10 animale incredibile care trăiesc în Antarctica

Ca cel mai sudic continent, Antarctica găzduiește Polul Sud și o populație fascinantă de animale adaptate în mod special la mediul său aspru. Datorită condițiilor reci și vântoase, mulți locuitori, precum balenele, pinguinii și focile, se bazează pe stratul de grăsime, pene impermeabile și sisteme circulatorii unice pentru a supraviețui. Păsări precum chira arctică și petrelul alb au evoluat pentru a se apăra pe uscat și pentru a vâna în apele înghețate.

Iată 10 dintre cele mai incredibile animale care numesc Antarctica acasă.

Killer whale

Cunoscute și sub numele de balene ucigașe, acestea sunt una dintre cele mai recunoscute specii din Antarctica. Deși se găsesc în oceane din întreaga lume, aceste balene sunt adaptate în mod unic la apele înghețate ale Antarcticii, având un strat de grăsime care le ajută să își mențină temperatura corporală în timp ce se scufundă la adâncimi de peste 100 de metri.

Aceste animale frumoase se mențin calde călătorind în grupuri și pot înota cu viteze de până la 48 de kilometri pe oră datorită structurii lor hidrodinamice, înotătoarei dorsale și înotătoarelor pectorale. Ele folosesc ecolocația pentru a comunica între ele și pentru a găsi hrană.

Emperor penguin

Pinguinii imperiali sunt printre cei mai carismatici datorită obiceiurilor lor unice de reproducere. După ce depune un singur ou, femela îl predă partenerului pentru incubație și pleacă în căutarea hranei — parcurgând uneori până la 80 de kilometri până la ocean. În acest timp, masculul postește mai mult de 100 de zile în timp ce incubează oul și așteaptă întoarcerea femelei.

În apă, pinguinii imperiali pot să se scufunde până la 565 de metri (cea mai mare adâncime atinsă de o pasăre) și pot rămâne sub apă mai mult de 20 de minute. Pe uscat, păsările se încălzesc adunându-se în grupuri.

Elephant seal

Ca cele mai mari foci de pe Pământ, masculii foci elefant pot ajunge până la 4 metri lungime și 2.000 de kilograme. Se pot scufunda până la 2.400 de metri și își petrec aproximativ 90% din viață vânând pești, calmari, rechini și alte prăzi sub apă.

Aceasta este posibilă datorită sistemului lor circulator unic care redirecționează sângele departe de piele către inimă, plămâni și creier. Focile elefant pot, de asemenea, să stocheze sânge sărac în oxigen în timpul scufundărilor și se bazează pe bradicardie, o încetinire a ritmului cardiac, pentru a gestiona nivelurile de oxigen.

Antarctic krill

Krill-ul antarctic are o densitate a populației de aproximativ 280 până la 850 de indivizi pe metru cub, fiind una dintre cele mai abundente specii de pe Pământ și o sursă importantă de hrană pentru animalele mai mari din Antarctica. Potrivit unui studiu publicat în jurnalul Deep-Sea Research, se estimează că există peste 400 de milioane de tone de krill antarctic în apele din jurul Polului Sud.

Din acest motiv, krill-ul antarctic este o specie cheie în regiune — ceea ce înseamnă că, fără el, rețelele trofice din Oceanul Sudic s-ar prăbuși. Acești crustacei mici sunt în mare parte transparenți, cu o colorare portocalie spre roșie și ochi mari, negri.

Leopard seal

Foca leopard este un alt locuitor incredibil al Antarcticii, cunoscută pentru abilitățile sale de vânătoare și dieta variată, care include pești, pinguini și alte mamifere marine. Este o specie impresionantă care domină apele reci din regiune.

La fel ca pinguinii și alte animale care trăiesc în Antarctica, focile leopard au un strat gros de grăsime care le ajută să-și mențină căldura corporală. Corpurile lor sunt aerodinamice și extrem de musculoase, ceea ce le permite să înoate cu viteze de până la 38 de kilometri pe oră și să se scufunde la adâncimi de aproximativ 75 de metri pentru a prinde prada — adesea krill, pești, pinguini și, uneori, alte foci.

În plus, focile leopard au nări care se pot închide pentru a împiedica apa să intre atunci când se scufundă. Alte adaptări utile includ ochii mari care maximizează cantitatea de lumină captată sub apă și mustăți care le ajută să detecteze mișcarea atunci când vânează.

