În 2016, pasionații americani de arhitectură și istorie s-au bucurat când PBS a analizat în detaliu o colecție deliberat eclectică a celor mai revoluționare minuni create de om din țară – orașe, case și, nu în ultimul rând, parcuri – în aclamata și nespus de fascinanta serie „10 That Changed”.
Găzduită de Geoffrey Baer, această serie produsă de WTTW Chicago, care prezintă cele mai revoluționare exemple ale mediului construit american, revine acum cu o serie de trei noi episoade speciale de câte o oră: „10 Străzi Care Au Schimbat America”, care dă startul revenirii seriei pe 10 iulie, „10 Monumente Care Au Schimbat America” (premiera pe 17 iulie) și „10 Minuni Moderne Care Au Schimbat America” (premiera pe 24 iulie).
Cu premiera chiar la timp pentru sezoanele de călătorii rutiere de la sfârșitul verii și toamna, „10 Străzi Care Au Schimbat America” abordează o istorie uluitoare de 400 de ani, uneori turbulentă. Fiecare segment individual documentează modul în care drumurile americane, care au evoluat din potecile sălbatice stabilite de nativii americani, au modelat nu doar modul în care ne deplasăm, ci și modul în care trăim.
Așa cum am menționat, străzile în cauză formează un grup ecletic care include o rută poștală colonială, o autostradă transcontinentală revoluționară și o mare arteră mărginită de copaci care a dat naștere primei suburbii deservite de tramvai din țară. Broadway, o stradă care nu are nevoie de prea multe prezentări, se numără și ea printre acestea. Și deși automobilul a jucat un rol central în dezvoltarea multor dintre aceste drumuri, echipa „10 That Changed” analizează, de asemenea, în mod inteligent modul în care pietonizarea, o problemă ignorată în mare măsură la mijlocul secolului al XX-lea, pe măsură ce obsesia noastră națională pentru mașini a luat amploare, este mai vitală ca niciodată, pe măsură ce un număr tot mai mare de americani gravitează către medii urbane pietonabile deservite de străzi „complete”.
Mai jos, veți găsi o scurtă prezentare a celor 10 străzi influente care au contribuit, în bine sau în rău, la modelarea vieții americane. Pentru clipuri, fotografii și informații suplimentare, inclusiv orele locale de difuzare pentru toate episoadele sezonului doi, accesați excelentul site web interactiv „10 That Changed America”.
Boston Post Road (New York City către Boston)
Simplul act de livrare a poștei a avut o influență vastă asupra modului în care americanii călătoresc de la punctul A la punctul B. Un exemplu în acest sens este Boston Post Road, o rută primitivă de livrare a poștei, transformată apoi în autostradă cu taxă, care lega două dintre cele mai mari centre de populație ale Americii coloniale, New York City și Boston, prin ceea ce era pe atunci vasta sălbăticie din New England. Profitând de vechile poteci stabilite de nativii americani, Boston Post Road cuprinde acum secțiuni din actualele U.S. Route 1, U.S. Route 5 și U.S. Route 20.
Pentru cei care deplâng cât de lent se mișcă uneori poșta astăzi, luați în considerare acest lucru: în 1673, prima călătorie de transport de colete de-a lungul rutei nou-stabilite – „10 That Changed” o numește „super-autostrada informațională” originală a Americii – a durat în total două săptămâni printr-un teritoriu neexplorat și uneori periculos. (Suburbia din Connecticut era puțin diferită pe atunci.) La mijlocul anilor 1700, călătoriile s-au accelerat considerabil când noul adjunct al maistrului poștal, Benjamin Franklin, a plasat marcatoare de distanță din piatră de-a lungul întregii rute pentru a ajuta la stabilirea tarifelor poștale bazate pe distanță. În 1789, noul președinte ales, George Washington, a finalizat călătoria, oprindu-se pentru a se alimenta la numeroasele taverne și hanuri care punctau drumul rudimentar. Multe dintre aceste stabilimente istorice încă mai există astăzi și afișează cu mândrie plăcuțe cu „George Washington a dormit aici”.
