele secretă benzochinonă, un repelent natural împotriva țânțarilor. Auto-ungerea cu această substanță ajută lemurii să scape de paraziții gastrici și nematozi despre care se știe că provoacă iritații în zona genitală. Lemurii par să folosească tehnica cu miriapode atât pentru tratament, cât și pentru prevenție.

12. Lemurii aparțin unei familii numite prosimieni

Acesta este un subgrup de primate care include tarsierii, bushbabies și lorisii. Prosimienii au de obicei o coadă lungă, un bot ascuțit și urechi mari, ceea ce îi deosebește de alte primate precum maimuțele și cimpanzeii. Prosimienii tind să fie nocturni, se bazează pe miros pentru comunicare și nasc pui în serii (litters), mai degrabă decât pui individuali, așa cum fac primatele. Puteți identifica prosimienii după coadă, care nu este prehensilă. Dacă o primată stă atârnată de o coadă capabilă să se țină de o ramură, atunci nu este un prosimian.

13. Lemurii sunt polenizatori importanți

Când mulți oameni se gândesc la polenizatori, le vin în minte animale mici precum albinele, fluturii sau colibri. Dar o mare varietate de creaturi joacă roluri importante în polenizarea plantelor – inclusiv lemurii cu guler, considerați a fi cei mai mari polenizatori de pe Pământ.

Lemurii cu guler sunt de două specii: roșii sau negri și albi, ambele locuind în pădurile tropicale din Madagascar și fiind cunoscători ai fructelor sale native. Palma călătorului, de exemplu, se bazează în primul rând pe lemurii cu guler negri și albi pentru a-i poleniza florile. Ambele specii cu guler își murdăresc nasul cu polen în timp ce mănâncă fructe și nectar, și astfel răspândesc polenul la alte plante în timp ce se hrănesc. Datorită relațiilor lor strânse cu copacii nativi – inclusiv cu esențele tari prețuite de interesele forestiere – lemurii cu guler sunt văzuți de oamenii de știință ca indicatori cheie ai sănătății pădurii.

14. Lemurii nu mai au timp

Cel puțin 106 specii de lemuri sunt cunoscute științei, și aproape toate se confruntă cu un risc realist de dispariție până la mijlocul secolului. Așa cum Jonah Ratsimbazafy, expert IUCN în lemuri, a declarat BBC în 2015, mediul lor se prăbușește în jurul lor. „La fel cum peștii nu pot supraviețui fără apă, lemurii nu pot supraviețui fără pădure”, a spus Ratsimbazafy, notând că mai puțin de 10% din pădurea originală a Madagascarului a rămas.

Problemele lemurilor se reduc în mare parte la sărăcia umană. Mai mult de 90% dintre oamenii din Madagascar trăiesc cu mai puțin de 2 dolari pe zi, și cel puțin 33% suferă de malnutriție. Acest lucru îi determină pe mulți să obțină venituri din resursele naturale deja suprasolicitate ale insulei, adesea printr-un tip de agricultură prin incendiere și tăiere cunoscut sub numele de tavi, care incendiază pădurea pentru a face loc culturilor, sau prin vânarea lemurilor pentru hrană.

Pe lângă toate acestea, lemurii se confruntă și cu o presiune crescândă din partea schimbărilor climatice. Dintre cele 57 de specii examinate într-un studiu publicat în Ecology & Evolution, mai mult de jumătate sunt susceptibile de a-și vedea habitatele potrivite scăzând cu 60% în următorii 70 de ani – și asta doar din efectele schimbărilor climatice, excluzând alți factori. În plus, fără coridoare sălbatice pentru a lega pădurile fragmentate, lemurii rar au opțiunea de a se muta undeva nou.

O modalitate de a ajuta lemurii, așadar, este să facem ceva ce este și în interesul propriilor noastre specii: să folosim mai puține combustibili fosili. O alta este să luptăm împotriva sărăciei – fără a distruge ceea ce a mai rămas din pădurile malgașe. Acest lucru se face deja în alte părți ale lumii prin eco-turism, care a arătat multor comunități că fauna sălbatică este mai valoroasă vie decât moartă. Cercetările sugerează că lemurii nu au beneficiat prea mult de pe urma turismului până acum, dar există indicii de speranță. Duke Lemur Center are un program în regiunea Sambava-Andapa-Vohemar-Antalaha, de exemplu, care sprijină locurile de muncă în domenii precum piscicultura și întreținerea parcurilor și oferă educație ecologică și planificare familială pentru a reduce presiunea asupra resurselor. Mai la sud, Rezervația Comunității Anja este gestionată de locuitorii locali pentru a atrage turiști, protejând în același timp lemurii, și a devenit, se pare, cea mai vizitată rezervație comunitară din Madagascar.

Lemurii nu vin doar în multe forme, dimensiuni și culori; variază de la adorabili la stranii, de la curioși la morocănoși, și de la încăpățânați la ingenioși. În ciuda faptului că s-au despărțit timp de 60 de milioane de ani, o privire la un lemur ne poate aminti cât de multe mai avem în comun – și cât de norocoși suntem să avem încă o familie atât de mare și ciudată.