Deși nu primesc întotdeauna un loc proporțional în cărțile de istorie, femeile au jucat un rol vital în explorarea zonelor sălbatice, în conservare și în înțelegerea noastră asupra naturii și a vieții sălbatice.
Următoarele femei au prosperat în sălbăticie și ne-au adus un nou nivel de înțelegere asupra lumii naturale. Nu numai că au fost personaje interesante cu povești de viață captivante, multe au fost și scriitoare care au creat relatări incitante despre exploatările lor sau au scris argumente elocvente pentru conservarea mediului.
1. Florence A. Merriam Bailey
Florence Merriam Bailey a fost o ornitoloagă și scriitoare despre natură care a devenit una dintre cele mai timpurii susținătoare ale protecției vieții sălbatice. Lucrând la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, Bailey a studiat păsările în natură, concentrându-se mai degrabă pe comportamentul lor decât pe culorile și modelele penajului. De asemenea, a jucat un rol esențial în extinderea Societății Audubon, organizând noi filiale oriunde a mers în timpul vieții sale.
Bailey a fost o scriitoare prolifică. La vârsta de 26 de ani, a scris prima ei carte, „Birds through an Opera-Glass” (Păsări prin monoclu de operă), considerată unul dintre primele ghiduri moderne de teren pentru observarea păsărilor, deoarece includea atât note despre comportament, cât și ilustrații. Cărțile sale ulterioare continuă să influențeze ghidurile de teren și astăzi, iar unii oameni le consideră în continuare standardul datorită intrărilor lor detaliate.
2. Rachel Carson
Rachel Carson și-a început cariera ca biolog marin pentru Biroul American de Pescuit (U.S. Bureau of Fisheries). Datorită talentului său de scriitoare, a fost solicitată să creeze broșuri și programe radio pe lângă sarcinile sale obișnuite de cercetare. În cele din urmă, a ajuns să supravegheze o echipă de scriitori pentru Serviciul American de Pescuit și Viață Sălbatică (U.S. Fish and Wildlife Service). De asemenea, a contribuit cu articole la ziare și reviste, cum ar fi Baltimore Sun și The Atlantic. În anii 1950, după succesul cărții sale „The Sea Around Us” (Marea din jurul nostru), Carson a părăsit postul guvernamental pentru a se concentra cu normă întreagă pe scrierea despre natură.
Datorită argumentelor sale împotriva utilizării pesticidelor (în special în celebra sa carte „Silent Spring” – Primăvara Tăcută) și a confruntărilor cu producătorii de produse chimice care au urmat, Carson este considerată una dintre fondatoarele ecologismului modern. A murit în 1964, la scurt timp după publicarea cărții „Primăvara Tăcută”.
3. Herma Albertson Baggley
Herma A. Baggley a crescut în Iowa, dar a studiat botanica în Idaho și și-a petrecut cariera profesională în Parcul Național Yellowstone din Wyoming. Când s-a alăturat Serviciului Parcurilor Naționale (NPS) la începutul anilor 1930, a fost prima femeie naturalist cu normă întreagă. Punându-și cunoștințele de botanică în practică, Baggley a scris în colaborare un ghid numit „Plants of Yellowstone National Park” (Plantele Parcului Național Yellowstone). Deși a fost publicat în 1936, a fost atât de cuprinzător încât este încă citat astăzi.
Baggley a lucrat, de asemenea, pentru a atrage mai multe femei la NPS. A pledat pentru locuințe mai bune în interiorul parcului și a sfătuit NPS să ofere alte beneficii pentru a atrage angajați mai calificați. Eforturile sale au dus la condiții de viață mai bune pentru angajați și familiile lor.
4. Margaret Murie
Margaret Murie, cunoscută aproape de toată lumea sub numele de „Mardy” (numele pe care îl folosea adesea în semnătura ei), a crescut în Fairbanks, Alaska. S-a simțit ca acasă în tundră și este cel mai bine cunoscută pentru că a fost forța motrice din spatele eforturilor de a crea și extinde Refugiul Național de Viață Sălbatică Arctic. În timpul vieții sale, a lucrat ca și consultant pentru NPS, Sierra Club și o serie de organizații similare.
Murie a petrecut o parte din cariera sa desfășurând cercetări cu soțul ei, Olaus Murie, în Wyoming și Alaska. Cei doi campau în zone sălbatice timp de săptămâni, urmărind mișcările vieții sălbatice. Cei trei copii ai lor îi însoțeau adesea în aceste aventuri în sălbăticie. Murie, căreia i-a fost decernată Medalia Prezidențială a Libertății în anii 1990, a călătorit și în afara Statelor Unite în locuri precum Africa și Noua Zeelandă pentru a studia zone sălbatice și a se consulta cu conservatori locali.
5. Caroline Dormon
Caroline „Carrie” Dormon și-a transformat diploma în literatură într-un post de reprezentant de relații publice la departamentul forestier din Louisiana. Profitând de oportunitățile oferite de acest loc de muncă, a convins guvernul federal să rezerve teren pentru o pădure națională în statul său natal. Rezultatul? Pădurea Națională Kisatchie a fost înființată în 1930. Cu toate acestea, Dormon părăsise cariera sa în relații publice până atunci, deoarece fusese frustrată de birocrația lentă a organizațiilor guvernamentale.
