Sequoia albino n-ar trebui să existe, dar există. Acum, un biolog găsește o posibilă explicație în rețeaua de copaci care prosperă sub solul pădurii.
Rare în albul lor improbabil și strălucitor, sequoia albino sfidează logica populară a copacilor. Cu doar 406 dintre aceste apariții răspândite prin pădurile de coastă ale Californiei, copacii albi ca osul duc lipsă de clorofilă, pigmentul verde care permite plantelor să producă hrană din lumină prin magia fotosintezei. Așa cum notează Sarah Kaplan în Washington Post, aceștia sunt incapabili să facă singurul lucru pe care toți copacii trebuie să-l facă pentru a trăi.
Sequoia albino n-ar trebui să existe, dar există, iar modul în care fac asta a derutat cercetătorii de mai bine de un secol. Dar acum, biologul Zane Moore de la Universitatea din California, Davis, ar putea fi descoperit un răspuns la misterul acestor copaci superbi.
Kevin Bertolero/flickr/CC BY 2.0
Sequoia sunt renumite pentru complexitatea lor. Sequoia de coastă (Sequoia sempervirens) se numără printre cei mai înalți organisme de pe Pământ și se mândresc cu o longevitate de aproximativ 2.500 de ani. Așa cum relatează Kaplan, genomul copacilor are 32 de miliarde de perechi de baze, comparativ cu cele 3,2 miliarde ale noastre, și poartă șase copii ale fiecărui cromozom în loc de două. „Nimeni nu a reușit să secvențieze genomul sequoia”, scrie ea, „făcând imposibilă identificarea mutației care cauzează albinismul lor.”
În plus, se pot clona singure, rezultând o rețea vastă și complexă de rădăcini sub solul pădurii, prin care copacii comunică. În timpul sezoanelor dificile, copacii folosesc această rețea pentru a împărtăși nutrienți. Cercetătorii au văzut acest lucru direct prin introducerea unui colorant în copacii dintr-o parte a unei zone împădurite și urmărirea acestuia până la cele mai îndepărtate puncte.
Redwood Coast/flickr/CC BY 2.0
Dar de îndată ce vine vara, copacii devin puțin mai solitari în eforturile lor de supraviețuire și încep să se descurce pe cont propriu. Cei care nu fac față sunt deconectați de la sistemul comun și lăsați deoparte în „căderea acelor” din toamnă. Deci, dacă sequoia albino nu pot face fotosinteză, de ce li se permite să rămână?
Moore este un expert în sequoia albino din Munții Santa Cruz și spune că sequoia albino profită de sistemul lor comun de rădăcini sorbind zaharuri produse de vecinii lor cei mai robuști. „Mulți oameni au crezut că sunt paraziți”, spune el. „I-au numit chiar ‘copaci vampiri’.”
Acest lucru nu se potrivea cu viziunea lui Moore; sequoia sunt prea eficiente pentru a tolera paraziți. „Copacii sequoia sunt mai inteligenți de atât”, spune el.
După ce au efectuat cercetări asupra copacilor, Moore și colegii săi au descoperit că acești copaci neobișnuiți preferau să crească în locuri unde condițiile sunt mai puțin sănătoase, sugerând potențialul ca presiunea mediului să permită mutanților să prospere.
La analiza acelor albino de la copaci de-a lungul coastei, au descoperit că frunzele albe erau îmbibate cu ceea ce Kaplan numește „un cocktail mortal de cadmiu, cupru și nichel”. Ea scrie:
„Se pare că acești copaci albino doar absorb aceste metale grele din sol”, spune Moore. „Practic, se otrăvesc singuri.”
Bazat pe această descoperire uluitoare, Moore teoretizează că acești copaci palizi nu sunt paraziți, ci mai degrabă într-o relație simbiotică cu vecinii lor sănătoși, acționând ca un „rezervor pentru otravă în schimbul zahărului de care au nevoie pentru a supraviețui”.
Pe măsură ce aflăm tot mai multe despre cum copacii au grijă unii de alții – că formează legături și se sprijină reciproc, și chiar își pot recunoaște urmașii – acest lucru surprinde puțin pe unii dintre noi.
Moore spune că trebuie să studieze teoria mai departe, dar dacă acesta este într-adevăr cazul, copacii albino ar putea fi folosiți în zone poluate pentru a ajuta la salvarea altor copaci. Copacii fantomă plantați strategic pentru a „sacrifica” în numele echipei, dar făcând asta, primesc ceea ce au nevoie pentru a trăi.
Dar, indiferent, fantomele își au clar locul în pădure.
„Când te uiți la sequoia, trebuie să iei în considerare mai mult decât un singur copac”, spune el. „Interacțiunile comunității în ansamblu sunt cele care formează pădurea. Acea interconectare de la rădăcină la rădăcină la rădăcină.”
Via The Washington Post.
