Oceanele acoperă 70% din suprafața Pământului și conțin 97% din apa acestuia. Ele găzduiesc aproximativ 2,21 milioane de specii cunoscute de eucariote (eucariotele includ toate plantele, animalele, ciupercile, protistele și majoritatea algelor), dar acesta este doar un mic fragment din ceea ce trăiește în mare. Experții estimează că 91% din viața marină rămâne încă nedescoperită.
Chiar dacă doar o mică parte din vasta noastră întindere de ape a fost explorată, știm suficient pentru a declara biomul marin cel mai mare și cel mai biodivers de pe planetă.
Locații
Biomul marin descrie orice mediu cu apă sărată. Aceste corpuri de apă sunt răspândite pe glob și nu sunt limitate geografic de climă. De fapt, biomul marin influențează adesea clima, generând ploi și vânturi și influențând temperaturile terestre.
Pe lângă apa care separă continentele lumii și mările care separă țările, există exemple interne de biom marin, cum ar fi Marele Lac Sărat din Utah, Marea Caspică, Lacul Urmia din Iran și Marea Moartă — toate printre cele mai mari.
Tipuri
Oceanele reprezintă cel mai răspândit și cunoscut tip de biom marin. Există cinci oceane pe Pământ: Atlantic, Pacific, Indian, Arctic și Oceanul de Sud (Antarctic). Mai mici sunt cele aproximativ 50 de mări ale planetei, acele corpuri de apă care conectează uscatul cu oceanele. În plus, există golfuri mai mici, lacuri sărate, mlaștini, smârcuri, turbării, zone umede de coastă și altele.
Unele medii de apă sărată obțin salinitatea din ocean, dar altele, cum ar fi lacurile sărate, sunt complet izolate și își obțin conținutul ridicat de sare din terenul înconjurător.
Plante
Plantele marine sunt numite halofite. Ele pot avea diverse forme, de la alge firave la copaci plutitori. Pot fi anuale sau perene, ierburi, flori, arbuști și altele.
Tipuri de plante în biomul marin
Plantele oceanice sunt atât de diverse încât pot fi clasificate în trei grupuri în funcție de nevoile de lumină și în cinci grupuri în funcție de biologia lor. Plantele care iubesc lumina sunt numite eufotice, cele care preferă penumbra sunt disfotice, iar cele care trăiesc în întuneric sunt afotice. Cele cinci distincții biologice sunt iarbă marină, kelp, sargassum, fitoplancton și alge roșii.
Chiar mai multe tipuri, inclusiv plante plutitoare și emergente, apar în apele puțin adânci ale lacurilor sărate, turbăriilor, mlaștinilor, smârcurilor și zonelor umede. Exemple includ mangrovele (care cuprind specii plutitoare și emergente), salicornia și iarba sărată.
Unde prosperă
La fel ca vegetația terestră, vegetația marină variază în funcție de geografie, climă și — foarte diferit de plantele terestre — de adâncime. Plantele eufotice, cum ar fi algele marine și planctonul, trăiesc aproape de suprafață sau la suprafață, unde pot absorbi multă lumină solară. Plantele afotice sunt organisme rare care nu au nevoie de fotosinteză și se hrănesc cu nutrienții altor organisme.
Pe lângă adâncimea la care se găsesc, plantele marine diferă și prin sistemele lor de rădăcini. Unele se înrădăcinează în sol, ceea ce înseamnă că pot supraviețui doar în apele puțin adânci de pe maluri, mlaștini și zone umede. Altele plutesc, având rădăcinile suspendate în apă.
Ceea ce au nevoie pentru a supraviețui
În ciuda diversității plantelor de apă sărată, doar o mică parte dintre toate plantele pot supraviețui în aceste condiții dure și sărate. Studiile au demonstrat că biomul marin este letal pentru 99% dintre plante.
Restul de 1%, rezistent și adaptabil, s-a adaptat la mediul cu apă sărată. Aceste plante pot absorbi nutrienți din apă, pe lângă cei din sol, procesând sarea în ioni de clor și sodiu sau eliminând-o printr-un proces respirator (dacă observi atent iarba de mlaștină, vei vedea sare sub formă de cristale albe).
Pe lângă sare, multe halofite au rădăcini speciale care se agață de roci, prevenind astfel să fie luate de curenții puternici.
Animale
Biomul marin găzduiește unele dintre cele mai sălbatice, misterioase, fascinante și ciudate forme de viață de pe planetă, de la creaturi de mărimea unui avion Boeing 737 până la forme aproape transparente care se dezintegrează imediat dacă sunt aduse prea aproape de suprafață. Află mai multe despre animalele incredibile care supraviețuiesc în mediul marin mai jos.
Tipuri de animale marine
Animale din aproape toate cele șase clase de bază trăiesc în biomul marin. O posibilă excepție sunt amfibienii, dintre care unii tolerează sarea, dar trăiesc doar în ape salmastre, nu la fel de sărate ca apa sărată.
