Grădinăritul legumelor nu este pentru cei slabi de inimă. Chiar și după luni de îngrijire a răsadurilor mici, transformându-le în mașini mari și viguroase de produs hrană, tot ești la mila Mamei Natură.
Pe lângă vreme, fauna locală reprezintă adesea cea mai mare amenințare pentru culturile de casă. Dăunătorii sunt doar o parte a horticulturii, iar grădinarii iscusiți pot gestiona organic majoritatea „musafirilor nepoftiți” fără să-și piardă cumpătul. Cu toate acestea, unii invadatori provoacă atât de multe stricăciuni, și atât de repede, încât ajung la un nivel aproape mitic în folclorul grădinarilor.
Iar pentru iubitorii de roșii, puțini dăunători insecte sunt mai amenințători decât omida mare de roșii (hornworm).
Aceste omizi uriașe eviscerează plantele de tomate cu o viteză alarmantă, lăsând grădinarilor puțin timp să intervină. Totuși, deși notorietatea lor este bine meritată, omizile mari de roșii pot fi înfrânte dacă știi ce să cauți și cum să reacționezi. Pentru a te ajuta cu asta, iată un scurt ghid despre ce sunt omizile mari de roșii, ce fac și cum să le oprești — inclusiv o metodă veche pe care fiecare grădinar de roșii ar trebui să o cunoască.
Ce este o omidă mare de roșii?
Omizile mari de roșii (hornworms) sunt larve de molii șoim și molii sfinx, numite după un țep ca un corn pe partea posterioară, care seamănă cu un ac, dar nu este. Sunt cele mai mari omizi din mare parte din America de Nord, crescând până la aproximativ 10 cm lungime și devenind amenințător de plinuțe.
Două specii sunt cele mai cunoscute pentru atacurile asupra grădinilor de legume din S.U.A.: omida mare de roșii (Manduca quinquemaculata) și omida mare de tutun (Manduca sexta). În ciuda numelor lor specifice culturii, ambele atacă o serie de plante din familia Solanaceae, inclusiv cartofi, vinete, ardei, tutun și roșii.
Omida mare de tutun este mai comună în sudul S.U.A., conform Institutului pentru Științe Alimentare și Agricole din Florida (IFAS), iar omida mare de roșii este mai concentrată în statele nordice. Totuși, ariile lor de răspândire se suprapun, iar pe lângă diferențe subtile în culoarea și marcajele cornului, cele două sunt „destul de similare ca aspect și biologie”, explică IFAS într-o fișă informativă. Așa că, dacă ai o omidă mare de roșii în grădina ta, probabil că nu contează de care tip este. Roșiile tale sunt în pericol oricum.
Ce fac omizile mari de roșii?
Unii grădinari sunt mai relaxați în privința omizilor, multe dintre ele doar rod puțin frunzele fără a provoca daune grave plantei. Și dacă se întâmplă să observi o omidă mare de roșii devreme în dezvoltarea sa, la început poate părea destul de inofensivă.
Procesul începe primăvara, când moliile adulte ies din locurile de iernat și se împerechează. Femelele depun ouă ovale mici pe frunze, iar acestea eclozează în decurs de o săptămână. După ce se întâmplă asta, larvele trec prin cinci stadii de dezvoltare cunoscute sub numele de „instar”.
Omizile mari de roșii tinere atacă mai întâi părțile superioare ale plantei, camuflându-se în verdeață pe măsură ce mănâncă frunzișul, florile și chiar fructele. Perioada lor larvară este de doar trei săptămâni, dar pot crește de 10 ori în acest interval, de la o lungime medie de 7 milimetri (0,3 inch) la 81 milimetri (3 inch), mișcându-se pe plantă pe măsură ce se maturizează.
