Au dreptate în privința asta. Restul listei? Nu sunt chiar sigur.
După șapte ani, Melbourne nu mai este în fruntea Indexului Global al Locuibilității The Economist, fiind detronat de Viena, ocupantul peren al locului doi. Principalul motiv pentru urcarea sa este „îmbunătățirea stabilității și securității observată în majoritatea regiunilor în ultimul an. Pe când în trecut, orașele din Europa au fost afectate de răspândirea percepută a amenințării teroriste în regiune, ceea ce a cauzat măsuri de securitate sporite, ultimele șase luni au adus o revenire la normalitate.”
Top 10 cele mai locuibile orașe ale The Economist
Orașele de mărime medie au obținut scoruri bune
Acesta este o constatare importantă; am pledat de mult timp pentru ceea ce eu numesc Densitatea Goldilocks. Am descris-o în The Guardian:
Densitatea Goldilocks este la mijloc, este exact cum trebuie.
Viena pe locul 1 și Copenhaga pe locul 9 sunt pur Goldilocks; sunt construite la scară umană, sunt minunate pentru mers pe jos, transport în comun și biciclete. Orașele canadiene nu sunt nici ele prea mari conform standardelor globale; Tokyo este singurul „monstru” de pe listă. E plăcut de văzut că, potrivit The Economist, Goldilocks predomină.
Nu am fost niciodată în Melbourne, dar am încredere în Brent Toderian, care nu crede că ar fi trebuit să fie vreodată numărul unu pe listă, deoarece aceasta nu definește locuibilitatea așa cum ar face-o el sau eu. Conform EIU:
Criterii importante lipsă din indexul locuibilității
Dar când intri în detalii, ponderile și punctele de focalizare sunt foarte diferite de viziunea PlanetaNoastra asupra orașelor. Indexul este de fapt despre a determina cât de mult în plus să plătești „angajaților care se mută în orașe unde condițiile de viață sunt deosebit de dificile și există greutăți fizice excesive sau un mediu vizibil nesănătos”. Acest lucru înclină balanța în favoarea stabilității (un procent întreg de 25% din total), Asistenței medicale (20%) și Infrastructurii (20%), care include calitatea drumurilor și aeroporturilor, dar nu menționează pietonii sau ciclismul. Cultura și Mediul (25%) listează corupția, cenzura și restricțiile religioase alături de „disponibilitatea culturală”, dar nicăieri nu vezi incluse parcurile, facilitățile, teatrele sau viața socială.
Lista orașelor locuibile a The Economist îți va spune care orașe au cele mai bune școli private și unde este mai puțin probabil să fii răpit, dar nu îți va spune unde te poți distra, merge cu bicicleta într-un parc grozav, beneficia de cea mai bună educație publică gratuită, sau întâlni cei mai interesanți oameni. Chiar și Viena, care merită să fie numărul unu din atâtea motive, nu este cel mai incitant sau vibrant oraș; poate fi destul de plictisitoare în comparație cu Berlinul sau Copenhaga.
Crearea orașelor pietonabile
Anul trecut am enumerat un alt set de criterii, cele ale lui Jeff Speck din Orașe pietonabile:
- Punerea mașinilor la locul lor
- Mixarea utilizărilor
- Gestionarea corectă a parcării
- Funcționarea transportului în comun
- Protejarea pietonului
- Primirea bicicletelor
- Modelarea spațiilor
- Plantarea copacilor
- Crearea fațadelor clădirilor prietenoase și unice
- Alegerea câștigătorilor („Unde cheltuirea celor mai puțini bani poate face cea mai mare diferență?”)
Dacă acestea ar fi fost criterii importante pentru The Economist, Viena ar fi în continuare în fruntea listei, iar Copenhaga ar putea fi bine-mersi pe locul doi. Și Berlinul! Ar fi și el acolo sus. Toronto și Vancouver ar putea ieși de pe listă pentru oricine nu beneficiază de o subvenție pentru chirie ca expat, și Montreal i-ar înlocui. Ceea ce înseamnă locuibilitate pentru The Economist Intelligence Unit este poate foarte diferit de ceea ce își doresc majoritatea oamenilor, dar au nimerit-o în privința numărului unu.
