Un arbore de Sequoia din America de Nord este unul dintre cei mai înalți arbori din lume. Există un arbore de Sequoia sempervirens din California de coastă care deține recordul pentru „cel mai înalt arbore”, cu o înălțime de aproape 116 metri. Se numește „Hyperion”. Locația multora dintre acești arbori nu este divulgată din cauza problemelor legate de proprietatea terenurilor, exploatarea forestieră și complicațiile cauzate de vizitatorii neautorizați. De asemenea, sunt extrem de izolați și se află în zone sălbatice îndepărtate.
Cel mai înalt arbore din lume
Se estimează că acest arbore anume are peste 700 de ani. Cel mai mare arbore de Sequoia cu un singur trunchi a fost găsit în Parcul Național Redwood în 2014. Acest arbore singur are un volum estimat al trunchiului de 1078 metri cubi. Un volum mai mare se găsește în Sequoia „Lost Monarch” din Parcul Național Jedediah Smith Redwoods, dar acesta este un arbore cu mai mulți trunchiuri, volumul total fiind suma volumelor trunchiurilor separate.
Conform Bazei de date Gymnosperm, unii eucalipți din vestul Australiei pot atinge înălțimi mari, dar nu sunt competitivi cu Sequoia de coastă în ceea ce privește înălțimea, volumul lemnului sau valoarea acestuia. Există date istorice care sugerează că unii brazi Douglas (Pseudotsuga menziesii) au fost odată înregistrați ca fiind mai înalți decât Sequoia de coastă, dar aceștia nu mai există.
Este rezonabil să credem că atunci când Sequoia cresc pe situri fertile de coastă de câmpie, cu apă suficientă, risc scăzut de incendii și nu sunt supuse recoltării, se ating înălțimi record. Cel mai mare număr de inele anuale numărate pe un ciot este de 2200, ceea ce sugerează că arborele are un potențial genetic de a trăi cel puțin două mii de ani.
Sequoia din America de Nord
Un botanist scoțian a descris pentru prima dată științific Sequoia ca un arbore veșnic verde din genul Pinus în 1824, dar probabil și-a obținut mostra sau descrierea dintr-o sursă secundară. Mai târziu, în secolul al XIX-lea, un botanist austriac (care era mai familiarizat cu taxonomia arborelui) l-a redenumit și l-a plasat într-un gen non-pin, pe care l-a numit în mod unic Sequoia în 1847. Numele binomial actual al Sequoia rămâne Sequoia sempervirens.
Conform Monumental Trees, prima referire scrisă la găsirea arborelui a fost făcută în 1833 de o expediție de vânători/exploratori și în jurnalul lui J. K. Leonard. Această referire nu menționează zona locației, dar ulterior a fost documentată ca fiind în „North Grove” din Pădurea de Stat Calaveras Big Tree California în primăvara anului 1852 de Augustus Dowd. Descoperirea acestui arbore enorm a făcut ca Sequoia să devină populară printre exploatatorii forestieri. Drumurile au fost construite pentru accesul la recoltare.
Taxonomie și areal
Arborele de Sequoia este unul dintre cei trei arbori importanți din America de Nord din familia Taxodiaceae. Asta înseamnă că are rude apropiate care includ Sequoia uriașă sau Sequoia Sierra (Sequoiadendron giganteum) din Sierra Nevada din California și chiparosul chel (Taxodium distichum) din statele sud-estice.
Sequoia (Sequoia sempervirens), numită și Sequoia de coastă sau Sequoia din California, este originară din coasta centrală și nordică a Californiei. Arealul arborelui de Sequoia se extinde spre sud de la „păduri” de pe râul Chetco, în colțul extrem de sud-vest al Oregonului, până la canionul Salmon Creek din Munții Santa Lucia din sudul comitatului Monterey, CA. Această fâșie îngustă urmează coasta Pacificului pe 724 km.
Acesta este un ecosistem cu ploi moderate până la abundente iarna și ceață vara, vital pentru supraviețuirea și creșterea arborilor.
