Când vine vorba de denumirea speciilor de animale, oamenilor de știință le place să-și arate simțul umorului. Fie că este numele lor comun sau numele latin, anumite animale sunt înzestrate cu nume pur și simplu caraghioase.
Uneori, aceste nume ciudate de animale sunt descriptive, cum ar fi în cazul peștelui liliac cu buze roșii, evidențiind aspectul sau comportamentul unic al acestor animale. Alteori, însă, originile acestor nume sunt mult mai complicate, ca în cazul tiranului cu coadă ciudată, al cărui nume se trage din mai multe straturi de istorie taxonomică.
Iată 20 de animale cu nume ridicol de amuzante, ciudate și caraghioase.
De ce contează asta pentru PlanetaNoastra
Sperăm ca prin creșterea conștientizării despre specii uimitoare ca cele din această listă să ne motivăm cu toții să protejăm aceste animale și habitatele lor.
Wunderpus photogenicus
Numele științific al caracatiței wunderpus, Wunderpus photogenicus, face aluzie la aspectul său fantastic. „Wunderpus” este o combinație a cuvântului german „Wunder” (însemnând „miracol” sau „minune”) și a cuvântului englezesc „octopus” (caracatiță). „Photogenicus” se referă la natura fotogenică a caracatiței.
Aceste caracatițe au pielea maro-ruginiu acoperită de pete albe, care formează modele unice pentru fiecare individ. Pe măsură ce caracatița wunderpus îmbătrânește, aceste modele devin mai elaborate. Wunderpus photogenicus este, de asemenea, cunoscută pentru capacitatea sa de a-și schimba modelele pielii și forma pentru a evita prădătorii, fie prin camuflare în mediul înconjurător, fie prin imitarea unui animal veninos, cum ar fi „un pește leu letal cu țepi otrăviți sau un șarpe de mare”.
Trăiește în apele de coastă din jurul Indoneziei, Malaeziei, Vanuatu și Papua Noua Guinee. Ochii mici care îi ies din vârful capului îi conferă un aspect ciudat în formă de Y.
Peștele-lipitoare țepos
Membrii familiei de pești Cyclopteridae sunt cunoscuți sub numele de „pești-lipitoare” (lumpsuckers) deoarece au o formă sferică, semănând cu o bucată de carne. Au aripioare pelviene modificate care acționează ca discuri adezive, permițându-le să se „lipească” de suprafețe precum pietrele și să rămână atașați. Acești pești solitari preferă să stea în habitate cu iarbă de mare, alge marine și alte tipuri de vegetație acvatică. Ei folosesc plantele și ierburile subacvatice pentru a se ascunde, deoarece sunt înotători ineficienți.
Unele specii de pești-lipitoare sunt, de asemenea, acoperite cu țepi, ceea ce duce la nume destul de amuzante, cum ar fi peștii-lipitoare țepoși din Atlantic și Pacific (Eumicrotremus spinosus, respectiv Eumicrotremus orbis) și chiar peștele-lipitoare Andriashev cu spini spiciformi și negi (Eumicrotremus andriashevi aculeatus).
Cărăbușul de ciuperci plăcut
Familia de cărăbuși Erotylidae, ai cărei membri sunt cunoscuți sub numele de cărăbuși de ciuperci plăcuți, conține peste 150 de genuri și peste 2.000 de specii diferite. Partea „fungus” (ciupercă) din numele lor derivă din tendința lor de a se hrăni cu ciuperci, deși unele specii mănâncă și materie vegetală. Cele mai multe dintre aceste specii de culoare roșiatic-portocalie și neagră sunt „plăcute” (pleasing) deoarece sunt, în general, inofensive pentru oameni și pot chiar acționa ca polenizatori. Totuși, nu toate speciile se ridică la înălțimea acestui aspect al numelui lor, deoarece unii cărăbuși de ciuperci plăcuți au devenit dăunători notorii și deloc plăcuți.
