Deși termenul „funicular” s-ar putea să nu fie pe buzele tuturor, oricine – chiar dacă nu știe exact cum să-l numească – are una dintre două reacții atunci când zărește unul pentru prima dată: „OMG, vreau să mă plimb cu el ACUM!” sau „Nu. Nu mă pui pe mine să intru în cutia aia de vagon de lemn care se târăște pe o parte de munte.”
Deși poartă nume diferite și servesc scopuri diferite, ideea din spatele acestei curioase invenții de origine austriacă – cunoscută și sub denumirea de cale ferată înclinată – este aceeași ca la începutul secolului XX, când europenii (și locuitorii din Pennsylvania) le construiau într-un ritm frenetic.
Două vagoane de pasageri cu roți – uneori o mică cutie de lemn, alteori un tramvai mai spațios – stau pe șine construite pe o pantă, fie că este vorba de fața unui munte sau de un deal urban scurt. Conectate printr-un cablu care trece printr-o scripete, cele două vagoane se contrabalansează reciproc pe măsură ce unul urcă dealul, iar celălalt coboară. Un motor electric – odinioară mașini cu aburi alimentate cu cărbune și, înainte de asta, oameni și animale – asigură acțiunea de tragere. Gândiți-vă la funicular ca la un hibrid între un tramvai și un lift și veți fi destul de aproape.
O apariție relativ rară în S.U.A., cu excepția cazului în care locuiți în Ketchikan, Pittsburgh sau în câteva alte locuri, căile ferate funiculare sunt o modalitate comună pentru oameni de a se deplasa din punctul A în punctul B în localități mai îndepărtate, de la pârtiile de schi amețitoare din Elveția până la orașele sud-americane cu o topografie frumoasă, dar provocatoare. În orașe europene precum Napoli și Istanbul, unde numărul anual de pasageri funiculari se numără în milioane, aceste lifturi funcționează la fel ca sistemele publice de metrou.
Alăturați-vă nouă pentru o călătorie (în spirit) pe 14 funiculare deosebit de excentrice din întreaga lume. Deși câteva dintre aceste înclinații unice sunt în prezent scoase din funcțiune, toate sunt încă în picioare; câteva sunt chiar repere istorice protejate.
Ascensor Artillería—Valparaíso, Chile
Cei care au pășit în orașul portuar Valparaíso din Chile, de o colorație uimitoare, v-ar putea spune că nu puteți arunca un… știți voi ce, fără să loviți un funicular. Serios, acest paradis boem ușor nebun de pe malul mării – un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO din 2003 – este plin de căi ferate înclinate, care escaladează cartierele rezidențiale abrupte de pe dealuri ce înconjoară orașul. La un moment dat, Valparaíso găzduia aproape 30 de funiculare (o majoritate construite în anii 1890 și începutul anilor 1900), dar acum are doar o mână de ascensoare celebre încă în uz activ. Multe au fost declarate monumente naționale.
Deci, cum să alegi un singur funicular într-un oraș care este practic capitala mondială a telefericelor cu contragreutăți vechi? Ne-am oprit la Ascensor Artillería (1893). Escaladând Cerro Artillería (Dealul Artileriei), acest funicular nu este cel mai vechi din oraș (funicularele Concepción și Cordillera au venit primele), nici cel mai lung (o călătorie în sus și în jos pe șinele de 175 de metri durează doar 80 de secunde). Totuși, acest funicular anume a devenit cel mai fotogenic din Valparaíso. Poate popularitatea sa se datorează vagoanelor sale din lemn viu colorate sau faptului că mulți susțin că priveliștile ample de la vârf sunt printre cele mai bune din oraș.
Angels Flight—Los Angeles
Deși tărâmul vibrant-artistic-strălucitor care este centrul orașului L.A. nu strigă „funicular”, veți găsi exact asta în Angels Flight (1901), ultima cale ferată înclinată rămasă într-un oraș care odinioară se mândrea cu o mână modestă de astfel de construcții. Să sperăm că „Cea mai scurtă cale ferată din lume” se va redeschide în curând.
