Tundra, cel mai rece biom al Pământului, găzduiește câteva plante impresionante de rezistente. Ele supraviețuiesc și adesea prosperă într-un mediu care primește doar maximum 25,4 centimetri de ploaie anual și temperaturi de până la -53 de grade Celsius. Tundra se află chiar sub calotele glaciare arctice și include părți din America de Nord, Europa și Siberia (o porțiune vastă din Alaska și aproape jumătate din Canada se află în acest biom).
Cu toate acestea, plantele de tundră sunt bine adaptate acestui mediu aspru. Ele cresc aproape de sol pentru a evita vânturile puternice, dezvoltă frunze ceroase pentru a păstra apa și uneori chiar își mențin căldura cu „păr”.
Aceste 15 tipuri de plante de tundră știu cu siguranță cum să supraviețuiască temperaturilor frigide.
Plantele de tundră și schimbările climatice
Oamenii de știință specializați în climă consideră plantele de tundră—în special arbuștii—ca fiind un barometru pentru întregul mediu arctic, deoarece cercetările arată că plantele cresc mai mult atunci când temperaturile sunt mai calde. O creștere a creșterii arbuștilor nu doar indică, dar și perpetuează încălzirea. Cu cât cresc mai mari și mai înalți, cu atât pot influența temperaturile solului și pot dezgheța stratul de permafrost, sau chiar pot schimba ciclul nutritiv al solului și nivelurile de carbon (afectând descompunerea și cantitatea de CO2 eliberată în atmosferă). Arbuștii împiedică, de asemenea, zăpada să reflecte căldura luminii solare în spațiu, ceea ce poate încălzi și mai mult suprafața Pământului.
Creșterea conștientizării despre aceste plante unice nu este importantă doar din perspectiva botanicii—este necesară pentru păstrarea echilibrului dintre tundră și restul ecosistemelor conectate ale Pământului.
Salcie arctică (Salix arctica)
Salcia arctică târâtoare s-a adaptat la tundra nord-americană formându-și propriul pesticid natural pentru a ține insectele la distanță. Are, de asemenea, un sistem radicular superficial, iar frunzele dezvoltă perișori lungi și pufoși pentru a ajuta la combaterea condițiilor meteorologice.
Această plantă vine în multe forme și mărimi diferite, deși de obicei are o înălțime între 15 și 20 de centimetri și are ramuri lungi, târâtoare, care prind rădăcină la suprafață. Frunzele sale sunt de formă ovală și au un vârf ascuțit, în timp ce florile sunt țepoase, fără petale.
Salcie pitică (Salix herbacea)
Cunoscută și sub numele de salcie de zăpadă, salcia pitică este unul dintre cei mai mici copaci din lume, crescând până la aproximativ 5 centimetri înălțime. Dimensiunea sa redusă o ajută să supraviețuiască climei extreme a tundrei. Pe lângă faptul că rămâne aproape de sol pentru a evita cele mai puternice vânturi, frunzele sale cresc late pentru a maximiza cantitatea de lumină solară pe care o primește.
Acest arbust peren preferă malurile de râu bine drenate și pantele abrupte și stâncoase. Produce flori care variază de la roșu și roz la galben și maro.
Mac arctic (Papaver radicatum)
Macul arctic se găsește în cea mai mare parte a Arcticii nord-americane și urmează Munții Stâncoși până în nordul New Mexico. Deși încă vibrante, aceste flori au o culoare mai deschisă decât alte specii de mac, ceea ce le ajută să se camufleze cu mediul lor arctic. De asemenea, au un sistem radicular format din rizomi care se răspândesc pe o suprafață largă, permițându-le accesul la apă pe suprafețe mai mari.
Bumbăcăriță (Eriophorum vaginatum)
O plantă comună a biomul tundră, bumbăcărița este o plantă perenă erbacee cu frunze subțiri care arată ca iarba. Tulpinile cresc oriunde între 20 și 71 de centimetri înălțime, cu trei până la cinci ciorchini pufoși de semințe în vârful fiecărei tulpini—aceste capete ajută la transportarea semințelor de către vântului pentru dispersie.
