Există aproape 200 de tipuri diferite de maimuțe răspândite în întreaga lume. Ele vin în toate formele și dimensiunile, de la adorabilul marmoset pigmeu de 110 grame până la masivul mandril de 54 de kilograme—și toate celelalte între ele.

Pentru a le clasifica mai ușor, maimuțele sunt împărțite în două categorii majore: maimuțele din Lumea Nouă, care trăiesc în Mexic, America Centrală și America de Sud, și maimuțele din Lumea Veche, din Africa și Asia. Există câteva diferențe notabile; de exemplu, maimuțele din Lumea Veche nu au cozi prehensile (care pot apuca), dar unele au buzunare speciale în obraji pentru a depozita hrana.

Fie că este vorba de strigătul maimuței urlătoare care poate fi auzit de la 5 kilometri sau de capul roșu aprins al maimuței uakari fără păr care reflectă starea de sănătate, fiecare dintre aceste primate inteligente este specială. Iată 18 dintre cele mai extraordinare maimuțe de pe Pământ.

Babuinul măsliniu

Babuinul măsliniu (papio anubis) este o maimuță din Lumea Veche care are cel mai larg habitat din familia babuinilor, fiind întâlnită în 25 de țări, de la Africa până la Peninsula Arabică.

Deși nu au cozi prehensile, sunt buni cățărători atunci când situația o cere, cum ar fi atunci când sunt urmăriți de un leopard. Acești babuini au, de asemenea, fălci puternice și canini ascuțiți pentru a mânca o varietate de plante și animale mici.

Capucinul brun

Dacă o maimuță joacă rolul unui actor într-un film sau emisiune TV preferată, sunt șanse mari să fie un capucin alb sau brun (cebus apella). Aceste maimuțe jucăușe sunt cunoscute pentru inteligența și curiozitatea lor, ceea ce le face mult mai ușor de dresat decât alte primate mici. În plus, pot trăi până la 45 de ani în captivitate.

Capucinii bruni au fost observați jucându-se cu obiecte plasate în incintele lor și, conform cercetărilor, sunt singurele primate neotropicale (endemic la America Centrală și de Sud) care fac acest lucru.

Maimuța cu nas cârn auriu

Maimuța cu nas cârn auriu (rhinopithecus roxellana) este găsită în pădurile montane, la altitudini cuprinse între 1.600 și 4.000 de metri deasupra nivelului mării. Specia este listată ca fiind pe cale de dispariție de către IUCN.

Aceste maimuțe sunt extrem de sociale și afișează un comportament de grup neobișnuit pentru primate, în care dimensiunile grupurilor variază în funcție de sezon. În timpul verii, grupurile pot ajunge la 600 de indivizi, ceea ce este considerat foarte mare în lumea primatelor, dar pe măsură ce vremea se răcește, grupurile se împart în subgrupuri de 60-70 de indivizi, doar pentru a se reuni din nou primăvara.

Se crede că acest comportament de grup are legătură cu perturbările cauzate de oameni sau cu disponibilitatea hranei; totuși, natura evazivă a maimuțelor cu nas cârn auriu le face dificil de studiat.

Marmosetul pigmeu

Așa cum sugerează numele, marmosetul pigmeu (callithrix pygmaea) este mic—de fapt, este cea mai mică maimuță de pe Pământ.

Marmosetul pigmeu, o maimuță din Lumea Nouă endemică bazinului Amazonului de vest, cântărește doar 11-14 grame la naștere. De acolo, nu crește mult mai mult, ajungând la 85-140 de grame și o lungime de 12-16 centimetri la maturitate. Pe de altă parte, coada unui marmoset pigmeu este adesea mai lungă decât corpul său, măsurând între 17-23 de centimetri.

Datorită dimensiunilor lor mici, marmosetii pigmei trăiesc în păduri tropicale dense, cu multe ascunzători, având un teritoriu de doar jumătate de acru.

Mandril

La polul opus, mandrilul (mandrillus sphinx) este cea mai mare maimuță din lume. Originar din pădurile din vestul Africii Centrale, mandrilul este considerat vulnerabil de către IUCN, iar populația sa este în scădere.

Găsiți în habitate de pădure tropicală de-a lungul Africii ecuatoriale, acești primate sunt timizi și retrași, în ciuda dimensiunilor lor mari. Masculii ating înălțimi de aproximativ 80 de centimetri și pot cântări până la 54 de kilograme, având coapse strălucitor colorate, corpuri verde măsliniu și o dungă roșie pe bot.

Contrar credinței populare, mandrilul este diferit de babuini. Cel mai simplu mod de a-i diferenția este prin culorile lor vii și dinții mai lungi, care le permit să consume alimente dure, cum ar fi fructele cu coajă tare.

Maimuța păianjen din America Centrală

Maimuța păianjen din America Centrală (ateles geoffroyi) este cunoscută și sub numele de maimuța păianjen cu mâini negre sau maimuța păianjen a lui Geoffroy.

