Noi, oamenii, credem că suntem extraordinari cu degetele noastre opozabile și capacitatea noastră de gândire complexă. Dar imaginați-vă viața ca o caracatiță… ochi ca de aparat foto, trucuri de camuflaj demne de Houdini, și nu două, ci opt brațe – care se întâmplă să fie dotate cu ventuze ce posedă simțul gustului. Și nu numai atât, dar acele brațe? Ele pot executa sarcini cognitive chiar și după ce au fost amputate.
Și pe lângă tot acest spectacol, caracatițele (da, caracatițele) au creiere suficient de inteligente pentru a naviga prin labirinturi super complicate și pentru a deschide borcane pline cu bunătăți.
Caracatița este unică pe această planetă. Cum au evoluat aceste animale incredibile atât de spectaculos de la rudele lor moluște? Oamenii de știință au analizat acum secvența ADN a caracatiței californiene cu două pete (Octopus bimaculoides) și au descoperit un genom neobișnuit de mare. Aceasta ajută la explicarea multor lucruri.
„Este primul genom secvențiat al ceva asemănător unui extraterestru”, spune neurobiologul Clifton Ragsdale de la Universitatea din Chicago, Illinois, care a co-condus analiza genetică, alături de cercetători de la Universitatea din Chicago, Universitatea din California, Berkeley, Universitatea din Heidelberg, Germania, și Institutul de Știință și Tehnologie din Okinawa, Japonia.
„Este important pentru noi să cunoaștem genomul, deoarece ne oferă perspective asupra modului în care au evoluat abilitățile cognitive sofisticate ale caracatițelor”, spune neurobiologul Benny Hochner, care a studiat neurofiziologia caracatițelor timp de 20 de ani.
Așa cum s-a dovedit, genomul caracatiței este aproape la fel de mare ca cel al omului și conține de fapt mai multe gene codificatoare de proteine: 33.000, comparativ cu mai puțin de 25.000 la om.
În cea mai mare parte, acest bonus provine din extinderea câtorva familii specifice de gene, spune Ragsdale.
O familie de gene implicată în dezvoltare, factorii de transcripție cu degete de zinc, este de asemenea foarte extinsă la caracatițe. Cu aproximativ 1.800 de gene, este a doua cea mai mare familie de gene descoperită la un animal, după cele 2.000 de gene ale receptorilor olfactivi la elefant.
Nu surprinzător, secvențierea a relevat și sute de alte gene specifice caracatiței și puternic exprimate în anumite țesuturi. De exemplu, ventuzele exprimă un set unic de gene similare cu cele care codifică receptorii pentru neurotransmițătorul acetilcolină. Aceasta ar putea fi ceea ce conferă caracatiței caracteristica spectaculoasă de a putea gusta cu ventuzele sale.
Cercetătorii au identificat șase gene pentru proteinele pielii cunoscute sub numele de reflexii. Așa cum sugerează numele lor, acestea modifică modul în care lumina se reflectă de pe caracatiță, permițând apariția diferitelor culori, unul dintre trucurile pe care le folosește o caracatiță – alături de schimbarea texturii, modelului sau luminozității sale – în capacitatea uluitoare de camuflaj.
Atunci când au luat în considerare capacitățile extraordinare de învățare și memorie ale creaturii, electrofiziologii au prezis că genomul ar putea conține sisteme care permit țesuturilor să modifice rapid proteinele pentru a-și schimba funcția; acest lucru s-a dovedit a fi de asemenea adevărat.
Poziția caracatiței în încrengătura Moluștelor ilustrează evoluția în forma sa cea mai spectaculoasă, spune Hochner.
„Moluștele foarte simple, precum scoica – ele stau pur și simplu în noroi, filtrând hrana”, observă el. „Și apoi avem magnifica caracatiță, care și-a părăsit cochilia și a dezvoltat cele mai elaborate comportamente în apă.”