Armadillo zână roz
Armadillo zână roz (Chlamyphorus truncatus), cunoscut și sub numele de pichiciego, este cea mai mică specie de armadillo din lume, cu o lungime de la 8.9 la 11.4 cm și o greutate de aproximativ 119 grame. Statură lor mică ar putea explica partea „zână” a numelui lor, iar partea „roz” derivă din armura lor rozalie și blana gălbuie deschisă de dedesubt. Au nevoie de blană pentru a se menține calzi, deoarece armadillo au o temperatură corporală scăzută ca urmare a ratei metabolice bazale scăzute.
Endemic în câmpiile nisipoase și ierboase din centrul Argentinei, armadillo zână roz este rar observat de oameni. Din cauza lipsei de date privind numărul populației, oamenii de știință nu sunt siguri de statutul de conservare al armadillo, dar specia este amenințată de schimbările climatice, braconaj și atacuri din partea animalelor domestice precum câinii. Deoarece se cunosc foarte puține despre obiceiurile lor de reproducere, durata de viață sau comportamentele lor, aceste animale rămân o enigmă.
Furnica nebună Rasberry
Furnica nebună Rasberry (Nylanderia fulva) poate fi roșie ca o zmeură (raspberry), dar nu de aici i se trage numele. Această specie de furnică este numită după exterminatorul texan Tom Rasberry, care a observat pentru prima dată prezența crescândă a furnicii în Texas în 2002.
Originară din Africa de Sud, furnica nebună Rasberry a devenit o specie invazivă în America, răspândindu-se încet în Texas și în sud-estul Statelor Unite. Aceste furnici sunt cunoscute pentru faptul că rod fire electrice, provocând scurtcircuite, și sunt neafectate de majoritatea pesticidelor și momelilor pentru furnici, contribuind la prezența lor invazivă.
Conform Universității Texas A&M, aceste furnici au un nou nume comun. Acum se numesc furnici nebune tawny.
Geco cu coadă în formă de frunză satanic
Geco cu coadă în formă de frunză satanic (Uroplatus phantasticus) poate fi găsit doar pe insula Madagascar. Are o coadă aplatizată care chiar arată ca o frunză, ceea ce explică de ce este numit „geco cu coadă în formă de frunză”. Partea „satanică” a numelui său este mai ambiguă, dar poate deriva din natura tulburătoare a aspectului său ciudat, cu țepi proeminente de pe corp, cap și trunchi.
Aspectul unic al acestui geco este, totuși, valoros pentru supraviețuirea sa, servind ca o formă de camuflaj care îi permite să atârne de crengile copacilor și să pară nimic mai mult decât o frunză. Geco cu coadă în formă de frunză satanic vânează exclusiv noaptea, hrănindu-se cu insecte precum greieri și muște.
Rechinul covor ciucuri
Rechinul covor ciucuri (Eucrossorhinus dasypogon) este o specie de rechin covor cu un aspect aproape la fel de ciudat ca și numele său. Poate crește până la 1.8 metri lungime și are un corp aplatizat acoperit de pete colorate care acționează ca un camuflaj atunci când se odihnește pe coral pe fundul oceanului. Este descris de Oceana ca un „prădător care stă și așteaptă”.
Cu toate acestea, cea mai definitorie trăsătură a rechinului este franjurii de lobi dermici care îi înconjoară capul. Acești lobi seamănă cu o serie de ciucuri, de unde și primul cuvânt din numele „rechinul covor ciucuri” (tasselled wobbegong). Cuvântul „wobbegong”, un termen aborigen australian care se traduce prin „barbă zdrențuită”, se referă de asemenea la aspectul acestor lobi.
Hellbender
Hellbender (Cryptobranchus alleganiensis) este cel mai mare amfibian din America de Nord, ajungând până la 74 cm lungime. Este a patra cea mai mare salamandră din lume, după salamandra gigantică din sudul Chinei (Andrias sligoi), salamandra gigantică chineză (Andrias davidianus) și salamandra gigantică japoneză (Andrias japonicus).
