O pisică polidactilă, care ar putea fi numită și pisică cu șase degete, este una care se naște cu mai multe degete decât de obicei. Unele pisici polidactile au mai mult de cinci degete la lăbuțele din față sau, mai rar, mai mult de patru la lăbuțele din spate. Acest scenariu este comun (cel puțin printre feline) și este de fapt cauzat de o mutație genetică. Totuși, această mutație nu afectează pisica. De fapt, se crede că le face deosebit de drăguțe și, istoric vorbind, le aduce noroc.
Aflați mai multe despre aceste extremități suplimentare — cum ar fi câte are deținătorul recordului mondial Guinness — și cum acestea pot influența viața pisicii dumneavoastră.
1. Polidactilia este o mutație genetică
Condiția care determină o pisică să aibă degete suplimentare este cauzată de o mutație genetică, deși, de obicei, nu este una dăunătoare sau nesănătoasă. Polidactilia, cunoscută și sub numele de hiperdactilie sau hexadactilie, este transmisă ca o trăsătură autosomal dominantă, ceea ce înseamnă că 40 până la 50% dintr-un rând de pui este probabil să se nască cu degete suplimentare dacă doar unul dintre părinți este polidactil. Deși anomalia fizică congenitală este de obicei inofensivă, ea poate fi și un efect secundar al altor condiții genetice, cum ar fi hipoplazia radială felină, care poate cauza subdezvoltarea sau răsucirea membrelor anterioare, invalidând pisica.
2. Au fost odinioară adorate de Hemingway
Conform Ernest Hemingway Home & Museum, un căpitan de navă pe nume Stanley Dexter i-a dăruit scriitorului un pui de pisică polidactilă născut din pisica sa, Snowball, în anii ’30. Autorul iubitor de pisici a numit-o Snow White, iar această pisică a dat naștere numeroși pui polidactili la casa lui Hemingway din Key West, Florida. „O pisică duce pur și simplu la alta”, a scris el odată.
Astăzi, există aproximativ 40 până la 50 de pisici polidactile — unele dintre ele descendenți ai lui Snow White — care încă trăiesc la Hemingway Home & Museum și sunt protejate ca comori istorice. Afecțiunea sa pentru felinele cu degete în plus este motivul pentru care pisicile polidactile sunt adesea numite astăzi „pisici Hemingway”.
3. Pisicile polidactile au fie ‘mănuși’, fie ‘rachete de zăpadă’
Există trei tipuri de polidactilie: Postaxială, unde degetele suplimentare sunt pe partea exterioară (degetul mic); preaxială, unde degetele suplimentare sunt pe partea medială; și mesoaxială (foarte rară), unde degetele suplimentare sunt centrale în mână sau picior. Despre pisicile cu polidactilie postaxială și mesoaxială se spune adesea că au „lăbuțe ca rachetele de zăpadă” sau „labe ca niște clătite” din cauza lăbuțelor lor late. Pe de altă parte, pisicile cu polidactilie preaxială sunt numite „pisici cu mănuși” sau „pisici cu degetul mare” deoarece degetele lor suplimentare au un aspect similar cu un deget mare. Desigur, acestea nu sunt opozabile.
4. Degetele lor în plus pot fi un avantaj
A avea degete suplimentare poate fi uneori un impediment — anume pentru că crește riscul de a agăța o gheară — dar există și avantaje în a avea lăbuțe mai late. De exemplu, o pisică polidactilă, Cravendale, din Warrington, Anglia, era cunoscută pentru faptul că își folosea cele patru degete suplimentare pentru a ridica jucării și a se cățăra ca un om. Degetele lor suplimentare le oferă o aderență mai bună pe recompense și le ajută să navigheze pe suprafețe dificile, cum ar fi nisipul sau zăpada. Mai mult, se crede că pisicile polidactile prind și rețin prada mai ușor atunci când vânează.
5. Sunt mai comune în anumite părți ale lumii
Conform unui studiu din 2020 publicat în SAGE Journals, există trei variante genetice responsabile pentru polidactilie, iar aceste variante au fost găsite în special la pisicile din Marea Britanie și SUA. Faptul că populațiile de pisici polidactile sunt atât de răspândite și concentrate în jurul porturilor transatlantice (de exemplu, Maine, Țara Galilor și Vestul Angliei) s-ar putea datora presupusei prevalențe a pisicilor pe navele de marfă.
6. Există rase întregi de pisici polidactile
Polidactilia este atât de comună la pisici încât a dat naștere unor rase întregi, cum ar fi American polydactyl — crescut nu doar pentru degetele suplimentare, ci și pentru alte caracteristici fizice și comportamentale — și varietatea Maine Coon, deși niciuna nu este universal recunoscută ca rasă de pisică. Despre pisica Maine Coon se spune că și-ar fi folosit degetele suplimentare pentru a se deplasa prin abundența de zăpadă din Maine.
7. Dar pisicile nu sunt singura specie cu degete în plus
Polidactilia este comună la pisici, da, dar afecțiunea poate fi găsită și la câini, șoareci, găini, cobai și chiar la lame, mânji și alte animale cu copite, dovedind că nu este unică nici mamiferelor, nici digitigradelor. Este, de asemenea, una dintre cele mai comune malformații congenitale ale membrelor la oameni, afectând unul din aproximativ 700 până la 1.000 de nașteri vii (de două ori mai frecventă decât sindactilia, care cauzează fuziunea degetelor). Este adesea tratată prin îndepărtarea degetului suplimentar în timpul copilăriei timpurii.
8. Pot avea multe degete în plus
Pisicile pot avea mai multe degete suplimentare la fiecare lăbuță, deși este mai probabil să le aibă la lăbuțele din față decât la cele din spate. Degetele suplimentare la ambele lăbuțe din față și din spate sunt chiar mai rare, spun cercetările. O pisică canadiană tigrată de culoare ghimbir numită Jake, cu șapte degete la fiecare lăbuță — 28 în total — deține recordul mondial Guinness pentru „cel mai mare număr de degete la o pisică”. Fiecare deget are propria sa gheară, pernă și structură osoasă.
9. Polidactilia la pisici a fost menționată pentru prima dată acum mai bine de un secol
Cea mai veche consemnare științifică a polidactiliei feline a fost în lucrările lui Burt Green Wilder din secolul al XIX-lea, una dintre ele intitulată, simplu, „Extra Digits” (Degete Suplimentare). Wilder a fost un anatomist comparatist care a absolvit Universitatea Harvard și a continuat să predea la Cornell. Lucrările sale, publicate între 1841 și 1925, au acoperit o gamă diversă de subiecte, de la genealogia familiei la păianjeni, dar conform arhivelor Cornell, Wilder avea o înclinație pentru cercetarea pisicilor. Până la 400 de pisici au fost folosite pentru studiile sale în fiecare an. Lucrarea pe care a scris-o descriind polidactilia felină a fost publicată în 1868.
10. Erau considerate amulete norocoase
Există câteva teorii despre originea pisicilor polidactile. Unii spun că toate descind din pisica Maine Coon, nativă Americii de Nord (în special statului din nord-est după care este numită), în timp ce alții spun că aceste animale cu degete suplimentare au fost aduse de puritanii englezi în anii 1600. Dacă cea din urmă teorie este adevărată, acesta ar putea fi motivul pentru care pisica este atât de profund înrădăcinată în folclorul nautic.
Spre deosebire de omologii lor feline complet negre, aceste pisici au fost mult timp percepute ca amulete norocoase. Erau odinioară foarte respectate și râvnite de marinari, care le considerau superioare la prinderea șoarecilor și cele mai potrivite pentru echilibrul pe mări agitate. Poate datorită popularității lor pe aceste călătorii transatlantice sunt acum mult mai comune în orașele portuare vechi.
De ce contează acest lucru pentru PlanetaNoastra
La PlanetaNoastra, suntem susținători ai bunăstării animalelor, inclusiv a animalelor noastre de companie și a altor animale domestice. Cu cât înțelegem mai bine pisicile noastre, cu atât le putem sprijini și proteja mai bine bunăstarea. Sperăm că cititorii noștri vor adopta animale de companie de la adăposturi în loc să cumpere de la crescători sau magazine de animale și vor lua în considerare, de asemenea, susținerea adăposturilor locale pentru animale.
