10 tipuri de ghețari și diferențele dintre ei
Ghețarii sunt mase de gheață care se mișcă încet pe uscat. Deși sunt compuși din gheață solidă, ghețarii se comportă ca un lichid, deplasându-se în jos sub influența gravitației.
Ghețarii se găsesc în regiunile polare sub forma unor foi uriașe de gheață, calote glaciare și câmpuri de gheață. Ei se găsesc și în regiunile muntoase de pe tot globul. Pe măsură ce zăpada se acumulează și se compactează, aceasta se transformă în gheață care, în timp, coboară pe pantele munților, prin văi și pe zonele joase de coastă. Ghețarii pot scobi pereții de stâncă, transporta resturi pe distanțe mari și modela topografia în moduri spectaculoase. În general, cercetătorii clasifică ghețarii după mărimea, locația și aspectul lor.
Iată 10 tipuri de ghețari și caracteristicile care îi fac unici.
Foi glaciare continentale
Cele mai mari mase de gheață glaciară sunt numite foi glaciare continentale. Acestea sunt întinderi mari de gheață care acoperă întreaga suprafață a unui peisaj. Foițele glaciare au peste 20.000 de mile pătrate.
În prezent, există doar două foi glaciare continentale pe Pământ, în Antarctica și Groenlanda. Dintre acestea, foaia glaciară din Antarctica este mai mare, acoperind o suprafață de aproximativ 14 milioane de kilometri pătrați, echivalentul suprafeței Statelor Unite și Mexicului împreună. În trecut, foi glaciare acopereau și cea mai mare parte a Canadei și Scandinaviei.
Foițele glaciare sunt atât de mari încât acoperă aproape toate formele de relief, cu excepția celor mai înalți munți. Întregi lanțuri muntoase și văi există sub foaia glaciară din Antarctica, care în unele locuri are o grosime de până la 3 mile.
Calote glaciare
Calotele glaciare sunt similare cu foile glaciare, dar sunt mai mici. Ele măsoară mai puțin de 20.000 de mile pătrate. Totuși, aceste mase de gheață sunt uriașe și pot acoperi forme de relief precum lanțuri muntoase. Calotele glaciare au formă de cupolă și se găsesc în principal în regiunile polare, în zone cu altitudini relativ ridicate. Este important de menționat că termenul „calote glaciare polare” se referă adesea la gheața marină din Arctica, care este diferită de calotele glaciare.
Un exemplu celebru este calota glaciară Vatnajökull din Islanda, cea mai mare calotă glaciară din Europa. Aceasta acoperă șapte vulcani activi, precum și văi și câmpii. Vulcanii degajă căldură, formând lacuri sub stratul de gheață, care pot cauza inundații violente atunci când apa este eliberată în râurile glaciare.
Câmpuri de gheață
Câmpurile de gheață seamănă mult cu calotele glaciare, dar sunt influențate de relieful din zonă. În timp ce calotele glaciare au formă de cupolă și creează propriul relief, câmpurile de gheață tind să fie plate. De asemenea, câmpurile de gheață nu sunt suficient de mari pentru a acoperi lanțuri muntoase întregi. În schimb, ele acoperă de obicei văile din jur, lăsând vârfurile munților să se ridice deasupra gheții.
Mai multe tipuri de ghețari sunt alimentate de foi glaciare, calote glaciare și câmpuri de gheață. De exemplu, câmpul de gheață Harding din Munții Kenai, Alaska, alimentează peste 30 de ghețari mai mici. Cu o suprafață de aproximativ 1.813 kilometri pătrați, este cel mai mare dintre cele patru câmpuri de gheață din Statele Unite.
Ghețari de ieșire
Ghețarii de ieșire sunt ghețari care se formează atunci când gheața din foi glaciare sau calote glaciare curge în afara limitei lor inițiale, de obicei prin văi sau pe coaste.
Când un ghețar curge dintr-o foaie glaciară, calotă glaciară sau câmp de gheață, acesta se numește ghețar de ieșire. Ghețarii de ieșire curg în jos, unde un gol dintre munți formează un punct jos. Astfel, de obicei, aceștia sunt înconjurați pe laterale de stâncă expusă.
Deoarece sunt alimentați de mase uriașe de gheață, ghețarii de ieșire pot fi și ei masivi. Ghețarul Lambert din Antarctica este cel mai mare și cel mai rapid ghețar din lume. Acesta evacuează o cantitate enormă de gheață anual.
Ghețari de vale
Un ghețar care se găsește într-o zonă joasă, sub vârfurile munților, se numește ghețar de vale. Aceștia se pot forma în mai multe moduri. Dacă un ghețar de ieșire nu este împiedicat de relief, poate curge în jos și deveni un ghețar de vale. De asemenea, se pot forma independent de ghețarii de ieșire, în regiunile montane înalte.
