17 Curiozități Fascinnate Despre Crabul de Cocos

Populațiile de crabi de cocos (Birgus latro) se găsesc doar pe insulele din Oceanul Indian și Oceanul Pacific central, majoritatea habitatelor fiind situate în apropierea țărmului. Deși sunt înrudiți cu crabii sihastri, acești crustacei cu adevărat enormi trăiesc exclusiv pe uscat și nu au nicio abilitate de a înota odată ce ajung la maturitate.

Cititorii ar putea recunoaște fotografiile virale cu crabi de cocos cocoțați amenințător în vârful copacilor sau agățați de un coș de gunoi (deși acesta din urmă ar fi putut fi puțin înșelător), dar aceste creaturi extraordinare au mult mai multe de arătat decât doar dimensiunea lor.

Află despre legendele care înconjoară aceste animale, dacă reprezintă sau nu un pericol pentru oameni și alte detalii interesante cu aceste 17 curiozități fascinante despre crabul de cocos.

1. Crabii de cocos sunt cel mai mare crustaceu terestru

Crabul păianjen japonez este cel mai mare crustaceu din lume, dar, deoarece trăiesc strict în mediul marin, crabul de cocos revendică titlul de cel mai mare crab găsit pe uscat.

Dimensiunea medie a crabului de cocos depășește 2,3 kilograme în greutate (deși unii pot ajunge până la 4,1 kilograme) și au o anvergură a picioarelor de 91 de centimetri.

2. Carapacele lor sunt de culoare roșie sau albastră

Oamenii de știință încă nu sunt siguri ce influențează culoarea unui crab de cocos, care variază de la roșu aprins la albastru turcoaz. Adesea, culoarea este doar accentuată pe anumite părți ale corpului brun al crabului, dar unii sunt mult mai izbitori.

Studiile au arătat că culoarea nu depinde de sex sau dimensiune și nici nu este asociată cu forța cleștelui. Mai mult, este puțin probabil ca culoarea carapacei să reflecte dispoziția comportamentală individuală sau factorii de mediu. Deși sunt necesare cercetări suplimentare pentru a înțelege mai bine acest fenomen, o explicație ar putea indica împerecherea asortativă sau selecția sexuală.

3. Ei mănâncă nuci de cocos

Deloc surprinzător, nucile de cocos reprezintă o bună parte din dieta crabului de cocos. Datorită picioarelor curbate și a prinderii spre interior, aceștia pot urca în copacii de cocos și își pot folosi cleștii puternici pentru a sparge nucile de cocos cu ușurință.

Totuși, nu asta mănâncă numai, deoarece au fost observați și prădând animale precum șobolani, păsări de mare migratoare și chiar și unii pe alții. În Arhipelagul Chagos, cel mai mare atol de corali de pe Pământ, crabii de cocos au fost văzuți organizând un atac direct, strecurându-se și prinzând un boby cu picioare roșii adult sub acoperirea nopții.

4. Ei sunt un tip de crab sihastru

Deși crabul de cocos este singura specie care formează genul Birgus, este înrudit cu crabii sihastri tereștri și împărtășesc o caracteristică distinctivă. Când se nasc, crabii de cocos au o carapace subțire și moale, pe care le place să o protejeze cu o scoică goală până când se întărește.

Inutil să mai spunem, crabii de cocos ies destul de repede din scoicile lor și, în schimb, se bazează pe exoscheletul lor rezistent pentru protecție.

5. Crabii de cocos au un simț al mirosului puternic

Deoarece vânează mai ales noaptea, sensibilitatea la miros este vitală pentru supraviețuirea crabului de cocos. În timp ce caută hrană în întuneric, mirosul de fructe, nuci sau animale mici atrage crabii către prada lor.

Până la 40% din creierul unui crab de cocos este complet dedicat mirosului, în timp ce abilitățile lor vizuale și senzoriale sunt similare cu cele ale crustaceelor marine – în ciuda faptului că crabii de cocos trăiesc exclusiv pe uscat.

6. Ei sunt cunoscuți și sub numele de „crabi hoți”

Acești crustacei tereștri nu sunt cunoscuți doar pentru abilitățile lor de a sparge nucile de cocos, ci și pentru abilitățile lor de a fura.

În 1906, naturalistul englez Henry N. Ridley a scris despre crabii de cocos care furau obiecte precum cratițe, sticle și chiar o cizmă din cortul său. Mai târziu, în 1976, un alt cercetător a observat un crab de cocos cărând o sticlă de whiskey în urma lui. Experții cred că motivul pentru care crabii fură obiecte atât de specifice are legătură cu organele olfactive ascuțite ale crabului de cocos.

7. Cleștii lor au cea mai puternică forță de prindere dintre toți crustaceii

Este nevoie de mult efort pentru a sparge o nucă de cocos, cu excepția cazului în care ești un crab de cocos, desigur. Cleștii lor sunt suficient de puternici pentru a ridica obiecte grele de până la 27,7 kilograme, în timp ce forța lor de prindere este de aproximativ 10 ori mai mare decât cea a oamenilor.

Un crab de cocos de 4,1 kilograme are o forță de strivire de 3.300 newtoni, semnificativ mai mare decât cea a altor crustacee precum homarii, care au o forță a cleștelor de doar 150 newtoni. Aceasta nu numai că depășește forța de prindere a oamenilor și a homarilor, ci și forța mușcăturii majorității prădătorilor tereștri.

