Există mai mult decât câteva moduri de a-ți folosi casa ca un instrument pentru a antagoniza pe cineva de care nu-ți pasă prea mult.
Ți-a lăsat un vecin o notă nu tocmai politicoasă, cerându-ți să temperezi decorațiunile tale înfiorătoare de Halloween? Anul viitor, adaugă-i numele pe o piatră funerară personalizată din spumă și expune-o proeminent.
Soacra ta se plânge frecvent de cât de neîngrijită arată grădina ta luxuriantă de legume din curtea din spate? Servește-i salate care încorporează ingrediente cultivate în respectiva grădină de legume din curtea din spate, de acum încolo.
Ești implicat într-o dispută veche cu vecinii? Plantează un gard viu de răzbunare care blochează vederea — este mult mai frumos și mai bun pentru mediu decât un gard.
Deși lista de tactici creative — unele mai pasiv-agresive sau mai complicate decât altele — pentru a crește tensiunea arterială a unui vecin nesuferit sau a altui personaj neplăcut ar putea continua la nesfârșit, nimic nu se compară cu construirea unei case întregi cu singurul scop de a enerva pe cineva.
Adevărat, este excesiv. Dar înainte de era codurilor de construcție moderne și a asociațiilor de proprietari, ridicarea unei așa-numite case din ciudă era un mod mai obișnuit decât ai crede de a transforma viața cuiva într-un iad — sau, cel puțin, de a-l scoate din minți.
Concepute pentru a bloca vederi, a limita accesul, a crea o urâțenie sau a face un alt proprietar să se simtă inferior, amintindu-i de orice presupuse greșeli, casele din ciudă iau multe forme și dimensiuni. Unele sunt strâmbe, în timp ce altele sunt incredibil — și foarte intenționat — de mici. Alte case din ciudă pot părea „normale”, dar sunt situate strategic într-un mod care este supărător pentru persoana pe care sunt menite să o jignească.
În ceea ce privește motivele pentru care cineva ar putea construi o casă din ciudă, și acestea pot varia foarte mult: certurile financiare familiale, disputele obișnuite cu vecinii și conflictele cu autoritățile locale au servit toate ca motivație pentru care oamenii au investit într-o versiune locuibilă a unui gest de sfidare.
Mai jos, vei găsi nouă case din ciudă binecunoscute — câteva dintre ele desemnate monumente istorice — de la un capăt la altul al țării. Există o locuință construită pentru a irita și în zona ta?
Casa Tyler-Spite — Frederick, Maryland
În orașul istoric Frederick, Maryland, vei găsi o casă frumoasă din 1814, construită nu pentru a irita un singur vecin, ci întregul guvern orășenesc.
Povestea spune că renumitul oftalmolog și proprietar de teren, Dr. John Tyler, nu a fost mulțumit când a aflat de un plan de extindere a unui drum direct prin unul dintre parcelele sale. Dar a avut o soluție: legea locală stipula că drumurile nu puteau fi construite pe un teren unde o clădire fie exista deja, fie era în curs de construcție.
Și astfel, în toiul nopții, Tyler a început lucrările la o nouă reședință care să oprească drumul — o nouă reședință în care doctorul șiret nu avea să locuiască niciodată. Los Angeles Times scrie: „Când echipele de drum au sosit dimineața, au găsit o groapă în pământ unde trebuia să fie drumul lor, iar muncitorii construiau o fundație. Stând într-un scaun și supraveghind lucrarea era Dr. John Tyler, plin de ciudă și autosuficiență.”
În 1990, impunătoarea casă în stil federal de la 112 West Church St. a fost transformată într-o proprietate de tip pensiune de lux, cunoscută sub numele de Casa Tyler-Spite. Deși clădirea și-a schimbat proprietarii de câteva ori de atunci și este folosită în prezent ca spațiu de birouri comerciale, nu a reușit niciodată să scape de reputația de a fi locul unor întâmplări fantomatice: pași fantomă, zone reci și altele asemenea.