Ajuți de gravitație, ghețarii de vale pot scobi stânca și pot modifica topografia unei zone pe parcursul a milioane de ani. Rezultatul acestei acțiuni de sculptare este de obicei o vale în formă de U. Valea Yosemite este un exemplu clasic de vale cu pereți abrupți și fund plat, modelată de un ghețar antic.
Ghețari de maree
Ghețarii de maree se formează atunci când ghețarii de vale curg pe o distanță atât de lungă încât ajung în cele din urmă la ocean. În loc să se întâlnească lin cu apa, ghețarii de maree formează adesea stânci înalte care stau deasupra nivelului mării. Acești ghețari eliberează bucăți mari de gheață pe măsură ce avansează, creând aisberguri.
Ghețarul John Hopkins din Alaska este un ghețar de maree. Acesta se întinde pe o distanță de 12 mile de la sursa sa din munți, având o lățime de o milă și o înălțime de 250 de picioare la punctul de întâlnire cu marea. Focile din port folosesc frecvent aisbergurile create de ghețar ca refugiu.
Ghețari suspendați
Un ghețar suspendat începe la altitudini mari, în munți, și adesea alimentează un ghețar de vale. Spre deosebire de ghețarii care curg neîntrerupt, ghețarii suspendați se opresc brusc, de obicei la o stâncă. Aceștia eliberează gheață în ghețarii de vale prin avalanșe și căderi de gheață. De asemenea, pot declanșa căderi de stânci și alunecări de teren.
Mișcările bruște ale ghețarilor suspendați pot fi periculoase și chiar mortale. În 2002, un ghețar suspendat de pe versanții Muntelui Dzhimarai-Khokh din Rusia a avansat brusc, eliberând gheață și roci pe ghețarul Kolka. Impactul brusc a cauzat cedarea ghețarului Kolka, declanșând o avalanșă care a parcurs opt mile pe vale.
Ghețari de piedmont
Ghețarii de piedmont se formează la capătul ghețarilor de vale, atunci când aceștia curg în zone largi și plate. Ghețarii de piedmont sunt caracterizați de aspectul lor larg, asemănător unui bulb, și de regiunile joase pe care le ocupă.
Ghețarul Malaspina din Alaska este cel mai mare ghețar de piedmont din lume, acoperind aproximativ 1.500 de mile pătrate de câmpie de coastă. Suprafața ghețarului este marcată de ondulații și pliuri, unde morenele sau rocile și solul au fost încorporate în gheață, dând naștere acestui aspect neuniform.
Ghețari cirque
Ghețarii cirque sunt ghețari mici care se formează în depresiuni circulare sau semilunare în munți, numite circuri glaciare. Aceștia sunt adesea punctul de plecare al altor tipuri de ghețari.
Ghețarii cirque se găsesc la altitudini mari, în regiuni alpine, fiind înconjurați de pereți formați din vârfuri muntoase. În general, ghețarii cirque se formează din zăpada acumulată, mai degrabă decât să fie alimentați de câmpuri de gheață mai mari. Zăpada se acumulează în mici depresiuni de pe versanții munților și, în timp, se compactează și devine gheață glaciară. De-a lungul a milioane de ani, mișcarea ghețarului poate eroda aceste depresiuni, formând văi în formă de bol, numite circuri glaciare.
Circul „Cirque of the Towers” din Wyoming este unul dintre cele mai spectaculoase exemple de circ glaciar sculptat de un ghețar. Ghețarul care a sculptat această vale s-a retras, lăsând în urmă un semicerc de 15 vârfuri ascuțite din granit.
Ghețari de rocă
Ghețarii de rocă sunt ghețari acoperiți sau umpluți cu resturi, precum roci și sol. Toți ghețarii conțin o anumită cantitate de rocă, acumulată pe măsură ce ghețarul se deplasează și dislocă material din terenul înconjurător. Însă ghețarii de rocă sunt caracterizați de cantitatea mare de rocă pe care o conțin. În unele cazuri, un ghețar de rocă poate conține mai multă rocă decât gheață. În alte exemple, ghețarii mici pot fi complet acoperiți de roci. Adesea, aceștia au o culoare maro sau gri și seamănă mai degrabă cu o alunecare de teren decât cu un ghețar.
Ghețarul Atlin este un exemplu de ghețar de rocă care, la prima vedere, arată ca o alunecare de teren. Ghețarul se agață de versantul Muntelui Atlin din Columbia Britanică, Canada. Datorită terenului abrupt și al rocilor instabile, ghețarul acumulează suficientă rocă pe măsură ce se deplasează, încât gheața devine aproape complet ascunsă.
