Celebrul filozof Aristotel a fost primul care a atribuit oamenilor cele cinci simțuri tradiționale: văzul, auzul, tactilul, gustul și mirosul. Totuși, dacă ar fi clasificat astăzi simțurile animalelor, lista ar fi fost mai lungă. Mai multe animale posedă abilități perceptive suplimentare care le permit să experimenteze lumea în moduri pe care abia ni le putem imagina. Iată lista noastră cu 11 animale care au al șaselea simț.
Păianjeni
Toți păianjenii au organe unice numite sensilla cu fante. Acești mecanoceptori, sau organe senzoriale, le permit să simtă tensiuni mecanice minime pe exoscheletul lor. Acest al șaselea simț le face ușor păianjenilor să judece lucruri precum mărimea, greutatea și, posibil, chiar creatura prinsă în pânzele lor.
De asemenea, îi poate ajuta să facă diferența între mișcarea unei insecte și mișcarea vântului sau a unui fir de iarbă.
Ctenofore
Ctenoforele au unele organe senzoriale nefamiliare celor dintre noi cu simțuri umane. Aceste creaturi gelatinoase maiestuoase au receptori specializați de echilibru numiți statociști care le permit să se echilibreze. Ocelii, care sunt fotoreceptori simpli, permit animalelor fără ochi să simtă lumina și întunericul fără a crea o imagine complexă. Ambele fac parte din rețeaua nervoasă care permite ctenoforelor să detecteze hrana din apropiere prin schimbări în structura chimică a apei.
Deoarece nu au un sistem nervos centralizat, ctenoforele se bazează, de asemenea, pe acest simț specializat pentru a coordona mai bine mișcările cililor lor pentru a captura hrana.
Porumbei
Porumbeii au al șaselea simț numit magnetorecepție. Multe animale migratoare, de la somoni la țestoase de mare, au o abilitate unică de a detecta câmpul magnetic al Pământului pe care îl utilizează ca o busolă pentru a naviga pe distanțe mari. Printre păsări, puține o fac mai bine decât porumbeii, în special porumbeii voiajori domestici.
Oamenii de știință au aflat că porumbeii au structuri care conțin magnetită în ciocurile lor. Aceste structuri conferă păsărilor un simț acut al orientării spațiale, permițându-le să își identifice poziția geografică.
Delfini
Aceste mamifere marine carismatice au incredibilul al șaselea simț al ecolocației. Deoarece sunetul călătorește mai bine în apă decât în aer, delfinii creează o reprezentare vizuală tridimensională a împrejurimilor lor bazată în întregime pe undele sonore, foarte asemănător cu un dispozitiv sonar. Undele sonore reflectate înapoi către emițător permit localizarea unui obiect. Aceasta servește la orientarea animalului, vânarea prăzii, evitarea obstacolelor și interacțiunea socială.
Ecolocația permite delfinilor și altor cetacee cu dinți, balene și marsuini să vâneze pradă acolo unde vizibilitatea este limitată sau inexistentă, fie că este vorba de un râu tulbure sau de adâncimile oceanului unde lumina nu ajunge.
Rechini
Electrorecepția este abilitatea remarcabilă a rechinilor și raielor de a detecta câmpurile electrice din împrejurimile lor. Tuburi umplute cu jeleu, numite ampule Lorenzini, găzduiesc acest al șaselea simț. Dispunerea și numărul ampulelor variază în funcție de dacă prada principală este activă sau mai sedentară.
Forma ciudată a capului unui rechin ciocan permite un simț electroreceptor îmbunătățit, permițându-le să acopere o suprafață mai mare a fundului oceanului. Deoarece apa sărată este un conductor atât de bun de electricitate, rechinii cu un al șaselea simț rafinat își pot detecta prada după sarcinile electrice emise atunci când un pește își contractă mușchii.
Somoni
Somonii, la fel ca alți pești, au magnetorecepție, sau capacitatea de a simți câmpul magnetic al Pământului ca al șaselea simț. Somonii se remarcă prin faptul că își găsesc drumul înapoi pentru a depune icre în aceleași râuri din care s-au născut, în ciuda parcurgerii unor distanțe mari în oceanul deschis în timpul vieții lor adulte. Cum reușesc?
Este încă în mare parte un mister pentru știință. Oamenii de știință cred că somonii utilizează depozite de magnetită în creierul lor pentru a capta câmpul magnetic al Pământului. Somonii au, în plus, un simț al mirosului rafinat și pot discerne mirosul cursului lor natal într-o singură picătură de apă. Ei capătă acest miros când părăsesc locul de depunere a icrelor și și-l amintesc pe drumul de întoarcere.
Lilieci
Liliecii au o combinație de trei simțuri suplimentare, sau poate al șaselea, al șaptelea și al optulea simț: ecolocația, simțul geomagnetic și polarizarea.
