O plimbare prin raionul de fructe al unui supermarket modern poate da impresia că ai o mare varietate de opțiuni, dar în realitate aceasta este doar o mică parte din bogăția naturii. Lumea este plină de delicii bizare și exotice despre care probabil nu ai auzit până acum. Așadar, ia parte la această călătorie prin lista de mai jos și descoperă câteva dintre celelalte opțiuni delicioase. Merele și portocalele vor părea plictisitoare după ce vei vedea aceste fructe sălbatice.

Ackee

Trebuie să apreciezi curajul celor care au încercat pentru prima dată aceste fructe ciudate. Ackee este uneori numit „creier vegetal” deoarece doar arilele interioare, galbene, în formă de creier (părțile care acoperă semințele) sunt comestibile. Originar din Africa de Vest tropicală, acest fruct a fost importat și cultivat în Jamaica, Haiti și Cuba, fiind inclus în unele bucătării caraibiene, unde este tratat mai degrabă ca o legumă decât ca un fruct.

Totuși, acest fruct ciudat poate fi periculos dacă nu este consumat corect. Poate cauza o afecțiune cunoscută sub numele de „sindromul de vărsături jamaican”, care, pe lângă vărsături, poate duce și la comă sau chiar la moarte.

Rambutan

Originar din Arhipelagul Malay, numele acestui fruct provine din cuvântul malay care înseamnă „păros,” și poți vedea de ce. Dar odată ce coaja păroasă a rambutanului este îndepărtată, fructul moale, cărnos și delicios este dezvăluit. Gustul său este descris ca fiind dulce și acrișor, asemănător cu cel al strugurilor. Deși își are originea în Asia de Sud-Est, rambutanul a fost importat în întreaga lume și este acum cultivat frecvent în locuri mai apropiate, precum Mexic și Hawai’i.

Rambutanii sunt de obicei consumați cruzi, dar uneori sunt fierți cu zahăr și cuișoare și consumați ca desert.

Physalis

Aceste fructe (cunoscute și sub numele de cireșe de pământ) sunt învelite într-o coajă neobișnuită, asemănătoare unui felinar de hârtie. Fac parte din familia solanaceelor și, astfel, sunt înrudite cu roșiile, ardeii și vinetele. Deoarece au o aciditate ușoară și răcoritoare, similară cu cea a roșiei, pot fi folosite în multe moduri similare. Imaginează-ți o porție de paste cu un sos proaspăt de physalis!

Originare din Americi, aceste fructe sunt de obicei importate din America de Sud. Unii oameni le cultivă în grădină doar pentru că le place aspectul interesant al plantelor, cu cojile lor mari, viu colorate, și fructele mici. Totuși, sunt dificil de cultivat deoarece fructele tind să cadă de pe viță înainte de a se coace.

Jabuticaba

Fructul jabuticaba este neobișnuit deoarece pare să înflorească direct din scoarța și trunchiul copacului său. Copacul poate arăta ca și cum ar fi acoperit de negi sau coșuri mov atunci când este în plin sezon, lucru care se poate întâmpla doar o dată la șase până la opt ani.

Fructul jabuticaba este cel mai des consumat în regiunea sa natală, din sudul și centrul Braziliei, deoarece are o durată de viață extrem de scurtă după recoltare și este dificil de exportat. Din acest motiv, este uneori descris ca fiind „adevărată pulbere de aur în afara Braziliei.”

Fructul jabuticaba arată ca niște struguri cu coajă groasă, de culoare mov închis. În pulpa cărnoasă se găsesc mai multe semințe mari. Fructul este de obicei consumat proaspăt sau utilizat pentru a face tarte, gemuri, vinuri și lichioruri.

Castravetele african cu coarne

Atunci când este exportat în SUA, castravetele cu coarne este adesea etichetat drept „fruct pește-balon” sau pepene kiwano. Cu exteriorul său galben și spinos și interiorul verde și suculent, acest fruct oferă un contrast vibrant. Gustul său este o combinație între castravete și dovlecel și este bogat în vitamina C și fibre. Cel mai ușor se mănâncă scoțând pulpa din coajă cu o lingură. Originar din Africa, a fost exportat și cultivat în locuri îndepărtate precum Noua Zeelandă, Australia și Chile.

Crezi că acest fruct pare de pe altă lume? Interesant este că a fost prezentat într-un episod din „Star Trek.”

