11 fapte incredibile despre rechinii taur

Rechinii taur sunt prădători mari și îndesați, găsiți în apele tropicale și subtropicale din întreaga lume, de obicei în apropierea coastelor. Numele lor ar fi inspirat de aspectul lor robust și de botul scurt, rotunjit, precum și de comportamentul lor relativ agresiv.

S-ar putea să nu aibă notorietatea largă a rechinilor albi, dar rechinii taur sunt, de asemenea, considerați o potențială amenințare pentru oamenii care se aventurează în ocean, cu peste 100 de atacuri istorice legate de specia lor. Totuși, în același timp, o persoană care se află pe plajă este mai probabil să fie ucisă de curenții de reflux sau de fulgere decât de un rechin taur (sau de orice alt rechin), iar acești pești străvechi se confruntă cu mult mai mult pericol din partea noastră decât noi din partea lor.

De la particularitățile lor biologice la relația lor cu specia noastră, iată câteva fapte interesante pe care s-ar putea să nu le știți despre rechinii taur.

1. Rechinii taur au o mușcătură mai puternică decât rechinii albi

Rechinii taur mănâncă în principal pești osoși și rechini mai mici, dar sunt consumatori oportunști, atacând și prăzi precum păsări, crustacee, delfini, mamifere terestre și țestoase.

Forța mușcăturii rechinilor taur este printre cele mai mari dintre pești, conform unui studiu din 2012 publicat în revista Zoology. Studiul a constatat că specia poate mușca cu o forță de 5.914 Newtoni, ceea ce este mai puternic decât mușcătura a 12 alți rechini și pești asemănători rechinilor folosiți de cercetători pentru comparație – inclusiv rechinul alb și rechinul ciocan mare.

2. Pot supraviețui atât în apă dulce, cât și în apă sărată

În timp ce majoritatea rechinilor sunt limitați la habitatele marine, rechinii taur pot trăi perioade lungi și chiar se pot reproduce atât în apă dulce, cât și în apă sărată. Aceasta se datorează faptului că sunt capabili de osmoreglare, un proces prin care rechinii își pot ajusta raportul sare-apă din corp în funcție de apa din jurul lor. Datorită adaptărilor speciale ale sistemelor lor excretorii, ei rețin sare și produc urină mai diluată atunci când se află în apă dulce, apoi încep să producă din nou urină mai sărată când se întorc în ocean.

3. Vârsta le determină habitatul

Puii și juvenilii de rechin taur preferă habitatele de apă dulce. Pe măsură ce creaturile îmbătrânesc, preferințele lor se schimbă, optând pentru habitatele de apă sărată, dar continuând să înoate și în habitatele de apă dulce. La bătrânețe, rechinii taur rămân în apă sărată.

4. Pot înota surprinzător de departe în amonte pe râuri

Rechinii taur stau, în general, în ocean sau cel puțin în apropiere, dar specia s-a dovedit, de asemenea, perfect dispusă să se aventureze mult în interiorul continentului prin râuri. De exemplu, în 1937, doi pescari au prins un rechin taur lângă Alton, Illinois, la circa 2.816 kilometri în amonte de New Orleans. Specia este, de asemenea, cunoscută pentru a călători chiar mai departe în amonte pe râul Amazon, existând relatări despre rechini taur la fel de departe în amonte ca Iquitos, Peru, la aproape 3.540 de kilometri de ocean.

Rechinii taur se reproduc adesea în habitatele de apă dulce și pot chiar stabili o prezență pe termen lung acolo. Cursurile de apă cu populații cunoscute de rechin taur includ râul Brisbane din Queensland, Australia; râurile Brahmaputra și Gange din estul Indiei; Lacul Nicaragua; și Lacul Pontchartrain și râul Potomac din S.U.A.

5. Dau naștere la pui vii

Rechinii taur sunt vivipari, ceea ce înseamnă că, spre deosebire de majoritatea rechinilor, dau naștere la pui vii în loc să depună ouă. Sezonul lor de împerechere are loc adesea la sfârșitul verii sau începutul toamnei, iar puii în dezvoltare sunt hrăniți în corpul mamei printr-un sac vitelin-placentar. După o perioadă de gestație de aproximativ 11 luni, mama dă naștere unui număr de unu până la 13 pui, optând adesea pentru o zonă cu apă dulce sau cu salinitate scăzută din arealul său, cum ar fi lagunele de coastă, gurile râurilor sau estuarele.

Părinții nu își cresc puii, dar îi pot ajuta să îi protejeze dând naștere în aceste habitate de coastă sau continentale. În timp ce rechinii taur adulți nu au prădători naturali (în afară de oameni), puii lor pot cădea victime altor rechini. Întrucât majoritatea rechinilor rămân în habitatele de apă sărată, totuși, puii ar putea avea șanse mai bune de supraviețuire dacă își petrec o parte din timpul creșterii într-un râu sau lac înainte de a se aventura în mare.

6. Au peste zece denumiri comune

Rechinii taur sunt cunoscuți și sub cel puțin 15 alte denumiri comune în diferite părți ale lumii, conform Muzeului de Istorie Naturală din Florida.

Acestea includ: requin bouledogue în țările vorbitoare de franceză; Tiburon sarda în Spania; rechin Zambezi sau rechin Van Rooyen’s în Africa de Sud; rechinul Gange în India (dar acest nume este dat și rechinului de râu de apă dulce Glyphis gangeticus); rechinul Nicaragua în America Centrală; rechinul balenier de apă dulce, rechinul balenier de estuar și rechinul balenier de râul Swan în Australia; rechinul cu bot-lopată, rechinul cu bot-pătrat, rechinul de râu, rechinul gri de rampă, rechinul de fund și rechinul-pui în diverse părți vorbitoare de engleză ale lumii.

