Poate că lipsa blănii, ochii mici și dinții exuberați nu-l fac tocmai „drăguț”, dar în ceea ce privește designul naturii, șobolanul-cârtiță chel este o creatură splendidă.
Adaptată unei vieți trăite în tuneluri sub deșertul african fierbinte, pielea lor goală permite săparea excelentă. Nu au nevoie de ochi mari și drăguți pentru existența lor subterană, iar dinții aceia? Acei dinți sunt atât de remarcabili încât nu numai că pot roade rădăcinile dure subterane care le oferă nutriție, dar pot chiar să roadă betonul atunci când situația o cere.
Spre deosebire de majoritatea celorlalte mamifere, șobolanii-cârtiță chei sunt eusociali, ceea ce înseamnă că, asemenea albinelor și furnicilor, trăiesc într-o colonie cu o regină. Câțiva masculi norocoși au ocazia să se împerecheze cu conducătoarea lor depilată, în timp ce restul grupului lucrează la căutarea hranei și la infrastructură. Și, s-a crezut mult timp, ei se înrudesc. Ceea ce a fost un fel de picătură care a umplut paharul pentru reputația lor: Arată ca niște larve cu dinți și fac sex cu membrii familiei?
Potrivit unui studiu din 2015 despre aceste ființe adorabile, biologii evoluționiști au fost mult timp curioși în privința comportamentului amoros al șobolanului-cârtiță: „De ce ar fi evoluat această rozătoare să socializeze și să se împerecheze atât de diferit de alte mamifere? Din perspectiva selecției naturale – unde trăsăturile avantajoase sunt transmise generațiilor următoare – ce se câștigă prin limitarea diversității genetice prin limitarea fondului genetic de reproducere?”
După cum se pare, se pare că oamenii de știință s-au înșelat tot timpul, conform cercetătorilor de la Universitatea din Virginia, și studiului lor publicat în jurnalul Molecular Ecology.
Biologul UVA Colleen Ingram și o echipă de cercetători au analizat genetica diferitelor populații de șobolani-cârtiță din Africa și le-au comparat cu genetica unei populații de șobolani-cârtiță studiate de decenii. Au descoperit că grupurile de șobolani-cârtiță studiate de mult timp sunt „înrudite” doar pentru că toate proveneau inițial dintr-un grup limitat, izolat genetic, de șobolani-cârtiță chei din sudul râului Athi din Kenya.
Echipa a constatat că populațiile sălbatice mai mari din alte regiuni sunt genetic variabile; deși sunt eusociale, nu sunt înrudite.
„Acum știm, privind imaginea de ansamblu dintr-o zonă geografică mult mai largă decât cea studiată anterior, că șobolanul-cârtiță chel nu este deloc înrudit”, a declarat Ingram.
„Ceea ce credeam că știam se baza pe studii genetice timpurii ale unui eșantion mic, înrudit, dintr-o specie altfel genetic variabilă. Acest lucru arată că ipotezele vechi, chiar și de la specii model intens studiate, pot și ar trebui întotdeauna să fie puse sub semnul întrebării și studiate în continuare.”
Așa că, iată. Șobolanul-cârtiță chel poate fi lipsit de blană pufoasă… și să aibă dinți demni de coșmaruri de desene animate, dar înrudit? Nici vorbă. Dovadă că știința poate fi falibilă, un șobolan-cârtiță chel pe rând.