Construit inițial pe o pantă abruptă, dar scurtă, ce lega străzile Hill și Olive din secțiunea Bunker Hill a centrului orașului L.A., funicularul de 91 de metri și cele două vagoane ale sale, Sinai și Olivet, au fost demontate și depozitate în 1969, după 68 de ani de serviciu, pentru a face loc unei – și încă în curs – reamenajări controversate a cartierului. Aproape 30 de ani mai târziu, în 1996, Angels Flight a fost scos din depozit și reconstruit lângă locul său original. Și atunci au început problemele.
În 2001, un accident la Angels Flight a ucis o persoană și a rănit mai multe altele. După o investigație, Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor a constatat că defecte de proiectare în noul sistem de tracțiune erau de vină. În 2010, cu Sinai și Olivet restaurate și sistemul de acționare defectuos înlocuit, Angels Flight s-a redeschis. A fost scos temporar din funcțiune pentru reparații în 2011 și apoi, în septembrie 2013, închis pe termen nelimitat după o deraiere non-fatală.
Între timp, locuitorii din Los Angeles au fost forțați să ia scările, mulți (inclusiv Sinai și Olivet) întrebându-se când se va redeschide iconica cale ferată pentru pasageri. L.A. Times a scris într-un editorial publicat după ultima închidere: „Angels Flight este unul dintre puținele funiculare rămase în țară și printre reperele istorice din centrul orașului. În 1901, oamenii urcau și coborau pentru un penny pe sens. Astăzi, călătoria de un minut și patru secunde costă încă incredibil de puțin, 50 de cenți. Atâta timp cât este sigur, să continuăm să ne plimbăm.”
Actualizare: Călătoriile au reînceput în 2017, după o perioadă de restaurare și instalarea unor îmbunătățiri cheie de siguranță. Acum costă 1 dolar pe sens, sau doar 0,50 dolari pentru călătorii cu un card de metrou TAP.
Carmelit—Haifa, Israel
Deși majoritatea căilor ferate funiculare de pe lista noastră promit priveliști singulare, ample, care pot fi experimentate doar urcând încet pe partea unui munte într-un teleferic, nu este deloc cazul cu Carmelit (1959), o cale ferată înclinată complet subterană care se mândrește cu a fi unul dintre cele mai mici sisteme de metrou din lume.
O metodă populară – și, așa cum subliniază site-ul în mod repetat, ecologică – de a traversa terenul teribil de abrupt al Haifei, un port maritim vibrant construit pe panta nordică a Muntelui Carmel, Carmelit este, de asemenea, singurul metrou din Israel. A fost renovat extensiv între 1986 și 1992. Linia constă din doar patru vagoane (două pe tren) și șase stații, cu stația Gan Ha’em la vârf, la aproape 274 de metri deasupra nivelului mării, și stația Piața Parisului ca terminus inferior. Călătoria cu Carmelit prin tunelul său unic, lung de 1,8 kilometri, de sus în jos (sau de jos în sus) durează aproximativ opt minute.
Deci, ce metrou este mai mic decât această micuță minune subterană? Acesta ar fi Tünel din Istanbul, un funicular cu două stații care a intrat în funcțiune în 1875, fiind al doilea cel mai vechi metrou din lume, după London Underground. Alte funiculare subterane notabile includ Metro Alpin (adesea considerat cel mai înalt metrou din lume) și Sunnegga Express, ambele construite pentru a transporta schiorii în cantonul Valais din Elveția.
Duquesne și Monongahela Inclines—Pittsburgh, PA
La începutul secolului XX, orașul din Centura de Rugină Pittsburgh era acoperit cu căi ferate înclinate care, în absența unor drumuri sigure, transportau mărfuri și locuitori de la malurile aglomerate ale orașului către cartierele înfloritoare de pe dealuri, populate de un aflux de muncitori imigranți germani. Astăzi, doar două dintre celebrele funiculare din Pittsburgh sunt încă în funcțiune, ambele urcând din South Side până în vârful Muntelui Washington sau, cum ar spune un vechi localnic, Coal Hill.
Super-abrupta Monongahela (Mon) Incline de 194 de metri (1870) este cel mai vechi funicular în funcțiune continuă din S.U.A., iar Duquesne Incline de 242 de metri (1877) a fost salvat de locuitorii locali preocupați de conservare la scurt timp după ce a fost închis la începutul anilor 1960. Ambele sunt deținute de Autoritatea Portuară din Pittsburgh, dar Duquesne Incline este operat de Societatea non-profit pentru Conservarea Înclinației Duquesne Heights.