Desigur, lucrurile care se mișcă noaptea sunt un atribut aproape obligatoriu pentru pensiunile istorice, mai ales într-un oraș la fel de activ din punct de vedere supranatural ca Frederick. Dar trebuie să te întrebi: este clădirea bântuită chiar de Tyler? Este acesta un caz în care morții îi bântuie pe vii din ciudă?
Casa Montlake Spite — Seattle
Situat la o aruncătură de băț peste Podul Montlake de la Universitatea din Washington, bungalow-ul în stil Renaștere Spaniolă de la 2022 24th Ave. E din Seattle nu pare deloc ciudat la prima vedere. Sigur, locuința cu un singur etaj este mai delicată decât majoritatea reședințelor din acest cartier bogat de pe malul lacului, dar fațada frontală oferă puține indicii că aceasta a fost o casă construită pentru a stârni supărarea cuiva.
O singură privire la cele două capete ale structurii — unul de **4,57 metri** lățime și celălalt având doar **1,40 metri** — și vei înțelege de ce această adresă este atât de faimoasă la nivel local. Având o formă ciudată, ca o felie de plăcintă, casa de **79,89 metri pătrați** a fost scoasă pe piață de câteva ori în ultimul deceniu, cel mai recent pentru jumătate de milion de dolari în 2016. Și de fiecare dată când este scoasă la vânzare, apar discuții suplimentare despre originile sale misterioase.
Ceea ce se știe cu certitudine este că „casa-plăcintă” a fost construită în 1925. Dar lucrurile devin neclare după aceea. În timp ce unii oameni cred în narațiuni care implică proprietari absenți răzbunători și o răzbunare prin blocarea vederii, cea mai răspândită poveste din spate relatează povestea unei soții disprețuite căreia i-a fost atribuită curtea din față a casei pe care o împărțea odată cu soțul ei, ca parte a unei înțelegeri de divorț. (El a păstrat casa.) Așa că a făcut ce ar face orice femeie recent divorțată: a construit o micuță fâșie de casă într-o mică fâșie de curte, astfel încât să poată fi în continuare neplăcut de aproape de fostul ei soț. Desigur, nimic din toate acestea — împreună cu faptul că bucătăria este înghesuită în vârful unui triunghi — nu a fost menționat în ultima listă oficială, care se referă la proprietate ca o „alternativă unică la un apartament” și o „bucată din istoria Seattle-ului”.
Casa Skinny — Boston
Situată la o aruncătură de băț de Biserica Old North și de magazinele de cannoli care atrag mulțimi și care mărginesc Freedom Trail, pe măsură ce șerpuiește prin North End din Boston, vei găsi o reședință cu patru etaje care deține distincția de cea mai îngustă casă din oraș.
Chiar și într-un cartier istoric dens, plin de clădiri vechi și relativ mici, 44 Hull St. iese în evidență: Structura de un verde pal măsoară doar **3,05 metri** la cel mai lat punct al său, înainte de a se îngusta în spate până la puțin peste **2,74 metri**.
Deși un mic număr de legende locale încearcă să explice de ce casa este atât de îngustă, cea mai populară spune povestea a doi frați învrăjbiți care au moștenit o parcelă de teren chiar vizavi de Cimitirul Copps Hill de la tatăl lor decedat. În timp ce unul dintre frați lupta în Războiul Civil, celălalt a mers înainte și și-a construit o casă care a ocupat cea mai mare parte a terenului lor moștenit în comun. Simțindu-se trădat, fratele care s-a întors a construit apoi o micuță fâșie de casă pe spațiul rămas, pentru a bloca lumina și vederea fratelui său care își însușise terenul.