„Nu văd de ce nu ar trebui să fie faimos, dar nu este larg cunoscut în afara regiunii de Nord-Est”, a declarat Eric Jaffe, autorul cărții „King’s Best Highway”, pentru New York Times despre vechea Boston Post Road în 2010.
Broadway (New York City)
Într-un oraș în care arterele publice care se desfășoară de la nord la sud sunt dominate de bulevarde denumite și numerotate, Broadway stă singur – Cher-ul străzilor din New York City.
Pe cât este de cunoscut, există o mulțime de concepții greșite despre cea mai veche și cea mai lungă stradă nord-sud din Big Apple. O traducere literală a cuvântului olandez brede weg, Broadway nu este în întregime mărginită de teatre și nici nu se limitează la o secțiune restrânsă din Manhattan. Începând de lângă vârful Lower Manhattan, Broadway se întinde pe aproximativ 20,9 kilometri spre nord, tăind diagonal de la est la vest prin grila altfel previzibilă și paralelă a insulei. Trece printr-o gamă diversă de cartiere – printre care SoHo, Upper West Side, Washington Heights și aproximativ 10 străzi sau cam așa ceva de zonă de teatre în Midtown – înainte de a trece în Bronx și apoi de a intra în comitatul Westchester, unde devine parte a U.S. Route 9 și se termină în satul Sleepy Hollow.
Urmărind aproximativ traseul vechii poteci Wickquasgeck stabilite de locuitorii originali vorbitori de Algonquin din zonă, Broadway poate revendica, desigur, câteva premiere. Așa cum este detaliat de „10 That Changed”, Broadway a fost prima stradă din America care a beneficiat de transport public în masă. De asemenea, în 1880, a devenit una dintre primele străzi din America iluminate complet de lămpi stradale electrice, câștigându-și porecla durabilă „The Great White Way” (Marea Cale Albă). Astăzi, Broadway continuă să deschidă noi drumuri, pe măsură ce traficul auto cedează locul piațetelor pietonale și altor proiecte benefice, care modifică peisajul urban.
Eastern Parkway (Brooklyn, New York)
Lățimea sa, vegetația abundentă și prezența câtorva clădiri de apartamente impunătoare și a unora dintre cele mai importante atracții culturale din Brooklyn, îi conferă Eastern Parkway, creditată ca fiind primul parkway din lume, o notă distinctivă. Termenul „parkway” a fost inițial folosit pentru a descrie autostrăzi amenajate, cu acces limitat, care erau conectate la suprafețe vaste de parcuri și erau în mare parte rezervate plimbărilor relaxante cu peisaj frumos.
Deși Eastern Parkway nu este la fel de prietenosă cu plimbările de plăcere ca în anii 1870, punctul de plecare al acestei artere urbane istorice, chiar în afara Prospect Park, la Grand Army Plaza, amintește de originile sale legate de parcuri. De fapt, conceptul de parkway a fost conceput de nimeni altul decât Frederick Law Olmsted și Calvert Vaux, celebrii peisagiști ai secolului al XIX-lea care au proiectat Prospect Park și omologul său și mai faimos din Manhattan, Central Park. Deși Eastern Parkway de astăzi servește ca un coridor de transport multimodal aglomerat, Ocean Parkway, un alt parkway din Brooklyn, proiectat de Olmsted și Vaux și mărginit de copaci, a devenit primul drum din America care a avut o pistă de biciclete desemnată, în 1894.
Greenwood Avenue (Tulsa, Oklahoma)
Rutele și drumurile selectate pentru „10 Străzi Care Au Schimbat America” se concentrează în mare parte pe explorare, extindere și progresul clasic, vechi. Povestea Greenwood Avenue este una de teamă, intoleranță și, în cele din urmă, distrugere. Și nu este mai puțin importantă.
