Dacă doriți să știți cum ar fi fost să vă plimbați sub baldachinul vegetal în timpul Erei Dinozaurilor, vizitați Grădinile Botanice din Durban, Africa de Sud, și plimbați-vă sub acest copac. Este o clonă a celui mai rar și, după unii, cel mai singuratic copac din lume, derivat dintr-un singur exemplar găsit în 1895, care nu are un partener supraviețuitor, conform NPR.
Planta — Encephalartos woodii — este un tip de cicas, parte dintr-o linie străveche care a fost odată printre cele mai numeroase tipuri de plante de pe Pământ. Păduri întregi din aceste plante acopereau odinioară globul, iar dinozaurii se plimbau printre trunchiurile lor, le ronțăiau și, probabil, găseau alinare în umbra lor. Deși arată ca niște palmieri sau ferigi mari, ele sunt de fapt doar înrudite la distanță cu ambele.
Din punct de vedere istoric, erau diverse, dar cicadele care au supraviețuit până în timpurile moderne sunt relicve rare, luptându-se să concureze cu linii de plante mai moderne, ca să nu mai vorbim de faptul că au fost nevoite să suporte cinci extincții majore. Când acel exemplar singuratic de E. woodii a fost descoperit întâmplător în 1895, ar fi putut fi ultimul de acest fel de pe Pământ.
Problema principală pentru E. woodii este că este dioică, ceea ce înseamnă că trebuie să aibă un partener pentru a se reproduce. Multe plante au atât părți masculine, cât și feminine, dar nu și această plantă. Exemplarul din 1895 era mascul, și în ciuda celor mai bune eforturi ale oamenilor de știință și exploratorilor, nicio femelă nu a fost găsită vreodată.
Vestea bună este că, deși planta nu se poate reproduce fără un partener, poate fi clonată. Astfel, există mai multe exemplare în grădinile botanice din întreaga lume astăzi, care provin din tulpinile plantei originale. Acestea dezvoltă periodic conuri mari, colorate, bogate în polen. Dar eforturile lor sunt inutile; nu există semințe pe care să le fertilizeze.
„Cu siguranță, acesta este cel mai solitar organism din lume”, scrie biologul Richard Fortey, „îmbătrânind, singur și sortit să nu aibă succesori. Nimeni nu știe cât va trăi.”
Planta originală descoperită în 1895 a pierit de atunci, deși clonele sale trăiesc mai departe. Și acolo unde există viață, poate există și speranță. Așa cum se spune, viața își găsește o cale. Asta, până când nu o mai găsește.
