Emu sunt păsări mari și distinctive, ușor de recunoscut după gâturile lungi, capetele albăstrui, penajul pufos și picioarele musculoase. Uneori sunt eclipsați de struți, verii lor puțin mai mari din Africa, dar nu sunt mai puțin interesanți, distractivi sau demni de admirație. Iată câteva lucruri pe care poate nu le știai despre emu.
1. Emu au corpuri mari și aripi minuscule
Emu sunt endemici în Australia, unde sunt cea mai mare pasăre nativă. Sunt a doua cea mai înaltă pasăre care trăiește astăzi, fiind mai scunzi doar decât cele două specii de struți din Africa. Pot crește până la 1,8 metri înălțime, măsoară 1,5 metri de la cioc la coadă și cântăresc până la 54 de kilograme.
Cu toate acestea, pentru o pasăre atât de voluminoasă, aripile lor sunt surprinzător de mici. Neavând nevoie să zboare, aripile emu-ului s-au redus la mai puțin de 20 de centimetri, adică aproximativ cât o mână umană.
2. Sunt singurele păsări cu mușchi de gambă
Ceea ce le lipsește în dimensiunea aripilor, emu compensează prin puterea picioarelor. Pe lângă dimensiunea mare a picioarelor, câteva caracteristici speciale le ajută să-și sporească forța. Emu sunt unici printre toate speciile de păsări, de exemplu, prin faptul că au un gastrocnemius. Acest mușchi puternic, situat pe partea din spate a piciorului inferior, face parte din ceea ce este cunoscut sub numele de mușchi al gambei la oameni.
3. Sunt alergători rapizi, săritori în înălțime și înotători puternici
Pe lângă mușchii gambei, picioarele emu au doar trei degete, ceea ce pare să le îmbunătățească abilitatea de a alerga. Mușchii membrelor lor pelviene sunt, de asemenea, deosebit de masivi, reprezentând o parte la fel de mare din masa corporală totală ca și mușchii de zbor pentru majoritatea păsărilor zburătoare.
Acele picioare unice pot face pași enormi, permițând emu să alerge cu viteze de până la 48 km/h. Emu au și o săritură verticală impresionantă, care poate ridica rapid aceste păsări mari până la 2,1 metri de la sol — totul fără ajutorul aripilor. Și deși intră de obicei în apă doar atunci când este necesar, se pare că sunt înotători puternici.
4. Masculii incubează ouăle și cresc puii
Femelele emu concurează pentru accesul la masculi, în timp ce masculii construiesc cuibul și așteaptă să fie curtați. Odată ce o pereche s-a împerecheat, femela depune o serie de ouă în cuibul masculului pe parcursul mai multor zile. Majoritatea femelelor părăsesc teritoriul masculului în acest moment, uneori căutând un alt partener, dar câteva rămân pentru a-l apăra pe mascul la cuib, anunțându-și prezența cu un strigăt puternic și răsunător.
Masculul incubează ouăle timp de 56 de zile, timp în care nu mănâncă și nu bea. Un tată emu poate pierde o treime din greutatea corporală în timp ce incubează ouăle. Devine agresiv odată ce puii să iasă din ou, alungând orice femelă din teritoriul său (inclusiv mama) și atacând orice amenințare percepută la adresa cuibului său. Rămâne cu puii timp de până la doi ani.
5. Oamenii au pierdut odată un ‘război’ cu emu
În 1932, un grup de 20.000 de emu căutau apă în vestul Australiei când au dat peste regiunea agricolă extinsă recent a statului, unde se cultiva grâu. Emu au început să deterioreze suprafețe întinse de grâu, plus gardurile înconjurătoare, ceea ce însemna că iepurii și alte animale puteau intra.
Ca răspuns, pe 2 noiembrie, Australia a desfășurat Bateria a Șaptea de Artilerie Grea a Armatei Regale Australiene cu mitraliere și 10.000 de cartușe de muniție. Se așteptau la un măcel ușor. Trupele au găsit rapid o turmă de aproximativ 50 de emu, dar păsările s-au risipit la primele focuri, se pare că „s-au evaporat ca ceața”. O altă ambuscadă două zile mai târziu a ucis aproximativ o duzină de emu dintr-un grup de 1.000. Chiar și o mitralieră montată pe camion a eșuat atunci când emu au depășit camionul pe teren accidentat.
