Stejarul stacojiu (Quercus coccinea) este cel mai bine cunoscut pentru culoarea sa briliantă de toamnă. Stejarul este un copac mare cu creștere rapidă din familia stejarilor roșii, situat în estul Statelor Unite și găsit pe o varietate de soluri în păduri mixte, în special pe creste și pante nisipoase ușoare și pietrișuri de deal.
Cea mai bună dezvoltare a pădurilor naturale se găsește în Bazinul Râului Ohio. În comerț, lemnul este amestecat cu cel al altor stejari roșii. Stejarul stacojiu este un copac popular pentru umbră, un favorit al pepinierelor și a fost un copac plantat pe scară largă în peisajele din Statele Unite și Europa.
Silvicultura stejarului stacojiu
Pe lângă valoarea sa ca specie pentru lemn și fauna sălbatică, stejarul stacojiu este plantat pe scară largă ca plantă ornamentală. Culoarea sa roșie briliantă de toamnă, textura coroanei deschise și creșterea rapidă îl fac un copac dezirabil pentru curte, stradă și parc.
Puieții de Quercus coccinea dezvoltă o rădăcină pivotantă puternică cu relativ puține rădăcini laterale, ceea ce face dificilă transplantarea acestei specii. Sistemul său radicular „grosolan”, împreună cu o rată relativ lentă de regenerare a rădăcinilor, afectează negativ replantarea puieților sălbatici. Se dezvoltă bine atunci când este crescut în pepinieră în containere.
Principalii defoliatori insecte ai stejarului stacojiu includ viespea minatoare a frunzelor de stejar (oak leafteater), omida minatoare de toamnă (fall cankerworm), omida pădurii (forest tent caterpillar), omida păduroasă (gypsy moth) și viermele stejarului cu dungi portocalii (orangestriped oakworm). Stejarul stacojiu este, de asemenea, susceptibil la boala vestejirii stejarului (oak wilt disease) și poate muri într-o lună de la apariția primelor simptome. Acest stejar este, de asemenea, afectat de cancere cauzate de Nectria spp. și Strummella coryneoidea. Aceste boli sunt deosebit de severe din Virginia spre nord.
Imaginile stejarului stacojiu
Forestryimages.org oferă mai multe imagini cu părți ale stejarului stacojiu. Copacul este un foios, iar taxonomia liniară este Magnoliopsida > Fagales > Fagaceae > Quercus coccinea. Stejarul stacojiu este, de asemenea, denumit în mod obișnuit stejar negru, stejar roșu sau stejar spaniol.
Quercus coccinea este foarte similar cu stejarul Shumard, dar cu frunze mai scurte, de la 7.6 la 17.8 cm. Spre deosebire de stejarul Shumard, acest stejar crește pe situri mai uscate, pe pante de deal, creste și terenuri nisipoase sterpe. Ghindele sunt relativ mici, de la 1.3 la 7.6 cm lungime și mai puțin de 2.5 cm lățime. Acest fruct este închis într-o cupă pe un peduncul foarte scurt.
Stejarul stacojiu la Virginia Tech
Frunza: Alternă, simplă, de la 7.6 la 17.8 cm lungime, de formă ovală cu sinusuri foarte adânci și lobi cu vârfuri ascuțite, verde lucios deasupra, mai palidă și în general glabră dedesubt, dar poate avea smocuri în axilele nervurilor.
Lăstarul: Moderat gros, roșu-maroniu cu multiple muguri terminali; muguri roșiatici-maronii, dolofani, ascuțiți, ușor unghiulari și acoperiți cu o pubescență de culoare deschisă pe jumătatea superioară.
Arealul stejarului stacojiu
Stejarul stacojiu se găsește din sud-vestul statului Maine spre vest până în New York, Ohio, sudul statului Michigan și Indiana; spre sud până în sudul statului Illinois, sud-estul statului Missouri și centrul statului Mississippi; spre est până în sudul statului Alabama și sud-vestul statului Georgia; și spre nord de-a lungul marginii vestice a Câmpiei de Coastă până în Virginia.
Efectele focului asupra stejarului stacojiu
Rezistența stejarului stacojiu la foc este cotată ca fiind scăzută. Are scoarță subțire, iar chiar și incendiile de suprafață de severitate scăzută pot duce la daune bazale severe și mortalitate ridicată. Stejarii stacojii cu coroana distrusă de foc își regenerează viguros lăstarii din coletul rădăcinii după incendiu.