Deși s-ar putea să nu fie cea mai mare salamandră din lume, cu siguranță are cel mai intens nume. Deși originile numelui său sunt necunoscute, herpetologii Tom R. Johnson și Jeff Briggler emit ipoteza că numele „hellbender” a derivat din mărimea monstruoasă și aspectul ciudat al salamandrei, făcând-o să semene cu „o creatură din iad… hotărâtă să se întoarcă” cu piele care evocă „torturile oribile ale regiunilor infernale”. În mod curios, este uneori numită și „vidra năroasă”.
Broasca țestoasă pui
Broasca țestoasă pui (Deirochelys reticularia), endemică în sud-estul Statelor Unite, era o sursă populară de carne. Se spunea că avea gust de pui, o trăsătură care a dus la numele său; sau poate coaja sa în formă de ou a jucat și ea un rol în asta. Țestoasa este cunoscută pentru gâtul său lung, care se apropie de obicei de lungimea carapacei sale și îi permite să lovească rapid prada, cum ar fi insecte, broaște sau pești. Broaștele țestoase pui sunt omnivore și mănâncă și plante.
Cârtița cu nas stelat
Cârtița cu nas stelat (Condylura cristata) își primește numele de la nasul său cu aspect bizar. Forma neobișnuită de stea este special adaptată pentru căutarea rapidă a hranei. Deoarece cârtița cu nas stelat este oarbă, se bazează pe nasul său pentru a localiza hrana. Nasul, format din 22 de apendice acoperite cu aproape 25.000 de receptori senzoriali minusculi numiți organe Eimer, este de cinci ori mai sensibil la atingere decât mâna umană și mai sensibil la atingere decât organele tactile ale oricărui alt mamifer. De fapt, organele Eimer ale cârtiței cu nas stelat sunt atât de eficiente în detectarea hranei încât cârtița poate determina dacă prada sa este comestibilă în doar opt milisecunde și apoi își poate consuma prada în mai puțin de un sfert de secundă, devenind astfel cel mai rapid mamifer terestru în căutare de hrană.
Se găsește în toată estul Canadei, până la nord de James Bay. Dintr-o lungime medie de 20 cm, o treime este coada sa. Cârtița cu nas stelat își petrece o mare parte din timp în apă, chiar și în timpul iernii.
Peștele liliac cu buze roșii
Peștele liliac cu buze roșii (Ogcocephalus darwini) este unul dintre cei mai ciudați pești din mare, cu o față care arată ciudat de umană, cu buze roșii strălucitoare și aripioare pectorale care seamănă cu aripile unui liliac. Motivul buzelor roșii distinctive ale acestui animal, care lipsesc la alte specii de pești liliac, este neclar, dar unii oameni de știință cred că aceste buze permit peștilor să se identifice mai bine reciproc în timpul reproducerii.
Peștele liliac cu buze roșii, care trăiește în jurul Insulelor Galapagos, este, de asemenea, unic deoarece își poate folosi aripioarele pe post de picioare, permițându-i să meargă pe fundul oceanului sau să se odihnească pe aceste aripioare ca și cum ar sta în picioare. În plus, acest pește liliac are o proiecție asemănătoare unui spin în vârful capului numită illicium, care este acoperită cu un organ luminos cunoscut sub numele de esca, pe care îl folosește pentru a-și atrage prada.
Rechinul spiriduș
Rechinul spiriduș (Mitsukurina owstoni) este un rechin cunoscut pentru botul său distinct, care este mult mai lung și mai plat decât al altor rechini, și pentru fălcile sale protractile pline de dinți lungi și subțiri care sunt vizibili chiar și atunci când gura este închisă. Botul său are organe de detectare electrică care îi permit să detecteze prada în regiunile adânci și întunecate ale oceanului pe care le locuiește.