Perișorii denși, asemănători bumbacului, mențin plantele protejate și le ajută să supraviețuiască pentru perioade mai lungi de timp. O plantă importantă în cultura inuită, iarba a fost folosită cândva ca fitiluri pentru lămpi sau lumânări făcute prin uscarea ierbii și amestecarea ei cu grăsime de focă sau grăsime de caribou.
Trandafir de tundră (Dasiphora fruticosa)
Trandafirul de tundră, cunoscut și sub numele de potentilla arbustivă, vine într-o varietate de culori, inclusiv alb, galben, portocaliu și roz. Rezistența și întreținerea sa redusă îl ajută să supraviețuiască celor mai grele condiții din mediul tundrei, păstrându-și culorile vii și strălucitoare pentru a atrage polenizatorii. Tolerând factori precum seceta, eroziunea și chiar poluarea aerului, trandafirul de tundră crește cu succes într-o gamă largă de condiții și temperaturi.
Afin Saskatoon (Amelanchier alnifolia)
Plantele de afin saskatoon au ceva de oferit indiferent de anotimp, de la flori albe delicate primăvara la culori izbitoare ale frunzelor toamna și fructe bogate în fibre vara.
Deși fructele de saskatoon arată ca afinele, plantele sunt mult mai puțin pretențioase în privința condițiilor de sol și sunt de fapt mai strâns legate de familia mărului. De asemenea, similar cu merele, fructele de saskatoon continuă să se coacă și după ce sunt culese. Inutil să spunem, numeroase specii de păsări se bazează pe aceste fructe ca sursă de hrană, în timp ce polenul și nectarul atrag albinele și alte insecte polenizatoare primăvara.
Floarea-paștelui (Pulsatilla patens)
La fel ca multe alte plante de tundră, floarea-paștelui crește aproape de sol și este acoperită de peri fini pentru a o izola de clima rece, similar blănii animalelor. Se găsește până în nord-vestul SUA și în nordul Alaskăi și dezvoltă flori în formă de cupă, de culoare violet închis până la alb, care s-au adaptat pentru a aduna mai multă lumină solară și a înflori mai devreme în an.
Planta de floarea-paștelui crește exclusiv pe pantele orientate spre sud, preferând solul nisipos sau pietrișos. Deși grupurile indigene timpurii foloseau uleiul din plante uscate ca agent de vindecare în cantități mici, manipularea sau consumul acesteia în stare proaspătă poate provoca reacții severe.
Merișor (Arctostaphylos uva-ursi)
Această plantă veșnic verde, numită după urșii care se ospătează cu fructele sale de culoare roșu aprins, are o tulpină acoperită cu scoarță groasă și peri fini. Tulpinile mai vechi se disting prin textura lor exfoliată sau netedă, în timp ce tulpinile noi prezintă o culoare mai roșiatică și peri mai netezi.
Plantele de merișor cresc pe stânci (ceea ce le ajută să stea ferite de vânt) și nisip. Ele pot trăi în climate extrem de uscate și aspre fără a necesita multe nutrienți din sol. Frunzele lor sunt dense, coriace și de culoare verde închis. Plantele de merișor pot ajunge la o înălțime între 15 și 20 de centimetri.
Crocus arctic (Anemone patens)
Crocusul arctic vine în combinații de violet și alb, cu un stamină frumoasă, de culoare portocaliu aprins, care atrage polenizatorii. Plantele sunt, de asemenea, acoperite cu puf pe tulpini, muguri și frunze pentru a le proteja de vânturile puternice. Mai mult, cresc aproape una de alta pentru a se menține calde și au rădăcini mai scurte pentru a economisi energie și a evita stratul de permafrost.
Arbustul de ceai de labrador (Ledum groenlandicum)
Rudă cu rododendronul, ceaiul de Labrador este comun în mlaștini umede și zone împădurite de la latitudini mai joase ale biomului tundră. Planta își adaptează stilul de creștere la clima specifică: la latitudinile mai calde, sudice ale tundrei, crește drept în sus pentru a beneficia de soare, în timp ce la latitudinile mai reci, nordice, crește mai aproape de sol pentru a evita vântul și frigul.
Plantele de ceai de Labrador sunt folosite pentru a prepara un ceai despre care se crede că reduce glicemia și îmbunătățește sensibilitatea la insulină.