În 2017, așa-numita „Casă Skinny” din Boston a fost scoasă pe piață pentru prima dată în mai mulți ani. Prețul de vânzare pentru locuința distinctivă de **108,32 metri pătrați**? O sumă considerabilă de 900.000 de dolari. „Oamenii au locuit în casă din 1884, așa că au învățat cum să trăiască în mai puțin de **27,87 metri pătrați** pe etaj”, a explicat agentul imobiliar Eric Shabshelowitz pentru Boston Globe. „Fiecare centimetru al acestei case este utilizat; acesta este unul dintre lucrurile interesante despre ea.” El adaugă: „Cred că pentru o proprietate unică ca aceasta, probabil că nu există niciodată un moment nepotrivit pentru a o vinde. Există multă dezvoltare în Boston, dar nu se construiesc clădiri ca aceasta, cu atâta istorie.”
Casa Roză din Insula Plum — Newburyport, Massachusetts
Pentru adulți, este înfricoșător de frumoasă. Pentru copiii de pe Coasta de Nord a Massachusetts, este una dintre acele case care pot accelera pulsul și pot declanșa imaginația fără prea mult efort. Pentru ei, Casa Roză din Insula Plum este definiția din manual a „casei abandonate înfricoșătoare și probabil bântuite, în mijlocul pustiului”.
În realitate, povestea din spatele acestei case singuratice și enigmatice nu este chiar atât de înfiorătoare. Legenda spune că structura cu cupolă a fost construită în 1922 ca parte a unui acord de divorț neobișnuit — și prost redactat — care stipula că soțul în cauză trebuia să-i construiască soției sale înstrăinate o replică exactă a casei confortabile pe care o împărțiseră în oraș ca un cuplu căsătorit. Dar acordul nu a specificat niciodată unde trebuia construită casa. Și astfel, acționând din ciudă pură și nealterată, soțul a construit casa departe, pe mlaștina sărată — singură, izolată și ruptă de restul orașului, fără apă curentă și fără un vecin pe o distanță de kilometri. Nepoliticos.
Nu este clar dacă soția a locuit vreodată în casă. Dar, așa cum explică revista North Shore, alții au făcut-o. Din 1961 până în 2011, a fost locuința permanentă — și mai târziu sezonieră — a familiei Stott, înainte de a fi vândută către Rezervația de Faună Sălbatică Parker River, după ce a stat pe piață timp de mai mulți ani. De atunci, locuința deteriorată a fost subiectul atât al unei scrisori de dragoste publicate de New York Times, cât și al unui efort de conservare la nivel local pentru a o salva de la demolare de către Serviciul American de Pescuit și Faună Sălbatică, care intenționează să deschidă parcela de **3,64 hectare** publicului în scopuri de educație ecologică.
USFWS este conștientă de statutul de icon local al casei rozalii, bântuite, dar recunoaște, de asemenea, că trebuie să dispară. Dar nu dacă membrii pasionați ai organizației Save the Pink House au ceva de spus despre asta.
„O casă goală așezată într-un peisaj de o frumusețe atât de neobișnuită invită cu siguranță imaginația — și curiozitatea”, a declarat Rochelle Joseph, co-fondatoare a grupului, pentru North Shore. „Mai simplu spus: dărâmăm prea des lucruri. Lucruri semnificative. Lucruri cu istorie.”
Casa Miracol — Freeport, New York
Situată la doar câteva orașe distanță de cea mai presupus bântuită proprietate imobiliară din America (adică, casa „Amityville Horror”), Casa Spite din Freeport — cunoscută și sub numele de Casa Miracol — încă se impune ca una dintre cele mai distinctive case vechi de pe Coasta de Sud a Long Island. (Fără infestările biblice cu muște și spiritele cu ochi strălucitori.)
Când această grandioasă proprietate victoriană, completă cu șapte dormitoare și o verandă înconjurătoare demnă de un balansoar, a fost scoasă pe piață în 2014 (preț cerut: 449.000 de dolari), Newsday s-a grăbit să sublinieze atât principalele sale avantaje, cât și faptul că a fost construită în mod expres pentru a fi un ghimpe în coasta altcuiva. Nu este motivul ideal pentru a începe construcția unei proprietăți rezidențiale altfel minunate, dar, hei, se întâmplă. (Și se pare că s-a întâmplat mult în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea.)
