Înainte de a avea știință avansată care să ne ajute să înțelegem lucrurile, foloseam un panteon de zei și zeițe pentru a explica cele mai enigmatice puzzle-uri ale universului. O furtună nebună? Zeus trebuie să fie supărat. Trecând la prezent, am dezvoltat tot felul de tehnologii pentru a ne ajuta să dezvăluim mistere care odinioară erau considerate magie. Dar Mama Natură nu este dispusă să-și dezvăluie toate trucurile atât de repede, așa că trebuie să le descoperim singuri. Un exemplu? Avem opt chiar aici.
De la o cascadă care dispare nicăieri până la ciudate mase gelatinoase care cad din cer, mecanismele din spatele acestor fenomene naturale sunt unele dintre cele mai bine păstrate secrete ale naturii.
Dune de nisip cântătoare
Hmm, deci, da… Pământul cântă! Ei bine, poate nu planeta în sine, dar un număr de dune de nisip de pe glob — în cel puțin 35 de deșerturi din California și Africa până în China și Qatar — produc cu siguranță un zgomot intens. Sunând ca un zumzet profund de albine sau un cânt gregorian tunător, „munții gemeni” i-au uimit pe oamenii de știință de ani de zile.
Un studiu a descoperit că notele diferite produse de nisip depind de dimensiunea granulelor și de viteza cu care fluieră prin aer, dar oamenii de știință încă nu au nicio idee cum reușesc granulele de nisip în mișcare să sune ca muzica, în primul rând. Ascultați mai jos:
Jeleu stelar
Relatări despre mase globulare care cad din cer și se așează în câmpuri și pajiști datează cel puțin din secolul al XIV-lea. Cunoscută și sub denumiri variate precum jeleu astral, star-shot, star-slime, star-slough, star-slubber și star-slutch, folclorul explica ciudata substanță ca fiind depusă după ploile de meteoriți. Chiar dacă nu sunt frecvente, rapoartele despre substanța misterioasă apar cu o regularitate surprinzătoare. Dar nimeni nu poate spune cu siguranță ce este, deoarece se disipează relativ repede după apariție, iar analiza a fost dificilă.
Speculațiile au variat de la paranormal la ciuperci necunoscute sau mucegaiuri de nămol la ceva de natură amfibie, dar nicio identificare succintă nu a fost confirmată de știință.
Fulger globular
Cu toții știm că fulgerul vine sub formă de descărcări în zig-zag care lovesc din cer. Cu excepția cazului în care nu o face, de exemplu, atunci când apare ca o mare lumină albastră circulară strălucitoare. Acesta este fenomenul meteorologic numit fulger globular (care de fapt nu se deplasează rapid în interior, așa cum sugerează ilustrația fantezistă de aici). Este rar și greu de prezis, și din această cauză, cercetătorii nu știu prea multe despre el. Poate dura mai mult de o secundă, ceea ce este mult pentru un fulger, dar totuși… este dificil să captezi o scurtă lumină de o secundă pentru a o studia în laborator.
Explicațiile au variat de la meteoriți încărcați electric la halucinații induse de magnetism în timpul furtunilor. O teorie este că atunci când un fulger lovește ceva, explodează într-un nor de nanoparticule puternic energizate, notează Weather Channel, dar deocamdată aceasta rămâne doar o speculație. Dacă am putea doar să-l întrebăm pe Zeus.
Fulgerul catatumbo
În timp ce fulgerul globular este cunoscut pentru infrecvența sa, fulgerul Catatumbo este faimos pentru exact opusul: prevalența sa uimitoare. Apărând deasupra unei mlaștini din nord-vestul Venezuelei aproape în fiecare seară de secole, această „furtună eternă” înregistrează în medie 28 de lovituri pe minut în evenimente care durează până la 10 ore. Când lucrurile se intensifică cu adevărat, fulgerul lovește în fiecare secundă. Oh, și fulgerul este colorat și nu produce tunete.
Uneori pur și simplu se oprește pentru câteva săptămâni. Ce naiba? Cu siguranță a inspirat o mulțime de speculații. Singurul răspuns de până acum este că este produs de o „furtună perfectă”, ca să spunem așa, de topografie și vânt. Hmmm.
