În sfârșit, Londra a fost binecuvântată cu o expoziție muzeală adecvată, dedicată Marii Mirosuri din 1858, un eveniment urât, dar care a schimbat istoria, implicând un val de căldură și „duhoarea oribilă a excrementelor umane„.
Iar locul de desfășurare pentru respectiva expoziție muzeală nu putea fi mai potrivit: Stația de Pompare Crossness, aceeași stație de pompare ornată – și, la momentul finalizării sale, excepțional de modernă – ridicată pentru a scăpa Londra de mirosul său nociv, transportând apele uzate netratate departe de oraș înainte de a le deversa în râul Tamisa, care, la acea vreme, era principala sursă de apă potabilă a orașului.
Clericul anglican spiritual Sydney Smith a rezumat cel mai bine situația apei potabile din Londra secolului al XIX-lea când a scris: „Cel care bea un pahar de apă din Londra are literalmente în stomac mai multe ființe animate decât bărbați, femei și copii pe fața globului.”
În vara anului 1858, într-un oraș care se confrunta deja cu o serie de epidemii de tifos și holeră provenite din apa potabilă extrem de insalubră, duhoarea emanată din Tamisa – o miasmă care ardea firele de păr din nas, considerată de mulți a fi sursa erupției de boli bacteriene mortale – i-a forțat chiar și pe cei mai înalți oficiali guvernamentali să-și înmoaie perdelele parlamentare în clorură de var pentru a masca mirosul.
Publicată de revista Punch în iulie 1958, „The Silent Highwayman” (Hașmanul Tăcut al Autostrăzii) servește drept comentariu asupra stării revoltătoare a râului Tamisa, care servea atât ca o canalizare deschisă, cât și ca sursă de apă potabilă. (Ilustrație: Domeniu Public)
Pe lângă combaterea mirosului puternic cu un miros puternic, eforturile mai ample ale Parlamentului de a suprima Marea Mirosură – un apel mirositor la acțiune, dacă a existat vreodată unul – au fost, din fericire, rapide.
În doar câțiva ani, statutul nefericit al Tamisei de canalizare deschisă a fost eliminat odată cu dezvelirea unui sistem complex și modern de canalizare, supravegheat de Joseph Bazalgette, inginerul șef vizionar al Consiliului Metropolitan al Lucrărilor Publice.
Revoluționar la acea vreme, proiectul masiv de lucrări publice de la sfârșitul secolului al XIX-lea a deviat apele uzate ale orașului în aval, către Estuarul Tamisei, departe de raza olfactivă a londonezilor, printr-o rețea extinsă de canalizări subterane de diferite dimensiuni și lungimi. Construit din 318 milioane de cărămizi și aproximativ 673.000 de metri cubi de beton, sistemul de canalizare victorian al lui Bazalgette este încă intens folosit și astăzi, deși cu numeroase îmbunătățiri și adăugiri din secolul XX și XXI.
Puterea pompei
În timp ce simpla gravitație a ajutat imens în noul și sofisticatul sistem de canalizare, la fel au făcut și câteva stații de pompare magnifice – palate de pompare, în realitate – construite pentru a asista gravitația acolo unde era nevoie. Rețineți că principala preocupare a lui Bazalgette nu era să trateze apele uzate brute, ci să le îndepărteze de centrul orașului în cel mai rapid și eficient mod posibil înainte de a le deversa în Tamisa.
Poate cea mai uimitoare dintre aceste structuri a fost Stația de Pompare Crossness, o structură romanică adesea denumită Catedrala din Mlaștină (sau Catedrala Canalizării) datorită lucrărilor sale interioare uimitoare din fier forjat și a altor înflorituri ornamentale extravagante, care ar arăta mai degrabă la locul lor într-un mare muzeu sau o gară și nu ar împodobi o structură construită la comandă pentru a pompa dejecțiile în mare.
Așa cum explică The Guardian, detaliile ornamentate și extravaganța arhitecturală a Stației de Pompare Crossness au fost foarte deliberate. Bazalgette era mândru de noile sale lucrări de canalizare și dorea ca acestea să fie văzute și admirate de „vizitatori din tot Regatul Unit și Europa”, Crossness servind ca un fel de bijuterie a sistemului: „Au venit să se minuneze de soluția sa la problemele îngrozitoare cauzate de apele uzate netratate și de aprovizionarea cu apă contaminată într-un oraș în rapidă expansiune…”
Finalizată în 1865 ca o minune a ingineriei victoriene, Stația de Pompare Crossness a fost deschisă de Eduard, Prințul de Wales, într-un eveniment fastuos la care au participat doi arhiepiscopi și membri ai înaltei societăți londoneze. (Ilustrație: Domeniu Public)
Deschisă la 4 aprilie 1865, în timpul unei ceremonii fastuoase la care au participat membri ai regalității britanice și personalități marcante ale societății londoneze, instalația proiectată de Bazalgette găzduia un cvartet de puternice motoare cu aburi – „Victoria”, „Prince Consort”, „Albert Edward” și „Alexandra” – care pompau apele uzate ale orașului într-un rezervor de aproximativ 102 milioane de litri unde stăteau (da, acoperite) până la flux, moment în care erau eliberate în Tamisa și duse în largul mării. Deși această abordare doar a exacerbat nivelurile de poluare în aval, s-a dovedit cu siguranță eficientă în a scăpa Londra de mirosul neplăcut care a bântuit orașul o mare parte a secolului al XIX-lea.