În ceea ce privește nevertebratele, cea mai celebrată în oceane este coralul. Coralul — într-adevăr un animal și nu o plantă, așa cum se crede uneori — sprijină supraviețuirea unui sfert din toate animalele marine, deși acoperă mai puțin de 0,1% din fundul oceanului. Alte nevertebrate marine includ bureți, moluște, artropode, viermi, meduze și anemone.
Reptile precum țestoasele marine, șerpii de mare și crocodilii de apă sărată trăiesc în biomul marin, la fel ca peste 20.000 de specii de pești. Mamiferele sunt o categorie evidentă, incluzând balene, foci, vidre de mare și urși polari, în timp ce păsările — în special cele 350 de specii de păsări marine — sunt animale marine mai puțin evidente.
Unde prosperă
La fel ca vegetația de apă sărată, fauna marină trăiește chiar și în cele mai adânci, întunecate și reci colțuri ale oceanelor, mărilor și lacurilor. Surprinzător, acestea prosperă până la fundul oceanului — caracatițele dumbo, calmarii vampiri, peștii pescari și viermii zombie sunt doar câteva dintre cele mai ciudate și înfricoșătoare specii din biomul marin.
Altele — în special mamifere precum urșii polari, delfinii, balenele, focile și leii de mare — se află la suprafață, unde pot respira oxigen din aer, nu din apă. Unele, cum ar fi păsările marine, sunt considerate animale marine chiar dacă petrec foarte puțin timp atingând apa (pentru a evita să fie pradă).
Ceea ce au nevoie pentru a supraviețui
Oceanul este unul dintre cele mai dure medii imaginabile, dar găzduiește cele mai multe forme de viață dintre toate biomes-urile de pe planetă — cum este posibil? Animalele care prosperă în apă sărată sunt bine adaptate la lumină, temperatură, sursa de hrană și presiunea pe care le oferă.
Locuitorii apelor adânci sunt echipați cu plămâni sau vezici înotătoare care se comprimă pentru a face față presiunii intense a apei. Mulți folosesc bioluminiscența pentru a speria, ascunde sau confunda prădătorii în apele întunecate. Ei au evoluat pentru a se deplasa fără prea mult efort, permițându-le să călătorească distanțe mari în căutarea hranei. Unele specii pot chiar să reziste luni întregi fără hrană, acolo unde aceasta este rară.
Amenințări
Un studiu din 2018 a tras o concluzie sumbră: doar aproximativ 13% din oceanele lumii îndeplineau definiția de „sălbăticie marină”, restul fiind deteriorate de activitățile umane. Oamenii sunt responsabili pentru multe dintre amenințările la adresa mediilor marine, de la poluarea cu plastic la pescuitul excesiv și încălzirea globală.
Schimbările climatice
Schimbările climatice reprezintă, fără îndoială, cea mai mare amenințare pentru ecosistemele marine. Cu cât există mai mult dioxid de carbon în atmosferă, cu atât mai mult acesta se dizolvă constant în ocean, făcând apa mai acidă. Acesta este motivul pentru care recifurile de corali suferă fenomene de albire la nivel global. În plus, temperaturile în creștere cauzate de CO2 provoacă topirea accelerată a ghețarilor. Astfel, cantitatea de gheață disponibilă pentru speciile polare scade, iar nivelurile oceanelor cresc.
Poluarea
Oceanul este plin de plastic—de la plase de pescuit mari care prind diverse forme de viață marină până la particule de microplastic aproape invizibile care se acumulează în stomacurile animalelor. Deșeurile nu sunt doar luate de curenți; adesea sunt aruncate intenționat. Insula de gunoi din Pacific și alte patru insule de acest fel au servit mult timp drept gropi de gunoi globale pentru deșeurile din plastic.
Pe lângă plastic, există și poluarea chimică. Pesticidele și nutrienții folosiți în agricultură ajung în oceane și alte ecosisteme marine atunci când plouă sau când sunt infiltrați în apele subterane.
Zgomotul
Un alt tip de poluare, mai puțin tangibil, care amenință biomul marin este zgomotul. Zgomotul de la nave, sonarul naval și explozibilii subacvatici sunt letali pentru viața acvatică. Acesta nu doar că interferează cu abilitatea animalelor de a auzi sunetele naturale—o abilitate esențială pentru supraviețuirea lor—ci le poate răni direct, „provocând pierderea auzului, hemoragii și alte traume ale țesuturilor,” conform Centrului pentru Diversitate Biologică. Cele mai cunoscute victime ale poluării fonice sunt balenele.
Pescuitul excesiv
Multe specii sălbatice din biomul marin au fost pescuite aproape până la dispariție. Unele dintre cele mai pescuite specii includ tonul albacore, codul Atlantic, halibutul, somonul și scoicile Saint-Jacques. Pescuitul excesiv creează un dezechilibru în lanțul trofic care afectează întregul sistem, de la prădători de vârf la recifurile de corali. Cu 800 de milioane de oameni care depind de pește pentru hrană și venituri la nivel global, epuizarea speciilor de pește cele mai disponibile va provoca, fără îndoială, o criză alimentară umană separată de efectele asupra mediului.