În acest caz, dezvoltatorul John J. Randall de la Freeport Land Company nu era tocmai un fan al planului de rețea ordonat și bine organizat, elaborat de un dezvoltator local rival. Așa că, în 1906, a ridicat o casă masivă „practic peste noapte” pe o parcelă triunghiulară ciudată, într-un efort de a opri extinderea Aleei Lena, care urma grila și care acum se ramifică spre stânga, în loc să continue drept. Randall — așa-numitul „Părinte al Freeportului” a fost în mare parte esențial în transformarea acestei foste avanposturi liniștite de pescuit de stridii într-o stațiune estivală plină de viață, deservită de Calea Ferată South Side nou deschisă — a lăsat o amprentă ciudată și de neșters acolo unde trebuia să fie un unghi drept.
Casa Egalității — Topeka, Kansas
Puriștii ar putea să nu considere casa de tip ranch, acoperită cu culorile curcubeului și foarte vizibilă, situată la 1200 SW Orleans St. în Topeka, ca fiind o adevărată casă din ciudă. La urma urmei, nu a fost construită în mod intenționat ca un gest arhitectural de sfidare, ci, mai degrabă, a fost decorată pentru a deveni așa mai târziu.
Înainte de 2013, nu era nimic răutăcios — sau altfel excepțional — la această locuință modestă, cu exterior din lemn. Și, pentru a fi clar, „ciuda” este un cuvânt puternic pentru motivul pentru care casa — acum cunoscută sub numele de Casa Egalității — este atât de împodobită ca o pungă de Skittles. La fel ca o casă tipică construită din ciudă, se aruncă o mulțime de „umbă” — în acest caz, asupra unui vecin specific, direct vizavi. Cu toate acestea, este făcut fără furie sau răutate, având în vedere că Casa Egalității servește ca un „simbol al compasiunii, păcii și schimbării pozitive”. Gândiți-vă la ea ca fiind același lucru cu „Privirea Urșilor Îngrijorării”, dar cu două dormitoare și un garaj detașat.
Vecinul în cauză nu este nimeni altul decât Biserica Baptistă Westboro, grupul de ură anti-LGBTQ care protestează la înmormântări, înarmat cu pancarte extrem de detestabile. Casa Egalității, care servește drept sediu al organizației umanitare nonprofit Planting Peace, este un fel de contra-protest permanent la adresa WBC, cu vopsirea sa zgomotoasă și foarte mândră acționând ca o criptonită estetică. Pentru a-i mai enerva pe vecinii oribili, Planting Peace a găzduit spectacole de drag și nunți gay pe peluză. Și datorită ajutorului unui donator generos, organizația a achiziționat casa direct alăturată și a vopsit-o în albastru, roz și alb — culorile Drapelului Mândriei Transgender — în 2016.
Casa McCobb Spite — Rockport, Maine
Una dintre cele mai cunoscute case construite din ciudă din America, povestea răzbunătoare a modului în care a apărut Casa McCobb din Maine se citește puțin ca o telenovelă din secolul al XIX-lea.
În 1806, căpitanul de mare Thomas McCobb s-a întors acasă în orașul Phippsburg doar pentru a descoperi că fusese trădat de propria (a doua) mamă vitregă care, în absența sa, încălcase testamentul scris al patriarhului familiei, James McCobb, și revendicase vasta proprietate familială pentru familia ei, familia Hills. În loc să-și facă bagajele și să nu se mai uite înapoi, moștenitorul alungat a decis să construiască o reședință și mai mare și mai grandioasă, în stil federal, chiar lângă, care să umbrească literalmente casa familiei preluată de mama sa vitregă și frații săi vitregi. Într-o ironie a sorții, Thomas McCobb nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut moștenitori — când a murit, proprietatea conacului său colonial a fost transferată chiar persoanelor pe care le construise pentru a le face în ciudă.
