Ori de câte ori vine luna septembrie, înseamnă că a sosit momentul să abordez un munte de roșii, pregătindu-le pentru consumul din timpul iernii.
Aproximativ 23 de kilograme de roșii mari și suculente stau pe prispa din spate. Aceste frumuseți galbene, roșii și portocalii sunt „produse de gradul doi” de la ferma ecologică din apropiere care îmi furnizează coșul săptămânal CSA. Sunt genul de roșii care au gust dulce și moale, așa cum ar trebui să aibă fructele, nimic de-a face cu roșiile făinoase, roz-gri, din supermarket, și păstrează acea aromă minunată de vară chiar și după procesare.
Sarcina mea pentru astăzi este să conservez cât de multe pot dintre ele. Este o sarcină mare, mai ales având doi fii energici și un bebeluș de jonglat pe lângă toate acestea. La sfârșitul zilei, voi fi transpirată, obosită și acoperită de suc lipicios de roșii și probabil voi urî conservarea și voi spune că nu mai vreau să fac niciodată atâtea roșii. Dar timpul are o modalitate minunată de a șterge detaliile zilelor stresante și, în scurt timp, voi fi atât de fericită să am o rezervă de roșii conservate acasă, încât voi continua să mă înscriu pentru această sarcină, an după an.
Conservarea era ceva ce mama, bunica și mătușile mele făceau întotdeauna. Nu participam, dar eram vag conștientă de agitația din fundal în timp ce mă jucam afară cu verii mei. În scurt timp, rafturile din pivniță și cămară erau pline cu borcane cu produse de vară – nimic sofisticat, doar roșii de bază, piersici, gem de căpșuni, relish de dovlecel și fasole verde murată.
Acum cinci ani m-am învățat singură cum să conservez. Primele mele încercări au fost destul de stângace și sunt uimită că nu am făcut botulism în acest proces – umplerea borcanelor Mason doar trei sferturi, refolosirea capacelor vechi de etanșare, procesarea fără a acoperi complet cu apă clocotită – toate lucrurile pe care nu ar trebui să le faci. Dar am supraviețuit și de atunci am învățat mult mai multe. Articolele despre conservare ale lui Kelly Rossiter pentru PlanetaNoastra m-au ajutat imens, la fel și exemplarul meu din „The Art of Preserving” (Arta Conservării) de la Williams-Sonoma.
Am observat că tot mai mulți tineri sunt interesați de conservare. Conservarea nu mai este limitată la familiile hippie excentrice ca a mea sau la persoanele în vârstă; devine un lucru obișnuit. Un studiu online realizat de Jarden Home Brands, producătorul borcanelor pentru conserve marca Ball, a constatat că 49% dintre Millenniali doresc să facă ceva conservare în această vară și 81% dintre americani sunt de acord că gemul de casă are un gust mai bun decât cel cumpărat din magazin.
Interesul pentru auto-suficiență este în creștere. Un procent suplimentar de 47% și-a exprimat interesul pentru conservarea alimentelor folosind alte metode, cum ar fi deshidratarea (26%), afumarea (21%), prepararea berii artizanale (15%) și prepararea brânzeturilor (13%).
Acesta este un lucru minunat. Conservarea propriilor alimente (sau „punerea deoparte” pentru iarnă, așa cum spunea bunica mea) este un act subtil de rebeliune. Trimite un mesaj producătorilor industriali de alimente care spune: „Nu vreau să cumpăr roșii care au fost cultivate într-o seră dintr-un stat afectat de secetă, ambalate în conserve căptușite cu BPA și transportate cu camionul pe întregul continent pentru a-mi face cina.” Conservarea acasă reunește cele mai bune elemente ale vieții verzi, inclusiv borcane reutilizabile, capace de etanșare fără BPA, reducerea risipei alimentare prin folosirea produselor „urâte” de gradul doi și trei care altfel nu ar putea fi vândute, securitatea alimentară prin a avea o rezervă acasă, sprijinirea fermierilor locali, menținerea dietei sezoniere etc.
Dacă nu ești deja un conservator dedicat, de ce să nu încerci anul acesta? Roșiile sunt un punct de plecare excelent.