Ajutate de îmbunătățiri și ajustări semnificative de-a lungul anilor, inclusiv pompe suplimentare și motoare diesel, cele patru motoare cu aburi originale, considerate a fi cele mai mari motoare rotative cu balansier din lume, au rămas în funcțiune până în 1956, când au fost scoase din uz, iar Stația de Pompare Crossness a fost închisă odată cu sosirea unei noi stații de epurare (în sfârșit!) construite de-a lungul Tamisei.
Și astfel, la fel ca multe alte clădiri istorice care au jucat roluri vitale în creșterea orașelor moderne, Stația de Pompare Crossness a fost uitată și a căzut în paragină. Deși structura devastată de vandalism încă stătea în picioare – și chiar i s-a acordat protecție ca monument istoric de Gradul I, alături de Turnul Londrei, Palatul Buckingham și Westminster Abbey, în 1970 – ea a fost, practic, pierdută.
O frumusețe victoriană, renăscută
În 1987, asociația de voluntari Crossness Engines Trust și-a asumat sarcina herculeană de a restaura emblematica sală a motoarelor și cele patru motoare cu aburi deteriorate de rugină. Aproape 20 de ani mai târziu, această sarcină a fost finalizată odată cu recenta redeschidere publică a Stației de Pompare Crossness – cu siguranță cel mai unic muzeu dintr-un oraș plin de muzee unice (mă uit la tine, Muzeul Mașinilor de Cusut din Londra).
În timp ce Stația de Pompare Crossness originală este o dovadă a ingeniozității victoriene, noua Stație de Pompare Crossness, făcută posibilă de peste 2,7 milioane de lire sterline (aproximativ 3,5 milioane de dolari) în granturi de la Heritage Lottery Fund și alte entități, este o dovadă a voluntariatului.
Scrie The Guardian:
Cele două atracții principale ale celei mai frumoase stații de pompare din lume sunt, evident, motoarele cu aburi restaurate din 1865 și fierăria multicoloră a sălii motoarelor, care a fost, de asemenea, restaurată la gloria sa din secolul al XIX-lea. Noul muzeu găzduiește, de asemenea, o cafenea, grădini amenajate și, așa cum am menționat, o expoziție despre Marea Mirosură din 1858, împreună cu alte curiozități istorice legate de salubritate.
În „zilele de funcționare publică”, unul dintre cele patru motoare, Prince Consort, este pornit pentru public. Singurul motor original care a fost reabilitat și repus în funcțiune, Prince Consort a fost repornit în cadrul unei ceremonii din 2003 de către Charles, Prințul de Wales. Stră-străbunicul lui Charles, Eduard al VII-lea, a deschis oficial stația de pompare cu 138 de ani înainte.
În prezent, programul de funcționare al muzeului este destul de limitat, deși asociația speră să extindă numărul de zile în care își deschide porțile publicului, extinzând în același timp și atractivitatea unei instituții dedicate împărtășirii istoriei canalizării moderne din Londra.
În ciuda faptului că tururile ghidate includ ceai și prăjituri, o după-amiază petrecută învățând despre metodele din secolul al XIX-lea de deviere a apelor feculente poate fi, în mod firesc, o propunere dificilă, mai ales că Crossness este situată la periferia sud-estului Londrei, în cartierul puternic suburban Bexley. Cu alte cuvinte, este cam departe.
Mai mult, stația de pompare este adiacentă nu doar Rezervației Naturale Crossness, deținută de Thames Water, ci și Uzinei Moderne de Canalizare Crossness, una dintre cele mai mari stații de epurare din Europa. Așa că, da, în funcție de direcția vântului, este posibil să fiți confruntați cu un miros puternic.
Totuși, pentru o privire neașteptat de splendidă asupra modului în care Londra s-a salvat de cea mai urât mirositoare perioadă din istoria sa, un pelerinaj la Catedrala Canalizării merită efortul.