La începutul secolului al XX-lea, proprietatea McCobb suferise o perioadă prelungită de declin și se confrunta cu demolarea. În 1925, Donald Dodge, un pasionat de case istorice din Philadelphia, a salvat casa relocând-o la **136,79 kilometri** spre nord, pe o șlep, la locația sa actuală, Deadman’s Point, în orașul de coastă Rockport. Odată ce noua sa achiziție impunătoare a ajuns în Rockport și a fost amplasată pe o nouă fundație, Dodge a extins structura originală și a comandat construirea unor grădini elaborate pe teren, care au fost recunoscute de Fundația Peisajului Cultural. Casa a fost adăugată în Registrul Național al Locurilor Istorice în 1974.
Casa Veche din Ciudă — Marblehead, Massachusetts
Așa cum a remarcat Boston Magazine, New England este plină de case construite special pentru a stârni furie și a exaspera alte persoane. Așa cum îi sugerează și numele, Casa Veche din Ciudă din Marblehead, Massachusetts, este considerată, în mare parte, a fi unul dintre cele mai vechi exemple de casă americană construită din ciudă.
Încă în picioare la intersecția dintre Orne Street și Gas House Lane, Casa Veche din Ciudă datează din 1716 când — conform celei mai populare dintre mai multe legende variate — a fost construită de tâmplarul naval local Robert Wood pentru doi (unele versiuni susțin trei) frați certăreți angajați ca pescari locali. Povestea spune că frații se detestau atât de mult încât s-au mutat în secțiuni separate ale casei, inclusiv într-o anexă de **3,05 metri** lățime care iese din structura principală, aparent cu singurul scop de a obstrucționa vederea celuilalt frate.
O altă versiune comună a poveștii îl plasează pe însuși Wood ca principalul ocupant al casei. Aparent, el avusese dispute legate de moștenire (ghiciți de ce) cu proprii săi frați care locuiau în case adiacente pe Orne Street, cu vedere spre port. Când a venit timpul să-și construiască propria casă, a proiectat-o într-un mod care le bloca intenționat vederea prețuită spre apă.
Casa Tort — Gaylordsville, Connecticut
Un mic sat din pitorescul comitat Litchfield, Connecticut, Gaylordsville este un loc liniștit și modest, lipsit de structuri ciudate sau ostentative care să-ți sară în ochi. Ei bine, cu o excepție notabilă.
Casa Spite din Gaylordsville — mai bine cunoscută sub numele de Casa Tort — este compusă dintr-o serie de cutii suprapuse care seamănă vag cu un tort de nuntă cu cinci etaje. Așa cum a scris News Times în 2009, povestea din spatele structurii neobișnuite este una destul de tristă și sordidă, implicând un emigrant polonez pe nume Jan Pol, care a construit-o ca un „monument al nedreptății” după ce autoritățile statului au revendicat custodia fiicei sale adoptive adolescente și a bebelușului ei nou-născut la începutul anilor 1960. Zvonurile locale susțineau că Pol însuși era tatăl copilului fetei de 15 ani, deși Pol a mers până la a-și autopublica o carte pentru a nega astfel de zvonuri. Nu a fost niciodată acuzat penal.
„El a scris cartea pentru a risipi zvonurile urâte”, a explicat istoricul din Gaylordsville, Richard Kosier, pentru News Times. „Dacă sunt exacte sau nu, cine poate spune? Vorbești cu 10 oameni diferiți și obții 10 versiuni diferite. Așa stau lucrurile cu istoria.” În ceea ce privește Casa Tort, Kosier crede că nimeni — inclusiv Pol și soția sa — nu a locuit niciodată de fapt în ea și că a servit doar ca o urâțenie arhitecturală născută din furie într-un oraș altfel uniform din New England.