Dormon a continuat să lucreze în conservare și botanică pentru tot restul vieții sale. A ținut discursuri la evenimente de grădinărit și a lucrat ca și consultant pentru crearea de parcuri și arboretumuri. A fost, de asemenea, o autoare prolifică, scriind cărți despre copaci, flori, păsări și cultura nativilor americani.
6. Annie Montague Alexander
Annie Montague Alexander s-a născut în Hawaii într-o familie care și-a făcut averea din zahăr. În anii tinereții, a călătorit mult, studiind pictura la Paris și asistența medicală. În cele din urmă, s-a interesat de paleontologie. Și-a folosit averea pentru a finanța expediții, dar spre deosebire de alți binefăcători, ea a însoțit oamenii de știință în timp ce aceștia se aventurau în sălbăticie în căutare de fosile.
Alexander a finanțat și a călătorit cu unii dintre cei mai renumiți paleontologi ai vremii sale. Numele științifice a peste o duzină de specii de plante și animale sunt numite după ea, la fel și Lacul Alexander din Alaska. A găsit totuși timp să administreze o fermă de succes cu prietena ei de 42 de ani, Louise Kellogg, care a însoțit-o în majoritatea expedițiilor.
7. Anna Botsford Comstock
Oricine s-a bucurat de excursiile școlare în natură datorează o datorie de recunoștință Annei Botsford Comstock. Deși este cel mai bine cunoscută pentru ilustrațiile sale despre natură, Comstock a militat și pentru educația în aer liber în școlile publice din New York, după ce a văzut cât de bine au răspuns studenții săi de la Universitatea Cornell – unde a fost prima femeie profesor a instituției – petrecând timpul de clasă văzând subiectele studiului lor în mediul lor natural.
În ciuda faptului că nu avea nicio pregătire formală ca artistă, Comstock și-a început cariera ca ilustrator de natură, desenând studii de insecte pentru soțul ei, care era entomolog. În cele din urmă, a învățat gravura în lemn și a publicat mai multe cărți de succes, inclusiv „Handbook of Nature Study” (Manual de studiu al naturii), care a avut peste 20 de ediții.
8. Ynes Mexia
Ynes Mexia a dovedit că nu este niciodată prea târziu pentru a începe o nouă carieră. Mexia s-a născut în 1870, dar a început să colecționeze plante abia la vârsta de 55 de ani. Fiica unui diplomat mexican și a unei gospodine americane, Mexia și-a petrecut o parte din tinerețe în Mexico City îngrijindu-și tatăl. S-a căsătorit de două ori, a rămas văduvă și a divorțat și a avut o carieră ca asistent social pe Coasta de Vest. A avut un interes de-o viață pentru botanică și a reușit în cele din urmă să urmeze cursuri pe acest subiect la Universitatea din California. Cu toate acestea, nu și-a obținut niciodată diploma.
Un botanist de la Universitatea Stanford a remarcat pasiunea lui Mexia și a dus-o în Mexic pentru prima ei excursie de colectare de plante. Deși expediția s-a încheiat când a căzut literalmente de pe o stâncă în timp ce încerca să ajungă la o plantă, Mexia a descoperit mai multe specii necunoscute anterior în timpul călătoriei. Acest lucru a ajutat-o să lanseze mai multe călătorii extinse în America Latină și Alaska, în timpul cărora a colectat peste 150.000 de mostre.
9. Celia Hunter
Celia Hunter a crescut la o fermă într-o familie de quakeri. A traversat cu greu Marea Depresiune, dar în cele din urmă a devenit pilot pentru Serviciul de Pilotaj al Forțelor Aeriene ale Femeilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cariera sa de pilot a inclus transportul avioanelor de vânătoare avansate de la fabrici la baze ale Forțelor Aeriene. După încheierea războiului, Hunter a petrecut timp în Alaska, a călătorit cu bicicleta prin Europa devastată de război și, în cele din urmă, s-a întors în Alaska pentru a zbura și a înființa o serie de tabere montane.
După ce s-a îndrăgostit de Nordul Îndepărtat, Hunter s-a alăturat efortului început de Mardy Murie de a proteja natura abundentă din Alaska. A ajutat la înființarea Societății pentru Conservarea Alaska, care a ocolit un Congres blocat și l-a convins pe președintele de atunci Eisenhower să înființeze un refugiu pentru viața sălbatică prin proclamație prezidențială. A continuat să lucreze la proiecte de conservare, scriind o scrisoare prin care îndemna Congresul să blocheze explorarea și forajul petrolier în Alaska în ziua morții sale, în 2001, la vârsta de 82 de ani.
10. Hallie Daggett
Herma Baggley a fost prima femeie naturalist angajată de NPS, dar cu două decenii înainte ca ea să înceapă să lucreze în Yellowstone, Hallie Daggett a fost prima femeie care a lucrat ca observator de incendii pentru Serviciul Forestier al SUA. Născută în 1878, Daggett a fost o persoană desăvârșită în aer liber, care știa să vâneze, să pescuiască și să supraviețuiască în sălbăticie.
Avea nevoie de aceste abilități pentru postul ei de detectare a incendiilor forestiere în Pădurea Națională Klamath. Daggett lucra singură la un post de observare pe un vârf de aproape 1.981 de metri (6.500 de picioare). Postul putea fi accesat doar pe jos, iar urcușul de la avanpostul de bază dura trei ore. Daggett a ocupat postul de observare timp de 15 ani în timpul sezonului estival al vieții sălbatice.