„Emu elusivi, prea rapizi pentru mitraliere”, a titrat un articol din The Canberra Times pe 5 noiembrie. Chiar și atunci când erau loviți, mulți emu pur și simplu continuau să alerge. „Dacă am avea o divizie militară cu capacitatea de a transporta gloanțe a acestor păsări, ar putea înfrunta orice armată din lume”, a declarat comandantul unității, așa cum a raportat mai târziu The Sydney Sun-Herald. „Pot înfrunta mitralierele cu invulnerabilitatea tancurilor.”
Trupele au fost retrase în termen de o săptămână, după ce au cheltuit 2.500 de cartușe pentru a ucide între 50 și 200 de emu. S-au întors zile mai târziu pentru un asalt mai eficient, dar „Războiul Emu” a fost abandonat în cele din urmă în decembrie, după ce au folosit aproape 10.000 de cartușe pentru a ucide mai puțin de 1.000 de emu. Nu au existat victime umane, dar „războiul” a fost considerat pe scară largă o victorie pentru emu, care erau depășiți numeric în armament.
Au existat și alte încercări de a împușca sau otrăvi numere mari de emu de-a lungul anilor, dar păsările s-au dovedit a fi rezistente și ingenioase. Populația de emu sălbatici este acum stabilă, numărând aproximativ 700.000 de adulți maturi în toată Australia, conform Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, care listează specia ca fiind „de minimă preocupare”.
6. Pot fi de ajutor fermierilor
Emu au profitat de prezența oamenilor în zonele interioare ale Australiei, explică Smithsonian Conservation Biology Institute (SCBI). Fermierii și crescătorii de animale au amenajat surse de apă pe care păsările le pot folosi, ceea ce a permis emu să se extindă în habitate care odată erau prea uscate. Gardurile pot ajuta la îndepărtarea emu, dar nu toți fermierii doresc să îi țină la distanță. Unii fermieri văd păsările ca fiind benefice deoarece mănâncă scaieții care se agață de lâna oilor, precum și omizi și lăcuste.
7. Găsesc apă urmărind norii de furtună
Emu care mâncau grâu în 1932 făceau doar ceea ce emu au evoluat să facă în Australia aridă: să migreze pe distanțe lungi pentru hrană și apă. Oamenii le creaseră accidental o oază, dar chiar și fără grâu, emu s-au adaptat bine la habitatul lor aspru. Stochează multă grăsime atunci când hrana este abundentă, oferind energie pentru vremurile mai grele, și par să aibă și un al șaselea simț pentru a găsi apă, parcurgând uneori sute de kilometri pentru a o obține.
Migrațiile emu se bazează pe precipitații, conform SCBI, care notează că se bazează în principal pe vederea norilor purtători de ploaie, dar pot folosi și alte indicii, cum ar fi sunetul tunetului sau mirosul solului umed.
8. Stau treji în pat înainte de a adormi
Emu s-ar putea să aibă nevoie de timp pentru a se liniști înainte de a adormi, cel puțin conform raportului din 1960 „Somnul Emu” al zoologului german Klaus Immelmann, care a petrecut 10 nopți consecutive observând emu și struți dormind la Grădina Zoologică din Frankfurt.
Potrivit lui Immelmann, emu se retrăgeau la apus, apoi petreceau până la 20 de minute ghemuindu-se în locul de odihnă înainte de a-și asuma poziția de somn. Manifestau o „moleșeală preliminară”, a scris Immelmann, „sugestivă în mod remarcabil pentru un cititor nocturn într-un fotoliu confortabil”. Ciocul începea să coboare pe măsură ce pleoapele se lăsau, uneori întrerupt de o zvâcnire convulsivă înapoi și o revenire la poziția ghemuită alertă. Odată intrați într-un somn profund, însă, „Emu pare insensibil la recepția zgomotului sau a stimulilor vizuali”, a scris Immelmann.
Penajul emu-ului dirijează ploaia departe de corp în timp ce doarme. Immelmann a observat că un emu care dormea arăta de la distanță ca un mușuroi de furnici, sugerând că această trăsătură ar putea fi un camuflaj eficient.