Ambele înscrise în Registrul Național al Locurilor Istorice din S.U.A., înclinațiile, odinioară alimentate cu aburi, nu mai sunt la fel de mult folosite ca atunci când alte mijloace de transport fiabile pur și simplu nu existau. Sunt însă o atracție turistică considerabilă, în special Duquesne Incline, uimitor de restaurat, care are un mic muzeu, magazin de suveniruri și o punte de observație la terminalul său din Mount Washington.
După cum v-ar putea spune majoritatea locuitorilor din Pittsburgh, există o mulțime de moduri de a vedea Steel City, dar singurul mod de a-l vedea în toată splendoarea sa topografică – serios, este un oraș superb – este să vă urcați într-un funicular istoric pentru o plimbare de zece kilometri pe oră până în vârful vechiului Coal Hill. Cei cu acrofobie ar putea dori să sară peste această experiență.
Fløibanen—Bergen, Norvegia
Un oraș maritim plin de viață, pur și simplu irezistibil în ciuda cerului persistent nefavorabil, scena turistică din Bergen se învârte în jurul literelor F: fiorduri, Fisketorget (piața de pește) și fabulosul Fløibanen (1918), un funicular de 850 de metri care duce vizitatorii în vârful Fløyen, unul dintre cei șapte munți care înconjoară al doilea oraș uimitor al Norvegiei.
În ciuda călătoriei relativ scurte de opt minute până la vârf, cu trei stații locale pe parcurs, aceasta este o plimbare cu funicularul pe care mulți vizitatori și-ar dori să dureze pentru totdeauna. Priveliștile din cele două vagoane ale căii ferate, Rødhette (cel roșu) și Blåmann (cel albastru), cu ferestre panoramice și tavane de sticlă, pur și simplu sfidează descrierea. Și odată ce ajungi în vârf, s-ar putea să nu mai vrei niciodată să cobori.
Dacă vremea permite și aveți timp să vă plimbați prin Fløyen, asigurați-vă că închiriați o canoe pentru o plimbare relaxantă în jurul Skomakerdiket (Digul Cizmarului), luați o hartă de drumeții și rătăciți pe o potecă împădurită cu un prânz la pachet sau savurați un fel de mâncare tradițională norvegiană cu fructe de mare la popularul Fløien Folkerestaurant, la 305 metri deasupra nivelului mării.
Liftul de pe Strada a Patra—Dubuque, Iowa
Căile ferate funiculare incluse pe lista noastră au fost construite dintr-o varietate de motive: transportul schiorilor în vârful munților, oferirea rezidenților acces ușor la cartierele de pe dealuri greu accesibile, distracția turiștilor cu o deviere palpitantă și pitorească. Fourth Street Elevator din Dubuque, cunoscut și sub denumirea de Fenelon Place Elevator, a fost ridicat deoarece un tip bogat insista să ia prânzul/pauzele de somn acasă, dar nu se deranja să petreacă 30 de minute conducând calul și căruța pentru a ajunge acolo.
Ca să fim corecți, o jumătate de oră era mult timp pentru J.K. Graves, un bancher și fost senator de stat, să călătorească pentru siestele sale zilnice de 90 de minute, având în vedere că biroul său era la o aruncătură de băț de casa sa, cocoțată deasupra orașului, în vârful unui deal abrupt. Și astfel, începând cu 1882, Graves a început să facă naveta la serviciu și înapoi printr-un funicular rudimentar construit în deal.
Un incendiu a distrus funicularul alimentat cu motor cu aburi în 1884, dar Graves, căruia îi plăcea noua sa navetă zilnică rapidă de aproximativ 30 de metri de sus în jos, l-a reconstruit. Cam în această perioadă, vecinii lui Graves, la fel de sătui să facă drumul obositor până în oraș cu calul și căruța, când orașul era literalmente sub ei, au început să ceară să folosească funicularul. El a fost de acord și a început să perceapă cinci cenți de persoană.