La începutul secolului al XX-lea, Greenwood Avenue din Tulsa era principala arteră comercială a unei comunități afro-americane bogate, supranumită „Black Wall Street”. Afacerile deținute de negri au înflorit deoarece, în cele din urmă, nu puteau înflori altundeva. „Succesul Greenwood ca ‘Black Wall Street’ nu a fost un fenomen izolat”, a declarat recent gazda Baer pentru Tulsa World. „Ceea ce a deosebit Greenwood a fost bogăția provenită din petrol. Dar o serie de orașe – Chicago, Washington, D.C., New York, Pittsburgh – aveau aceste comunități afro-americane prospere, autonome. Deoarece nu puteau face cumpărături în centrul orașului, au mers mai departe și și-au creat propriul centru, iar multe dintre acestea au crescut în comunități vibrante, dinamice. Aveau propriile lor teatre, ziare, baruri, orice doriți.”
Și apoi, în 1921, a venit Tulburarea Rasială din Tulsa, un act brutal de violență a mulțimii care a văzut întregul cartier ars din temelii de albi din Tulsa, cu ajutorul guvernului statului Oklahoma. Sute de oameni au fost uciși, mii au rămas fără adăpost, iar cea mai bogată enclavă neagră a țării a fost pierdută în urma celui mai grav act de violență rasială din istoria americană. Locuitorii supraviețuitori au reconstruit în cele din urmă Greenwood, deși ulterior a decăzut parțial din cauza desegregării. În anii 1970, cartierul a fost nivelat din nou pentru a face loc proiectelor de reamenajare urbană, inclusiv construcția unei autostrăzi interstatale. (Greenwood nu a fost singur în această privință, deoarece multe proiecte majore de infrastructură urbană din această eră au făcut mai mult rău decât bine prin izolarea și mai mare a comunităților istorice de negri de orașele din care făceau parte odată.) O mică secțiune a cartierului, flancând Greenwood Avenue, a fost cruțată și este acum un district istoric protejat.
Kalamazoo Mall (Kalamazoo, Michigan)
Kalamazoo Mall este o includere interesantă – și incredibil de pertinentă – în „10 Străzi Care Au Schimbat America”, având în vedere că majoritatea celorlalte intrări de pe această listă au ajutat, fiecare în felul său istoric, să pună mai multe mașini pe drumuri. Kalamazoo Mall, inaugurat în 1959 ca primul centru comercial pietonal din America, a renunțat la ele.
Proiectat de arhitectul Victor Gruen, scopul Kalamazoo Mall a fost de a reînvia centrul orașului Michigan, care se confrunta cu dificultăți, prin închiderea a două străzi – alte două străzi au fost închise în anii următori – din Burdick Street pentru traficul auto și permițând pietonilor să domine drumul. Acesta a fost un concept extrem de contrarian pentru America obsedată de mașini de la mijlocul secolului: o parte schemă de revitalizare urbană, o parte antidot pentru centrele comerciale suburbane închise care au apărut literal peste tot în acea eră. (Gruen a proiectat, de asemenea, faimos aceste tipuri de mall-uri și în număr mare, inclusiv Cherry Hill Mall din New Jersey, Southdale Center din Edina, Minnesota, și originalul Valley Fair Shopping Center din San Jose, California.)
Deși Kalamazoo Mall a avut urcușuri și coborâșuri de-a lungul anilor, influența sa este răspândită și durabilă. După deschiderea sa, numeroase alte orașe – Burlington, Vermont; Ithaca, New York; Charlottesville, Virginia; Boulder, Colorado; și Santa Monica, California, printre ele – au alungat mașinile de pe străzile lor centrale în favoarea zonelor pietonale.
Lincoln Highway (New York City către San Francisco)
Lincoln Memorial din Washington, D.C., nu a fost primul monument național creat în onoarea iubitului al 16-lea președinte.