Liliecii folosesc ecolocația pentru a găsi și captura prada. Ei au un laringe capabil să genereze un zumzet ultrasonic, pe care îl emit prin gură sau nas. Pe măsură ce sunetul călătorește, undele sonore se reflectă înapoi și oferă liliecilor informații asemănătoare radarului despre împrejurimile lor. Aceasta funcționează doar pentru a le oferi o percepție pe rază scurtă a mediului lor – distanțe de aproximativ 5 până la 50 de metri.
Liliecii folosesc simțul lor geomagnetic ca o busolă pentru a naviga pe distanțe lungi, cum ar fi pentru migrație. Receptorii bazați pe magnetită din creierul lor, posibil în neuronii hipocampali și talamici, conferă liliecilor această abilitate. Ei sunt capabili să detecteze chiar și câmpuri magnetice foarte slabe.
Cel mai recent descoperit „al șaselea simț” este vederea polarizării. Vederea polarizării, sau simțirea modelului solar pe cer, este ceva ce liliecii pot face chiar și în zilele înnorate sau după ce soarele a apus. Nu se știe care structură fiziologică le conferă această abilitate, deoarece liliecii nu au formele vizuale găsite la alte animale care folosesc poziția razelor solare. Prin urmare, această vedere nu este văzul în sensul tradițional atunci când vine vorba de lilieci. Liliecii folosesc acest simț în combinație cu simțul lor geomagnetic pentru navigare.
Crevetele Miel
Creveții miel au, de asemenea, un al șaselea simț legat de polarizare. Ei detectează și comunică cu alți creveți miel folosind lumină polarizată liniar, chiar și în lungimile de undă ultraviolet și verde. Pe lângă aceasta, ei pot face acest lucru și cu lumină polarizată circular.
Din Scientific American: „Lumina care se reflectă de pe obiecte conține întotdeauna o componentă polarizată, iar această proprietate a luminii poate revela obiecte care altfel se confundă cu fundalul; creveții miel o folosesc pentru a găsi prada în mediul lor oceanic albăstrui.”
Creveții miel sunt singurul animal cunoscut care are capacitatea de a percepe lumina polarizată circular. Aceste abilități le oferă un vast repertoriu de semnale pe care doar alți creveți miel le pot vedea și înțelege.
Pescarii Vremii
Pescarii vremii, cunoscuți și sub numele de pești ai vremii, au o abilitate incredibilă de a detecta schimbările de presiune. Ei folosesc acest simț pentru a monitoriza flotabilitatea sub apă și pentru a compensa lipsa unei vezici înotătoare. Această abilitate vine prin ceva numit aparatul Weberian. Aparatul Weberian, care constă din patru oase situate în spatele craniului, este prezent la multe specii de pești și îmbunătățește auzul sub apă prin „conducerea schimbărilor de presiune produse de undele sonore provenite din exterior de la vezica înotătoare la ureche”.
În mod remarcabil, acest al șaselea simț permite, de asemenea, acestor pești să „prevadă” vremea, iar pescarii și proprietarii de acvarii au recunoscut de mult timp schimbările în activitatea lor pe măsură ce se apropie furtuni mari.
Ornitorinc
Aceste mamifere bizare, cu cioc de rață și care depun ouă, au un simț incredibil al electrorecepției, similar cu al șaselea simț al rechinilor. Folosind impulsuri electrice, ei sunt capabili să localizeze prada în apele întunecate și noroioase ale râurilor și pâraielor. Ornitorincul are aproximativ 40.000 de celule electroreceptoare în ciocul său, găsite în dungi în ambele jumătăți ale ciocului. Ciocul conține, de asemenea, mecanoreceptori cu tije de împingere, care conferă animalului un simț tactil acut și fac din ciocul ornitorincului organul său senzorial primar.
Un ornitorinc își balansează capul dintr-o parte în alta în timp ce înoată ca modalitate de a-și îmbunătăți acest simț.
Țestoase de mare
Toate țestoasele de mare au un simț geomagnetic. Țestoasele de mare femele au o capacitate de orientare natală care nu este pe deplin înțeleasă, dar care le permite să își găsească drumul înapoi la plaja unde au eclozat. Țestoasele țestoase de mare pieloase au un tip particular de ceas biologic, sau simțul „al treilea ochi”. Țestoasele de mare folosesc aceste abilități pentru a ști când să migreze, unde se află în ocean în raport cu zonele de hrănire și cum să găsească plaja unde au eclozat.
Țestoasa țestoasă de mare pieloasă are o pată roz deschis pe cap, o glandă pineală care acționează ca o fereastră spre cer și oferă țestoasei informații despre anotimpuri, influențând astfel migrația.
Având în vedere distanțele vaste pe care le parcurg, abilitatea lor de a localiza plaja natală și zonele de hrănire este remarcabilă. La fel ca multe animale migratoare, țestoasele de mare realizează această navigare prin măsurarea câmpului magnetic al Pământului. Cercetătorii cred acum că mecanismul din spatele acestei abilități provine de la bacterii magnetotactice. Mișcarea acestor bacterii este influențată de câmpurile magnetice ale Pământului și formează relații simbiotice cu animalele gazdă.