Durian

Reverat în Asia de Sud-Est ca „regele fructelor,” durianul este relativ necunoscut în Statele Unite. Naturalistul celebru Alfred Russel Wallace (care, ca și Darwin, a descoperit independent teoria selecției naturale) a descris gustul acestuia ca fiind „o cremă bogată cu aromă intensă de migdale.” Acest fruct mare poate fi recunoscut după coaja sa acoperită de spini și mirosul puternic, asemănător cu șosete de sală sau ceapă stricată. Poate că nu sună apetisant, dar pentru cei care îl apreciază, mirosul merită gustul.

Gustul este considerat „divin,” dar naturalistul francez Henri Mouhot a spus: „La prima gustare mi s-a părut asemănător cu carnea unui animal aflat în stare de putrefacție.”

Fructul miraculos

Originar din Africa de Vest, această boabă și-a primit numele datorită capacității sale incredibile de a face fructele acre (cum ar fi lămâile și lime-ul) să aibă un gust dulce atunci când sucurile lor sunt amestecate. Acest lucru este posibil datorită unei molecule numite miraculină, care distorsionează forma receptorilor de dulceață de pe papilele gustative. Este adesea folosit în Africa de Vest pentru a îndulci vinul de palmier.

Totuși, ai grijă, deoarece fructul miraculos poate distorsiona gustul alimentelor acre, dar nu le schimbă chimia. Astfel, stomacul și gura pot rămâne vulnerabile la aciditatea ridicată.

The New York Times spune că, deși fructul miraculos interacționează interesant cu alte alimente, nu este foarte interesant pe cont propriu. „Are o ușoară dulceață acrișoară, cu pulpă fermă care înconjoară o sămânță comestibilă, dar amară.”

Mangostan

Carnea comestibilă și parfumată a mangostanului (fără legătură cu mango) poate fi descrisă ca dulce, acrișoară, citrică și asemănătoare cu piersica. Crescut în mod natural în Asia de Sud-Est tropicală, a fost atât de prețuit încât se spune că Regina Victoria ar fi oferit o recompensă de 100 de lire sterline oricui i-ar fi adus unul proaspăt.

Carnea dulce a acestui fruct, poate potrivită cu legenda, este bine protejată de o coajă tare, care de obicei trebuie despicată cu un cuțit și crăpată înainte de a fi savurată. Mangostanul a fost importat și pus în vânzare în New York City în 2007 la prețul de 45 de dolari pe liră.

Fan R.W. Apple Jr. a scris că ar prefera un mangostan în locul unui sundae cu ciocolată fierbinte. El l-a citat pe autorul malaezian de origine britanică Desmond Tate, care a scris: „Prin aclamație populară, mangostanul este considerat cel mai delicios dintre toate fructele tropicale și a fost proclamat regina lor. Nu există nicio îndoială despre luxul gustului său. A primit laude necontenite de-a lungul timpului de la toți cei care l-au întâlnit.”

Pare o scuză excelentă pentru a planifica o călătorie în Peninsula Malaeziană, Borneo sau Sumatra, doar pentru a putea gusta aceste delicatese în mediul lor natural.

Langsat

Aceste fructe mici, translucide și în formă de globule sunt cel mai des întâlnite în Asia de Sud-Est, India și Bhutan, dar au fost introduse recent și în Hawai’i. Arborii prosperă într-un mediu ultra-tropical, cu multă umezeală, umiditate și cu perioade scurte de secetă.

Langsat poate fi destul de acru când nu este copt, dar devine perfect dulce când este copt, având un gust similar cu cel al unui grapefruit amar-dulce. Deoarece cresc în ciorchini de-a lungul trunchiului și ramurilor, fructele sunt adesea recoltate prin scuturarea copacului. Cu cât fructul este mai copt, cu atât este mai probabil să cadă ușor.

Cherimoya

Mark Twain a descris cherimoya drept „cel mai delicios fruct cunoscut omului.” Deși gustul său este adesea comparat cu o combinație între banană și ananas, pulpa acestui fruct exotic a fost descrisă și ca având o aromă similară cu cea a gumei de mestecat comerciale.

Dar nu este vorba doar despre gust. Semințele, frunzele și alte părți ale cherimoya conțin alcaloizi otrăvitori care pot fi folosiți pentru a elimina păduchii.

Deși sunt originare din Anzi, cherimoyele prosperă într-un climat mediteranean și au fost introduse în regiuni diverse, precum Spania, Italia, Peru, Israel, Noua Zeelandă, Australia și California.