În 1913, cu nouă ani înainte ca acel monument iconic să fie dedicat, Carl G. Fisher, proprietarul de reprezentanță auto născut în Indiana, pasionat de curse și fervent susținător al industriei auto americane în devenire, care ulterior a dezvoltat orașul Miami Beach, a imaginat metoda supremă de a-l comemora pe Lincoln, promovând în același timp această invenție nouă, cunoscută sub numele de mașină: prima rută auto de la o coastă la alta a țării. „Automobilul nu va ajunge nicăieri până nu va avea drumuri bune pe care să circule”, a spus Fisher, un antreprenor cu prieteni în locuri foarte înalte și cu talent pentru a genera publicitate.
Întinzându-se de la New York City la San Francisco, Lincoln Highway a trecut prin 13 state și a acoperit aproximativ 5.454 de kilometri de peisaje americane variate, atât rurale, cât și urbane. De-a lungul deceniilor, traseul original a fost realiniat, redenumit sau șters complet. (Una dintre primele autostrăzi interstatale, I-80, urmează o rută similară cu vechea Lincoln Highway.) Cu toate acestea, o serie de rute de stat care făceau parte odată din autostrada transcontinentală a lui Fisher își îmbrățișează moștenirea Lincoln Highway și folosesc încă numele cu mândrie. Același lucru este valabil și pentru multe afaceri situate adiacent vechii autostrăzi, care prezintă numeroase segmente desemnate acum districte istorice. Rămășițele vechiului drum există și vor continua să existe. Între timp, viziunea revoluționară a lui Fisher de a conduce de-a lungul țării a fost transmisă unei noi generații de exploratori îndrăzneți, dornici să pornească la drum.
Drumul Național (Cumberland, Maryland, către Vandalia, Illinois)
Desemnat ca un „All-American Road” de către Programul Național pentru Drumuri Scenice, Drumul Național este cunoscut de mulți automobiliști moderni sub o varietate de alte nume, care, așa cum merg lucrurile, sunt în mare parte banale și nu foarte ilustre. Cele mai multe implică numere de drumuri de stat. Dar indiferent ce spun indicatoarele, semnificația istorică a acestui traseu de aproximativ 997,7 kilometri, care se întinde de la Cumberland, Maryland, pe râul Potomac, până la fosta capitală a Illinois, Vandalia, este innegabilă.
Drumul Național – astăzi, este în mare parte aliniat cu U.S. Route 40 – datează din 1811, când au început lucrările la prima autostradă finanțată federal în Statele Unite și au continuat timp de aproape 30 de ani. Având în vedere rolul său central în facilitarea fluxului constant de care trase de boi care se aventurau spre vest de la Coasta de Est, peste Munții Apalași, la mijlocul secolului al XIX-lea, ruta este bogată în locuri care merită ocolite, inclusiv un pod suspendat de la mijlocul secolului al XIX-lea, o serie de hanuri istorice, taverne și case de taxare, precum și marcatoare de distanță din piatră care există de când lumea. Pentru cei interesați să vadă relicve istorice de o natură complet diferită, nicio călătorie de vară de-a lungul acestei rute legendare – cunoscută odată ca „Strada Principală a Americii” – nu ar fi completă fără câteva opriri prelungite la Târgul de Curte Istoric de pe Drumul Național.
St. Charles Avenue (New Orleans)
St. Charles Avenue din New Orleans – „Bijuteria Marilor Bulevarde ale Americii” – este predominant cunoscută ca un bulevard elegant, îngrijit, mărginit de o colecție de stejari perenifoli din sud și de conace impunătoare, ambele la fel de impresionante ca mărime.