Pădurea strâmbă
Era un om strâmb, a mers un kilometru strâmb… dar a mers el în pădurea strâmbă? Această pădure minunată din Pomerania de Vest, Polonia, este un tărâm ciudat cu aproximativ 400 de pini care au luat o deviație clară de la rutina veche de „creștere drept ca un copac”. Nimeni nu are idee de ce. La mister se adaugă faptul că fac parte dintr-o pădure mai mare de pini normali, neclintiți.
Ceea ce se știe este că au fost probabil plantați în anii 1930 și orice i-a făcut să se clatine în efortul lor de a ajunge spre cer s-a întâmplat când aveau șapte până la zece ani. Teoriile abundă, dar până când copacii vor putea vorbi, s-ar putea să nu știm niciodată povestea reală.
Semnalul wow!
În 1977, Jerry Ehman scana unde radio din spațiul cosmic profund ca voluntar pentru SETI, Search for Extraterrestrial Intelligence (Căutarea Inteligenței Extraterestre). La un moment dat, măsurătorile sale au înregistrat un semnal neobișnuit care a durat 72 de secunde. Se pare că a venit din constelația Săgetătorului, care se află lângă steaua Tau Sagittarii, la o distanță de doar 120 de ani-lumină. Ehman a scris cuvintele „Wow!” pe print-ul original al semnalului, și de atunci este cunoscut sub această exclamație potrivită. Deci ce este atât de uimitor?
După cum notează National Geographic, „semnalul primit era la exact frecvența potrivită, care nu ar fi interpretată ca zgomot și nu ar fi interceptată pe parcursul călătoriei sale. Cu alte cuvinte, dacă am vrea să trimitem un semnal în univers pentru a încerca să comunicăm cu o rasă extraterestră, aceasta este exact frecvența pe care am folosi-o.” De atunci, în ciuda multor eforturi, semnalul nu a mai fost auzit. Vai!
Cascada cazanul diavolului
Râul Brule își urmează cursul obișnuit prin Minnesota, dar în timp ce trece prin Parcul de Stat Judge C. R. Magney, ia o turnură foarte, foarte ciudată. Pe parcursul a 12,9 kilometri, râul coboară 243,8 metri în elevație, formând mai multe cascade pe parcurs. La un moment dat, o formațiune mare de rocă proeminentă desparte râul, rezultând două cascade. O parte face lucrul tipic unei cascade, dar cealaltă parte cade într-o gaură cunoscută sub numele de Cazanul Diavolului. Și apoi, pur și simplu dispare complet, un mister care a nedumerit vizitatorii și oamenii de știință de-a lungul timpului.
Bunul simț ar sugera că apa reapare undeva în apropierea Lacului Superior, dar cercetătorii au încercat toate trucurile pentru a localiza apa dispărută — inclusiv vopsirea apei și adăugarea de mingi de ping-pong — fără succes.
Luminile hessdalen
Peste o vale din centrul Norvegiei persistă un fenomen care alimentează interesul pasionaților de OZN-uri din întreaga lume. Cunoscute sub numele de luminile Hessdalen — denumite după valea unde apar —, aparițiile acestor ciudate sfere de lumină strălucitoare au fost raportate cel puțin din anii 1940, după unele relatări chiar de la începutul secolului al XIX-lea. Ele vin într-o varietate de culori și formațiuni; uneori clipesc, alteori se mișcă rapid, alteori pur și simplu plutesc. La cea mai mare activitate, apăreau de 10 până la 20 de ori pe săptămână, dar nimeni nu știe ce sunt, pe numele cerului.
Un efort de cercetare, Proiectul Hessdalen, a fost lansat în 1983 de către Colegiul Universitar Østfold și cel puțin șase tipuri diferite de stări energetice au fost identificate până acum, dar sursa de energie rămâne necunoscută. Orice ar fi, ele au adus Hessdalen titlul neoficial de „centrul maniei OZN.” Vedeți luminile în acțiune mai jos:
