De la pisici spion la albine care detectează bombe, animalele au jucat roluri ciudate în operațiunile militare. Iată 10 dintre cele mai stranii moduri în care armatele lumii au folosit animalele pentru a aduna informații, a prinde teroriști și a purta războaie.
1 din 10
Delfinii spioni
Delfinii servesc în Marina Statelor Unite de peste 40 de ani, ca parte a Programului Marin Mamiferelor al Marinei, fiind utilizați în timpul Războiului din Vietnam și al Operațiunii Libertate Irakiană. Aceste animale extrem de inteligente sunt antrenate să detecteze, să localizeze și să marcheze mine – fără să menționăm înotători și scafandri suspecți.
De exemplu, în 2009, un grup de delfini cu bot gros a început să patruleze zona din jurul Bazei Navale Kitsap-Bangor din Washington. Mamiferele marine sunt în alertă 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, pentru înotători sau scafandri în apele restricționate ale bazei.
Ce se întâmplă dacă un delfin găsește un intrus? Delfinul atinge un senzor de pe o barcă pentru a-și alerta conducătorul, iar conducătorul plasează apoi o lumină stroboscopică sau un dispozitiv de zgomot pe nasul delfinului. Delfinul este antrenat să înoate către intrus, să-l lovească ușor din spate pentru a-i da jos dispozitivul de pe nas și să înoate departe, în timp ce personalul militar preia controlul.
2 din 10
Albine care detectează bombe
Albinele sunt detectoare naturale, cu antene capabile să simtă polenul în vânt și să-l urmărească până la flori specifice, așa că acum sunt antrenate să recunoască mirosurile ingredientelor din bombe. Când albinele detectează un miros suspect cu antenele lor, își mișcă proboscisul – un organ tubular de hrănire care se extinde din gurile lor.
În practică, o unitate de detectare a bombelor cu albine ar arăta ca o cutie simplă amplasată în afara securității aeroportului sau a unei platforme de tren. În interiorul cutiei, albinele ar fi prinse în tuburi și expuse la rafale de aer, unde ar putea verifica constant prezența mirosului slab al unei bombe. O cameră video conectată la un software de recunoaștere a tiparelor ar alerta autoritățile atunci când albinele încep să-și miște proboscisul în unison.
3 din 10
Gerbilii care luptă împotriva teroriștilor
MI5, agenția de contrainformații și securitate a Regatului Unit, a luat în considerare utilizarea unei echipe de gerbili antrenați pentru a detecta teroriștii care zburau în Marea Britanie în anii 1970. Potrivit lui Sir Stephen Lander, fostul director al organizației, israelienii au pus ideea în practică, plasând cuști cu gerbili la controalele de securitate de la aeroportul din Tel Aviv. Un ventilator a dirijat mirosul suspecților în cușca gerbililor, iar gerbilii au fost antrenați să apese o manetă dacă detectau niveluri ridicate de adrenalină.
Sistemul nu a fost niciodată implementat la aeroporturile din Marea Britanie, deoarece israelienii au fost obligați să-l abandoneze după ce s-a descoperit că gerbilii nu puteau face diferența între teroriști și pasagerii care se temeau pur și simplu de zbor.
4 din 10
Câinii antitanc
Câinii antitanc au fost folosiți de Uniunea Sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a lupta împotriva tancurilor germane. Câinii cu explozivi prinși la spate au fost antrenați să caute mâncare sub tancuri – când câinele era sub vehicul, un detonator se activa, declanșând o explozie. În timp ce unele surse sovietice susțin că aproximativ 300 de tancuri germane au fost avariate de câini, mulți spun că aceasta este pur și simplu propagandă care încearcă să justifice programul.
De fapt, câinele antitanc sovietic a avut mai multe probleme. Mulți câini au refuzat să se arunce sub tancurile în mișcare în timpul bătăliei, deoarece fuseseră antrenați cu tancuri staționare, o măsură de economisire a combustibilului. Tragerea cu armele a speriat și mulți câini, iar aceștia fugeau înapoi în tranșeele soldaților, detonând adesea încărcătura la săritură. Pentru a preveni acest lucru, câinii care se întorceau erau împușcați – adesea de oamenii care îi trimiseseră – ceea ce i-a făcut pe antrenori reticenți să lucreze cu câini noi.
5 din 10
Insecte cyborg
Insectele cyborg ar putea suna ca ceva dintr-un film științifico-fantastic, dar Departamentul de Apărare al Statelor Unite dezvoltă astfel de creaturi ca parte a Inițiativei sale de Insecte Hibride. Oamenii de știință implantează comenzi electronice în corpul insectelor în stadiile incipiente ale metamorfozei și permit țesutului să crească în jurul lor. Insectele pot fi apoi urmărite, controlate și utilizate pentru a aduna sau a transmite informații. De exemplu, o omidă ar putea transporta un microfon pentru a înregistra conversații sau un senzor de gaz pentru a detecta un atac chimic.
6 din 10
Pisici spion
În timpul Războiului Rece, CIA a încercat să transforme o pisică domestică obișnuită într-un dispozitiv de ascultare sofisticat, ca parte a Operațiunii Pisica Acoustică. Ideea a fost de a modifica chirurgical pisicile astfel încât să poată asculta conversațiile sovietice de pe băncile din parc și de pe pervazuri.
Proiectul a început în 1961, când CIA a implantat o baterie și un microfon într-o pisică și a transformat coada sa într-o antenă. Cu toate acestea, pisica a plecat când i-a fost foame, o problemă care a trebuit rezolvată într-o altă operațiune. În cele din urmă, după cinci ani, mai multe intervenții chirurgicale, antrenament intensiv și 15 milioane de dolari, pisica a fost gata pentru primul test pe teren.
CIA a dus pisica într-un compus sovietic de pe Wisconsin Avenue din Washington, D.C. și a scos-o dintr-o dubă parcată din partea cealaltă a străzii. Pisica a intrat pe stradă și a fost lovită imediat de un taxi. Operațiunea Pisica Acoustică a fost declarată un eșec și complet abandonată în 1967.
7 din 10
Ursul soldat
Voytek era doar un pui de urs brun când a doua companie poloneză de transport l-a găsit rătăcind prin dealurile Iranului în 1943. Soldații l-au luat, hrănindu-l cu lapte condensat, iar în scurt timp a devenit parte a unității – bucurându-se chiar de bere și țigări cu ceilalți soldați.
Pe măsură ce Voytek a crescut până la un urs de 1,8 metri și 113 kg, a fost antrenat să care obuze de mortar și cutii de muniție în timpul bătăliei, iar în 1944 a fost înrolat oficial în armata poloneză – complet cu nume, grad și număr. Ursul a călătorit cu unitatea sa, a transportat muniții soldaților sub foc și a descoperit chiar o dată un spion arab ascuns în cabina de baie a unității. După război, Grădina Zoologică din Edinburgh a devenit noua casă a lui Voytek și a trăit acolo până la moartea sa în 1963.
8 din 10
Porumbeii de război
Porumbeii călători au fost folosiți pe scară largă de forțele americane și britanice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De fapt, Armata SUA a avut un întreg Centru de Creștere și Antrenament al Porumbeilor la Fort Monmouth, N.J., unde porumbeii au fost antrenați să transporte capsule mici care conțineau mesaje, hărți, fotografii și camere. Istoricii militari susțin că peste 90% din toate mesajele transportate de porumbei trimise de Armata SUA în timpul războiului au fost primite.
Păsările au participat chiar și la invazia din Ziua Z, pe 6 iunie 1944, deoarece trupele au funcționat sub tăcere radio. Porumbeii au trimis informații despre pozițiile germane de pe plajele Normandiei și au raportat succesul misiunii. De fapt, porumbeii călători au jucat un rol militar atât de important încât 32 au primit Medalia Dickin, cea mai înaltă distincție a Marii Britanii pentru vitejia animalelor. Printre beneficiarii medaliei se numără pasărea G.I. Joe (în imagine) de la Serviciul Porumbeilor din Armata SUA și porumbelul irlandez cunoscut sub numele de Paddy.
9 din 10
Leii de mare care pun cătușe
Leii de mare antrenați, parte a Programului Marin Mamiferelor al Marinei SUA, localizează și marchează mine la fel ca delfinii, dar nu numai atât – ei pun și cătușe scafandrilor subacvatici. Leii de mare poartă în gură o clemă cu arc care poate fi atașată de piciorul unui înotător sau scafandru prin simpla presare a acesteia pe piciorul persoanei. De fapt, leii de mare sunt atât de rapizi încât clema este fixată înainte ca înotătorul să-și dea seama. Odată ce o persoană este prinsă, marinarii de la bordul navelor pot trage înotătorul din apă de frânghia atașată la clemă.
Acești lei de mare special antrenați, parte a Sistemului de Detectare a Intrusilor din Ape Mici al Marinei, patrulează bazele navale și au fost chiar dislocați pentru a proteja navele de teroriști în Golful Persic.
10 din 10
Bombe cu lilieci
Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Forțele Aeriene căutau o modalitate mai eficientă de a ataca orașele japoneze când dr. Lytle S. Adams, un chirurg dentist, a contactat Casa Albă cu o idee. Adams a sugerat fixarea unor mici dispozitive incendiare pe lilieci, încărcarea lor în cuști în formă de obuze și aruncarea lor dintr-un avion. Liliecii s-ar fi eliberat apoi din obuze și și-ar fi găsit drumul în fabrici și alte clădiri, unde s-ar fi odihnit până la explozia mini-bombelor lor.
Armata SUA a început să dezvolte aceste „bombe cu lilieci” la începutul anilor 1940, dar primul test a dat greș atunci când liliecii au dat foc unei baze aeriene din Carlsbad, New Mexico. După aceea, proiectul a fost predat Marinei, care a finalizat un concept de probă de succes, în care liliecii au fost eliberați deasupra unui model al unui oraș japonez. Au fost programate mai multe teste pentru vara anului 1944, dar programul a fost anulat din cauza progresului lent. Armata SUA a investit aproximativ 2 milioane de dolari în proiect.