Omizile mari de roșii mănâncă frunze întregi și, la dimensiune maximă, pot defolia rapid o plantă, aproximativ 90% din daune producându-se în ultimul instar. Odată mature, cad la sol și se îngroapă pentru a forma o celulă pupală. Moliile adulte pot ieși în două săptămâni, reluând procesul de până la trei ori pe sezon, în funcție de climă.
Cum să gestionezi singur omizile mari de roșii
Smulge buruienile din apropierea grădinii tale, în special plante din familia Solanaceae cum ar fi zârna (horsenettle), care pot găzdui omizi mari de roșii. Lucrarea solului ucide unele pupe, iar capcanele luminoase pot atrage moliile adulte, deși IFAS notează că acest lucru „nu s-a dovedit practic” pentru controlul dăunătorilor. Insecticidele sunt rareori recomandate pentru grădinile de casă, deoarece pot ucide insecte benefice precum albinele (sau viespile), sunt mai puțin eficiente pe larvele mari și, de obicei, nu sunt necesare pentru omizile mari de roșii.
Serviciul de Extensie al Universității din Minnesota (UMES) sugerează verificarea plantelor de roșii pentru omizi mari de roșii de cel puțin două ori pe săptămână vara. Dacă găsești una, cea mai bună tactică este să o îndepărtezi manual, conform UMES, și să o arunci în apă cu săpun pentru a o ucide.
Mai întâi, însă, uită-te întotdeauna mai atent. Omizile mari de roșii și de tutun sunt native Americii de Nord, iar în ecosisteme sănătoase, sunt încă ținute sub control de dușmanii naturali. Aceasta include nu doar prădători precum gărgărițele și plasele de libelule — care mănâncă ouăle și larvele tinere — ci și parazitoizi: paraziți care își ucid gazdele.
Omizile mari de roșii, în ciuda dimensiunii lor, sunt atacate de viespi parazitoide minuscule. Dacă vezi puii lor pe omida ta, Mama Natură ți-a rezolvat deja problema.
Cum să lași viespile să-ți facă treaba murdară
Cuvântul „viespe” poate aduce în minte viespile mari prădătoare, iar acestea sunt cunoscute pentru că se hrănesc cu omizi mari de roșii. Dar viespile parazitoide minuscule reprezintă, de asemenea, o amenințare gravă chiar și pentru cele mai mari larve ale acestor molii, iar puterea lor de a salva roșiile crește cu fiecare ucidere.
În loc să omoare direct o omidă mare de roșii, o viespe parazitoidă femelă îi injectează ouă și zboară, lăsându-și puii să eclozeze în interiorul gazdei vii. Ouăle eliberează curând mici larve de viespe, care se hrănesc cu omida mare de roșii până când sunt gata să se pupeze.
Larvele formează coconi în afara corpului gazdei, iar aceste proiecții albe sunt ușor vizibile pentru noi. Omida mare de roșii este încă în viață în acest moment și poate continua să se miște, dar a încetat să mănânce. De fapt, dacă vezi o omidă mare de roșii în această situație, cel mai bun mod de a-ți proteja grădina este să o lași pur și simplu în pace.
„Dacă sunt observate astfel de proiecții, omizile mari de roșii ar trebui lăsate în grădină pentru a permite viespilor adulte să iasă”, explică UMES într-o fișă informativă despre omizile mari de roșii în grădinile de casă. „Aceste viespi ucid omizile mari de roșii atunci când ies din coconi și vor căuta alte omizi mari de roșii pe care să le paraziteze.”
Viespile parazitoide sunt foarte diverse, specializându-se adesea pe anumite insecte sau stadii de viață. Ele includ familii largi precum braconidele, trichogramatidele și ichneumonidele, acestea din urmă având un număr estimat de 100.000 de specii — mai mult decât toate animalele vertebrate la un loc. Multe folosesc tactici incredibile pentru a găsi și controla gazdele, cum ar fi Cotesia congregata, care injectează un virus care limitează creșterea omizilor și oprește sistemul lor imunitar să-i atace ouăle. Microplitis croceipes își găsește gazdele mirosind o substanță chimică din fecalele lor și poate fi antrenată să detecteze bombe. Unele braconide din Brazilia chiar preiau controlul corpului gazdei lor și îl folosesc ca bodyguard.