St. Charles Avenue, o stradă cu o atmosferă sălbatică, care se curbează de la Uptown și Downtown de-a lungul curbei în formă de semilună a râului Mississippi, este o stradă care merită savurată, metoda preferată fiind faimoasa linie de tramvai St. Charles Streetcar. Înființată în 1835, St. Charles Streetcar este cea mai veche linie de tramvai operată continuu din lume. (Împreună cu faimoasele funiculare din San Francisco, este unul dintre cele două sisteme de tramvai desemnate ca Repere Istorice Naționale.) Astăzi, este cu siguranță un mijloc de transport turistic, dar și unul folosit de navetiștii obișnuiți, la fel ca în zilele sale de glorie din secolul al XIX-lea, când tramvaiul lega inima orașului Big Easy și portul său de suburbiile sale înstărite – și pe atunci îndepărtate – de navetiști.
Wilshire Boulevard (Los Angeles)
Melrose. Sunset. Mulholland. Los Angeles nu duce lipsă de străzi iconice. Niciuna, însă, nu se poate lăuda cu aceeași semnificație istorică precum Wilshire Boulevard, o arteră largă care se întinde de la est la vest, de la centrul orașului până la Santa Monica. Mărginită de palmieri unduitori, zgârie-nori strălucitori și turnuri de apartamente de milioane de dolari, Wilshire este artera majoră quintesențială din L.A.: pe rând opulentă și aspră și perpetuu blocată de trafic. Cea mai faimoasă secțiune a Wilshire este Miracle Mile, o zonă odinioară rurală care, în anii 1930, a lăsat loc unui centru comercial unic în felul său, care se adresa automobiliștilor bogați cu bani de cheltuit. (Aceasta este cu siguranță cultura timpurie a mașinilor din L.A. la cel mai anti-pietonal nivel.) Cu abundența sa de arhitectură Art Deco, această porțiune istorică a Wilshire, aclamată odată ca Champs-Élysées-ul Americii, găzduiește acum o serie de instituții culturale majore, inclusiv Muzeul de Artă al Comitatului Los Angeles.
Scrie Christopher Hawthorne pentru L.A. Times: „… mai degrabă decât să acționeze ca un simbol perfect al Los Angeles, Wilshire a funcționat ca un teren de testare pentru noi idei despre arhitectură, comerț, transport și urbanism în California de Sud. Timp de aproape un secol, Wilshire a fost bulevardul prototipurilor din L.A., un șir de ipoteze lung de aproximativ 25,7 kilometri.”
(De notat, de asemenea: Wilshire a găzduit primele benzi dedicate pentru virajul la stânga și semafoarele automate din L.A.)
Woodward Avenue (Detroit)
Woodward Avenue – legendara rută M-1 – este artera principală quintesențială din Midwest, dar cu o notă distinctă a Detroitului.
Urmând traseul vechii poteci Saginaw, Woodward Avenue pornește de la Hart Plaza, de-a lungul malului râului din centrul Detroitului, înainte de a se îndrepta spre nord-nord-vest, prin inima orașului Motor City, unde servește ca diviziune între East și West Side. Traversând 8 Mile Road și intrând în suburbiile nordice din Oakland County, Woodward Avenue se termină în orașul Pontiac din apropiere. Botezată Traseul Moștenirii Automobilelor în cadrul Programului Național pentru Drumuri Scenice în 2009, acesta este un drum atât de impregnat de istoria culturii auto americane încât întregul traseu, lung de aproximativ 36,2 kilometri, este o atracție turistică în sine. Mărginită odinioară de reprezentanțe auto și fabrici de automobile, Woodward Avenue a fost sinonimă la mijlocul secolului al XX-lea cu drive-in-uri, curse de drag și cultura „cruising” – cele mai puternice muscle car-uri dominau pozitiv această stradă legendară care, printre altele, a dat naștere nimănui altcuiva decât Ford Model T. (De asemenea, găzduiește primul segment de autostradă pavată cu beton și primul semafor modern cu trei culori din S.U.A.)
Deși peisajul s-a schimbat dramatic de-a lungul unor porțiuni din Woodward Avenue de-a lungul anilor, multe dintre cele mai recunoscute repere ale drumului stau încă impunătoare, iar locuitorii din Detroit rămân foarte mândri de singura lor „Strada Principală”.