8. Crabii de cocos au fost descriși pentru prima dată de charles darwin

Experții cred că aceste animale uimitoare au fost descrise pentru prima dată de nimeni altul decât legendarul biolog Charles Darwin.

El a scris despre crabii de cocos după ce i-a întâlnit în timpul călătoriei sale cu Beagle prin Oceanul Indian, descriindu-i ca fiind „de o mărime monstruoasă” și minunându-se de ușurința cu care marele crab spărgea o nucă de cocos cu coajă tare acoperită cu fibre.

9. Ei preferă să trăiască singuri

Crabii de cocos sunt predominant nocturni, preferând să trăiască singuri în crăpături de rocă sau vizuini nisipoase pe care le sapă singuri.

Îngroparea corpurilor lor în solul afânat sau nisip ajută animalele să își mențină umiditatea, utilă în special în climatele tropicale în care trăiesc. În general, adulții își părăsesc ascunzătorile doar în căutare de hrană sau în timpul sezonului de împerechere.

10. Crabii de cocos sunt comestibili

Datorită naturii lor nocturne și a cleștelor puternice, vânarea crabului de cocos este o încercare dificilă. Pe diversele insule unde crabii de cocos își fac habitatele, aceștia sunt uciși și serviți ca o delicatesă.

Dimensiunea lor colosală înseamnă că oferă multă carne de crab, astfel încât unele comunități locale au ajuns să se bazeze pe ei ca sursă de hrană sau pentru vânzare. Din păcate, vânătoarea nesustenabilă a avut un impact negativ major asupra speciilor vulnerabile în anumite zone.

11. Oamenii pot fi otrăviți mâncând crab de cocos

Deși carnea lor în sine nu este otrăvitoare, au fost raportate mai multe circumstanțe în care au devenit astfel din cauza dietei lor. Consumul de mango de mare (un copac de coastă care conține o otravă extrem de puternică), de exemplu, poate face ca un crab de cocos să devină toxic atunci când este consumat de oameni.

12. Ei pot fi periculoși

Având în vedere că crabii de cocos au clești care sunt printre cei mai puternici din regnul animal, pot fi periculoși. Acestea fiind spuse, ei se tem în general de oameni și ar prefera să își păstreze distanța.

Atacurile asupra oamenilor sunt rare, dar, la fel ca majoritatea crabior, pot manifesta comportament agresiv dacă se simt amenințați.

13. Cei mai mari prădători ai lor sunt oamenii

Situate subteran pe insulele tropicale, habitatele crabului de cocos tind să fie izolate, așa că nu au mulți prădători. Cea mai mare amenințare cu care se confruntă un crab de cocos provine din supraexploatarea de către oameni, dar și din pierderea habitatului cauzată de creșterea nivelului mării.

Există unele reglementări privind vânătoarea pe insulele din Pacific, iar anumite guverne au stabilit limite privind numărul de crabi care pot fi prinși într-o anumită zonă.

14. Puii se nasc în mare, dar se pot îneca ca adulți

Puii de crab de cocos au o călătorie lungă de la naștere. Femelele de crab de cocos își eliberează ouăle direct în ocean, iar odată ce acestea eclozează, larvele depind de lemnul purtat de apă sau de cojile de nucă de cocos pentru a le menține în siguranță timp de patru până la șase săptămâni. Apoi se scufundă pe fundul mării și găsesc o scoică pentru a se proteja de prădători înainte de a migra spre țărm. Puii petrec încă patru săptămâni „surfind” pe valuri până când cresc suficient de mari pentru a ajunge pe uscat.

Odată ajunși la maturitate, crabii de cocos își pierd abilitatea de a înota și se vor îneca dacă ajung înapoi în apă.

15. Crabii de cocos pot trăi 60 de ani

Crabii de cocos ating maturitatea sexuală în jurul vârstei de 5 ani, dar după aceea, cresc extrem de lent. Femelele nasc doar o dată pe an, iar puii lor se confruntă cu multe pericole din partea prădătorilor în timp ce sunt tineri și vulnerabili.

Deși trăiesc un timp relativ lung, oriunde de la 40 la 60 de ani, rata lor de creștere lentă face foarte ușoară supraexploatarea crabului de cocos.

16. Populațiile lor sunt în scădere

Lista Roșie a Speciilor Pe Cale de Dispariție a IUCN consideră crabii de cocos o specie vulnerabilă. Organizația nu a reușit să determine numere exacte ale populației, dar există dovezi că populația de crabi de cocos a scăzut cu cel puțin 30% în ultimii 60 de ani, iar tendința este de așteptat să continue timp de încă cel puțin 20 de ani.

Cele mai abundente populații de crabi de cocos trăiesc în locuri cu o populație umană fie scăzută, fie inexistentă.

17. Ei ar putea fi motivul pentru care corpul amelia earhart nu a fost găsit niciodată

Una dintre multele teorii referitoare la dispariția celebrei aviatoare Amelia Earhart este că pilotul a aterizat forțat pe o insulă din Republica Kiribati, în Oceanul Pacific central. Mai exact, experții cred că tragedia a avut loc pe insula Nikumaroro, care este istoric abundentă în crabi de cocos.

International Group for Historic Aircraft Recovery a emis ipoteza că Earhart a aterizat de urgență pe insulă și în cele din urmă a murit, dar corpul ei nu a fost găsit niciodată deoarece a fost târât de crabi de cocos masivi. Organizația a încercat chiar să testeze teoria în mai multe rânduri.