Funicularul a luat din nou foc câțiva ani mai târziu, dar Graves nu a putut scoate banii necesari pentru reconstrucție. Vecinii, care deveniseră dependenți de el, au preluat inițiativa și au format Fenelon Place Elevator Co. Deși tariful a crescut semnificativ de-a lungul deceniilor (acum 4 dolari pentru un bilet dus-întors), acest funicular de 90 de metri, încă operat de Fenelon Place Elevator Co. și adăugat în Registrul Național al Locurilor Istorice în 1978, continuă să primească pasageri sezonier.
Funicolare Centrale—Napoli, Italia
Pizza. Hoți de buzunare. Funiculare. Dacă intenționați să navigați prin topografia deluroasă a celui de-al treilea oraș ca mărime din Italia ca un adevărat napolitan, o plimbare cu Metropolitana di Napoli și cu unul (sau toate) dintre cele patru funiculare celebre – Chiaia (1889), Montesanto (1891), Centrale (1928) și Mergellina (1931) – este obligatorie.
Nu trebuie să vă faceți griji că funicularele în cauză sunt prea turistice, cu chioșcuri de vânzare de suveniruri și platforme potrivite pentru fotografii la fiecare terminus. Căile ferate înclinate din Napoli nu sunt despre priveliștea de sus. Din cauza orientării haotice a orașului și a aglomerației infernale din trafic, toată lumea este un călător cu funicularul, Funicularul Central cu patru stații fiind cel mai aglomerat dintre căile ferate, cu un număr anual de zece milioane de călători. Numărul mediu de călători în timpul zilelor lucrătoare este de aproximativ 28.000 de pasageri.
Nu numai că este una dintre cele mai aglomerate căi ferate înclinate publice din lume, este și printre cele mai mari, cu o lungime de peste 1,2 kilometri. O călătorie ușor înclinată de la Stația Piazza Fuga din districtul pretențios Vomero până la Stația Augusteo sau invers durează puțin peste patru minute.
Și pe tema funicularelor și a orașului Napoli, este potrivit să menționăm acum defuncțul (vă lăsăm să ghiciți de ce) funicular Vezuviu, o cale ferată înclinată ce escalada vulcanul, construită în 1800, atât de specială încât i-au scris un cântec – interpretat ulterior de Pavarotti, Bocelli și Alvin și veverițele.
Planul înclinat din Johnstown—Johnstown, Pennsylvania
Deși pasionații de funiculare ar putea merge în Pittsburgh pentru a se plimba cu perechea de căi ferate înclinate care a supraviețuit în oraș, veți găsi ceea ce este considerat „cea mai abruptă înclinație vehiculară din lume” la aproximativ 90 de minute de mers cu mașina spre est, în Cambria County.
Ceea ce îi lipsește Planului înclinat din Johnstown (1891) în privința panoramelor urbane ample, compensează prin panta uluitoare. Cu o lungime totală de 273,2 metri, vagoanele generoase ale sistemului urcă pe panta dealului Yoder cu o înclinație maximă incredibil de abruptă de 70,9 la sută, atingând o altitudine de peste 488 de metri. Proiectat de Samuel Diescher, inginer de origine budapestană, același responsabil pentru înclinațiile din Pittsburgh, Planul înclinat din Johnstown nu a fost ridicat doar pentru confortul locuitorilor sătui să urce dealul pe jos.
Construit ca răspuns la Inundația din Johnstown din 1889 – care a curmat viețile a peste 2.200 de oameni și se clasează printre cele mai grave dezastre din istoria S.U.A. – înclinația a fost menită ca un mod rapid de evacuare din oraș spre terenuri mai înalte în cazul unor inundații viitoare. În timpul inundațiilor majore din 1936 și 1977, înclinația și-a servit scopul. Atunci când nu este utilizată în scopuri de evacuare, este populară printre turiști și navetiști (în special primii), cu tarife pentru adulți de 4 dolari pentru un bilet dus-întors.
Calea Ferată Înclinată Lookout Mountain—Chattanooga, Tennessee
Adio, trenuleț; salut, teleferic aproape vertical! Numită „Cea mai uimitoare milă a Americii”, Calea Ferată Înclinată Lookout Mountain din Chattanooga (1895) se întinde exact atât – o milă amețitoare (1,6 kilometri) între districtul istoric St. Elmo și vârful Muntelui Lookout, atingând o înclinație maximă de 72,7 la sută.