Lupin arctic (Lupinus arcticus)
Mugurii albaștri și mov ai lupinului arctic reprezintă o priveliște uimitoare pe fundalul pantelor alpine altfel ierboase, înzăpezite sau stâncoase ale tundrei. Preferând zonele larg deschise cu suficient spațiu pentru a se răspândi, aceste plante stufoase pot de fapt îmbogăți solurile cu niveluri scăzute de azot, devenind un mare avantaj pentru zonele care duc lipsă de minerale. Tulpinile lor lănoase ajută la reținerea căldurii și le protejează de vânt.
Mușchi arctic (Calliergon giganteum)
Numit și mușchiul-gigant sau mușchiul Calliergon uriaș, mușchiul arctic este o plantă acvatică ce crește atât pe fundul lacurilor din tundră, cât și în jurul mlaștinilor. La fel ca alți mușchi, mușchiul arctic are rizoizi mici în loc de rădăcini tradiționale, însă au găsit modalități interesante de a se adapta la clima lor excepțional de rece.
Mușchiul arctic crește extrem de încet, cu doar aproximativ 1 centimetru pe an, și poate stoca nutrienți pentru a fi utilizați în primăvara următoare, atunci când frunzele au nevoie de ei pentru a crește.
Garofiță de mușchi (Silene acaulis)
Una dintre cele mai comune plante întâlnite în nordul Arcticii, garofița de mușchi este o varietate a plantei-pernă, o clasă de perene cu creștere lentă care s-au adaptat să stea lipite de sol pe măsură ce cresc, formând o formă de pernă. Forma sa caracteristică ajută garofița de mușchi să rețină căldura, în timp ce frunzele sale mici împiedică expunerea plantei la vânt și la îngheț. Pe lângă ciorchinii săi de flori delicate, crește în sol nisipos, stâncos în zona alpină inferioară.
Gențiană de zăpadă (Gentiana nivalis)
Una dintre florile naționale atât ale Austriei, cât și ale Elveției, gențiana de zăpadă este o plantă vasculară, anuală, care prosperă în Arctica. Ele germinează, înfloresc și formează semințe într-un sezon de creștere foarte scurt, în timpul verii arctice, ajungând până la 20 de centimetri înălțime. Cresc în principal în munții Norvegiei și Scoției, precum și în Pirinei, Alpi și Apenini, pe cornișe stâncoase, pietriș, pășuni și mlaștini. Florile lor albastre înfloresc în iulie și august.
Saxifragă mov de munte (Saxifraga oppositifolia)
Aceste plante joase, cu aspect de preș, cresc cu tulpini strâns grupate și frunze ovale care se suprapun. Florile lor în formă de stea, care variază de la magenta la violet, cresc sub formă de pernă, adăugând un punct important de culoare într-un mediu altfel monocrom.
Saxifraga mov este, de asemenea, una dintre cele mai timpurii plante care înfloresc în tundră, apărând încă din aprilie în munți și iunie în Arctica. Planta este piesa centrală a Experimentului Internațional al Tundrei, care cercetează impactul schimbărilor climatice asupra ecosistemelor din tundră.
Ce caracteristici au plantele de tundră pentru a supraviețui mediului extrem?
Plantele de tundră au dezvoltat multe adaptări ingenioase pentru a supraviețui temperaturilor arctice, zăpezii, gheții și perioadelor lungi fără apă. Iată câteva caracteristici pe care le au în comun.
- Rădăcini superficiale: Aproximativ 96% din masa radiculară din tundră se găsește în primii 30 de centimetri ai profilului solului, comparativ cu doar 52% până la 83% în biomurile temperate și tropicale. Această adaptare permite rădăcinilor să evite permafrost.
- Creștere joasă: Plantele de tundră cresc aproape de sol pentru a fi protejate de vânturile puternice.
- Frunze ceroase: Frunzele deosebit de ceroase ajută plantele de tundră să conserve apa.
- Trichomi: Acest păr crește pe flori și tulpini pentru a capta căldura.
- Muguri în formă de cupă: Acești muguri direcționează lumina solară către centrul florii.
- Abilitatea de a se usca și a crește din nou: Plantele de tundră practic mor și revin la viață odată ce solul a acumulat o cantitate adecvată de umiditate.
