15 fapte fascinante despre vidre

Vidrele, animale carismatice, sunt cei mai mari membri ai familiei nevăstuicilor. Spre deosebire de alte nevăstuici, vidrele sunt semiaquatice. Corpurile lor suple variază în lungime de la 0,6 la aproape 1,8 metri. Treisprezece specii de vidre alunecă pe malurile râurilor, jonglează cu pietre și plutesc pe spate în bazine hidrografice de pe cinci continente. Singurele locuri fără vidre endemice sunt Australia și Antarctica.

Toate speciile de vidre apar pe Lista Roșie a Speciilor Amenințate a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, iar doar una este clasificată ca „cel mai puțin preocupantă”.

Iată încă 15 fapte despre aceste mamifere fascinante.

1. Nu toate sunt vidre de mare

Vidrele de râu sunt adesea confundate cu vidrele de mare. Vidrele de râu trăiesc în principal în apă dulce, deși înoată și vânează în apă sărată. Au urechi vizibile, înoată cu burta în jos, folosesc labe palmate pentru a vâsla și se mișcă rapid pe uscat și în apă.

Vidrele de mare trăiesc exclusiv în ocean, de-a lungul coastelor. Se mișcă stângaci pe uscat, vâslesc cu labele din spate și coadă și sunt semnificativ mai mari decât majoritatea vidrelor de râu, unii masculi cântărind până la 45 kg. O vidră de râu masculină, prin comparație, nu ar depăși 14 kg.

2. Unele se țin de mână în timp ce dorm

Vidrele de mare, în special mamele și puii, se țin uneori de mână în timp ce plutesc pe spate. Ținerea de mână împiedică vidrele să se depărteze una de alta și de sursa lor de hrană în timp ce dorm. De asemenea, dorm înfășurate în fire lungi de alge marine, ca o pătură. Algele marine acționează ca o ancoră și le împiedică să plutească în largul oceanului. Când un pui este mic, mama îl va ține pe burtă pentru a-l împiedica să plutească.

3. Sunt în pericol

Din cele 13 specii de vidre, IUCN listează cinci ca fiind pe cale de dispariție, cinci ca fiind aproape amenințate și două ca fiind vulnerabile. Doar vidra de râu nord-americană este o specie de cea mai mică îngrijorare.

Există numeroase amenințări la adresa vidrelor și includ în principal poluarea, distrugerea habitatului, pescuitul excesiv și braconajul. De asemenea, pot fi rănite prin încurcarea în plasele fantomă și alte unelte de pescuit abandonate. Oceana raportează: „Se crede că deversările de petrol prezintă cea mai mare amenințare datorită proximității vidrelor de mare față de rutele principale ale tancurilor și susceptibilității lor la hipotermie dacă blana lor intră în contact cu petrolul”.

Un parazit al pisicilor numit toxoplasmoză reprezintă, de asemenea, o amenințare pentru aceste creaturi. Găsit în excrementele pisicilor, acesta intră în cursuri de apă prin scurgere și nisipul pentru litiera pisicilor.

4. Au multe nume

Puii de vidră sunt de obicei numiți pui. Pot fi numiți și kituri sau pisoi. Vidrele femele sunt scroafe, iar masculii sunt mistreți.

Grupurile de vidre sunt numite familie, stol, vizuină sau haită. Ultimul termen este cel mai frecvent folosit pentru un grup de vidre pe uscat. Un grup de vidre în apă este cel mai adesea numit plută.

5. Vidrele de râu gigant își justifică numele

Vidra gigant este o specie pe cale de dispariție găsită în America de Sud, în principal de-a lungul râului Amazon și Pantanal. Este cea mai lungă specie de vidră. Vidrele gigant cresc până la 1,8 metri lungime și cântăresc până la 34 kg. Mănâncă 4 kg de hrană în fiecare zi.

Braconajul pentru blana lor catifelată a provocat scăderi semnificative ale populației. Amenințările includ, de asemenea, degradarea habitatului, pesticidele și poluarea provenită din minerit. Experții estimează că există mai puțin de 8.000.

6. Vidrele cu nasul păros sunt o specie Lazarus

Vidrele cu nasul păros sunt o specie pe cale de dispariție găsită în Asia. Au fost considerate dispărute până în 1998, când un om de știință din Thailanda a găsit populații mici. Această redescoperire, după o presupusă dispariție, le face o specie Lazarus.

Cele mai mari amenințări la adresa vidrelor cu nasul păros sunt braconajul și pierderea habitatului din cauza incendiilor, construcției de baraje și defrișării pădurilor de mlaștină pentru plantațiile de palmieri de ulei și crescătorii de pește. Aceste vidre par să iubească pădurile de mlaștină de turbă, în special cele cu Melaleuca, arborele de ceai de mlaștină. Din păcate, numărul de arbori de ceai este în scădere.

7. Unele specii nu au gheare

Majoritatea vidrelor au gheare ascuțite la capătul fiecărui deget, ceea ce le ajută să prindă prada. Cu toate acestea, trei specii de vidre au gheare tocite sau deloc. Acestea sunt vidra cu gheare mici asiatică, vidra fără gheare africană și vidra fără gheare Congo. Aceste vidre au, de asemenea, mai puțină membrană între degete. Această combinație le permite să aibă o agilitate mai mare atunci când se hrănesc. Își folosesc labele din față cu o dexteritate care rivalizează aproape cu cea a oamenilor.