Cei care nu se simt bine cu înălțimile ar putea fi tentați să-și acopere ochii pe durata călătoriei destul de frumoase de 15 minute în sus și în jos pe partea muntelui Lookout, care se întinde pe teritoriul a trei state (Tennessee, Georgia, Alabama). Este păcat, având în vedere priveliștile panoramice extraordinare – nu degeaba Chattanooga este numit „Orașul Pitoresc” – ale Văii Tennessee, vizibile de la ferestrele vagoanelor funicularului, cu o capacitate de 42 de persoane. Se speră că își vor da jos mâinile odată ajunși sus și se vor bucura de priveliștile ample de pe puntea de observație a stației Lookout Mountain.
Având în vedere costul de 15 dolari pentru un bilet dus-întors cu Înclinația Lookout Mountain, când puteți conduce (sau urca pe jos) ușor până în vârf, această „minune tehnică” de funicular este predominant o afacere exclusiv turistică. Este o plimbare deosebit de populară printre pasionații Războiului Civil American, dornici să exploreze Parcul Militar Național Chickamauga-Chattanooga de pe Lookout Mountain, locul faimoasei „Bătălii de deasupra Norilor” de trei zile. Adăugată în Registrul Național al Locurilor Istorice în 1973, Calea Ferată Înclinată Lookout Mountain este operată de Autoritatea Regională de Transport Chattanooga Area.
Funicularul Montmartre—Paris
Deși cu siguranță nu este Elveția, Franța are o parte echitabilă de funiculare funcționale. Cu câteva excepții, majoritatea se află în stațiuni de schi, nu în zone urbane. Și apoi este Montmartre.
Deschis publicului în 1900 și ulterior reconstruit în 1935 și apoi din nou în 1991, când sistemul a devenit complet automat și a căpătat o alură super-modernă, Funicularul Montmartre de 108 metri din arondismentul 18 al Parisului este una dintre cele mai recunoscute căi ferate funiculare din lume astăzi și are peste două milioane de călători anual.
Considerat parte a sistemului de metrou din Paris, Funicularul Montmartre oferă o alternativă mai puțin descurajantă și cu mult mai puțin consumatoare de timp (întreaga călătorie durează 90 de secunde) pentru a urca Rue Foyatier, scara cu 300 de trepte care duce la Basilica Sacré-Cœur.
Acestea fiind spuse, urcatul scărilor până la basilica cu cupolă albă care se înalță deasupra orașului de pe vârful Montmartre ca cel mai pios „cake topper” din lume este o experiență pariziană esențială. Dar turiștii cu bataturi tind să opteze pentru funicular, cel puțin la urcare. Inițial un funicular acționat hidraulic înainte de a deveni electric în timpul renovării din 1935, actualul Funicular Montmartre nu mai este un funicular în sensul tradițional, ci mai degrabă un lift înclinat, având în vedere că cele două vagoane ale căii ferate funcționează acum independent folosind tehnologia de ridicare în unghi și nu servesc, așa cum fac funicularele clasice, drept contragreutăți.
Niesenbahn—Berna, Elveția
A alege o singură cale ferată înclinată pentru a reprezenta Elveția, țara cu cele mai multe funiculare din lume, este o sarcină cu adevărat dificilă. Ne-am oprit la Niesenbahn, un funicular din regiunea Oberlandeză Berneză a Alpilor Elvețieni care leagă satul Mülenen de vârful Niesen, alias „Piramida Elvețiană”.
Deschis publicului în 1910, Niesenbahn nu este nici cel mai vechi funicular din Elveția (acela ar fi Giessbachbahn din 1879), nici, cu o pantă maximă de 68%, cel mai abrupt (Gelmerbahn îl depășește cu o pantă maximă legitim terifiantă de 106%). Întinzându-se pe o lungime totală de 3,5 kilometri, Niesenbahn, împărțit în două secțiuni, este însă printre cele mai lungi căi ferate funiculare din Elveția – o realizare destul de mare într-o țară plină de ele.