Snow petrel

Petrelii albi sunt păsări de dimensiuni medii — între aproximativ 28 și 40 de centimetri — care au capacitatea de a cuibări în crăpături. Acest lucru le permite să se ferească de vântul rece și să evite prădătorii precum skuas. De asemenea, aceste păsări pot supraviețui cu o varietate largă de hrană, de la krill, pești și calmari, până la carcase de animale și placentă de focă.

Deși petrelii albi stau de obicei aproape de suprafața apei, sunt excelenți scufundători și au pene uleioase și impermeabile care le permit să zboare chiar și atunci când sunt ude. Picioarele lor palmate îi ajută să nu alunece pe gheață și le fac mai ușor să înoate când este necesar.

Chinstrap penguin

Pinguinii cu bărbie, care ating doar aproximativ 76 de centimetri în lungime, sunt mici, dar puternici. Nu numai că sunt cei mai agresivi pinguini, dar de obicei înoată până la 80 de kilometri de țărm pentru a se hrăni cu krill, precum și cu pești, creveți și calmari. Acest lucru este posibil datorită stratului gros de grăsime și unui sistem complicat de vase de sânge care le ajută să își mențină căldura, precum și penelor strâns aranjate care le fac impermeabile. În apă, principalul lor prădător este foca leopard, iar pe uscat sunt vulnerabili la alți prădători precum petrelul uriaș sudic.

Wandering albatross

Albatrosul călător este o pasăre mare cu o anvergură remarcabilă a aripilor de 3,4 metri. Această specie poate zbura pe distanțe lungi fără a avea nevoie să aterizeze sau, în unele cazuri, fără să dea din aripi. Păsările s-au adaptat la viața din Antarctica prin capacitatea de a bea apă de mare și de a elimina excesul de sare din corp prin tuburi situate pe lateralele ciocului. Structura unică a ciocului albatrosului călător include nări care îi permit să detecteze prada de la kilometri distanță. Aceste nări se închid, de asemenea, pentru a preveni pătrunderea apei atunci când înoată sau se scufundă.

Weddell seal

Focile Weddell au corpuri netede, acoperite de grăsime, care le permit să se scufunde la adâncimi de până la 600 de metri și să rămână sub apă până la 45 de minute. Această adaptare, împreună cu mustățile și ochii mari, le ajută să vâneze pești și alte viețuitoare marine.

Sistemele lor de reproducere sunt, de asemenea, adaptate la mediul dur din Antarctica. Embrionii intră în hibernare, permițându-le să se dezvolte și să se nască la momentul ideal al anului — vara. După naștere, puii se hrănesc cu un lapte care conține 60% grăsimi — printre cele mai bogate în grăsimi din regnul animal — ceea ce le permite să se dezvolte rapid înainte de începerea iernii.

Arctic tern

Chira arctică este cunoscută pentru migrația sa spectaculoasă între regiunile arctice și antarctice, acoperind unele dintre cele mai lungi distanțe dintre toate speciile de păsări. Această specie este un simbol al adaptării extreme la condițiile dure de mediu.

Chirele arctice sunt păsări de dimensiuni medii care migrează din Arctica în Antarctica. Călătorind pe distanțe lungi, își petrec iernile — sau verile sudice — în Antarctica. Aceste păsări pot trăi între 15 și 30 de ani și, la fel ca petrelii albi, pot ajunge la o dimensiune de aproximativ 38 de centimetri.

Pentru a se adapta obiceiurilor lor migratoare și condițiilor înghețate, chirele arctice au un ritm metabolic ridicat și aripi lungi și unghiulare care le permit să zboare pe distanțe mai mari decât majoritatea păsărilor. Se hrănesc în principal cu pești, insecte și mici nevertebrate marine și își construiesc cuiburi superficiale pe sol, în colonii.

Cum supraviețuiesc animalele în condițiile Antarcticii?

Animalele care trăiesc în Antarctica au adaptări speciale care le permit să supraviețuiască într-un mediu atât de dur și rece. Acestea includ:

• Pene impermeabile care permit păsărilor, precum pinguinii și petrelii albi, să se scufunde și să înoate cu ușurință pentru a găsi hrană
• Aripi care s-au transformat în pseudo-aripioare, așa cum este cazul pinguinilor
• Un strat ultra-gros de grăsime sub piele — cunoscut sub numele de „blubber” — care menține mamiferele precum balenele, focile și morsele calde, le ajută să stocheze energie și le îmbunătățește flotabilitatea
• Reducerea dimensiunii corpului — „micșorarea” — pentru a face față perioadelor lungi de iarnă cu puțină sau fără hrană, așa cum se vede la krill-ul antarctic