Fructul aguaje

Acest fruct neobișnuit este acoperit de solzi roșiatici care trebuie îndepărtați pentru a ajunge la pulpă. Popular în jungla amazoniană, fructul este adesea consumat răzuind pulpa peste dinții inferiori pentru a o separa de sămânța mare din interior. Gustul a fost descris ca fiind similar cu „plăcinta de dovleac și caramelul, cu o notă acrișoară de lămâie.” Este o sursă excelentă de vitaminele A și C, iar pulpa sa este uneori folosită pentru tratarea arsurilor. Când este fermentat, se transformă într-un vin delicios și exotic.

Fructul este atât de popular în regiunea Amazonului, încât a stârnit îngrijorări că oamenii taie copacii de unde provine mai repede decât pot aceștia să crească natural.

Jackfruit

Jackfruit, sau Artocarpus heterophyllus, este cel mai mare fruct din lume, ajungând la o greutate impresionantă de 36 de kilograme. (Cele mai mici cântăresc în jur de 5 kilograme.) Este fructul național al Bangladeshului și se crede că a fost cultivat în India încă de acum 6.000 de ani. Înrudit cu fructul de pâine și marang, pulpa sa untoasă este groasă, plină de fibre și are un gust descris adesea ca fiind amidonos. Mulți spun că gustul este o combinație între măr, ananas, mango și banană. O modalitate populară de a prepara acest fruct este prăjirea lui pentru a obține chipsuri crocante de jackfruit.

Jackfruit câștigă popularitate ca înlocuitor al cărnii, având o consistență similară cu cea a cărnii de porc frăgezite atunci când este gătit și absorbind cu ușurință aromele. Este extrem de sănătos, sățios și ușor de cultivat, motiv pentru care unii spun că ar putea fi fructul viitorului.

Monstera deliciosa

Originar din pădurile tropicale din America Centrală, monstera deliciosa seamănă mai mult cu un știulete de porumb decât cu un fruct. Pentru a ajunge la pulpa sa, care seamănă cu ananasul, exteriorul solzos trebuie îndepărtat cu grijă. Interesant este că acest fruct are nevoie de un an pentru a se coace și a deveni sigur de consumat; poate fi toxic dacă este necopt. De fapt, toate părțile plantei Monstera deliciosa sunt otrăvitoare, cu excepția fructelor coapte. Conform Grădinii Botanice Tropicale Naționale, fructul copt are un gust care combină banana, ananasul și mango.

Și pentru cei care se uită suspicios la planta lor de apartament preferată, da, acest fruct provine din aceeași plantă, cunoscută și sub numele de planta cu brânză elvețiană sau planta cu fructe de pâine mexicană.

Cupuaçu

Întâlnit în bazinul Amazonului, pulpa acestui fruct parfumat este folosită adesea în deserturi și dulciuri datorită gustului său de ciocolată cu ananas. Sucul fructului seamănă mai mult cu cel de pară, cu o notă de banană.

Fructul este, de asemenea, plin de nutrienți și a fost considerat următorul mare „superfruct.” Datorită pulpei sale groase și untoase, a fost folosit și ca loțiune hidratantă.

Pepino

Semanând cu o combinație între un pepene galben și o pară, pepino este un fruct dulce care crește până la dimensiunea unui pumn de adult și este înrudit cu solanaceele, precum roșiile și vinetele. Comun în regiunile sale native din America de Sud, acest fruct a fost exportat până în Noua Zeelandă și Turcia. Poate da roade la patru până la șase luni după plantare și este o cultură rezistentă, ceea ce îl face o opțiune favorabilă pentru fermierii care îl cunosc.

Pepino are un gust care combină castravetele cu pepenele galben.

Fructul arborelui hala

Fructul arborelui hala din Hawai’i are un aspect foarte neobișnuit, descris adesea ca o „planetă explozivă.” În interiorul cojii dure și fibroase se află zeci sau chiar sute de felii colorate, fiecare conținând semințe. Arborele din care provine, numit Pandanus tectorius, este de fapt o specie de pandană originară din părți ale Australiei și insulele Pacificului.

Fructul poate fi consumat crud sau gătit și poate fi folosit și ca ață dentară naturală. Felii individuale sunt adesea transformate în coliere sau ghirlande (leis). Frunzele sunt folosite pentru acoperișuri din stuf, fuste din iarbă, covorașe și coșuri și se spune că au proprietăți medicinale.