Dar ceea ce face cu adevărat special acest funicular este faptul că, dacă mersul pe partea unui munte într-un teleferic supraaglomerat nu este lucrul dumneavoastră, puteți merge pe scări. Da, pe scări. Construită direct lângă Niesenbahn este cea mai lungă scară din întreaga lume – toate cele 11.764 de trepte ale sale. OK, deci nu puteți urca pe scări până în vârful Niesen din motive de siguranță – este o scară de serviciu pentru funicular – dar este deschisă publicului o dată pe an pentru o cursă caritabilă destul de epuizantă până la vârf.
Tramvaiul Peak—Hong Kong
Deși o călătorie de aproximativ cinci minute cu Tramvaiul Peak (1888) nu vă va permite să scăpați complet de haosul adesea opresiv care este Hong Kong, vă oferă o pauză pitorească de la nebunia de jos, cu condiția să nu vă deranjeze să împărțiți un teleferic cu până la 120 de alți pasageri.
Urcând 1.364 de metri pe fața Vârfului Victoria, cu un muzeu de istorie la bază și un centru comercial-platformă de observație în vârf, această plimbare amețitoare cu șase stații are un număr zilnic de călători predominant turistic de peste 17.000.
Linia a observat segregarea claselor de călătorie în primii ani. Prima clasă era rezervată ofițerilor coloniali britanici și locuitorilor predominant europeni din zona de lux Victoria Peak, care anterior erau forțați să facă călătoria periculos de abruptă pe munte cu scaunul portabil. Clasa a doua era compusă din ofițeri militari britanici și forța de poliție din Hong Kong. Clasa a treia era pentru animale și toți ceilalți. Fiecare secțiune plătea un tarif diferit pentru un singur sens: pasagerii de la prima clasă dădeau 30 de cenți; a doua clasă, 20 de cenți; iar plebeii, 10 cenți. Firesc, guvernatorul Hong Kongului avea propriul său loc rezervat din 1908 până în 1942.
Deși regulile privind clasele de călătorie au fost suspendate de mult timp și tarifele au fost majorate, șinele originale din 1888, prima cale ferată înclinată din toată Asia, rămân intacte. Sistemul de tramvai în sine a trecut prin mai multe revizii în istoria sa, în special trecerea de la motor cu aburi alimentat cu cărbune la motoare electrice în 1926 și o renovare completă la sfârșitul anilor 1980, cu adăugarea de vagoane semnificativ mai mari și tehnologie funiculară de ultimă generație de atunci. (Notă: Tramvaiul Peak este în prezent în curs de modernizare și este închis publicului.)
Schwebebahn Dresden—Dresda, Germania
Nu în ultimul rând, această cale ferată ascendentă din orașul german Dresda va reuși să-i oprească chiar și pe cei mai experimentați, „am fost acolo, am făcut asta” pasionați de funiculare. „Stai puțin. Ce naiba e aia?”
Aceea este Schwebebahn Dresden (Calea Ferată Suspendată din Dresda), un monorail inversat de aproape 274 de metri lungime – vagoanele căii ferate se deplasează sub o șină fixă – care urcă pe partea unui deal cu sprijinul a 33 de piloni.
Deschisă publicului în 1901 și ieșind complet neatinsă din Al Doilea Război Mondial, Schwebebahn Dresden este cea mai veche cale ferată suspendată din lume și, de asemenea, tehnic, un funicular, deoarece cele două vagoane acționează ca și contragreutăți. Asta înseamnă că vagonul care urcă dealul este tras de greutatea vagonului care coboară dealul. Dresda găzduiește, de asemenea, o cale ferată funiculară non-suspendată, Standseilbahn Dresden. În ciuda faptului că traversează un pod și două tuneluri în timpul unei călătorii pitorești – și niciodată prea abrupte – de cinci minute la înălțime deasupra râului Elba, opțiunea funiculară mai „tradițională” din Dresda nu se compară cu vărul său suspendat.
Și pe tema verilor suspendați, Schwebebahn Dresden a fost proiectată de Eugen Langen, inginerul german responsabil pentru monorailul suspendat iconic din Wuppertal – aka „Tramvaiul Plutitor din Wuppertal”, aka „Instalația de Cale Ferată Electrică Elevată (Cale Ferată Suspendată), Sistemul Eugen Langen”. Aceasta se mândrește cu un total de 20 de stații și face mai multe apariții dramatice de fundal în remarcabilul film din 2011 al lui Wim Wenders, „Pina.”