7. S-ar putea să fi fost inspirația pentru ‘fălci’

Romanul „Fălci” din 1974, care a inspirat blockbuster-ul din 1975 cu același titlu, s-a bazat cel puțin vag pe unele evenimente reale. Acestea includ o serie de atacuri de rechin în largul coastei New Jersey în iulie 1916, în care patru persoane au murit și una a fost rănită.

Atât romanul, cât și filmul prezintă un rechin alb ca fiind vinovatul, și acea specie a fost, de asemenea, blamată pe scară largă pentru atacurile din 1916. Cu toate acestea, conform unor experți, detaliile atacurilor din 1916 sugerează că un rechin taur ar fi putut fi mai probabil. Rechinii albi sunt relativ rari în New Jersey, în special în cursurile de apă interioare, iar două dintre atacuri au avut loc într-un pârâu din Matawan, situat la circa 16 kilometri de ocean. Rechinii taur sunt mult mai frecvent găsiți în habitate de acest gen și, deși rechinii albi au o reputație mai mare pentru atacarea oamenilor, rechinii taur sunt considerați și una dintre cele mai specii periculoase de rechin pentru oameni.

8. Au o dietă diversificată

Rechinii taur se hrănesc cu pești osoși și alți rechini taur. Prăzile lor includ pisici de mare, țestoase, păsări marine și delfini. De asemenea, sunt cunoscuți pentru a se hrăni cu crustacee și echinoderme precum crabi, creveți, stele de mare și arici de mare.

9. Digestia îi ajută să distragă prădătorii

Vorbind despre apetitul lor, rechinii taur au o abilitate unică de a controla rata cu care digeră hrana… și le este utilă pentru supraviețuire! Dacă se află într-o situație în care nu există suficientă hrană în mediu, rechinii digeră mai încet decât de obicei, astfel încât au nevoie de mai puțină hrană. De asemenea, pot voma hrana la cerere pentru a distrage prădătorii.

10. Sunt mult mai puțin periculoși pentru noi decât suntem noi pentru ei

Rechinii taur sunt adesea citați ca fiind unul dintre cei trei atacatori cei mai frecvenți ai oamenilor. Conform International Shark Attack File (ISAF), se clasează pe locul 3 în ceea ce privește numărul total de atacuri, cu 121 de atacuri totale în înregistrarea istorică, dintre care 26 au fost fatale și neprovocate. Acestea urmează doar rechinilor albi (354 de atacuri totale, 57 fatale și neprovocate) și rechinilor tigru (138 totale, 36 fatale și neprovocate). ISAF avertizează că toate aceste statistici ar trebui luate cu un grăunte de sare, având în vedere dificultatea identificării pozitive a speciei din spatele majorității atacurilor.

În ciuda statisticilor, rechinii prezintă un risc minim pentru oameni în general și există modalități simple de a minimiza și mai mult riscul de a fi atacat de un rechin. Probabilitatea unui atac este de aproximativ una la 11 milioane, ceea ce pălește în comparație cu pericolele mai mortale de pe plajă, cum ar fi bărcile, curenții de reflux și fulgerele. Cercetările sugerează că rechinii nu văd oamenii ca pe o pradă atrăgătoare, iar majoritatea „atacurilor” sunt de fapt mușcături exploratorii, după care rechinul de obicei se îndepărtează. Acestea fiind spuse, pentru prădătorii mari cu mușcături puternice precum rechinii taur, chiar și o astfel de mușcătură de test poate răni mortal o persoană, așa că ar trebui tratați cu prudență și respect.

În timp ce rechinii ucid mai puțin de 10 persoane la nivel global pe an, oamenii ucid aproximativ 100 de milioane de rechini în fiecare an, în mare parte din cauza pescuitului, a tăierii aripioarelor și a capturii accidentale. Alături de alte pericole, cum ar fi schimbările climatice și declinul speciilor pradă, aceasta a stârnit îngrijorare larg răspândită cu privire la viitorul rechinilor, prădători cheie care joacă roluri ecologice și economice vitale.

11. Nu sunt protejați în nicio parte a arealului lor

Rechinii taur sunt încă o specie comună, găsită în multe ape calde din întreaga lume, dar chiar și acești prădători formidabili și flexibili sunt în pericol din cauza oamenilor. Ei sunt listați ca vulnerabili – statut ridicat în 2021 de la un statut mai puțin grav, „aproape amenințați” – de către IUCN, ceea ce înseamnă că în prezent nu se califică drept pe cale de dispariție, chiar dacă populațiile sunt în declin.

IUCN afirmă că rechinul taur este „capturat ca specie țintă și captură accidentală în pescuitul artizanal, industrial și recreațional pe întregul său areal, cu multiple tipuri de unelte de pescuit, inclusiv plase, paragate și traule. Este reținut în principal pentru carne și aripioare.”

În prezent le lipsesc protecțiile legale specifice pe întregul lor areal, dar există programe de conservare care vizează ajutarea refacerii populațiilor. În S.U.A., Planul de Management al Pescăriilor pentru Speciile Migratoare Mari din Atlantic, implementat în 1993, aplică restricții precum limitări ale permiselor, cote comerciale și recreaționale și reguli privind uneltele. De asemenea, crește conștientizarea în rândul comercianților de rechini, organizând ateliere obligatorii de identificare a rechinilor.

În Sud, apele de coastă din mai multe state devin interzise plaselor în anumite perioade ale anului, ceea ce ajută la reducerea presiunii asupra rechinilor taur juvenili.