Este înălțător să ai o bicicletă oriunde vrei. Este deprimant să vezi starea bicicletelor.
Sami și cu mine am scris de mai multe ori despre sistemele de partajare a bicicletelor fără stații de andocare, dar nu am folosit niciodată unul, deoarece există doar câteva unde locuiesc. Însă, când am vizitat München, Germania, pentru conferința internațională Passivhaus, și am fost blocat în suburbii la 3 km de locul conferinței, a părut un moment bun să încerc. Sistemul dominant de partajare este oBike, o companie din Singapore de partajare a bicicletelor cu biciclete galbene distinctive cu cadru jos, similare cu multe alte sisteme de partajare.
Totul este foarte ușor; descarci aplicația și pentru primele câteva utilizări, compania nici măcar nu îți cere un card de credit sau nu te taxează. Pentru mine, acesta a fost un lucru foarte bun; când am încercat prima bicicletă, încuietoarea nu s-a deschis așa cum trebuia, așa că m-am întors pe jos la hotel după ce am depus un raport despre bicicleta stricată. A doua zi, când am mers să împrumut o altă bicicletă, aplicația a arătat că încă foloseam prima bicicletă și că acumulasem o taxă de 45 de euro; nu un început promițător. Cu toate acestea, taxa a fost anulată automat, deoarece eram încă în perioada mea promoțională.
Gros-plan cu sistemul de blocare a bicicletei activat prin GPS/ Lloyd Alter/CC BY 2.0
Data viitoare când am încercat o bicicletă, am scanat codul de bare și încuietoarea s-a deschis imediat. München este foarte plat, așa că am crezut că va fi ușor, dar această bicicletă te face să muncești, este foarte lentă și grea, parcă aș apăsa frânele. De fapt, când verific, descopăr că frânele freacă. Ajung la un pod feroviar puțin înalt pe care orice bicicletă obișnuită l-ar urca fără efort și este o muncă reală să-l urc; aștept cu nerăbdare coborârea lină pe cealaltă parte, dar nu se întâmplă, există atât de multă rezistență în bicicletă încât trebuie să pedalez la vale până la destinație.
Când este timpul să mă întorc acasă, verific bicicletele cu atenție. Se învârte roata din față liber? Se deschid și se închid frânele frumos? Doar atunci scanez codul de bare și mă urc, pentru a descoperi că fiecare rotație a roții din spate produce un scârțâit suficient de puternic încât oamenii își întorc capetele când trec.
Chiar și acest mic deal a fost o provocare cu o bicicletă oBike/ Lloyd Alter/CC BY 2.0
La următoarea plimbare, nu se va debloca, perioada mea promoțională s-a încheiat. Trebuie să introduc numărul cardului meu de credit și îmi iau cinci euro din cont. Această bicicletă anume este una bună; fără scârțâituri, fără rezistență serioasă, doar grea și lentă. Chiar și cu aceasta, cea mai bună bicicletă pe care am închiriat-o, tot mă dau jos și o împing pe podul de peste calea ferată, pentru că este un chin să o mergi.
Bicicletă oBike stricată patru zile mai târziu/ Lloyd Alter/CC BY 2.0
În ultima mea zi în München, mă găsesc în locul unde am încercat să închiriez o bicicletă în prima zi, iar bicicleta pe care am raportat-o ca fiind stricată stă încă acolo patru zile mai târziu; în mod clar raportul meu nu a fost suficient pentru a determina pe cineva să vină să ridice bicicleta.
În cele din urmă, întreaga experiență cu oBike a fost una mixtă. Mi-a plăcut comoditatea de a avea o bicicletă unde și când aveam nevoie de ea, și chiar dacă nu a fost cea mai bună bicicletă pe care am mers când a funcționat, a fost mai bine decât să merg pe jos o jumătate de oră până la centrul de convenții de la hotelul meu. Aplicația a fost ușor de utilizat și a funcționat bine, când nu mă taxa cu 45 de euro.
Pe de altă parte, doar una din cele cinci biciclete pe care le-am folosit era în ceea ce aș numi o stare bună.
Bicicletă oBike stricată în iarbă/ Lloyd Alter/CC BY 2.0
Am văzut adesea biciclete stricate și îndoite pe marginea drumurilor, aruncate în tufișuri. Și asta în München, probabil cel mai organizat și ordonat loc în care am fost vreodată; chiar și bețivii din metrou, după o mare victorie la fotbal, erau ordonați, stând politicos pe jos până când prietenii lor îi cărau afară.
În postarea ei recentă, Christine a enumerat multe dintre aceleași probleme, ceea ce a dus la retragerea unei alte companii de partajare a bicicletelor din Europa. Ea întreabă dacă este vorba de vandalism gratuit, inevitabil. Nu sunt atât de sigur; presupun că, în timp, oamenii se vor sătura să distrugă lucruri, iar oBike se va sătura să permită oamenilor să meargă fără a obține un act de identitate și un card de credit. Am tendința să cred în îngerii mai buni ai naturii noastre, că suntem mai buni decât atât, că distrugerea bicicletelor va fi redusă la un cost gestionabil de a face afaceri.
oBike a cerut, de asemenea, ca bicicletele lor să fie parcate în mod responsabil în suporturile pentru biciclete; eu tindeam să o duc pe a mea înapoi la suportul de biciclete de la stația de tramvai, dar părea că sunt aproape singurul. Când au fost lansate, au existat multe plângeri; un jurnalist a scris în septembrie anul trecut că „Se acumulează în număr mare în Grădina Engleză, în fața gării centrale și pe străzi înguste.”
Cu toate acestea, am fost pe aceste străzi înguste și în Grădina Engleză și, deși am văzut o mulțime de biciclete stricate și abandonate, orașul nu era deloc murdărit cu ele, și rareori erau pur și simplu aruncate în mijlocul trotuarului. Cel puțin în suburbiile Münchenului, aceasta nu a fost o problemă.
Sunt înălțător de conveniența de a avea o bicicletă oriunde, de ușurința aplicației. Sunt deprimat de starea bicicletelor. Sper doar că acestea sunt probleme inerente începutului și că totul se va rezolva în cele din urmă.
© Guntar Lang/ Passivhaus Austria