Găsită de-a lungul coastelor Mexicului până în nord-vestul Columbiei, aceste maimuțe cu membre lungi sunt considerate unele dintre cele mai agile primate din lume. În comparație cu lungimea corpului lor, au cozi extrem de lungi, pe care le folosesc ca al cincilea membru pentru a se agăța de copaci sau pentru a culege fructe.

Sunetele lor puternice, asemănătoare lătratului, când se simt amenințate, și tendința de a scutura ramurile copacilor când sunt abordate de oameni, le fac ținte ușoare pentru braconieri, unul dintre motivele pentru care aceste maimuțe agile sunt pe cale de dispariție.

Tamarinul împărat

Nu este greu de ghicit pentru ce este cel mai cunoscut tamarinul împărat (saguinus imperator). Se crede că această specie a fost numită după împăratul german Wilhelm al II-lea, care purta o mustață asemănătoare, curbată în sus.

Alături de marmoseti, tamarinii împărat sunt printre cele mai mici maimuțe din Lumea Nouă, atingând 23-26 de centimetri lungime și cântărind 300-400 de grame la maturitate.

Această specie adorabilă este găsită în bazinul Amazonului, în Peru, Brazilia și Bolivia, în diverse habitate împădurite, de la munți la păduri tropicale. Tamarinul împărat are cozi lungi, roșii, cu mici pete de aur, alb și roșu pe corpurile lor predominant gri.

Maimuța nocturnă a lui Spix

Maimuța nocturnă a lui Spix (aotus vociferans) este nocturnă, trezindu-se de obicei la aproximativ 15 minute după apus și revenind la odihnă înainte de răsărit. În timpul zilei, pot fi văzute odihnindu-se în copaci, împărțind ocazional cuiburile cu alte mamifere. Oamenii de știință cred că aceste maimuțe au evoluat să devină nocturne pentru a face față concurenței pentru resursele în scădere.

Maimuțele nocturne ale lui Spix sunt cunoscute și pentru faptul că sunt unele dintre cele mai agresive maimuțe din Lumea Nouă, precum și pentru că sunt una dintre puținele specii monocromate (ceea ce înseamnă că nu pot percepe alte culori în afară de alb, negru și gri).

Ele pot fi găsite în păduri primare și secundare din Brazilia, Columbia, Ecuador și Peru, aproape exclusiv la nord de râul Amazon.

Maimuța proboscis

Găsită doar pe insula asiatică Borneo, maimuța proboscis (nasalis larvatus), specie pe cale de dispariție, are una dintre cele mai unice fețe din familia maimuțelor din Lumea Veche datorită nasului său proeminent, despre care se crede că ajută la atragerea partenerilor și amplificarea strigătelor de împerechere.

Fiind o maimuță colobinae, și-a dezvoltat un stomac specializat care o ajută să digere frunzele tinere și semințele fructelor necoapte. De asemenea, sunt înotători excelenți, fiind adesea văzuți traversând râuri pline de crocodili în habitatele lor preferate de păduri mlăștinoase.

Endemice insulei Borneo, populațiile de maimuțe proboscis sunt în declin din cauza distrugerii habitatului, vânătorii și incendiilor forestiere. Deoarece tind să se miște încet, aceste primate sunt ținte ușoare pentru vânătorii care caută bezoari, mase asemănătoare pietrelor din tractul gastro-intestinal al maimuțelor, despre care se crede că au proprietăți medicinale.

Uakari fără păr

Trăsătura care diferențiază uakari-ul fără păr (cacajao calvus) de alte specii este greu de ratat.

Fața sa fără păr, de un roșu aprins, nu este doar de decor; este un indicator al stării de sănătate a maimuței. O față palidă este considerată un semn că maimuța este bolnavă, posibil cu o boală precum malaria.

Uakarii fără păr se găsesc doar în pădurile tropicale din Brazilia și Peru, unde sunt deosebit de vulnerabili la pierderea habitatului cauzată de defrișări. Specia este listată ca Vulnerabilă de către IUCN, iar populația sa este în scădere cu o rată estimată de 30% în decurs de 30 de ani.

Maimuța japoneză

Cunoscută și sub numele de maimuța zăpezii, maimuța japoneză (macaca fuscata) este o maimuță din Lumea Veche găsită pe trei dintre cele cinci insule principale ale Japoniei.

Ele trăiesc mai la nord decât orice alt primat și sunt extrem de adaptabile, locuind atât în climă caldă, cât și rece; chiar și o trupă a fost introdusă cu succes într-un sanctuar din Texas.

O regiune vulcanică din Honshu, Japonia, este faimoasă pentru trupa de maimuțe zăpezii care vizitează izvoarele termale, atrăgând turiști din întreaga lume.

Gelada

Maimuțele gelada (theropithecus gelada) sunt speciale prin faptul că trăiesc doar în cele mai înalte munți din Etiopia și sunt cele mai terestre primate non-umane din lume.

O altă trăsătură notabilă este flexibilitatea incredibilă a degetelor opozabile și a degetelor mari. Spre deosebire de alte primate, maimuțele gelada sunt foarte slabe cățărătoare, petrecând 99% din timpul lor pe sol, hrănindu-se și folosind stânci abrupte pentru a scăpa de prădători.

