În fiecare zi, furtuni solare, inclusiv erupții solare, pete solare și ejecții de masă coronală (CME), erup din Soare spre spațiu. Dacă aceste perturbații parcurg distanța de 151,278 milioane de kilometri până la Pământ, particulele lor încărcate pot pătrunde cu forță în atmosfera noastră superioară, cauzând o multitudine de pericole (rețele electrice avariate, întreruperi ale comunicațiilor și expunere la radiații) și de spectacole minunate (afișaje aurorale).
Iată câteva dintre cele mai severe furtuni solare cunoscute omenirii, atât înainte de Era Spațială (1957), cât și după aceasta.
Evenimentul Carrington din 1859
Numit după Richard Carrington, unul dintre cei doi astronomi care au observat și documentat acest eveniment de erupție solară din 28 august – 2 septembrie 1859, Evenimentul Carrington este unul dintre cele mai mari evenimente de vreme spațială înregistrate.
„Supererupția” a fost asociată cu două ejecții de masă coronală (CME), a doua dintre acestea fiind atât de severă încât a declanșat o furtună geomagnetică ce a dezintegrat instantaneu 5% din stratul de ozon al Pământului și a supraîncărcat curenții electrici care circulau prin firele de telegraf din întreaga lume, se pare că determinându-le să scânteieze. Aurore roșii puteau fi văzute de asemenea la latitudini sudice precum Cuba.
Prin reanaliză, oamenii de știință estimează clasificarea erupției solare între X40 și X50. (Clasa X este rezervată pentru cele mai puternice furtuni solare.) Potrivit astrofizicianului NASA Dr. Alex Young, energia evenimentului ar fi putut alimenta necesarul global de energie de astăzi pentru sute de mii de ani.
Furtuna aurorală din 1582
Analizând înregistrările evenimentelor aurorale antice din Asia de Est, oamenii de știință au descoperit recent că o furtună severă a avut loc în martie 1582. Observatori de până la 28,8 grade latitudine spre ecuator au consemnat relatări despre un mare foc pe cerul nordic.
Oamenii de știință de astăzi cred că această auroră roșie ar fi putut fi cauzată de o serie de CME-uri ale căror valori Dst s-au măsurat în intervalul -580 până la -590 nT. Deoarece puține tehnologii avansate existau în secolul al XVI-lea, puține sau deloc întreruperi ar fi avut loc.
Marea furtună geomagnetică din mai 1921
Între 13-16 mai, o serie de CME-uri au bombardat magnetosfera Pământului, cele mai puternice dintre acestea atingând intensitatea clasei X. New York Times a raportat că așa-numita „pată solară” a făcut ca luminile de pe Broadway să se estompeze și a scos temporar din funcțiune New York Central Railroad.
Erupția solară „războiul rece” din mai 1967
Pe 23 mai 1967, în timpul apogeului Războiului Rece, o furtună solară a fost foarte aproape să schimbe cursul istoriei americane. Potrivit unei lucrări recente din jurnalul Space Weather, guvernul SUA aproape a ordonat un atac aerian asupra sovieticilor, despre care credeau că au bruiat radarul și comunicațiile radio americane.
Din fericire, dezastrul a fost evitat atunci când previzionarii de vreme spațială ai Forțelor Aeriene (care monitorizau vremea spațială doar de la sfârșitul anilor 1950) au alertat NORAD în timp real cu privire la evenimentul furtunii solare și la potențialul său disruptiv.
Erupția solară din august 1972
Spre sfârșitul cursei spațiale, o erupție solară extremă, de clasă X20, a afectat regiunile spațiale din apropierea Pământului și a Lunii. Norul de furtună ultra-rapid al erupției a ajuns pe Pământ în exact 14,6 ore — cel mai rapid timp de tranzit înregistrat vreodată. (În mod obișnuit, vântul solar ajunge pe Pământ în două sau trei zile.) Odată ajunse în atmosfera Pământului, particulele solare au întrerupt semnalele TV și chiar au detonat minele Marinei SUA în timpul Războiului din Vietnam.
Deși furtuna a avut loc între misiunile Apollo 16 și 17 ale NASA, dacă o misiune lunară ar fi avut loc, astronauții ar fi fost expuși unei doze de radiații aproape fatale.
Furtuna geomagnetică din martie 1989
Pe 10 martie 1989, o puternică CME a erupt pe Soare. Până pe 13 martie, furtuna geomagnetică rezultantă a lovit Pământul. Evenimentul a fost atât de intens, încât aurora boreală putea fi văzută până la latitudini sudice precum Texas și Florida. De asemenea, a creat curenți electrici subterani pe o mare parte a Americii de Nord. În Quebec, Canada, șase milioane de locuitori au rămas fără curent atunci când furtuna solară a cauzat o întrerupere de nouă ore a rețelei electrice Hydro-Québec din țară.
Erupția solară & CME din aprilie 2001
Pe 2 aprilie 2001, o explozie masivă de erupție solară lângă regiunea de nord-vest a Soarelui a propulsat în spațiu o ejecție de masă coronală cu o viteză de 7,2 milioane km pe oră. La acel moment, a fost cea mai mare erupție solară cu raze X înregistrată, clasată ca X20 sau puțin mai mare pe scara erupțiilor solare a NASA. Faptul că erupția nu a fost îndreptată spre Pământ a fost un mare noroc.
Furtunile solare de Halloween din 2003
Pe 28 octombrie 2003, Soarele a ales să ne păcălească (mai degrabă decât să ne trateze) pe noi, Pământenii, generând o erupție solară atât de înfricoșătoare, încât a suprasolicitat senzorii care o măsurau. Înainte de a se opri, senzorii au înregistrat evenimentul ca fiind de clasă X28. Cu toate acestea, în timpul unei reanalize ulterioare, erupția a fost estimată a fi de clasă X45 — una dintre cele mai puternice erupții înregistrate, alături de evenimentul Carrington.
Superfurtuna solară din iulie 2012
Furtunile solare au loc constant, dar doar cele îndreptate spre Pământ ne afectează planeta; celelalte pur și simplu trec pe lângă noi. Acesta a fost cazul atunci când o puternică CME, considerată a fi o furtună de clasă Carrington, a traversat orbita Pământului pe 23 iulie 2012.
Oamenii de știință estimează că, dacă erupția ar fi avut loc cu doar o săptămână mai devreme, Pământul ar fi fost într-adevăr în linia focului. (În schimb, furtuna a lovit satelitul NASA Solar Terrestrial Relations Observatory.) Potrivit NASA, dacă superfurtuna solară ne-ar fi lovit, ar fi putut cauza pagube în valoare de peste 2 trilioane de dolari — de 20 de ori pagubele provocate de Urganul Katrina.
Furtuna solară din septembrie 2017
Pe 6 septembrie 2017, o mare erupție solară de clasă X, de intensitate X9.3, a erupt pe Soare, devenind cea mai puternică erupție din ciclul solar 24 (2008-2019). Furtuna geomagnetică a declanșat o întrerupere radio de categoria R3 (puternică), iar NOAA a raportat ulterior că radioul de înaltă frecvență utilizat de aviație, maritim, radioamatori și alte benzi de urgență a fost indisponibil timp de până la opt ore în acea zi — în aceeași zi în care un uragan Irma de categoria 5 trecea prin Caraibe.