Lemnul brun-roz este căutat pentru calitatea sa. Scoarța roșu-brună este fibroasă, spongioasă și rezistentă la căldură.
Habitatul forestier al Sequoia de coastă
Pădurile pure (adesea numite păduri) de Sequoia se găsesc doar pe unele dintre cele mai bune situri, de obicei crescând pe malurile umede ale râurilor și pe pante line sub o altitudine de 305 metri. Deși Sequoia este un arbore dominant pe tot arealul său, în general este amestecat cu alte conifere și arbori cu frunze late.
Puteți găsi bradul Douglas (Pseudotsuga menziesii) bine distribuit în cea mai mare parte a habitatului Sequoia, iar alte conifere asociate fiind mai limitate, dar importante. Speciile semnificative de pe partea de coastă a tipului de Sequoia sunt bradul mare (Abies grandis) și zâmbrul vestic (Tsuga heterophylla). Coniferele mai puțin comune asociate pe partea de coastă a tipului de Sequoia sunt cedrul Port-Orford (Chamaecyparis lawsoniana), tisă vestică (Taxus brevifolia), cedrul roșu vestic (Thuja plicata) și Torreya din California (Torreya californica).
Cele două specii de arbori cu frunze late cele mai abundente, răspândite pe scară largă în regiunea Sequoia, sunt tanoak (Lithocarpus densiflorus) și madrona Pacific (Arbutus menziesii). Lemnele mai puțin abundente includ arțarul de viță (Acer circinatum), arțarul cu frunze mari (A. macrophyllum), alunul roșu (Alnus rubra), castanul gigant (Castanopsis chrysophylla), frasinul din Oregon (Fraxinus latifolia), mirtul Pacific (Myrica californica), stejarul alb din Oregon (Quercus garryana), cătină cascara (Rhamnus purshiana), sălcii (Salix spp.) și laurul din California (Umbellularia californica).
Biologia reproductivă a Sequoia
Sequoia este un arbore foarte mare, dar florile sunt minuscule, separat masculine și feminine (arbore monoic veșnic verde) și se dezvoltă pe ramuri diferite ale aceluiași arbore. Fructele cresc în conuri oblongi largi pe vârfurile ramurilor. Conurile feminine mici de Sequoia (1,27 – 2,54 cm lungime) devin receptive la polenul masculin, care este dispersat între sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii martie. Acest con este foarte asemănător cu cel al chiparosului chel și al Sequoia dawn.
Producția de semințe începe la aproximativ 15 ani și crește în viabilitate pentru următorii 250 de ani, dar rata de germinare a semințelor este slabă, iar dispersarea semințelor de la arborele părinte este minimă. Așadar, arborele se regenerează cel mai bine vegetativ din coroanele rădăcinilor și din lăstarii de pe butuci.
Creșterea Sequoia tinere, semănată sau crescută din lăstari, este aproape la fel de spectaculoasă în atingerea dimensiunii și volumului de lemn ca și cea a exemplarelor bătrâne. Arborii dominanți tineri de pe siturile bune pot atinge înălțimi de 30 – 46 metri la vârsta de 50 de ani și 61 metri la 100 de ani. Creșterea în înălțime este cea mai rapidă până la al 35-lea an. Pe cele mai bune situri, creșterea în înălțime continuă să fie rapidă mult după 100 de ani.
Surse
„O scurtă istorie a Parcului de Stat Calaveras Big Trees.” Parcul de Stat Calaveras Big Trees, Departamentul de Parcuri și Agrement din California, Statul California, 2019.
„Închiderea traseului Grove of Titans și Mill Creek.” Parcul de Stat Jedediah Smith Redwoods, Departamentul de Parcuri și Agrement din California, Statul California, 2019.
„Istoria Sequoia uriașă.” Arbori monumentali.
„Acasă.” Serviciul Forestier al SUA, USDA.
„Sequoia.” Parcuri naționale și de stat California, Serviciul Parcurilor Naționale, Departamentul de Interne al SUA, Crescent City, CA.
„Sequoia sempervirens.” Baza de date Gymnosperm, 2019.