Aceste viespi s-ar putea să nu fie nume cunoscute, dar ele îndeplinesc sarcini de neînlocuit care ilustrează de ce merită să trăiești și să cultivi alimente într-un ecosistem echilibrat și biodivers. (Cele mai multe sunt incapabile să înțepe oamenii, ceea ce este de asemenea un plus.)
Cum să atragi viespi parazitoide
Ca în cazul oricărei faune sălbatice, viespile parazitoide sunt mult mai probabil să locuiască într-un loc dacă acesta le oferă hrana și adăpostul preferat. Unele specii de viespi pot fi comandate online, inclusiv cele care ucid omizi mari de roșii precum Trichogramma pretiosum, dar din moment ce viespile sălbatice sunt gratuite, are sens să încerci să le atragi mai întâi. Și indiferent cum ajung în grădina ta, viespile vor rămâne doar dacă le oferi un habitat potrivit. Așadar, iată câteva sfaturi:
1. Oferă multe flori mici.
În timp ce viespile parazitoide tinere se bazează pe insecte gazdă pentru hrană, adulții se hrănesc cu nectar. Și din moment ce aparatele lor bucale mici nu pot ajunge în florile lungi, tubulare, au nevoie de flori cu nectarii relativ puțin adânci. De asemenea, le place o varietate de flori mici, care sunt potrivite pentru ele și adesea ignorate de polenizatorii mai mari.
Aceasta include plante din familia morcovului (Apiaceae) precum angelica, asmățuiul (chervil), coriandrul, mărarul sau feniculul, precum și cruciferele (Brassicaceae) precum ridichile sau napii. De asemenea, include familiile mentei (Lamiaceae) și astrelor (Asteraceae), care oferă unele surse de nectar târziu în sezon, cum ar fi splinuța (goldenrod) și coada-șoricelului (yarrow). Iată o listă cu mai multe opțiuni.
2. Asigură adăpost și apă.
Îndepărtarea anumitor buruieni poate limita omizile mari de roșii, dar este înțelept să păstrezi și puțin sălbăticie. Pe lângă oferirea de nectar, plantele native pot ajuta la adăpostirea viespilor parazitoide și a altor viețuitoare benefice de temperaturile extreme sau de vremea rea.
Viespile tale vor avea nevoie și de apă, deși nu multă. Dacă aceasta nu este deja disponibilă, ceva de genul unui recipient mic pentru albine ar trebui să fie suficient. Asigură-te doar că este puțin adânc, cu pietre sau alte obiecte care să servească drept locuri de odihnă, și verifică-l regulat pentru țânțari.
3. Nu folosi insecticide.
Atunci când dăunătorii îți strică munca, poate fi tentant să folosești pesticide. Dar asta înseamnă adesea un insecticid cu spectru larg, care este mai degrabă o bardă decât un bisturiu, ucigând artropodele utile alături de cele „rele”. Viespile parazitoide nu fac excepție.
***
Cultivarea alimentelor se simte adesea ca o luptă cu natura, forțându-ne să ne apărăm culturile împotriva unui asalt de vreme și faună sălbatică. Dar deși este nerealist să ne așteptăm la un sezon de creștere fără probleme, merită de asemenea notat că dăunătorii sunt doar o parte a imaginii. Specii întregi de prădători și paraziți au evoluat pentru a elimina probleme native precum omizile mari de roșii, și în multe ecosisteme sănătoase, încă o fac.
Grădinile noastre pot fi la mila Mamei Natură, dar dacă suntem răbdători și îi dăm spațiu să lucreze, ea poate fi surprinzător de generoasă cu ele.