Aspectul unic al rechinului spiriduș este, de asemenea, legat de originea numelui său. Pescarii japonezi care au întâlnit rechinul și-au amintit de un demon cu nas lung și față roșie din folclorul japonez cunoscut sub numele de tengu și astfel au început să numească acești rechini „tenguzame”, ceea ce înseamnă literalmente „rechin tengu”. Numele englezesc al rechinului este o traducere a acestui cuvânt japonez, dar deoarece nu există un cuvânt englezesc care să corespundă direct termenului japonez „tengu”, a fost folosit „goblin” (spiriduș), rezultând numele „goblin shark”.
Molia șoim colibri
Molia șoim colibri (Macroglossum stellatarum) este numită după două păsări diferite, dar este o molie care seamănă mult mai mult cu un colibri decât cu un șoim. Asemănările dintre aceste molii și colibri sunt un exemplu de evoluție convergentă, în care două organisme înrudite îndepărtat care ocupă nișe ecologice similare evoluează independent structuri analoge care au funcții și aspecte similare.
Moliile șoim colibri au proboscisuri lungi care seamănă cu ciocul lung al colibriilor și, la fel ca aceștia, folosesc aceste proboscisuri pentru a se hrăni, sugând nectar din flori în timp ce planează în aer. În plus, moliile șoim colibri produc un sunet audibil de bâzâit, la fel ca colibrii. Se găsesc în regiunea mediteraneeană și până la est de Japonia. Migrează spre nord primăvara.
Dragonul de mare frunzos
Dragonul de mare frunzos (Phycodurus eques), la fel ca ruda sa apropiată, dragonul de mare comun (Phyllopteryx taeniolatus), este un pește ciudat, cunoscut pentru asemănarea sa strânsă cu dragonii mitici serpentini descriși în legendele din Europa medievală și China antică. Poate fi găsit de-a lungul coastei de sud a Australiei.
Spre deosebire de alți dragoni de mare, însă, dragonul de mare frunzos este caracterizat de proeminențe care ies din diverse părți ale corpului său și seamănă cu frunzele, de unde și calificativul său „frunzos”. Aceste proeminențe asemănătoare frunzelor acționează ca un camuflaj, permițând dragonului de mare înotător să pară nimic mai mult decât o bucată plutitoare de alge marine. Unii dragoni de mare frunzoși pot chiar îmbunătăți acest camuflaj schimbându-și culoarea pielii pentru a se integra în mediul înconjurător.
Șopârla cu guler
Șopârla cu guler (Chlamydosaurus kingii), găsită în Australia și Noua Guinee, este numită după gulerul mare din jurul gâtului său. Această șopârlă își ține gulerul gâtului pliat cea mai mare parte a timpului, folosindu-l ca o formă de camuflaj care face ca șopârla să pară parte dintr-un copac sau o piatră. Când șopârla își întinde gulerul, sunt afișate două clape mari acoperite cu solzi viu colorați în roșu, portocaliu și galben. Această acțiune este în primul rând defensivă și are loc atunci când șopârla este speriată. Gulerul larg și colorat face ca șopârla să pară mai mare și mai periculoasă pentru potențialii prădători. Cu toate acestea, masculii șopârle cu guler își vor întinde gulerul și pentru a se intimida reciproc în timp ce se luptă pentru perechi sau în timpul disputelor teritoriale.
Pasărea pufosă cu mustață
Pasărea pufosă cu mustață (Malacoptila mystacalis) este numită „pasăre pufosă” (puffbird) pentru că arată dolofană, rotundă și pufoasă datorită cozii sale scurte și penelor sale moi. Are, de asemenea, mici smocuri de pene albe în jurul ciocului care seamănă cu o mustață, de unde și calificativul „cu mustață”. Aceste smocuri sunt mai proeminente la masculi decât la femele, iar specia este strâns înrudită cu pasărea pufosă cu mustăți albe (Malacoptila panamensis), care poartă, de asemenea, o mustață albă. Trăiește în munții Anzi din Venezuela și Columbia.