Colobusul roșu occidental (piliocolobus badius) are un sistem digestiv unic, cu mai multe camere, similar cu cel al unui rumegător, cum ar fi vaca. Această primată este folivoră, ceea ce înseamnă că mănâncă în principal frunze, deși ocazional se poate hrăni și cu semințe, boabe, fructe și flori.

O altă trăsătură distinctivă a colobusului roșu occidental este lipsa degetului mare, având în schimb o mică umflătură pe partea laterală a mâinilor. Acești colobusi își petrec aproape toată viața în coronamentul copacilor înalți, coborând rar la sol.

Aceste maimuțe se găsesc în vestul Africii și sunt o sursă principală de hrană pentru cimpanzeii locali, un factor care, alături de vânătoare și defrișări, contribuie la statutul lor de specie pe cale de dispariție. Din păcate, colobusii roșii occidentali au o rată de mortalitate de 30% în primele șase luni de viață.

Saki cu față albă

Saki-urile cu față albă (pithecia pithecia), maimuțe din Lumea Nouă, își petrec cea mai mare parte a timpului în copaci. Aceste primate sunt atlete uimitoare, deplasându-se prin pădurile din America de Sud sărind din vârful unui copac în altul, acoperind distanțe de până la 10 metri dintr-o singură săritură, atunci când sunt amenințate.

Deși săriturile sunt principalul lor mod de deplasare, saki-urile se deplasează uneori pe patru labe, coborând pe crengi mai joase sau chiar până la sol în căutare de fructe.

Maimuța cu nas cârn negru

Maimuța cu nas cârn negru (rhinopithecus bieti) trăiește la altitudini mai mari decât orice alt primat non-uman, până la 4.700 de metri deasupra nivelului mării.

Aceste maimuțe pe cale de dispariție se găsesc doar în Munții Hengduan din sud-vestul Chinei și Tibet. Adesea vânate pentru hrană sau prinse în capcane destinate altor animale, IUCN estimează că mai există doar aproximativ 1.000 de indivizi maturi în sălbăticie. Pierderea habitatului reprezintă o altă amenințare majoră, în special din cauza defrișărilor pentru agricultură și exploatări forestiere.

Cu excepția momentelor în care sunt amenințate, maimuțele cu nas cârn negru sunt extrem de tăcute, comunicând între ele mai ales prin contact vizual și gesturi.

Maimuța Roloway

Maimuța Roloway (cercopithecus roloway) este una dintre speciile de maimuțe din Lumea Veche care a cunoscut un declin rapid al populației în ultimii ani, din cauza degradării habitatului și a braconajului pentru carne.

Maimuțele Roloway sunt printre cele mai mari membre ale genului guenon din Lumea Veche. Caracteristicile lor fizice unice includ o combinație elegantă de blană gri-închis și roșu aprins, cu blană bej pe piept și partea posterioară a picioarelor. Cozile lor sunt mai lungi decât corpurile, iar ele au pungi în obraji pentru a depozita hrana.

Endemice din vestul Africii, maimuțele Roloway nu mai sunt găsite în cea mai mare parte a arealului lor istoric și sunt acum considerate Critic Periclitate. Conform datelor recente ale IUCN, populațiile au scăzut cu peste 80% în ultimii 30 de ani, fiind estimate la mai puțin de 2.000 de indivizi maturi.

Maimuța urlătoare neagră

Maimuța urlătoare neagră este una dintre cele mai zgomotoase primate din lume, cunoscută pentru strigătele sale care pot fi auzite de la kilometri distanță. Este o specie emblematică a pădurilor tropicale, dar se confruntă cu amenințări precum pierderea habitatului și braconajul.

Maimuțele urlătoare negre (alouatta caraya) au un os hioid mărit în gât, care le ajută să emită un strigăt ce poate fi auzit de la o distanță de până la 5 kilometri. Sunt cele mai mari maimuțe din America Latină și adesea reprezintă cel mai mare procent de primate din habitatele lor.

Maimuțele urlătoare negre nu sunt întotdeauna negre; sunt unele dintre puținele maimuțe din lume unde femelele au culori diferite de cele ale masculilor (masculii sunt negri, iar femelele sunt blonde). Dintre toate maimuțele din Lumea Nouă, maimuțele urlătoare negre sunt, de asemenea, unele dintre cele mai inactive, petrecând până la 70% din zi dormind sau odihnindu-se.

Macacul de Barbary

Trăind în munții și pădurile din Maroc, Algeria și Gibraltar, macacii de Barbary (macaca sylvanus) sunt singurele maimuțe sălbatice găsite în Europa.

Aceste maimuțe sunt pe cale de dispariție din cauza pierderii habitatului, care a forțat populații întregi să urce în zone mai puțin fertile și cu mai puțină protecție. Mai grav, se estimează că aproximativ 300 de pui de macac de Barbary sunt scoși ilegal din Maroc pentru comerțul cu animale de companie în fiecare an.