8. Au excremente demne de remarcat

Vidrele de râu efectuează „dansuri de excremente” prin călcarea cu labele din spate și ridicarea cozii. Apoi lasă excremente numite „spraints”, care se referă la o singură evacuare intestinală și pe care cercetătorii o descriu ca având miros de violete.

Vidrele au o zonă de toaletă comună. Acolo își schimbă informațiile prin semnale chimice din excremente. Vidrele excreta, de asemenea, ceva numit jeleu anal care conține secreții din glandele anale și mucoase intestinale eliminate.

9. Vidrele de mare au cea mai deasă blană din lume

Vidrele de mare nu numai că au cea mai deasă blană dintre toate vidrele, ci au și cea mai deasă blană dintre toate animalele. Vidrele au până la 2,6 milioane de fire de păr pe centimetru pătrat. Asta o face de aproximativ o mie de ori mai densă decât părul uman. Acea haină groasă este necesară deoarece vidrele sunt singurele mamifere marine fără un strat de grăsime pentru izolare. Ele se bazează pe toată această blană pentru a prinde un strat de aer pe suprafața pielii, iar blana lor este perfect concepută pentru a face acest lucru, deoarece este densă și ascuțită. Perișorii de pe fiecare fir de păr mențin pe loc bulele de aer pe care vidrele le suflă în pielea lor în timpul îngrijire—ceea ce pot face până la cinci ore pe zi.

Acest aer are uneori efectul secundar nedorit de a le face foarte ușoare. Ocazional, o vidră trebuie să se agațe de o piatră sau de alge marine pentru a rămâne scufundată în timp ce înoată.

10. Toate mănâncă mult

Apetitul mare nu este unic pentru vidrele gigant: Toate vidrele mănâncă 20-33% din greutatea lor corporală în fiecare zi. Petrec aproximativ cinci ore pe zi căutând hrană. Își pun prada în buzunare de piele slăbită de sub brațe și folosesc pietre ca unelte pentru a deschide scoici. Apetitul mare al vidrelor protejează pădurile de alge marine prin consumul de arici de mare. Fără vidre, populația de arici de mare crește și distruge habitatul pădurilor de alge marine.

11. Sunt o specie cheie

Prezența unei populații sănătoase de vidre indică un bazin hidrografic sănătos. Dispariția vidrelor este o dovadă a poluanților, fragmentării habitatului sau a pierderii prăzii din cauza distrugerii habitatului. Penuria de pradă este foarte dăunătoare din cauza nevoilor calorice mari. Vidrele pot emigra pentru a găsi hrană în acest caz. Fiind în vârful lanțului alimentar, poluanții se concentrează în corpurile lor, ducând la boli și moarte.

12. Mamele au mult de lucru

Vidrele de mare nu pot înota deloc în prima lună de viață, în ciuda faptului că se nasc în largul mării. Blana curată și pufoasă le ține de cald și prinde aer, ceea ce le permite să plutească. Mamele își îngrijesc puii și suflă aer în haina curată pentru a crea flotabilitate. Ea înfășoară puiul cu alge marine pentru a-l ancora în timp ce ea vânează.

Mamele petrec până la 14 ore pe zi căutând hrană pentru a satisface nevoile intense de nutriție ale unui pui. Această cerere mare le epuizează pe mamele vidre și multe mor din cauza unor boli minore. Fac totul singure, fără ajutorul taților puilor. Ele oferă îngrijire cu normă întreagă pentru bebelușii lor timp de șase până la opt luni, până când bebelușii pot supraviețui independent.

13. Se mută în casele altor animale

Vidrele se stabilesc uneori în vizuini abandonate de castori sau nurci. Unele se mută chiar și în timp ce castorii sunt încă prezenți.

De asemenea, își ocupă vizuinile de pe malurile râurilor ale vulpilor, bursucilor și iepurilor. Locurile de odihnă, numite „hovers” sau „canapele”, sunt de obicei puțin mai mult decât un pat de stuf. „Holturile” vidrelor sunt vizuini subterane mici unde vidrele scapă de pericol, se adăpostesc sau își cresc puii. Acestea prezintă de obicei dovezi de utilizare regulată sub formă de urme, miros, spraints (excremente) și uzură generală. Aceste holturi se pot găsi de-a lungul malurilor râurilor, printre rădăcinile copacilor, sub ramuri, tufișuri sau bolovani.

14. Sunt înotători rapizi

Vidrele ating viteze de înot de până la 11 kilometri pe oră. Acest ritm este de trei ori mai rapid decât cel al unui înotător uman mediu. Vidrele își pot ține respirația timp de trei până la patru minute, închizându-și nările și urechile pentru a ține apa afară. Cozile puternice le propulsează prin apă. Vidrele de râu au, de asemenea, membrane între degete pentru a le ajuta.

15. Jocul lor i-a surprins pe cercetători

Puține animale se joacă ca adulți, iar vidrele sunt una dintre ele. Cercetătorii au descoperit că alunecarea jucăușă pe malul râului nu era doar o locomoție eficientă, ci o joacă. Jonglerea cu pietre nu îmbunătățește abilitățile de vânătoare. În schimb, au aflat cercetătorii, este mai probabil să jongleze cu pietre când sunt flămânzi sau plictisiți. Vidrele tinere și bătrâne jonglează cel mai adesea cu pietre. Jucăușia dispare însă atunci când hrana este rară. Acest lucru sugerează că vidrele trebuie mai întâi să-și satisfacă nevoile nutriționale înainte de a se angaja în comportamente jucăușe.