Viermele cornet de înghețată
Viermii acvatici din familia Pectinariidae trăiesc în interiorul unor tuburi pe care le asamblează din grăunțe de nisip și fragmente de scoici. Viermii secretă o substanță asemănătoare cleiului din glande specializate, pe care o folosesc apoi pentru a lipi bucăți de nisip și scoici, formând un model de mozaic care devine în cele din urmă un tub suficient de mare pentru a găzdui viermele. Aceste tuburi seamănă izbitor cu cornetele de înghețată, ceea ce le-a adus viermilor porecla de „viermele cornet de înghețată”. (Nu vei mai privi niciodată un cornet de înghețată la fel.) Uneori sunt denumiți și „viermi trompetă”, deoarece tuburile lor au și formă de trompetă. Trăiesc în apele europene.
Tiranul cu coadă ciudată
Motivul pentru care tiranul cu coadă ciudată (Alectrurus risora) este numit „cu coadă ciudată” este relativ simplu. Trăsătura sa definitorie este coada sa mare și neobișnuită, formată din pene mai lungi decât restul corpului. Cu toate acestea, motivul pentru care este numit „tiran” este puțin mai complicat.
Tiranii cu coadă ciudată aparțin familiei de păsări Tyrannidae, care este cea mai mare familie de păsări de pe Pământ, cu peste 400 de specii. În anii 1730, naturalistul englez Mark Catesby a descris pasărea rege estică (Tyrannus tyrannus) ca un tiran. Inspirat de Catesby, Carl Linnaeus, biologul suedez care a dezvoltat sistemul de taxonomie folosit astăzi, a dat pasării rege estice numele Lanius tyrannus în 1758. În 1799, numele genului a fost schimbat în Tyrannus de către naturalistul francez Bernard Germain de Lacépède, care a numit genul după numele speciei păsării rege estice. Apoi, în 1825, zoologul irlandez Nicholas Aylward Vigors a numit familia păsării rege estice „Tyrannidae” după genul său Tyrannus. Acum, membrii Tyrannidae sunt denumiți „tirani” din cauza numelui familiei lor.
Păsările (care sunt considerate și un tip de muscar) trăiesc în Argentina și Paraguay în zone mlăștinoase cu ierburi înalte. Sunt amenințate de pășunatul bovinelor.
Meduza ou prăjit
Meduza ou prăjit (Cotylorhiza tuberculata) își primește numele de la o puternică asemănare cu un ou prăjit servit ochi. Fiecare meduză are o cupolă galbenă sau portocalie strălucitoare care arată ca un gălbenuș de ou înconjurată de un inel alb sau galben care seamănă cu albușul de ou. Dar aici se termină asemănarea cu ouăle prăjite. În timp ce majoritatea meduzelor ou prăjit au mai puțin de 18 cm în diametru, ele pot crește până la 41 cm lățime, mult mai mari decât orice ou de pui prăjit.
Meduzele ou prăjit trăiesc în apele temperate de coastă din întreaga lume, cum ar fi Marea Mediterană și Oceanul Pacific, în largul coastei Columbiei Britanice. Deși sunt considerate o neplăcere pentru înotători și pescari acolo, cu o înțepătură ușoară, ele ar putea avea unele beneficii pentru oameni. Cercetările au arătat că citotoxicitatea acestor meduze ar putea fi utilă în tratarea cancerului de sân.
Armadillo păros țipător
Armadillo păros țipător (Chaetophractus vellerosus) este mult mai păros decât majoritatea celorlalte specii de armadillo. Are fire de păr groase, lungi și aspre pe tot corpul, chiar și pe armură, sau „carapace”, care este făcută din cheratină, același material ca părul și unghiile umane. Aceasta explică de ce este numit „armadillo păros”, iar calificativul „țipător” se referă la tendința armadillo de a chiui zgomotos atunci când este manipulat de oameni sau amenințat de alți prădători.
Găsiți în părțile centrale și sudice ale Americii de Sud, acești armadillo trăiesc în vizuini și sunt adesea vânați de oameni pentru carnea lor. Sunt considerați un simbol cultural al regiunilor înalte din Bolivia.
